Pagina 8 din 12
Au dreptul la pensie de invaliditate avocaţii care şi-au pierdut total capacitatea de muncă din cauza:
- bolilor obişnuite;
- accidentelor de muncă;
- accidentelor care nu au legătură cu munca.
În raport cu gradul de reducere a capacităţii de muncă, invaliditatea poate fi:
- invaliditate de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă şi a capacităţii de autoîngrijire, invalidul necesitând îngrijire sau supraveghere permanentă din partea altei persoane;
- invaliditate de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu posibilitatea invalidului de a se autoîngriji, fără ajutorul altei persoane.
Criteriile şi normele pe baza cărora se face încadrarea prevăzută mai sus sunt cele stabilite în temeiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.