Statutul profesiei de avocat
Adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 64 din 3 decembrie 2011
Forma aplicabila la data 16 februarie 2022 generată de iDREPT.ro
CAPITOLUL I: Principiile și regulile fundamentale ale exercitării profesiei de avocat Art. 1
- Profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare, funcționare și conducere autonome, stabilite în condițiile prevăzute de Legea 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Lege, și ale prezentului statut.
- Exercitarea profesiei de avocat este supusă următoarelor principii fundamentale:
- principiul legalității;
- principiul libertății;
- principiul independenței;
- principiul autonomiei și descentralizării;
- principiul păstrării secretului
Art. 2
- Scopul exercitării profesiei de avocat îl constituie promovarea și apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor fizice și persoanelor juridice, de drept public și de drept
- În exercitarea dreptului la apărare recunoscut și garantat de Constituția României, republicată, de lege, de pactele și de tratatele la care România este parte, avocatul are dreptul și obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru realizarea liberului acces la justiție, pentru un proces echitabil și soluționat într-un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei sau de calitatea părților.
Art. 3
- În exercitarea profesiei avocatul este independent și se supune numai legii, prezentului statut și codului deontologic.
- Profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în tabloul avocaților întocmit de baroul din care fac
- Un avocat nu poate fi înscris decât într-un singur barou și nu își poate exercita concomitent activitatea în două sau mai multe forme de exercitare a
- Este interzisă, sub sancțiunile prevăzute de Lege, exercitarea oricărei activități specifice profesiei de avocat de către o persoană fizică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou și în tabloul avocaților sau, după caz, de către orice persoană juridică, cu excepția societății profesionale de avocați cu răspundere limitată.
Art. 4
- Profesia de avocat este organizată și funcționează în baza principiului autonomiei și descentralizării, în condițiile prevăzute de Lege și de prezentul
- Alegerea organelor de conducere ale profesiei de avocat se face numai prin vot
- Avocatul are dreptul de a alege și de a fi ales în organele de conducere ale profesiei, în condițiile prevăzute de Lege și de prezentul
- Competența și atribuțiile organelor de conducere ale profesiei sunt prevăzute de Lege și de prezentul
Art. 41
- Persoanele care îndeplinesc funcții în cadrul organelor de conducere ale baroului, Uniunii Naționale a Barourilor din România și instituțiilor aflate sub autoritatea acesteia, Casei de Asigurări a Avocaților și filialelor acesteia nu pot participa la rezolvarea unei cereri, la luarea unei hotărâri sau decizii ori la încheierea unui act juridic prin care se produce un folos material pentru acestea, pentru soțul/soția ori pentru rudele sau afinii până la gradul III inclusiv ale
- De asemenea, persoanele indicate la (1) nu pot participa la rezolvarea unei cereri sau la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care au relații cu caracter patrimonial.
- În cazul existenței unui conflict de interese, persoanele indicate la (1) sunt obligate să se abțină de la soluționarea cererii, de la participarea la luarea hotărârii sau deciziei, informând în prealabil, în acest sens, organul profesional corespunzător.
- Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana indicată la (1), soțul/soția, rudele sau afinii acesteia până la gradul al III-lea inclusiv are/au un interes personal de natură patrimonială, care poate influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor acesteia.
- Încălcarea prevederilor prezentului articol constituie abatere disciplinară gravă.
(la data 20-aug-2012 Art. 4 din capitolul I completat de Art. I, punctul 1. din Hotarirea 7/2012 )
Art. 5
- În fiecare județ și în municipiul București există și funcționează, în temeiul Legii, un singur barou, persoană juridică de interes Baroul este constituit din toți avocații înscriși în tabloul avocaților care au sediul profesional principal în localitățile de pe raza acestuia.
- Toate barourile din România, constituite potrivit Legii, sunt membre de drept ale Uniunii Naționale a Barourilor din România, denumită în continuare N.B.R.
- N.B.R. este persoană juridică de interes public, înființată prin Lege. U.N.B.R. este unica succesoare de drept a Uniunii Avocaților din România.
- Constituirea și funcționarea de barouri în afara N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire și de înregistrare a barourilor în afara U.N.B.R. sunt nule de drept. Nulitatea poate fi oricând constatată de către instanță sau alt organ judiciar, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu.
- Sunt interzise, sub sancțiunea prevăzută de Lege, folosirea, fără drept, de către orice persoană a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea fără drept a însemnelor specifice profesiei de avocat ori purtarea fără drept a
Art. 6
- Libertatea și independența profesiei de avocat sunt principii în baza cărora avocatul promovează și apără drepturile, libertățile și interesele legitime ale clienților potrivit Legii și prezentului Aceste principii definesc statutul profesional al avocatului și garantează activitatea sa profesională.
- Avocatul este liber să își aleagă, să schimbe și să dispună în tot sau în parte de forma de exercitare a profesiei, în
pag. 1 2/16/2022 :
condițiile prevăzute de Lege și de prezentul statut.
- Orice persoană are dreptul să își aleagă în mod liber Nimeni nu poate impune unei persoane un anumit avocat, cu excepția cazurilor privitoare la acordarea asistenței judiciare obligatorii sau dispuse de către organul judiciar, a asistenței judiciare prin avocat ca formă a ajutorului public judiciar și a asistenței gratuite. Orice clauză ori convenție contrară, prohibitivă sau restrictivă este lovită de nulitate absolută.
- Relațiile dintre avocat și clienții săi se bazează pe onestitate, probitate, corectitudine, sinceritate, loialitate și confidențialitate. Drepturile și obligațiile avocatului sunt prevăzute de Lege, prezentul statut, codul deontologic și de contractul de asistentă juridică legal încheiat.
Art. 7
- Intr-o societate întemeiată pe valorile democrației și ale statului de drept, avocatul are un rol esențial. Avocatul este indispensabil justiției și justițiabililor și are sarcina de a apăra drepturile și interesele El este deopotrivă sfătuitorul și apărătorul clientului său.
- Avocatul, exercitând drepturile care îi sunt conferite de Lege și de prezentul statut, își îndeplinește îndatoririle și obligațiile față de client în raporturile cu autoritățile și instituțiile în relație cu care își asistă sau își reprezintă clientul, față de profesia sa în general și față de fiecare confrate în particular, precum și față de public. Avocatul are îndatorirea de a- și îndeplini cu conștiinciozitate, onoare și probitate profesională obligațiile față de client, în raporturile cu persoanele fizice, cu autoritățile și instituțiile publice sau private, cu alte persoane juridice, cu ceilalți avocați, precum și în relația sa cu publicul în
- În exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus niciunei restricții, presiuni, constrângeri sau intimidări din partea autorităților sau instituțiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane Libertatea și independența avocatului sunt garantate de lege.
- Independența avocatului nu poate prejudicia interesele clientului său. Avocatul este dator să dea clientului sfaturi juridice corespunzătoare legii și să acționeze numai în limitele legii, ale prezentului statut și ale codului deontologic, potrivit crezului său
- Avocatul nu răspunde disciplinar pentru susținerile făcute oral sau în scris în fața instanțelor de judecată, a altor organe de jurisdicție, a organelor de urmărire penală ori a altor autorități, dacă ele sunt făcute cu respectarea normelor de deontologie profesională.
(la data 25-ian-2019 Art. 7, alin. (5) din capitolul I modificat de Art. I, punctul 1. din Hotarirea 428/2018 )
- [textul din 7, alin. (6) din capitolul I a fost abrogat la 25-ian-2019 de Art. I, punctul 2. din Hotarirea 428/2018]
Art. 8
- Secretul profesional este de ordine publică.
- Avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredințată.
- Avocatul nu poate fi obligat în nicio circumstanță și de către nicio persoană să divulge secretul Avocatul nu poate fi dezlegat de secretul profesional nici de către clientul său și nici de către o altă autoritate sau persoană. Se exceptează însă cazurile în care avocatul este urmărit penal, disciplinar sau atunci când există o contestație în privința onorariilor convenite, exclusiv pentru necesități stricte pentru apărarea sa.
- Obligația de a păstra secretul profesional nu împiedică avocatul să folosească informațiile cu privire la un fost client, dacă acestea au devenit
- Nerespectarea prevederilor prezentului articol constituie abatere disciplinară gravă.
Art. 9
- Obligația de a păstra secretul profesional este absolută și nelimitată în Obligația se întinde asupra tuturor activităților avocatului, ale asociaților săi, ale avocaților colaboratori, ale avocaților salarizați din cadrul formei de exercitare a profesiei, inclusiv asupra raporturilor cu alți avocați.
- Obligația de a păstra secretul profesional revine și persoanelor cu care avocatul conlucrează în exercitarea profesiei, precum și salariaților săi. Avocatul este dator să le aducă la cunoștință această obligație.
- Obligația de a păstra secretul profesional revine tuturor organelor profesiei de avocat și salariaților acestora cu privire la informațiile cunoscute în exercitarea funcțiilor și atribuțiilor ce le
Art. 10
- Orice comunicare sau corespondență profesională între avocați, între avocat și client, între avocat și organele profesiei, indiferent de forma în care a fost făcută, este confidențială.
- În relațiile cu avocații înscriși într-un barou dintr-un stat membru al Uniunii Europene, avocatul este obligat să respecte dispozițiile speciale prevăzute de Codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană.
- Înrelațiile cu un avocat înscris într-un barou din afara Uniunii Europene, avocatul trebuie să se asigure, înainte de a schimba informații confidențiale, că în țara în care își exercită profesia confratele străin există norme ce permit asigurarea confidențialității corespondenței și, în caz contrar, să încheie un acord de confidențialitate sau să îl întrebe pe clientul său dacă acceptă, în scris, riscul unui schimb de informații neconfidențiale.
- Corespondențași informațiile transmise între avocați sau între avocat și client, indiferent de tipul de suport, nu pot fi în niciun caz aduse ca probe în justiție și nici nu pot fi lipsite de caracterul confidențial.
Art. 11
În raporturile cu instanțele judecătorești, cu Ministerul Public, cu celelalte autorități și instituții publice, cu persoanele juridice și persoanele fizice cu care vine în contact, avocatul este dator să aibă un comportament demn, civilizat și loial.
Art. 12
- Organeleprofesiei de avocat au sarcina permanentă de a asigura exercitarea calificată a dreptului de apărare, organizând în mod corespunzător primirea în profesie, pregătirea profesională inițială și pregătirea continuă a avocaților, respectarea strictă a deontologiei și a disciplinei
- Toțiavocații au dreptul și îndatorirea de a participa la formele de pregătire profesională stabilite de către organele
- Barourileși N.B.R. au obligația, din oficiu sau la cerere, să acționeze prin toate mijloacele legale pentru protecția profesiei, a demnității și onoarei corpului de avocați.
Art. 13
Dispozițiile prezentului statut se aplică în mod corespunzător și avocaților străini, inclusiv formelor de exercitare a
pag. 2 2/16/2022 :
profesiei de către aceștia.
CAPIT OLUL II: Organizarea profesiei de avocat SECȚ IUNEA 1: Dobândirea calității de avocat SUBSECȚIUNEA 1: Primirea în profesie
Art. 14
- Primireaîn profesia de avocat se realizează numai în baza promovării examenului organizat de către N.B.R. la nivel național.
- Cutitlu de excepție, în condițiile legii, pot accede în profesie, fără susținerea examenului, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție cărora le-a expirat mandatul pentru care au fost numiți ori, după caz, care au fost eliberați din motive neimputabile, precum și, în aceleași condiții, judecătorii de la instanțele internaționale.
Art. 15
- Cerereaformulată de persoana care dorește să fie primită în profesie se adresează decanului baroului unde solicitantul intenționează să exercite Cererea se depune sau, după caz, se comunică în două exemplare și va cuprinde:
- numele,prenumele și domiciliul solicitantului;
- loculși data nașterii;
- elementeleactului de identitate și organul emitent;
- indicareadiplomei de licență eliberate de o instituție de învățământ superior acreditată în condițiile legii, care atestă calitatea de licențiat al unei facultăți de drept cu durata stabilită de lege, precum și indicarea, dacă este cazul, a îndeplinirii funcției de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 5 ani și a promovării examenului de definitivat în profesia din care provine ori a îndeplinirii condițiilor prevăzute de 14 alin. (2), după caz;
- declarațiacă nu se află în niciunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute la 14 din Lege;
- indicareacazului de incompatibilitate în care se află, dacă este cazul;
(la data 25-ian-2019 Art. 15, alin. (1), litera F. din capitolul II, sectiunea 1, subsectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 3. din Hotarirea 428/2018
)
- precizareacă se solicită dobândirea calității de avocat stagiar și angajamentul de a realiza, pe perioada stagiului, formarea profesională inițială în profesia de avocat, respectiv de a frecventa, ca avocat definitiv, formele de pregătire profesională continuă, în condițiile prevăzute de Lege și de prezentul statut;
- mențiunea,dacă este cazul, că, potrivit Legii, candidatul poate dobândi calitatea de avocat definitiv;
- declarațiaexpresă că nu este sau nu a fost înscris într-un alt barou din România. În caz contrar, se vor indica: baroul, perioada, cauzele retragerii sau încetării activității.
- Cerereava fi însoțită de următoarele acte depuse în dublu exemplar:
- copiea actului de identitate și a actelor de stare civilă;
- copiea diplomei de licență și, după caz, copii ale înscrisurilor care dovedesc îndeplinirea, timp de cel puțin 5 ani, a funcției de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult, precum și promovarea examenului de definitivat în profesia respectivă ori îndeplinirea condițiilor prevăzute de 14 alin. (2). În cazul în care se solicită primirea în profesie pe bază de diplome eliberate de instituțiile de învățământ superior din altă țară, se va depune și dovada de echivalare, în condițiile legii;
- copiea cazierului judiciar, eliberată cu cel mult 15 zile înainte de data depunerii cererii;
- certificatprivind starea de sănătate a candidatului, eliberat de instituția sanitară stabilită de barou conform hotărârii
U.N.B.R. Durata de valabilitate a certificatului este de 60 de zile de la data emiterii;
- certificateliberat de baroul competent în care solicitantul a mai fost înscris în profesie, care să ateste cauzele încetării calității de avocat ori, dacă este cazul, motivele respingerii unei cereri anterioare de primire în profesie;
- douăfotografii de tip legitimație.
- Încazul prevăzut la 14 alin. (2), judecătorul care a activat la instanțe internaționale va prezenta adeverință în original și în traducere legalizată, eliberată de către respectiva instanță, atestând că acesta a îndeplinit calitatea de judecător și că încetarea acestei calități a avut loc din motive neimputabile.
Art. 16
- Cerereaformulată de membrul unui barou din altă țară în vederea exercitării profesiei de avocat în România se va depune sau, după caz, se va comunica în dublu exemplar la baroul în care dorește să profeseze și va cuprinde:
- numele,prenumele și domiciliul solicitantului;
- loculși data nașterii;
- numărul,data și emitentul pașaportului;
- indicareasediului profesional unde solicitantul dorește să își exercite profesia;
- indicareaperioadei și a formei în care a exercitat profesia de avocat în România, anterior depunerii cererii (acolo unde este cazul);
- indicareaformei în care urmează să exercite profesia, conform 5 din Lege.
- Cerereava fi însoțită de următoarele acte, depuse în dublu exemplar, traduse în limba română și certificate:
- pașaport;
- oatestare din partea baroului sau a asociației profesionale de avocați din țara de origine privind calitatea de avocat cu drept de exercitare a profesiei și starea sa
- Lacerere se vor atașa:
- avizulconform eliberat de Comisia permanentă a N.B.R.;
- indicareacazului de incompatibilitate în care se află, dacă este cazul;
(la data 25-ian-2019 Art. 16, alin. (3), litera B. din capitolul II, sectiunea 1, subsectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 4. din Hotarirea 428/2018
)
- declarațiaexpresă a solicitantului că se obligă să respecte prevederile Legii, ale prezentului statut și ale codului deontologic;
- dovada încetăriiformei anterioare în care a exercitat profesia de avocat în România, conform dispozițiilor II din Legea nr. 231/2000 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, după caz;
- certificatmedical de sănătate, potrivit 15 alin. (2) lit. d);
pag. 3 2/16/2022 :
- douăfotografii de tip legitimație.
Art. 17
- Cerereade primire în profesie, în forma și însoțită de documentația prevăzute în prezentul statut, se depune în termen de cel mult 15 zile de la data publicării pe pagina web a N.B.R. a organizării examenului național de primire în profesie. În termen de cel mult 3 zile de la înregistrare, cererea de primire în profesie se va comunica de către barou
U.N.B.R. și se va afișa la sediul baroului și pe pagina web a baroului și a U.N.B.R.
- Afișareacererii la sediul baroului se constată prin proces-verbal.
- Întermen de 10 de zile de la afișarea cererii pe pagina web a baroului și a N.B.R., orice persoană poate face opoziție la cererea de primire în profesie, indicând motivele și arătând împrejurările și probele pe care își întemeiază opoziția.
- Soluționareaopoziției este de competența baroului la care a fost înregistrată cererea de primire în
- Întermen de 3 zile de la înregistrarea cererii de primire în profesie, decanul baroului va desemna dintre membrii consiliului baroului un avocat-raportor care va efectua investigațiile necesare cu privire la moralitatea și demnitatea solicitantului, chiar dacă nu se face opoziție la înscriere.
Art. 18
- Avocatul-raportorva face toate cercetările pe care le va considera
- Cercetărilese vor referi la îndeplinirea de către solicitant a condițiilor prevăzute de lege și de prezentul statut pentru primirea în profesia de
Art. 19
În termen de 5 zile de la expirarea termenului de formulare a opoziției, avocatul-raportor va depune la barou un raport scris care va cuprinde punctul de vedere motivat cu privire la admiterea sau la respingerea cererii.
Art. 20
- Dupădepunerea raportului, în termen de cel mult 5 zile, consiliul baroului analizează îndeplinirea condițiilor pentru primirea în profesie și soluționează eventualele opoziții.
- Consiliulbaroului va pronunța o hotărâre motivată asupra cererii de primire în profesie, pe care o va comunica
U.N.B.R. în termen de cel mult 10 zile de la expirarea termenului de opoziție.
- Hotărâreapoate fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare la Comisia permanentă a N.B.R., care va soluționa contestația cu cel puțin 15 zile înaintea datei anunțate a examenului național de primire în profesie. În cazul contestațiilor formulate de persoanele prevăzute la art. 17 alin. (5) din Lege, termenul de soluționare este de 30 de zile de la data înregistrării contestației. Hotărârea Comisiei permanente a U.N.B.R. se va afișa pe pagina web a U.N.B.R.
- Sepoate prezenta la examenul național de primire în profesie numai candidatul cu privire la care consiliul baroului sau, după caz, Comisia permanentă a N.B.R. a pronunțat o hotărâre favorabilă asupra cererii de primire în profesie formulate de acesta.
- Celprimit în profesia de avocat va fi înscris în tabloul avocaților în baza deciziei emise de consiliul baroului, cu respectarea dispozițiilor 20 alin. (8), art. 21, 22 și 23 din Lege.
Art. 21
- Cerereaformulată de membrul unui barou din altă țară de a fi autorizat să acorde consultanță juridică privind dreptul românesc se depune la președintele N.B.R.
- Cerereava fi înaintată baroului în care este înscris avocatul pentru avizare și raport, ce va fi efectuat de decanul Raportul întocmit de decan va fi înaintat Comisiei de examinare.
- Metodologiaexamenului de verificare a cunoștințelor de drept românesc și de limba română ale avocaților străini se stabilește prin hotărâre a Consiliului N.B.R.
- Comisiade examinare va fi desemnată de Consiliul N.B.R. și poate fi alcătuită din avocați și cadre didactice din instituțiile de învățământ juridic superior, acreditate în condițiile legii.
- Examenulva cuprinde probe scrise și orale privind instituțiile de bază ale dreptului românesc și cunoștințele de limba română.
S UBS ECȚIUNEA 2:Primirea în profesia de avocat a persoanelor provenind dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European care sunt autorizate să își desfășoare activitățile profesionale sub titlul profesional corespunzător obținut într-un stat membru
Art. 22
Cererea de primire în profesia de avocat în România a avocaților care au obținut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European este de competența Consiliului U.N.B.R., conform art. 66 lit. e) din Lege.
Art. 23
- Cererease depune sau, după caz, se comunică în dublu exemplar secretariatului N.B.R. și va cuprinde:
- numele,prenumele și domiciliul solicitantului;
- loculși data nașterii;
- numărul,data și emitentul pașaportului;
- menționareafaptului că intenționează exercitarea cu caracter permanent a profesiei în România;
- indicareaperioadei și a formei în care a exercitat profesia de avocat în România, anterior depunerii cererii (acolo unde este cazul);
- indicareatitlului profesional obținut în statul membru de origine și a grupării profesionale din care face parte în statul membru de origine sau a autorității judiciare în cadrul căreia este admis să își exercite profesia potrivit legii din statul membru de
- Cerereava fi însoțită de următoarele acte, traduse în limba română și certificate:
- pașaport;
- oatestare din partea autorității competente din statul membru privind calitatea de avocat cu drept de exercitare a profesiei și starea sa disciplinară.
- Lacerere se vor atașa:
- declarațiaexpresă a solicitantului că nu se află în niciunul dintre cazurile de nedemnitate și incompatibilitate prevăzute la 14 și 15 din Lege;
- declarațiaexpresă a solicitantului că se obligă să respecte prevederile Legii, ale prezentului statut și ale codului deontologic;
pag. 4 2/16/2022 :
- certificatmedical de sănătate, potrivit 15 alin. (2) lit. d);
- douăfotografii de tip legitimație;
- altedocumente prevăzute în anexa XXXI.
Art. 24
- ConsiliulN.B.R. se va pronunța asupra cererii de primire în profesia de avocat după susținerea examenului de verificare a cunoștințelor privind dreptul românesc și de limba română sau după ce comisia de evaluare a decis asupra scutirii solicitantului de susținerea examenului, conform art. 100 și 109 din Lege.
- ConsiliulN.B.R. poate decide și asupra suspendării analizării cererii până la efectuarea de către solicitant a stagiului de pregătire în domeniul dreptului românesc, conform art. 100 alin. (2) din Lege.
- Deciziaeste definitivă și se comunică solicitantului în termen de 30 de zile de la data
(la data 16-ian-2014 Art. 24, alin. (3) din capitolul II, sectiunea 1, subsectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 1. din Hotarirea 852/2013 )
Art. 25
- Avocatuladmis în profesie va fi înscris în tabloul avocaților la baroul în care își va exercita profesia, cu respectarea prevederilor prezentului
- Consiliulbaroului va dispune înscrierea în tabloul avocaților, la cerere, pe baza deciziei de primire în profesie emise de N.B.R.
SUBSECȚIUNEA 3: Demnitatea profesiei Art. 26
- Pentruaplicarea Legii, cazurile de nedemnitate se verifică atât cu ocazia primirii în profesie, cu ocazia reînscrierii în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, cât și pe întreaga durată a exercitării
- Persoanacare solicită primirea în profesia de avocat sau reînscrierea în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei va înfățișa consiliului baroului la care depune cererea înscrisuri din care să rezulte condițiile de încetare a exercițiului profesiei din care provine, respectiv a celei pe care a exercitat-o în perioada de Consiliul baroului va întreprinde cercetări, folosind procedura prevăzută de art. 17 alin. (5), inclusiv în situația solicitării reînscrierii în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, pentru a verifica dacă solicitantul se găsește în cazul de nedemnitate prevăzut de art. 14 lit. b) teza a II-a din Lege, respectiv dacă a fost exclus din profesia din care provine ca urmare a săvârșirii unor abateri disciplinare grave. Aceeași procedură se aplică și pentru a verifica dacă solicitantul se găsește în cazul de nedemnitate prevăzut de art. 14 lit. d) din Lege, atunci când fapta de a fi exercitat sau sprijinit, sub orice formă, exercitarea fără drept de către o persoană a profesiei de avocat a fost reținută prin acte ale organelor profesiei de avocat.
(la data 25-ian-2019 Art. 26, alin. (2) din capitolul II, sectiunea 1, subsectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 5. din Hotarirea 428/2018 )
- Avocațiicare se găsesc în unul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de 14 lit. a), lit. b) teza I, lit. c) și d) din Lege sunt obligați să prezinte baroului hotărârile judecătorești prin care au fost condamnați definitiv la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, prin care li s-a aplicat pedeapsa interdicției de a exercita profesia, prin care au fost declarați faliți frauduloși sau prin care au fost condamnați definitiv pentru fapte săvârșite în legătură cu exercitarea profesiei.
- Verificareacazurilor de nedemnitate cu ocazia reînscrierii în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, precum și pe întreaga durată a exercitării acesteia se realizează la sesizare, prin plângerea oricărei persoanei interesate, sau din
- Plângereapersoanei interesate îndreptată împotriva unui avocat se adresează consiliului baroului pe al cărui tablou avocatul figurează cu drept de exercitare a Dacă avocatul este pensionar care își continuă activitatea în profesie sau este incompatibil, plângerea se adresează baroului în care avocatul este sau a fost înscris în tabloul avocaților.
- Consiliulbaroului poate fi sesizat și prin modalitățile prevăzute la 85 alin. (2) și (3) din Lege sau se poate sesiza din oficiu, prin hotărâre consemnată în procesul-verbal de ședință.
- Consiliulbaroului procedează cu celeritate la verificarea cazului de nedemnitate din plângere sau din În cel mult 3 zile de la data la care s-a hotărât verificarea se vor cere relații de la U.N.B.R., de la celelalte barouri și de la alte instituții, cu privire la persoana verificată.
(la data 25-ian-2019 Art. 26, alin. (3) din capitolul II, sectiunea 1, subsectiunea 3 completat de Art. I, punctul 6. din Hotarirea 428/2018 )
- Consiliulbaroului va examina, în termen de 15 zile, hotărârile judecătorești, respectiv înscrisurile ce privesc condițiile încetării profesiei practicate de către avocatul înscris în tabloul avocaților incompatibili și va aprecia asupra demnității Consiliul baroului va hotărî, după caz, menținerea în profesie sau încetarea calității de avocat, potrivit Legii.
- Deciziamotivată se comunică în termen de 15 zile avocatului în cauză, precum și președintelui N.B.R.., împreună cu hotărârea judecătorească și înscrisurile în baza cărora a fost verificată starea de nedemnitate.
(la data 16-ian-2014 Art. 26, alin. (5) din capitolul II, sectiunea 1, subsectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 2. din Hotarirea 852/2013 )
- Deciziaconsiliului baroului poate fi atacată de președintele N.B.R. și/sau de avocatul în cauză, în termen de 15 zile de la comunicare. Consiliul U.N.B.R. va analiza contestația și va hotărî în condițiile Legii.
- Deciziaconsiliului baroului de încetare a calității de avocat este Despre încetarea calității de avocat baroul va face mențiunile corespunzătoare în tabloul avocaților.
Art. 261
- Verificareacazurilor de nedemnitate cu ocazia reînscrierii în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, precum și pe întreaga durată a exercitării acesteia se efectuează de consiliul În acest scop, consiliul poate desemna un consilier pentru efectuarea cercetării referitoare la cazul de nedemnitate.
- Consilieruldesemnat pentru efectuarea cercetării referitoare la cazul de nedemnitate se poate abține sau poate fi recuzat de avocatul Cererea de recuzare se formulează în scris și se judecă de către consiliul baroului, în absența consilierului recuzat.
- Încazul în care decanul este cel verificat pentru un caz de nedemnitate, acesta nu va participa la ședința consiliului baroului, atribuțiile sale din prezenta procedură urmând a fi preluate de
pag. 5 2/16/2022 :
- Încazul în care unul dintre membrii consiliului baroului este cel verificat pentru un caz de nedemnitate, acesta nu va participa la ședința consiliului baroului cu privire la această procedură.
Art. 262
- Încadrul verificării cazului de nedemnitate, consiliul baroului va examina hotărârile judecătorești, respectiv înscrisurile ce privesc condițiile încetării profesiei practicate de către avocatul înscris în tabloul avocaților incompatibili și va aprecia asupra demnității
- Verificarease efectuează după convocarea în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, a avocatului verificat, trimisă la sediul său Convocarea se poate face și prin înștiințare în scris, printr-un mijloc de comunicare ce asigură conservarea dovezii și a datei la care s-a făcut înștiințarea, ori prin luarea la cunoștință prin semnătură.
- Verificarease efectuează numai după încunoștințarea avocatului cu privire la cazul de nedemnitate prin luarea la cunoștință a conținutului plângerii ori al sesizării. Avocatul verificat poate da explicații
- Refuzulde a da curs convocării sau de a prezenta înscrisurile solicitate de către organul care anchetează constituie o încălcare a îndatoririlor profesionale și nu împiedică desfășurarea verificării referitoare la cazul de
- Încursul verificărilor, decanul sau consilierul delegat va convoca în vederea ascultării persoana care a formulat plângerea, precum și orice alte persoane ale căror declarații pot elucida cazul, va face verificări de înscrisuri și va culege informații, prin mijloacele prevăzute de
- Dupăefectuarea verificărilor, consilierul delegat întocmește un referat scris în care va consemna faptele, probele administrate, poziția celui verificat și propunerea privind soluționarea plângerii sau sesizării.
- Referatulastfel întocmit va fi înregistrat la secretariatul decanului baroului, în cel mult 30 de zile de la primirea însărcinării.
Art. 263
- Înședința imediat următoare datei la care referatul a fost înregistrat, consiliul baroului procedează la verificarea cazului de nedemnitate, pe baza referatului și a lucrărilor care au stat la baza întocmirii
- Consiliulbaroului poate convoca, prin modalitățile prevăzute de 262 alin. (2), avocatul verificat, în vederea audierii sale. Refuzul de a da curs convocării nu împiedică desfășurarea verificării referitoare la cazul de nedemnitate.
- Dupăefectuarea verificărilor, consiliul baroului va hotărî, prin decizie, după caz, menținerea în profesie sau încetarea calității de avocat, potrivit Decizia se redactează în scris, motivat în fapt și în drept și se semnează de către decanul baroului.
- Soluțiase comunică, în termen de cel mult 15 zile de la luarea deciziei prevăzute la (3), prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin remitere directă, cu luare de semnătură, avocatului verificat, la sediul profesional principal al acestuia, persoanei care a făcut plângerea, la domiciliul declarat de aceasta, precum și, prin adresă de comunicare, președintelui U.N.B.R.
- În situațiaîn care, în urma verificărilor, se decide excluderea din profesie a avocatului, consiliul baroului va emite o decizie de
- Deciziaconsiliului baroului poate fi atacată, prin contestație, de președintele N.B.R. și/sau de avocatul în cauză, în termen de 15 zile de la comunicare. Consiliul U.N.B.R. va analiza contestația și va hotărî în condițiile Legii.
Art. 264
- Înfața consiliului baroului avocatul se va înfățișa personal, în cursul ședințelor avocatul poate fi asistat de un alt
- Consiliulbaroului hotărăște cu majoritate de
- Deciziaconsiliului baroului de încetare a calității de avocat este Despre încetarea calității de avocat baroul va face mențiunile corespunzătoare în tabloul avocaților.
Art. 265
- Contestațiaîmpotriva deciziei consiliului baroului se soluționează de Consiliul N.B.R. Prin contestație pot fi invocate orice motive de fapt sau de drept cu privire la nelegalitatea sau netemeinicia deciziei contestate.
- ConsiliulN.B.R. va fixa de îndată termen de soluționare a contestației, cu citarea avocatului, a consiliului baroului care a emis decizia de excludere și a celorlalte persoane indicate în cerere și care ar putea furniza informații despre cazul de nedemnitate în care se găsește avocatul.
- Procedurade citare în fața Consiliului N.B.R. se face prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire cu conținut declarat, la sediul profesional principal al avocatului.
- Încazul în care comunicarea potrivit (3) nu este posibilă, procedura de citare și comunicare se va realiza în conformitate cu regulile privitoare la citarea și comunicarea actelor de procedură cuprinse în Codul de procedură civilă.
Art. 266
- Înfața ConsiliuluiN.B.R. avocatul se va înfățișa personal. În cursul ședințelor avocatul poate fi asistat de un alt avocat.
- ȘedințaConsiliului N.B.R. nu este publică, atât în etapa cercetării procesului, cât și în faza dezbaterilor în fond, iar lucrările ședinței se consemnează într-o încheiere.
- Lipsapărților legal citate nu împiedică judecata, Consiliul N.B.R. putându-se pronunța pe baza actelor și a dovezilor administrate în cauză, fiind admisibil orice mijloc de probă prevăzut de Codul de procedură civilă.
- ConsiliulN.B.R. hotărăște cu majoritate de voturi.
Art. 267
- DeciziaConsiliului N.B.R. rămasă definitivă are autoritate de lucru judecat față de părți și de organele profesiei.
- Deciziade excludere pronunțată de Consiliul N.B.R. se va comunica avocatului în cauză la sediul profesional principal al acestuia, baroului în care avocatul este înscris, precum și președintelui U.N.B.R.
(la data 25-ian-2019 Art. 26 din capitolul II, sectiunea 1, subsectiunea 3 completat de Art. I, punctul 7. din Hotarirea 428/2018 )
SUBSECȚIUNEA 4: Incompatibilități
Art. 27
Pentru primirea în profesie și pentru exercitarea acesteia avocatul trebuie să nu se găsească în niciunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de Lege.
Art. 28
pag. 6 2/16/2022 :
Nu este incompatibil avocatul salarizat în interiorul profesiei de avocat.
Art. 29
- Suntincompatibile cu exercitarea profesiei de avocat, dacă legi speciale nu prevăd altfel:
- faptelepersonale de comerț exercitate cu sau fără autorizație;
- calitateade asociat într-o societate în nume colectiv, de comanditar într-o societate în comandită simplă sau în comandită pe acțiuni;
- calitateade administrator într-o societate în comandită pe acțiuni;
- calitateade administrator unic sau, în cazul unei pluralități de administratori, aceea de administrator cu puteri depline de reprezentare și administrare, de președinte al consiliului de administrație ori de membru în comitetul de direcție al unei societăți cu răspundere limitată;
- calitateade președinte al consiliului de administrație sau al consiliului de supraveghere ori de membru în comitetul de direcție sau în directoratul unei societăți pe acțiuni.
(la data 25-ian-2019 Art. 29, alin. (1) din capitolul II, sectiunea 1, subsectiunea 4 modificat de Art. I, punctul 8. din Hotarirea 428/2018 )
- Avocatulpoate fi asociat sau acționar la societățile cu răspundere limitată sau la cele pe acțiuni.
(la data 25-ian-2019 Art. 29, alin. (2) din capitolul II, sectiunea 1, subsectiunea 4 modificat de Art. I, punctul 8. din Hotarirea 428/2018 )
- Avocatulpoate îndeplini funcția de membru în consiliul de administrație sau în consiliul de supraveghere al unei societăți pe acțiuni ori de membru al consiliului de administrație al unei societăți cu răspundere limitată, cu obligația de a aduce acest fapt la cunoștința decanului baroului în care își exercită Avocatul va furniza toate explicațiile asupra condițiilor în care exercită funcția de membru al consiliului de administrație sau al consiliului de supraveghere și va prezenta toate documentele doveditoare în acest sens, cu respectarea regulilor confidențialității.
(la data 25-ian-2019 Art. 29, alin. (3) din capitolul II, sectiunea 1, subsectiunea 4 modificat de Art. I, punctul 8. din Hotarirea 428/2018 )
- Dacăconsiliul baroului apreciază că exercitarea funcției de membru al consiliului de administrație sau al consiliului de supraveghere este ori devine incompatibilă cu demnitatea și cu regulile de conduită impuse avocaților, poate, în orice moment, să solicite celui interesat să părăsească funcția pe care o ocupă. Decizia consiliului baroului va fi comunicată de îndată avocatului în cauză. Dispozițiile 26 alin. (6) și (7) se aplică în mod corespunzător.
- Încălcareade către avocat a prevederilor (4) constituie abatere disciplinară gravă.
Art. 30
- Incompatibilitățileprevăzute de Lege se verifică și se constată de către consiliul baroului, chiar și din
- Avocatuldevenit incompatibil are obligația să încunoștințeze în scris consiliul baroului, solicitând trecerea sa din tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei în tabloul avocaților
- Continuareaexercitării profesiei după intervenirea cazului de incompatibilitate constituie exercitarea fără drept a profesiei de avocat, cu consecințele prevăzute de lege, și constituie abatere disciplinară gravă, sancționată cu excluderea din
Art. 31
- Înaplicarea 25 alin. (1) din Lege, consiliul baroului nu poate emite din oficiu decizia de trecere în tabloul avocaților incompatibili fără ascultarea avocatului.
- Avocatulva fi convocat în vederea ascultării prin scrisoare recomandată cu confirmare de Lipsa nejustificată a avocatului la data indicată în convocare nu împiedică luarea măsurii.
Art. 32
[textul din Art. 32 din capitolul II, sectiunea 1, subsectiunea 4 a fost abrogat la 25-ian-2019 de Art. I, punctul 9. din Hotarirea 428/2018]
SUBSECȚIUNEA 5: Modalitățile de primire în profesia de avocat Art. 33
(1) Dreptul de primire în profesie se obține numai pe baza unui examen, cu excepția cazului prevăzut la art. 17 alin.
(5) din Lege.
- Examenulde primire în profesie se organizează la nivel național de N.B.R., în mod obligatoriu cel puțin o dată pe an, și se desfășoară, în mod unitar, în centrele teritoriale ale Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, denumit în continuare I.N.P.P.A. Examenul va fi anunțat pe pagina web a U.N.B.R. cu cel puțin 60 de zile înainte de data susținerii acestuia.
- Învederea asigurării caracterului unitar al examenului de primire în profesia de avocat, Consiliul N.B.R., cu luarea în considerare a propunerilor formulate de I.N.P.P.A., va stabili data examenului, tematica, bibliografia și metodologia de examinare, care vor fi unice la nivelul U.N.B.R. în considerarea numărului de candidați, a zonelor din care provine majoritatea acestora, precum și a eficienței organizării examenului, Consiliul U.N.B.R. va stabili dacă examenul va fi desfășurat în localitatea sediului central al I.N.P.P.A. și/sau, după caz, în unul ori mai multe centre teritoriale ale
I.N.P.P.A. Examinarea se face la 5 materii de examen, din care cel puțin la 3 materii examinarea se face în scris.
- Odatăcu anunțarea datei examenului de primire în profesie și a locului/locurilor organizării examenului, Consiliul
U.N.B.R. va face publice, prin intermediul paginii web a U.N.B.R., tematica și bibliografia examenului.
- Comisiapermanentă a N.B.R. desemnează comisia națională de examinare, ai cărei membri vor fi, în majoritate, avocați cadre didactice universitare cu o vechime în profesia de avocat de cel puțin 10 ani. Din rândul membrilor comisiei naționale de examinare, Comisia permanentă a U.N.B.R. stabilește, cu luarea în considerare a propunerilor barourilor, componența comisiei teritoriale/comisiilor teritoriale care este/sunt delegată/delegate la centrul/centrele teritorial/teritoriale de examen. De asemenea, Comisia permanentă a U.N.B.R. stabilește materiile la care se organizează probe scrise și orale și organizează activitatea de examen.
Art. 34
Subiectele de examen la probele scrise se vor trage la sorți de comisia națională de examinare, exclusiv dintre subiectele unice stabilite conform art. 33 alin. (3).
Art. 35
Metodologia de examinare stabilită de U.N.B.R. va fi adusă la cunoștința celor interesați cu cel puțin 30 de zile înainte de data examenului, prin afișare pe pagina web a U.N.B.R.
Art. 36
- Pentruînscrierea la examen, candidatul va depune dosarul de înscriere la baroul în circumscripția căruia dorește să
pag. 7 2/16/2022 :
își exercite activitatea, cu îndeplinirea prevederilor prezentului statut. Dosarul de înscriere include cererea și actele prevăzute la art. 15 și va fi depus în termenul prevăzut la art. 17 alin. (1).
- Candidatuleste obligat să achite, odată cu depunerea dosarului de înscriere, o taxă de participare la examen, stabilită de Consiliul N.B.R., ce va fi afișată pe pagina web a U.N.B.R. Din taxa de participare la examen o cotă va reveni baroului la care a fost depusă cererea de primire în profesie. Cota cuvenită baroului pentru operațiunile de înregistrare și verificare a cererilor depuse de candidați se stabilește prin hotărâre a Consiliului U.N.B.R.
- Dosarelede înscriere ale candidaților vor fi păstrate și arhivate de barourile la care au fost înregistrate cererile acestora de primire în Pentru candidații cu privire la care a fost pronunțată, în condițiile prezentului statut, o hotărâre favorabilă privind cererea de primire în profesie, barourile vor transmite U.N.B.R., cu cel puțin 10 zile înaintea datei anunțate a examenului național de primire în profesie, în vederea întocmirii listelor participanților la examen, o copie a cererii de primire în profesie, însoțită de o adresă prin care se confirmă că respectivii candidați întrunesc condițiile prevăzute de Lege și de prezentul statut în vederea primirii în profesie și de dovada achitării taxei de participare. Cota din taxa de participare cuvenită barourilor va fi virată de U.N.B.R. în contul barourilor cel târziu până la data examenului, cu excepția taxei încasate de la acei candidați ale căror cereri de primire în profesie au fost respinse, care va fi restituită acestora.
Art. 37
- Dupăvalidarea examenului, Consiliul N.B.R. va dispune primirea în profesie a candidaților admiși și va emite decizia de primire în profesie.
- Rezultateleexamenului vor fi comunicate barourilor de către Consiliul N.B.R.
Art. 38
- Toatecazurile de primire în profesie cu scutire de examen sunt soluționate individual de către consiliul baroului la care s-a depus Decizia de primire în profesie va fi comunicată și U.N.B.R.
- Deciziaconsiliului baroului poate fi atacată de către solicitant sau de președintele N.B.R., în termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul U.N.B.R.
SUBSECȚIUNEA 6: Interdicții
Art. 39
- Avocațiifoști judecători nu pot exercita profesia de avocat în fața instanțelor unde au funcționat timp de 5 ani de la încetarea funcției deținute. Prin instanțe în înțelesul Legii se înțelege judecătoriile, tribunalele, tribunalele specializate, curțile de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională, inclusiv instanțele militare la care avocații au funcționat ca judecători, indiferent de secția la care au funcționat.
- Încazul în care avocatul a funcționat ca judecător la mai multe instanțe, interdicția operează pentru fiecare instanță și se calculează distinct de la data încetării activității la instanța respectivă.
- Aceeașiinterdicție se aplică și magistraților-asistenți de la Înalta Curte de Casație și justiție și de la Curtea Constituțională, grefierilor și personalului auxiliar al instanțelor judecătorești și al Curții Constituționale.
(la data 25-ian-2019 Art. 39, alin. (3) din capitolul II, sectiunea 1, subsectiunea 6 modificat de Art. I, punctul 10. din Hotarirea 428/2018 )
Art. 40
- Avocațiifoști procurori și cadre de poliție nu pot acorda asistență juridică la organul de urmărire penală la care și-au desfășurat activitatea timp de 5 ani de la încetarea funcției Calculul duratei de interdicție se face conform art. 39 alin. (2).
- Încazul în care avocatul fost procuror sau cadru de poliție a funcționat și în calitate de judecător, interdicția privește atât instanțele, cât și organele de urmărire și de cercetare penală, durata fiind calculată în mod corespunzător.
- Dispozițiileprezentului articol se aplică și personalului auxiliar al organelor de urmărire penală.
Art. 41
- Interdicția exercităriiprofesiei de avocat în cazurile prevăzute de 21 din Lege privește în integralitate instanțele, parchetele de pe lângă acestea, inclusiv Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, și organele de cercetare penală la care lucrează soțul, ruda sau afinul avocatului până la gradul al treilea inclusiv, indiferent de secția, direcția, serviciul sau biroul în care își desfășoară activitatea.
- Interdicțiaexercitării profesiei de avocat în situațiile stabilite de 21 alin. (1) și (2) din Lege nu se aplică formelor colective de exercitare a profesiei, respectiv cabinetului asociat, societății civile sau societății cu răspundere limitată, în care avocatul căruia i se aplică aceste interdicții este asociat sau angajat, cu condiția informării de către forma de exercitare a profesiei, în termen de cel mult 5 zile de la intervenirea situației respective, a baroului pe raza căruia aceasta își are sediul profesional.
- Avocatuluiasociat al avocatului căruia i se aplică interdicțiile prevăzute la 21 din Lege și avocatului colaborator sau salarizat în cadrul profesiei care își desfășoară activitatea într-o formă de exercitare a profesiei în care lucrează un avocat căruia i se aplică interdicțiile prevăzute la art. 21 din Lege le este interzis să se folosească de forma de organizare profesională ori de raporturile de conlucrare profesională stabilite în condițiile legii în scopul eludării acestor interdicții.
Art. 411
(1) Este interzis avocatului ca în exercitarea oricărei activități din cele prevăzute la art. 3 din Lege să colaboreze în orice mod cu persoane fizice sau juridice care îndeplinesc acte ori desfășoară fără drept activități specifice profesiei de avocat.
(11) Este interzis avocatului ca în exercitarea oricărei activități din cele prevăzute la art. 3 din Lege să încheie contracte de asistență juridică cu persoane juridice care au calitatea de mandatari ai altor persoane fizice sau juridice care sunt beneficiarii activităților profesionale ale avocatului.
(la data 25-ian-2019 Art. 41^1, alin. (1) din capitolul II, sectiunea 1, subsectiunea 6 completat de Art. I, punctul 11. din Hotarirea 428/2018 )
(2) Încălcarea prevederilor alin. (1) și (11) constituie abatere disciplinară și se sancționează cu excluderea din profesie.
(la data 25-ian-2019 Art. 41^1, alin. (2) din capitolul II, sectiunea 1, subsectiunea 6 modificat de Art. I, punctul 12. din Hotarirea 428/2018 )
Art. 42
Încălcarea de către avocați a altor restricții sau interdicții la care sunt supuși conform legilor speciale constituie abatere disciplinară gravă.
pag. 8 2/16/2022 :
Art. 43
Avocatul care nu respectă prevederile art. 39-42 sau care se folosește de forma de exercitare a profesiei ori de raporturile de conlucrare profesională stabilite în condițiile legii în scopul eludării interdicțiilor prevăzute de Lege sau de alte legi speciale săvârșește abatere disciplinară gravă. Consiliul baroului se poate sesiza și din oficiu cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 39-42.
(la data 25-ian-2019 Art. 43 din capitolul II, sectiunea 1, subsectiunea 6 modificat de Art. I, punctul 13. din Hotarirea 428/2018 )
SUBSECȚIUNEA 7: Tabloul anual al avocaților Art. 44
- Pânăla data de 15 ianuarie a fiecărui an, decanul supune aprobării consiliului baroului tabloul avocaților, alcătuit potrivit anexei VI.
- Tabloulavocaților va cuprinde:
- numeleși prenumele avocaților definitivi și stagiari cu drept de exercitare a profesiei și sediul profesional al acestora;
- cabineteleasociate, societățile civile profesionale și societățile profesionale cu răspundere limitată, cu indicarea sediului acestora și a avocaților care le compun;
- restrângeriale dreptului de a profesa, potrivit prevederilor Legii și prezentului
(la data 25-ian-2019 Art. 44, alin. (2), litera C. din capitolul II, sectiunea 1, subsectiunea 7 modificat de Art. I, punctul 14. din Hotarirea 428/2018 )
- mențiuniprivind încetarea calității de avocat, potrivit prevederilor 26 alin. (7);
- situațiilede întrerupere a activității profesionale a formelor de exercitare a profesiei;
- altemențiuni
- Avocațiistrăini vor fi menționați într-un tablou special, conform anexei VIII. Separat se vor menționa formele de exercitare a profesiei din care aceștia fac parte, potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) și (6) din Lege. Distinct sunt evidențiați avocații străini care provin dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, care sunt autorizați să își desfășoare activitățile profesionale sub titlul profesional corespunzător obținut într-un stat membru, indicându-se și dacă aceștia desfășoară activități avocațiale cu caracter permanent pe teritoriul României și titlul profesional sub care își desfășoară activitatea.
- Încazul avocaților străini se va menționa dacă aceștia sunt autorizați să acorde consultanță juridică privind dreptul românesc.
(41) Tabloul va cuprinde și o mențiune distinctă a avocaților incompatibili ce se află în situațiile prevăzute de art. 24 alin. (2) și (3) din Lege.
(la data 25-ian-2019 Art. 44, alin. (4) din capitolul II, sectiunea 1, subsectiunea 7 completat de Art. I, punctul 15. din Hotarirea 428/2018 )
- Seva întocmi separat un tablou al avocaților incompatibili, alcătuit potrivit anexei VII, care se verifică și se reactualizează până la data de 15 ianuarie a fiecărui an.
- Tabloulavocaților cu drept de exercitare a profesiei, tabloul special al avocaților străini și tabloul avocaților incompatibili se reactualizează lunar și se aduc la cunoștința tuturor membrilor
- Tablourilemenționate la (6) vor fi comunicate U.N.B.R., pe cale electronică și în forma stabilită de U.N.B.R., în termen de 5 zile de la actualizare.
Art. 45
Tabloul avocaților definitivi și stagiari, precum și tabloul special al avocaților străini se comunică autorităților menționate la art. 24 alin. (3) din Lege, cel târziu până la data de 31 ianuarie a fiecărui an.
Art. 46
Refuzul înscrierii, al reînscrierii sau al menținerii în tabloul avocaților se contestă la consiliul baroului. Decizia consiliului baroului poate fi contestată la Consiliul U.N.B.R., în termen de 15 zile de la data comunicării. Contestația este suspensivă de executare.
Art. 47
- Înscriereaîn tablou a avocaților definitivi și stagiari se face numai după depunerea jurământului prevăzut de Jurământul se depune într-un cadru solemn, în fața consiliului baroului, de către avocații nou-înscriși în barou.
- Înscriereaîn tabloul avocaților după primirea în profesie este condiționată de depunerea declarației prevăzute la
5 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. Depunerea unei declarații false atrage consecințele prevăzute de lege.
Art. 48
- Decanulbaroului va desemna avocații responsabili cu verificarea cazurilor de exercitare a activității de asistență juridică de către persoanele neînscrise în tabloul avocaților.
- Oride câte ori va avea informații cu privire la persoane care exercită nelegal activități prevăzute de 3 din Lege, consiliul baroului va sesiza autoritățile competente și va lua măsurile legale ce se impun.
(la data 25-ian-2019 Art. 48, alin. (2) din capitolul II, sectiunea 1, subsectiunea 7 modificat de Art. I, punctul 16. din Hotarirea 428/2018 )
SUBSECȚIUNEA 8: Suspendarea calității de avocat Art. 49
- Exercițiulprofesiei de avocat se suspendă:
- petoată durata existenței stării de incompatibilitate;
- întemeiul unei hotărâri judecătorești sau disciplinare de interdicție temporară de a profesa;
- încaz de neplată totală sau parțială a taxelor și a contribuțiilor profesionale către barou, către N.B.R. și către sistemul propriu de asigurări sociale timp de 3 luni de la scadența acestora, până la lichidarea integrală a datoriilor;
- lacererea scrisă a avocatului, pentru alte motive decât cele prevăzute la a).
- Încazul prevăzut la (1) lit. a), baroul are obligația de a verifica trimestrial, precum și înainte de data întocmirii tabloului anual al avocaților menținerea situației care a justificat suspendarea. În tabloul avocaților avocatul suspendat la cerere figurează în secțiunea destinată menționării avocați lor fără drept de exercitare a profesiei.
Art. 50
Dreptul de a exercita profesia de avocat poate fi suspendat în cazul în care împotriva avocatului s-a pus în mișcare
pag. 9 2/16/2022 :
acțiunea penală sau s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Art. 51
- Avocatuleste dator să încunoștințeze de îndată consiliul baroului despre orice situație care ar putea duce la suspendarea exercițiului dreptului de a Nerespectarea acestei obligații constituie abatere disciplinară.
- Decanulși consiliul baroului se pot sesiza pe orice cale cu privire la aplicarea dispozițiilor Legii și ale prezentului statut privind suspendarea exercițiului dreptului de a
- Consiliulbaroului decide în toate cazurile după ascultarea avocatului în cauză.
- Deciziaconsiliului baroului este Despre aceasta se va face mențiune, în mod corespunzător, în tabloul avocaților și în tabloul avocaților incompatibili.
- Deciziaconsiliului baroului poate fi contestată la Consiliul N.B.R., în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia. Contestația nu suspendă executarea.
Art. 52
Independent de contestarea deciziei, în cazul în care măsura suspendării a fost luată pentru neplata totală sau parțială a taxelor și contribuțiilor profesionale, la cererea avocatului în cauză, consiliul baroului, după verificarea temeiurilor cererii sau a dovezii achitării taxelor și contribuțiilor prevăzute de Lege și de prezentul statut, poate dispune încetarea măsurii suspendării și ștergerea mențiunilor din tablou.
Art. 53
Exercitarea profesiei de către avocatul al cărui drept de exercitare a profesiei este suspendat potrivit prevederilor art. 49 în perioada măsurii suspendării constituie abatere disciplinară gravă.
Art. 54
- Avocatul împotrivacăruia s-a dispus măsura suspendării este obligat ca în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării măsurii să își asigure
- Încălcareadispozițiilor prezentului articol constituie abatere disciplinară gravă.
SUBSECȚIUNEA 9: Transferul într-un alt barou Art. 55
- Avocatulcare, din motive justificate, solicită transferul într-un alt barou se va adresa în scris decanului baroului de la care dorește să se
- Cerereade transfer va fi însoțită de actele pe care se întemeiază și de un certificat eliberat de baroul de la care se solicită Certificatul va indica datele personale, profesionale și disciplinare ale solicitantului și va atesta că solicitantul a achitat la zi taxele și contribuțiile profesionale către barou, U.N.B.R. și sistemul propriu de asigurări sociale.
- Consiliulbaroului de la care se solicită transferul va elibera certificatul prin avizarea cererii de transfer, pe care o va înainta, împreună cu dosarul de înscriere în profesie, baroului la care se solicită
Art. 56
- Cerereade transfer va fi soluționată pe baza raportului întocmit de un consilier delegat, care verifică dosarul de înscriere în profesie al celui care solicită transferul, precum și a certificatului prevăzut la 55 alin. (2).
- Lasoluționarea cererii consiliul baroului va avea în vedere și respectarea de către petent a dispozițiilor privind modul de organizare și funcționare a formelor de exercitare a profesiei, precum și a condițiilor de primire în
Art. 57
- Deciziacu privire la transfer se comunică solicitantului și baroului din care acesta face Consiliul baroului va face mențiuni corespunzătoare în tabloul avocaților.
- Deciziaprin care s-a respins cererea de transfer va fi motivată și poate fi contestată, în termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul N.B.R.
SUBSECȚIUNEA 10: Încetarea calității de avocat Art. 58
- Calitateade avocat încetează:
- prinrenunțarea scrisă la exercițiul profesiei;
- prindeces;
- prinexcluderea din profesie, ca sancțiune disciplinară;
- încazul în care avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit
- Încetareacalității de avocat se constată prin decizie a consiliului baroului și are drept consecință radierea celui în cauză din tabloul avocaților.
- Încetareadreptului de a exercita profesia de avocat prin pensionare nu atrage pierderea calității de
Art. 59
Avocatul care renunță la exercițiul profesiei va formula o cerere în scris. Cu cel puțin 60 de zile înainte de data prevăzută pentru încetarea activității, acesta este obligat să finalizeze toate cauzele angajate sau să asigure substituirea. Avocatul va prezenta baroului lista cuprinzând cauzele nefinalizate și va indica numele avocaților care le vor prelua.
Art. 60
În caz de deces al avocatului, cauzele acestuia vor fi preluate de către colaboratorii ori asociații defunctului, iar în lipsa lor, de către avocații desemnați de consiliul baroului.
Art. 61
- Încazul în care avocatul îndeplinește condițiile de pensionare prevăzute de lege, are dreptul să solicite continuarea exercitării Cererea de continuare a exercitării profesiei se soluționează de consiliul baroului.
- Avocatulpoate continua exercitarea profesiei pe baza unui aviz medical privind menținerea capacității fizice și psihice necesare exercitării profesiei de Avizul medical se prezintă anual pentru înscrierea în tablou.
- Consiliul barouluiva soluționa cererea pe baza avizului medical și va proceda în conformitate cu prevederile Legii sau, după caz, ale legislației privind pensiile și asigurările
- Avocatulpensionar care continuă exercitarea profesiei sau este menținut în profesie este obligat să contribuie la constituirea fondului sistemului propriu de asigurări sociale în condițiile prevăzute de legislația pensiilor și asigurărilor sociale pentru avocați.
- Deciziade respingere a menținerii în activitate poate fi contestată, în termen de 15 zile de la comunicare, la
pag. 10 2/16/2022 :
Consiliul U.N.B.R.
SECȚ IUNEA 2: Organele profesiei de avocat SUBSECȚIUNEA 1: Baroul
Art. 62
Independența profesiei, autonomia baroului și exercitarea liberă a profesiei de avocat nu pot fi îngrădite sau limitate prin actele autorităților administrației publice, ale instanțelor judecătorești, ale Ministerului Public sau ale altor autorități decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
Art. 63
- Barouleste persoană juridică de interes public, constituit din toți avocații înscriși în tabloul avocaților, cu patrimoniu propriu și organizare de sine stătătoare.
- Sediulbaroului este în orașul de reședință al județului, respectiv în municipiul București.
Art. 64
- Fiecarebarou are un buget Contribuția avocaților la realizarea bugetului este stabilită de consiliul baroului.
- Cuantumulcontribuției va fi stabilit prin decizia consiliului baroului, în raport cu prevederile bugetului propriu și cu hotărârile Congresului avocaților. Decizia consiliului baroului va fi adusă la cunoștința avocaților înscriși în tabloul avocaților baroului cu drept de exercitare a profesiei, cu cel puțin 30 de zile înainte de punerea sa în
- Patrimoniulbaroului poate fi folosit în activități producătoare de venituri, în condițiile
Art. 65
- Organelede conducere ale baroului sunt:
- adunareagenerală;
- consiliul;
- Încadrul baroului se constituie și funcționează:
- comisiade cenzori;
- comisiade disciplină;
- curteade arbitraj profesional a avocaților.
(la data 25-ian-2019 Art. 65, alin. (2) din capitolul II, sectiunea 2, subsectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 17. din Hotarirea 428/2018 )
Art. 66
- Adunareagenerală a baroului poate fi, în condițiile legii, ordinară și extraordinară.
- [textul din 66, alin. (2) din capitolul II, sectiunea 2, subsectiunea 1 a fost abrogat la 16-ian-2014 de Art. I, punctul 3. din Hotarirea 852/2013]
Art. 67
- Datala care are loc adunarea generală ordinară se stabilește de către consiliul baroului în prima ședință din luna ianuarie a fiecărui
- Adunareagenerală extraordinară poate fi convocată de comisia de cenzori a baroului, precum și la cererea a peste o treime din totalul membrilor
- Organizareaadunării generale ordinare sau extraordinare este în sarcina consiliului
- Neîndeplinirea obligațieide organizare a adunării generale atrage răspunderea disciplinară a celor vinovați.
- Odatăcu convocarea adunării generale se stabilește și ordinea de Avocații cu drept de a participa la ședințele adunării generale pot face propuneri pentru completarea ordinii de zi. Propunerile vor fi depuse în scris la barou cu cel puțin 5 zile înainte de data la care a fost convocată adunarea generală.
- Ordineade zi va fi supusă spre aprobare prin vot deschis adunării
- Înscrierilela cuvânt se vor face înaintea începerii dezbaterii fiecărui punct al ordinii de Orice înscriere ulterioară acestui moment va fi luată în considerare numai cu aprobarea prin vot deschis a adunării generale.
Art. 68
- Adunareagenerală este legal constituită numai cu participarea majorității avocaților care au dreptul de a participa la adunarea generală.
- Încazul în care numărul legal nu este întrunit, prezidiul adunării generale va consemna această împrejurare într-un proces-verbal și va stabili data următoarei adunări generale în prezența avocaților participanți la Data noii adunări nu va putea fi mai târziu de 15 zile de la data primei adunări; consiliul baroului va convoca noua adunare generală cu cel puțin 7 zile înainte de data fixată.
- Ceade-a doua adunare generală, convocată în condițiile (2), este legal constituită cu participarea a cel puțin o treime din numărul total al membrilor săi.
- Dispozițiile (2) și (3) nu se aplică în cazul adunărilor generale de alegere a organelor de conducere ale barourilor care au în evidență până la 500 de avocați cu drept de exercitare a profesiei. În cazul acestor barouri, în situația în care cvorumul adunării generale de alegere a organelor de conducere ale baroului nu este legal constituit, consiliul baroului va stabili data la care se convoacă o nouă adunare generală de alegere a organelor de conducere ale baroului, cu respectarea regulamentului de organizare a alegerilor.
- Participareala adunarea generală de alegere a organelor de conducere ale baroului se face Exercitarea dreptului de vot nu poate fi delegată.
- Cucel puțin 60 de zile anterior datei desfășurării alegerilor, consiliile barourilor vor adopta regulamentul de organizare a alegerilor organelor de conducere ale Regulamentul va rămâne definitiv în termen de 15 zile de la data afișării sale la secretariatul baroului sau/și pe pagina web a baroului.
- Hotărârileadunării generale, inclusiv cele ale adunărilor elective, se iau cu votul majorității membrilor prezenți, în afară de cazurile în care Legea prevede alt cvorum de ședință și de
- Înregulamentul pentru organizarea adunării elective se poate prevedea ca exprimarea votului să poată fi făcută în formă electronică, cu respectarea dispozițiilor legale privind
Art. 69
- Secretaruladunării generale va redacta procesul-verbal, care va cuprinde:
- modulîn care a fost convocată adunarea generală și caracterul ordinar sau extraordinar al acesteia;
- anul,luna, ziua, ora și locul unde se desfășoară adunarea generală;
- numărulmembrilor prezenți;
pag. 11 2/16/2022 :
- componențaprezidiului adunării generale;
- ordineade zi votată de adunarea generală;
- luărilede cuvânt;
- hotărârile,rezoluțiile și moțiunile adoptate;
- oricealte activități desfășurate în adunarea generală.
- Procesul-verbalva purta semnăturile membrilor prezidiului adunării
- Procesul-verbalva fi înregistrat și depus la barou, putând fi consultat de membrii baroului și de N.B.R.
(la data 16-ian-2014 Art. 69, alin. (3) din capitolul II, sectiunea 2, subsectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 4. din Hotarirea 852/2013 )
Art. 70
- Adunareagenerală a baroului adoptă hotărâri care sunt obligatorii pentru membrii baroului, în condițiile prevăzute de Lege și de prezentul
- Deasemenea, adunarea generală poate adopta rezoluții și moțiuni.
Art. 71
(1) Consiliul baroului este format din 5 până la 15 membri, aleși pe o perioadă de 4 ani dintre avocații cu o vechime neîntreruptă în profesie de cel puțin 8 ani. Mandatul lor poate fi reînnoit.
(11) [textul din Art. 71, alin. (1^1) din capitolul II, sectiunea 2, subsectiunea 1 a fost abrogat la 25-ian-2019 de Art. I, punctul 18. din Hotarirea 428/2018]
- Numărulconsilierilor este proporțional cu numărul membrilor baroului înscriși în tabloul avocaților, după cum urmează:
- 5consilieri pentru barourile cu mai puțin de 50 de avocați;
- 7consilieri pentru barourile cu un număr de avocați cuprins între 51 și 100;
- 9consilieri pentru barourile cu un număr de avocați cuprins între 101 și 200;
- 11consilieri pentru barourile cu un număr de avocați cuprins între 201 și 500;
- 13consilieri pentru barourile cu un număr de avocați cuprins între 501 și 000;
- 15consilieri pentru barourile cu peste 001 de avocați.
- Înnumărul total al membrilor consiliului sunt cuprinși decanul și
- Fiecareconsilier va coordona unul sau mai multe departamente de activitate ale consiliului
- Adunareagenerală a baroului poate hotărî alegerea unor consilieri supleanți. În caz de încetare a mandatului de consilier ales, consilierii supleanți vor completa consiliul baroului în ordinea numărului de voturi obținut la alegeri pentru perioada de mandat rămasă vacantă.
Art. 72
- Comisiade cenzori este formată dintr-un număr impar de membri, dar cel puțin 3, aleși pe o perioadă de 4 ani dintre avocații cu o vechime neîntreruptă în profesie de cel puțin 8 Mandatul lor poate fi reînnoit.
- Dispozițiile 71 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
- Alegereamembrilor comisiei de cenzori va urmări, în măsura situației concrete a fiecărui barou, ca cel puțin unul dintre aceștia să aibă studii Dacă volumul de activitate al comisiei de cenzori, propriu baroului, o impune, adunarea generală va stabili și condițiile remunerării acestora.
- Conducereaactivității și reprezentarea comisiei de cenzori în fața organelor profesiei și în raporturile cu autoritățile publice se fac de către președintele acesteia, ales cu majoritate de voturi din rândul membrilor săi.
- Comisiade cenzori are ca atribuții principale supravegherea gestiunii baroului, verificarea legalității întocmirii situațiilor financiare și a concordanței lor cu registrele, verificarea regularității ținerii acestor registre, verificarea concordanței efectuării cheltuielilor cu destinația aprobată de organele
- Înexercitarea atribuțiilor, comisia de cenzori întocmește rapoarte, procese-verbale de verificare a gestiunii și note de propuneri, acte ce vor fi prezentate de îndată decanului și/sau consiliului
- Însituații de necesitate temeinic argumentată, în exercitarea atribuțiilor și în îndeplinirea sarcinilor sale, comisia de cenzori poate recurge la serviciile unui contabil autorizat, expert contabil sau auditor extern, terți care își pot desfășura activitatea individual ori în forme
- Încazul în care un membru al comisiei de cenzori este suspendat din exercițiul profesiei de avocat ori acestuia îi încetează calitatea de avocat, comisia se completează cu membrul supleant care a obținut numărul cel mai mare de voturi la adunarea generală electivă a Președintele comisiei constată, de îndată, completarea acesteia și comunică hotărârea luată tuturor membrilor comisiei. Hotărârea se dă publicității.
(la data 25-ian-2019 Art. 72, alin. (7) din capitolul II, sectiunea 2, subsectiunea 1 completat de Art. I, punctul 19. din Hotarirea 428/2018 )
Art. 73
- Consiliulbaroului se întrunește în ședință cel puțin o dată pe lună, la sediul
- Lucrărileședinței se consemnează în registrul de procese-verbale și se semnează de toți consilierii prezenți la ședință. Registrul poate fi consultat de către avocații interesați și de organele N.B.R.
- Lunar,consiliul baroului poate verifica prin sondaj evidențele primare ale avocaților, în special ale acelora care declară încasări
(la data 25-ian-2019 Art. 73, alin. (3) din capitolul II, sectiunea 2, subsectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 20. din Hotarirea 428/2018 )
- Consiliulbaroului va analiza trimestrial situația restanțierilor la plata contribuțiilor către sistemul propriu de asigurări sociale, luând măsuri legale și Votul membrilor consiliului va fi nominal, iar consilierii care au datorii la sistem mai mari de trei luni nu pot participa la vot.
- Consiliulbaroului va lua în discuție în proxima ședință concluziile procesului-verbal de control încheiat de inspectorii financiari ai Casei de Asigurări a Avocaților (A.A.), în conformitate cu dispozițiile art. 138 din Statutul C.A.A., și va lua măsuri statutare de sancționare a celor care nu s-au prezentat la control sau care nu au pus la dispoziția inspectorilor datele și documentele solicitate.
- Înexercitarea atribuțiilor sale, consiliul baroului adoptă decizii și hotărâri.
(la data 25-ian-2019 Art. 73, alin. (3) din capitolul II, sectiunea 2, subsectiunea 1 completat de Art. I, punctul 21. din Hotarirea 428/2018 )
Art. 74
- Decanulbaroului este ales de adunarea generală a baroului dintre avocații definitivi cu o vechime în profesie de cel
pag. 12 2/16/2022 :
puțin 10 ani. Acesta trebuie să fie membru al baroului de cel puțin 5 ani.
- În exercitareaatribuțiilor sale, decanul emite Acestea se consemnează într-un registru special, ținut la sediul baroului, care poate fi consultat de către orice avocat interesat și de organele U.N.B.R.
Art. 741
Comunicarea răspunsurilor la cererile formulate de avocați se va realiza în aceeași modalitate prin care aceste cereri au fost transmise baroului, respectiv prin înscris original, expediat prin poștă, prin comunicare fax sau prin e-mail. În mod similar se va proceda în privința comunicării soluțiilor adoptate de consiliul baroului în baza unor sesizări sau petiții formulate de alte persoane, fizice sau juridice.
(la data 20-aug-2012 Art. 74 din capitolul II, sectiunea 2, subsectiunea 1 completat de Art. I, punctul 2. din Hotarirea 7/2012 )
Art. 75
- Oricelitigiu între membrii baroului în legătură cu exercitarea profesiei va fi adus la cunoștința
- Decanulva încerca medierea în vederea soluționării amiabile a
- Prevederile privindprocedura medierii și a arbitrajului din prezentul statut se aplică în mod corespunzător.
Art. 76
- Hotărârileadoptate de adunarea generală sau de consiliul baroului pot fi anulate de Consiliul N.B.R., potrivit legii.
- Consiliulbaroului se pronunță cu celeritate asupra contestației și comunică răspunsul
(la data 25-ian-2019 Art. 76 din capitolul II, sectiunea 2, subsectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 22. din Hotarirea 428/2018 )
SUBSECȚIUNEA 2: U.N.B.R.
Art. 77
Toate barourile din România înființate potrivit legilor privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat sunt membre de drept ale U.N.B.R. Niciun barou nu poate funcționa în afara U.N.B.R.
Art. 78
- N.B.R.este persoană juridică de interes public, înființată prin Lege, cu patrimoniu propriu și organizare de sine stătătoare.
- BugetulU.N.B.R. se formează din contribuția barourilor, în cotele stabilite de Congresul avocaților. Contribuția barourilor la formarea bugetului N.B.R. se stabilește în raport cu numărul avocaților cu drept de exercitare a profesiei înscriși în tabloul avocaților barourilor și se virează lunar, în contul special constituit în acest scop, din cotele de contribuție achitate de avocați în contul barourilor.
- PatrimoniulN.B.R. poate fi folosit și în activități producătoare de venituri, în condițiile legii.
Art. 79
- Organelede conducere ale N.B.R. sunt:
- Congresulavocaților;
- ConsiliulN.B.R.;
- Comisiapermanentă a N.B.R.;
- președinteleN.B.R.
- Încadrul N.B.R. se constituie și funcționează:
- Comisiacentrală de cenzori;
- Comisiacentrală de disciplină.
- Avocațiicare formează organele de conducere ale N.B.R. sunt avocați definitivi, cu o vechime neîntreruptă în profesie de minimum 8 ani.
- Lacongresele la care nu sunt alese organele profesiei pot participa, în calitate de delegați, și avocați care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la (3).
Art. 80
- Congresulavocaților este organul suprem de conducere a profesiei de
- Hotărârileadoptate de Congresul avocaților sunt definitive și obligatorii pentru toate organele profesiei și pentru toți avocații.
Art. 81
- Congresulavocaților se convoacă anual de către Consiliul N.B.R., prin președintele U.N.B.R.
- Congresulextraordinar al avocaților se convoacă de către președintele N.B.R. ori de câte ori este nevoie sau la cererea a cel puțin o treime din numărul total al barourilor.
- Convocareava cuprinde luna, ziua, ora și locul desfășurării Congresului avocaților și ordinea de zi a
- Decaniibarourilor și membrii Consiliului N.B.R. sunt membri de drept ai Congresului avocaților.
- DinCongresul avocaților fac parte și delegații aleși de adunările generale ale barourilor, conform normei de reprezentare de un delegat la 200 de avocați. Dacă nu au calitatea de delegați ai adunărilor generale ale barourilor, președintele A.A. și președinții filialelor C.A.A. participă la Congres în calitate de invitați.
(la data 25-ian-2019 Art. 81, alin. (5) din capitolul II, sectiunea 2, subsectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 23. din Hotarirea 428/2018 )
- Numărulde delegați se calculează după cum urmează:
- undelegat pentru barourile care au până la 200 de avocați;
- 2 delegațipentru barourile care au între 201 și 400 de avocați;
- 3 delegațipentru barourile care au între 401 și 600 de avocați și așa mai
Art. 82
- LucrărileCongresului avocaților sunt conduse de către președintele N.B.R., împreună cu un prezidiu format din 8 avocați, ales prin vot deschis.
- Congresulavocaților va alege un secretariat compus din 3 avocați, dispozițiile 69 aplicându-se corespunzător.
Art. 83
- Hotărârile,rezoluțiile și moțiunile se adoptă prin vot
- Alegereaorganelor profesiei se face prin vot Congresul avocaților alege o comisie de numărare a voturilor dintre delegații care nu candidează, compusă din minimum 5 membri. Votul secret se exprimă prin buletine de vot introduse în urne sigilate. Pe buletinul de vot se menționează: numele și prenumele candidatului, funcția pentru care candidează și baroul din care face parte.
(la data 12-apr-2019 Art. 83, alin. (2) din capitolul II, sectiunea 2, subsectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 1. din Hotarirea 431/2019 )
pag. 13 2/16/2022 :
- Votul"pentru" se realizează prin lăsarea intactă a numelui și prenumelui candidatului dorit; votul "contra" se exprimă prin ștergerea numelui și a prenumelui persoanei
- Vorfi nule buletinele de vot care nu corespund modelului stabilit de Congresul avocaților, cele care nu poartă ștampila de control, precum și buletinele pe care numărul candidaților votați "pentru" este mai mare decât numărul funcțiilor pentru care se candidează.
Art. 84
- Congresulavocaților alege Consiliul N.B.R.
- ConsiliulN.B.R. este format din decanii barourilor și din reprezentanți ai barourilor, aleși de Congres, potrivit următoarei norme de reprezentare:
- unreprezentant pentru barourile care au până la 500 de avocați;
- 2reprezentanți pentru barourile care au peste 500 de avocați și câte 2 reprezentanți pentru fiecare mie care depășește prima mie de avocați.
- ConsiliulN.B.R. se convoacă trimestrial în ședințe ordinare sau, în situații excepționale, în ședințe extraordinare de către președintele U.N.B.R. Președintele U.N.B.R. va convoca Consiliul U.N.B.R. și la cererea a cel puțin o treime din numărul membrilor Consiliului U.N.B.R.
- Conducereaședințelor Consiliului N.B.R. revine președintelui acestuia, asistat de către vicepreședinți și alți 3 consilieri.
- Unuldintre vicepreședinții N.B.R. va răspunde de coordonarea activității C.A.A. în conformitate cu dispozițiile art. 65 lit. s) din Lege.
- Prevederile 69 se aplică în mod corespunzător.
(la data 25-ian-2019 Art. 84 din capitolul II, sectiunea 2, subsectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 25. din Hotarirea 428/2018 )
Art. 85
- ConsiliulN.B.R. își desfășoară activitatea în comisii de lucru și în plen, potrivit regulamentului de desfășurare a ședinței Consiliului U.N.B.R., adoptat de către acesta.
- ConsiliulN.B.R. adoptă decizii și hotărâri obligatorii. La cererea majorității barourilor, hotărârile Consiliului U.N.B.R. pot fi atacate, pentru nelegalitate, la Congresul avocaților, în prima sa ședință.
Art. 86
- Comisiapermanentă a N.B.R. se întrunește înaintea ședințelor Consiliului U.N.B.R. și ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui U.N.B.R.
- Comisiapermanentă a N.B.R. asigură activitatea permanentă a U.N.B.R. Ședințele Comisiei permanente a
U.N.B.R. sunt conduse de președintele U.N.B.R.
- Îndesfășurarea activității curente, Comisia permanentă a N.B.R. emite decizii și dispoziții, în condițiile prevăzute de lege. Deciziile și dispozițiile au caracter obligatoriu și pot fi atacate cu plângere de către cei interesați, în termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul U.N.B.R.
Art. 861
Președintele de onoare al U.N.B.R. care nu este membru al organelor de conducere ale profesiei constituite la nivelul
U.N.B.R. poate participa, fără drept de vot, la lucrările acestor organe.
(la data 27-aug-2015 Art. 86 din capitolul II, sectiunea 2, subsectiunea 2 completat de Art. I, punctul 3. din Hotarirea 13/2015 )
Art. 87
În cadrul U.N.B.R. se constituie și funcționează un aparat tehnic administrativ, conform hotărârii Comisiei permanente a U.N.B.R.
Art. 88
- Plângereaintrodusă împotriva actelor emise de organele profesiei nu este suspensivă de executare, cu excepția cazurilor prevăzute de Lege și de prezentul
- Organulcompetent să soluționeze plângerea poate, pentru motive bine întemeiate, să dispună suspendarea efectelor actului atacat până la soluționarea plângerii.
Art. 881
La cererea avocatului, Comisia permanentă a U.N.B.R. are obligația să apere reputația profesională a acestuia, dacă cercetările întreprinse și propunerile înaintate de consiliul baroului din care face parte avocatul fundamentează acest demers.
(la data 16-ian-2014 Art. 88 din capitolul II, sectiunea 2, subsectiunea 2 completat de Art. I, punctul 5. din Hotarirea 852/2013 )
CAPIT OLUL III: Activitatea profesională a avocatului SECȚ IUNEA 1: Conținutul activității profesionale SUBSECȚIUNEA 1: Consultații și cereri cu caracter juridic Art. 89
Consultațiile juridice pot fi acordate în scris sau verbal în domenii de interes pentru client, precum:
- redactareași/sau furnizarea către client, prin orice mijloace, după caz, a opiniilor juridice și informațiilor cu privire la problematica solicitată a fi analizată;
- elaborareade opinii legale;
- elaborareaproiectelor de acte juridice (contracte, convenții, statute ) și asistarea clientului la negocierile referitoare la acestea;
- elaborareaproiectelor de acte normative;
- participareaîn calitate de consultant la activitatea organelor deliberative ale unei persoane juridice, în condițiile legii;
- oricealte consultații în domeniul
Art. 90
Avocatul poate întocmi și formula în numele și/sau în interesul clientului cereri, notificări, memorii sau petiții către autorități, instituții și alte persoane, în scopul ocrotirii și apărării drepturilor și intereselor legitime ale acestuia.
SUBSECȚIUNEA 2: Asistarea și reprezentarea clienților Art. 91
(1) În condițiile legii, avocatul asigură asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor judecătorești, a organelor de
pag. 14 2/16/2022 :
urmărire penală, a autorităților cu atribuții jurisdicționale, a notarilor publici și a executorilor judecătorești, a organelor administrației publice, a instituțiilor și a altor persoane juridice, pentru apărarea și reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor.
(2) Asistarea și reprezentarea clientului cuprinde toate actele, mijloacele și operațiunile permise de lege și necesare ocrotirii și apărării intereselor clientului.
SUBSECȚIUNEA 21: Activitatea de curator special Art. 911
- Avocatulpoate îndeplini activitatea de curator special, în condițiile În cadrul activității judiciare, în îndeplinirea acestei sarcini, avocatul are toate drepturile și obligațiile reprezentatului legal.
- Dispozițiile 109-119 se aplică în mod corespunzător și avocatului care îndeplinește funcția de curator special.
(la data 25-ian-2019 Art. 91^1, alin. (2) din capitolul III, sectiunea 1, subsectiunea 2^1 modificat de Art. I, punctul 26. din Hotarirea 428/2018 )
- Fiecarebarou organizează un Registru al avocaților care pot fi desemnați de instanțele judecătorești, în condițiile legii, în calitate de curatori speciali, în care sunt înregistrați toți avocații care au consimțit să îndeplinească activitatea de curator U.N.B.R. centralizează registrele barourilor și ține evidența Registrului național al avocaților care pot fi desemnați de instanțele judecătorești, în condițiile legii, în calitate de curatori speciali. Dispozițiile art. 161 și 162 se aplică în mod corespunzător.
- Avocatuluidesemnat i se vor comunica de către decan înștiințarea de numire, precum și copia încheierii prin care a fost numit curator Dispozițiile art. 153 alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător.
- Plataremunerației pentru activitatea de curatelă care se suportă din bugetul statului se efectuează numai prin Sumele destinate plății remunerațiilor pentru activitatea de curatelă, stabilite prin încheierea instanței, se virează într-un cont distinct deschis de fiecare barou. Baroul va comunica instanței detaliile contului bancar aflat la dispoziția sa în vederea plății sumelor stabilite prin încheiere cu titlul de remunerație a curatorului special. Dispozițiile art. 85 alin. (3) din Lege se aplică în mod corespunzător. Respectarea de către barouri a destinației acestor fonduri este supusă și controlului U.N.B.R.
(la data 16-ian-2014 capitolul III, sectiunea 1, subsectiunea 2 completat de Art. I, punctul 6. din Hotarirea 852/2013 )
S UBS ECȚIUNEA 3: Atestarea identității părților, a conținutului și a datei actelor prezentate spre autentificare
Art. 92
- Unact juridic semnat în fața avocatului, care poartă o încheiere, o rezoluție, o ștampilă sau un alt mijloc verificabil de atestare a identității părților, a conținutului și a datei actului, în baza consimțământului exprimat de părți, poate fi prezentat notarului spre
(la data 25-ian-2019 Art. 92, alin. (1) din capitolul III, sectiunea 1, subsectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 27. din Hotarirea 428/2018 )
- Avocatuleste obligat să țină evidența actelor întocmite conform 3 alin. (1) lit. c) și d) din Lege și să le păstreze în arhiva sa profesională, în ordinea întocmirii lor. În termen de cel mult 3 zile de la data întocmirii actelor prevăzute la alin. (1), sub sancțiunea inopozabilității față de terți, avocatul este obligat să înregistreze operațiunea în Registrul electronic al actelor întocmite de avocat, potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din Lege, în conformitate cu procedura prevăzută în Regulamentul de organizare și funcționare a registrului, aprobat de Consiliul U.N.B.R.
(la data 25-ian-2019 Art. 92, alin. (2) din capitolul III, sectiunea 1, subsectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 27. din Hotarirea 428/2018 )
- Seexceptează situația în care părțile solicită expres înregistrarea la o dată ulterioară, când termenul curge de la data solicitării, ori situația în care părțile renunță expres la înscrierea actului în registrul prevăzut la (2).
(la data 25-ian-2019 Art. 92, alin. (2) din capitolul III, sectiunea 1, subsectiunea 3 completat de Art. I, punctul 28. din Hotarirea 428/2018 )
SUBSECȚIUNEA 4: Activități fiduciare Art. 93
- Avocatulare dreptul să desfășoare activități fiduciare, în numele și pe seama clientului, cu respectarea prevederilor legii și ale prezentului
- Activitățile fiduciareexercitate de avocat pot consta în:
- primireaîn depozit, în numele și pe seama clientului, de fonduri financiare și bunuri, rezultate din valorificarea de titluri executorii după finalizarea unui litigiu, a unei medieri, a procedurii succesorale sau a lichidării unui patrimoniu;
- plasareași valorificarea, în numele și pe seama clientului, a fondurilor financiare și a bunurilor încredințate;
- administrarea,în numele și pe seama clientului, a fondurilor sau a valorilor în care acestea au fost
Art. 94
În exercitarea activităților fiduciare, avocatul trebuie:
- sărespecte întocmai limitele și durata mandatului încredințat, expres prevăzut în contractul de asistență juridică special încheiat. Când mandatul comportă împuternicirea de a dispune de fonduri, bunuri sau valori ori de a înstrăina bunurile clientului, avocatul poate proceda la efectuarea acestor operațiuni numai dacă acest lucru este în mod expres stipulat în mandat sau, în lipsa unei astfel de clauze, numai după ce va fi autorizat în mod special și în scris de către client;
- săacționeze cu bună-credință, profesionalism și cu diligenta unui bun proprietar, fără să se abată de la regulile specifice activității profesionale;
- săadministreze afacerile încredințate în interesul exclusiv al clientului;
- sănu influențeze clientul, direct sau indirect, în scopul de a obține beneficii proprii, în afara onorariului de avocat;
- săinformeze corect și cu promptitudine clientul cu privire la executarea mandatului fiduciar și a rezultatelor obținute.
Art. 95
În executarea mandatului, avocatul poate să desfășoare:
- activitățide consultanță;
- operațiunide conservare a substanței și valorii fondurilor financiare și bunurilor încredințate;
- operațiunide plasare a fondurilor în active mobiliare sau imobiliare, valori mobiliare și alte instrumente financiare, în condițiile legii;
- administrareași valorificarea plasamentelor efectuate prin contractarea de operațiuni materiale și efectuarea de
pag. 15 2/16/2022 :
operațiuni juridice menite să sporească valoarea și lichiditatea plasamentelor;
- activități conexe,cum ar fi completarea declarațiilor de impozit și plata acestora și a celorlalte datorii ale clientului legate de administrarea unor asemenea proprietăți, culegerea fructelor și încasarea veniturilor sau a altor rezultate ale investițiilor, mijlocirea/medierea operațiunilor financiare ;
- oriceoperațiuni în numerar privind plăți, încasări, efectuări de depozite bancare, compensări, rambursări impuse de natura activității încredințate.
Art. 96
- Avocatulva deschide, pentru fiecare client pentru care desfășoară activități fiduciare, un cont la o bancă reputată (cont fiduciar) destinat depozitării de fonduri
- Prinfonduri fiduciare, în sensul prezentului articol, se înțelege orice sumă primită de către avocat cu titlu de fond inițial sau rezultată din valorificarea acestuia ori a bunurilor încredințate.
- Încontul fiduciar nu pot fi depozitate alte sume decât fonduri
Art. 97
- Toateplățile legate de activitățile fiduciare efectuate pentru același client vor fi efectuate din contul fiduciar, iar toate încasările rezultate din activitățile fiduciare vor fi colectate în contul fiduciar al clientului
- Avocatulva transmite clientului un extras al contului fiduciar cel puțin o dată la 3 luni, dacă în contractul de asistență juridică nu se prevede o perioadă mai scurtă.
Art. 98
Avocatul poate retrage sau autoriza retragerea fondurilor fiduciare din contul fiduciar, precum și instructa efectuarea de plăți din acesta doar în următoarele situații:
- pentruefectuarea de plasamente sau cheltuieli în condițiile și limitele mandatului fiduciar;
- lainstrucțiunea expresă a clientului, dar cu posibilitatea reținerii contravalorii onorariilor agreate pentru activitățile fiduciare;
- înbaza unei hotărâri judecătorești;
- înbaza contractului de asistență juridică, pentru încasarea onorariilor legate de activitățile fiduciare desfășurate;
- încazul în care este în curs o procedură execuțională privind bunurile sau fondurile
Art. 99
Avocatul nu are dreptul să retragă fonduri sau să efectueze plăți din contul fiduciar atunci când clientul i-a adus la cunoștință în scris opoziția sa.
Art. 100
Este permisă încheierea unui contract de asistență juridică care să prevadă plata, în parte, a onorariului pentru activități fiduciare, condiționate de un eveniment care să aibă loc sau de un rezultat care să fie atins.
Art. 101
Avocatul are obligația să păstreze evidențe scrise ale tuturor operațiunilor efectuate în baza sau în legătură cu un mandat fiduciar (contracte, corespondență, rapoarte de evaluare, extrase de cont etc.). În cazul în care clientul solicită originalul acestor evidențe, avocatul este îndreptățit să păstreze fotocopii pe format hârtie sau electronic.
Art. 102
- Avocatulare obligația să păstreze cel puțin un registru sau un sistem echivalent de înregistrare care să arate separat, pentru fiecare client pentru care a desfășurat activități fiduciare:
- identitateaclientului pe seama căruia fondurile și/sau bunurile sunt primite și/sau administrate;
- uninventar al bunurilor primite, respectiv rambursate și valoarea fondurilor primite și rambursate, precum și data primirii și sursa fondurilor și bunurilor și data rambursării acestora sau rezultatul administrării și valorificării acestora;
- operațiunile fiduciareefectuate, cu indicarea datei, părților, valorii și tipului operațiunii.
- Avocatuleste obligat să înregistreze prompt fiecare tranzacție fiduciară și, în orice caz, nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la efectuarea
Art. 103
Avocatul are obligația să păstreze evidențele legate de activitățile fiduciare pe o perioadă de cel puțin 10 ani. S UBS ECȚIUNEA 5:Activități de stabilire temporară a sediului unor societăți comerciale și înregistrarea acestora, în numele și pe seama clientului, a părților de interes, a părților sociale sau a acțiunilor societăților astfel înregistrate
Art. 104
Stabilirea temporară a sediului unor societăți comerciale la sediul profesional al avocatului presupune utilizarea sediului profesional al avocatului pentru scopul limitat al constituirii legale și autorizării funcționării societății comerciale sau, după caz, pentru mutarea sediului ori pentru stabilirea unui sediu secundar al societății în cauză.
Art. 105
- Învederea stabilirii temporare a sediului societății comerciale în cauză, avocatul va întocmi și semna cu reprezentantul societății un contract separat de asistență juridică având acest
- Perioada pentrucare sediul societății în cauza este stabilit la sediul profesional al avocatului nu poate depăși un an, iar dovada sediului se face cu contractul de asistență juridică.
Art. 106
Avocatul poate îndeplini orice formalități legale necesare în vederea înregistrării, în numele și pe seama clientului, a societăților comerciale, a părților de interes, a părților sociale și a acțiunilor, în condițiile legii.
Art. 107
Avocatul va întocmi și păstra registre de părți de interes, părți sociale sau de acțiuni, emise de societățile înregistrate de acesta în numele și pe seama clientului. Avocatul poate efectua, la cererea clientului, operațiuni în aceste registre, inclusiv cesiuni și constituiri de garanții, și poate emite, la cererea persoanei îndreptățite, extrase din aceste registre, în condițiile legii.
SECȚ IUNEA 2: R elațiile dintre avocat și client
SUBSECȚIUNEA 1: Principiile și regulile de bază ale relației dintre avocat și client Art. 108
- Dreptulavocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activități specifice profesiei se naște din contractul de asistență juridică, încheiat în formă scrisă între avocat și client ori mandatarul
- Forma,conținutul și efectele contractului de asistență juridică sunt stabilite prin prezentul
pag. 16 2/16/2022 :
- Avocatulnu poate acționa decât în limitele contractului încheiat cu clientul său, cu excepția cazurilor prevăzute de
Art. 109
- Înexercitarea profesiei sale avocatul este
- Activitateaavocatului nu poate fi motivată decât în interesul clientului, apreciat în limitele legii, ale prezentului statut și ale codului
- Constituieatingere a independenței avocatului și, ca atare, trebuie evitate și înlăturate de către avocat, prin orice mijloace legale:
- existențaunui interes propriu ori al persoanelor apropiate lui în cauza care i-a fost încredințată;
- prestareade activități avocațiale în scopul de a se face plăcut clienților, magistraților sau publicului;
- prestareade activități avocațiale din simplă complezență;
- existențaoricăror presiuni în scopul nerespectării secretului
Art. 110
Avocatul trebuie să depună toată diligenta pentru apărarea libertăților, drepturilor și intereselor legitime ale clientului.
Art. 111
Avocatul este dator să își sfătuiască clientul cu promptitudine, în mod conștiincios, corect și cu diligentă. Avocatul își informează clientul cu privire la evoluția cazului ce i-a fost încredințat.
Art. 112
Probitatea, spiritul de dreptate și onestitatea avocatului sunt condiții ale credibilității avocatului și profesiei.
Art. 113
Avocatul este confidentul clientului în legătură cu cazul încredințat. Confidențialitatea și secretul profesional garantează încrederea în avocat și constituie obligații fundamentale ale avocatului.
Art. 114
- Avocatulnu trebuie să fie sfătuitorul și nici reprezentantul sau apărătorul a mai mult de un client într-una și aceeași cauză, atunci când interesele clienților sunt conflictuale ori când există, în mod real, riscul de a apărea un astfel de conflict de
- Avocatultrebuie să se abțină să se mai ocupe de cauzele tuturor clienților implicați, atunci când intervine un conflict între interesele acestora, când secretul profesional riscă să fie violat sau când independența sa riscă să fie știrbită.
- Avocatul nupoate accepta o cauză a unui nou client dacă secretul informațiilor încredințate de un client anterior riscă să fie afectat sau atunci când cunoașterea de către avocat a cauzelor unui client anterior îl favorizează nejustificat pe noul
- Încazul în care avocații practică profesia într-o formă asociativă, în colaborare sau în conlucrare cu alți avocați, dispozițiile (1)-(3) se aplică tuturor avocaților.
Art. 115
Există conflict de interese în situațiile următoare:
- înactivitatea de consultanță, când, la data solicitării sale, avocatul care are obligația de a da clientului său o informație completă, loială și fără rezerve nu își poate îndeplini misiunea fără a compromite interesele unuia sau ale mai multor clienți, prin analiza situației prezentate, prin utilizarea mijloacelor juridice preconizate sau prin concretizarea rezultatului urmărit;
- înactivitatea de asistare și de apărare, atunci când, la data sesizării sale, asistarea mai multor părți ar determina avocatul să prezinte o altă apărare, diferită de aceea pentru care ar fi optat dacă i-ar fi fost încredințată apărarea intereselor unei singure părți, inclusiv în ceea ce privește tehnicile și mijloacele profesionale ale apărării;
- atuncicând, prin modificarea sau evoluția situației ce i-a fost prezentată inițial, avocatul descoperă una dintre dificultățile arătate la a) și b).
Art. 116
Nu există conflict de interese:
- atuncicând, după ce și-a informat clienții și a primit acordul acestora, avocatul, în exercitarea diferitelor sale activități, va încerca să concilieze contrarietatea de interese;
- atuncicând, în acord deplin cu clienții, avocatul îi consiliază ca, plecând de la situația ce i-a fost prezentată, să adopte o strategie comună sau dacă, în cadrul unei negocieri, avocații care sunt membri ai aceleiași forme de exercitare a profesiei intervin separat pentru clienți diferiți, care sunt însă informați cu privire la această apartenență comună;
- atuncicând, după ce avocatul aduce la cunoștința fiecăruia dintre clienții potențial afectați de asistența juridică acordată existența sau posibilitatea creării unui conflict de interese, precum și eventualele consecințe nefavorabile ale acestuia, fiecare dintre respectivii clienți își dau acordul expres și prealabil cu privire la prestarea activității de asistență juridică.
Art. 117
Cu excepția unui acord între părți, avocatul trebuie să se abțină a se ocupa de cauzele tuturor clienților implicați, atunci când se ivește un conflict de interese, când avocatul apreciază că nu poate asigura apărarea drepturilor și intereselor legitime ale fiecărui client în parte, când secretul profesional riscă să fie violat sau când independența sa riscă să fie lezată.
Art. 118
Avocatul va încerca în momentele oportune să își consilieze clientul cu privire la posibilitatea soluționării unui conflict pe cale amiabilă sau printr-o cale legală alternativă, aptă a proteja drepturile și interesele legitime ale acestuia.
Art. 119
- Avocatuleste obligat să se asigure de răspundere profesională.
- Condițiileasigurării de răspundere profesională sunt prevăzute de prezentul statut și pot fi stabilite, în cazul formelor asociative de exercitare a profesiei, conform regulilor stabilite între avocați.
- Obligațiade asigurare de răspundere civilă este permanentă. Suma asigurată nu poate fi mai mică decât cea prevăzută în statutul
- Princontract, părțile pot stabili limitele răspunderii Clauzele de exonerare totală de răspundere profesională sunt socotite nescrise.
Art. 120
pag. 17 2/16/2022 :
- Avocatuleste obligat să verifice identitatea exactă a clientului său ori a persoanei care îi încredințează
- Înexercitarea activității fiduciare, precum și în orice situație în care avocații sunt autorizați să administreze ori să gestioneze fondurile clienților, acestora le este interzis să primească sau să administreze ori să gestioneze fonduri care nu corespund în mod riguros mandatului sau gestiunii încredințate.
- Cândparticipă la o operație juridică, avocatul are obligația de a se retrage din cauză de îndată ce suspectează în mod serios că respectiva operație ar avea drept rezultat o spălare de bani și când clientul nu înțelege să renunțe la operația în
SUBSECȚIUNEA 2: Contractul de asistență juridică
SUBSECȚIUNEA 21: Partea I. Forma și conținutul contractului de asistență juridică Art. 121
- Contractulde asistență juridică este încheiat în formă scrisă, cerută ad Acesta trebuie să îndeplinească toate condițiile cerute de lege pentru încheierea valabilă a unei convenții și dobândește dată certă prin înregistrarea sa în registrul oficial de evidență al avocatului, indiferent de modalitatea în care a fost încheiat.
- Contractulde asistență juridică poate fi încheiat și prin orice mijloc de comunicare la distanță. În acest caz, data încheierii contractului este data la care a intervenit acordul de voință între avocat și Se prezumă că avocatul a luat cunoștință de încheierea contractului la una dintre următoarele date:
- datala care contractul a sosit prin fax sau e-mail (semnătură electronică) la sediul profesional al avocatului; dacă transmisiunea prin fax are loc după ora 19,00, se prezumă că avocatul a luat cunoștință în ziua lucrătoare următoare zilei transmisiunii;
- dataprimirii contractului semnat prin scrisoare recomandată cu confirmare de
- Contractulde asistență juridică poate lua forma unei scrisori de angajament care să indice raporturile juridice dintre avocat și destinatarul scrisorii, inclusiv serviciile avocațiale și onorariul, semnată de avocat și transmisă În cazul în care clientul semnează scrisoarea sub orice mențiune expresă de accept a conținutului scrisorii, aceasta dobândește valoarea unui contract de asistență juridică.
- Contractulde asistență juridică se consideră a fi fost încheiat în mod tacit dacă clientul a achitat onorariul menționat în cuprinsul acestuia, achitarea acestui onorariu semnificând acceptarea contractului de către client, caz în care data încheierii contractului este considerată a fi data menționată în cuprinsul
- Contractulde asistență juridică poate fi încheiat, în mod excepțional, și în formă verbală. În acest caz, ca și în situația prevăzută la (2), dispozițiile art. 44 din Lege se aplică în mod corespunzător. Contractul în formă scrisă va fi redactat în cel mai scurt timp posibil.
(la data 25-ian-2019 Art. 121, alin. (5) din capitolul III, sectiunea 2, subsectiunea 2^1 modificat de Art. I, punctul 29. din Hotarirea 428/2018 )
- Încazul în care avocatul și clientul convin, o terță persoană poate fi beneficiarul serviciilor avocațiale stabilite prin contract, dacă terțul acceptă, chiar și tacit, încheierea contractului în astfel de condiții.
- Cuexcepția cazului prevăzut la (2), contractul de asistență juridică se încheie în atâtea exemplare câte părți sunt. Orice exemplar care poartă în original semnăturile părților va fi considerat exemplar original.
- Avocatulva ține o evidență strictă a contractelor încheiate într-un registru special și va păstra în arhiva sa un exemplar al fiecărui contract și un duplicat sau o copie a oricărei împuterniciri de reprezentare primite în executarea
Art. 122
- Contractulde asistență juridică trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente:
- datelede identificare ale formei de exercitare a profesiei, denumirea, sediul profesional și reprezentantul acesteia;
- datelede identificare ale clientului: se indică persoana reprezentantului legal, precum și mandatarul clientului, dacă este cazul;
- obiectulcontractului, care poate fi limitat la una sau mai multe dintre activitățile prevăzute de 3 din Lege ori poate avea caracter general, dând dreptul avocatului la acte de administrare și conservare a patrimoniului clientului;
- onorariul;
- atestareaidentității clientului sau a reprezentantului acestuia;
- modulde soluționare a litigiilor între avocat și client;
- semnăturilepărților.
- Lipsaelementelor prevăzute la (1) lit. a)-e) și g) atrage nevalabilitatea contractului, dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi altfel remediată.
- Modelulcontractului de asistență juridică este cuprins în anexa I.
- Contractulde asistență juridică va fi tipărit în formulare tipizate și înseriate ce vor conține sigla N.B.R., cea a baroului emitent, denumirea "Uniunea Națională a Barourilor din România" și cea a baroului emitent. Seria va avea o componentă literală comună fiecărui barou și o componentă cifrică formată din 6 cifre, urmată de menționarea anului emiterii formularelor. Înserierea este rezervată de către barou fiecărei forme de exercitare a profesiei.
- Cuacordul prealabil al baroului de la sediul lor profesional principal și cu respectarea cerințelor prevăzute la (4), formele de exercitare a profesiei pot emite și utiliza, pe cheltuiala lor și prin mijloace proprii, formularele menționate la alin. (4) în mod individual, personalizate cu elementele de identificare ale formei de exercitare a profesiei. În acest caz, formele de exercitare a profesiei vor solicita baroului acordarea de serii unice pentru formularele pe care le vor emite în sistem propriu și personalizat. Aceste serii vor fi înscrise în mod obligatoriu în contractele de asistență juridică emise de formele de exercitare a profesiei în baza prevederilor prezentului alineat.
- Pentruuzul în raporturile cu clienții străini, formularele emise în condițiile (5) vor putea fi redactate într-o limbă de circulație internațională, cu condiția asigurării corespondenței depline a traducerii cu modelul cuprins la anexa nr. I. Răspunderea pentru acuratețea traducerii revine formei de exercitare a profesiei care utilizează formularele emise în sistem personalizat.
- Contractulde asistență juridică încheiat cu respectarea dispozițiilor prezentului articol constituie unicul mijloc de probă al raporturilor dintre client și
(la data 25-ian-2019 Art. 122, alin. (6) din capitolul III, sectiunea 2, subsectiunea 2^1 completat de Art. I, punctul 30. din Hotarirea 428/2018 )
Art. 123
Părțile pot modifica contractul de asistență juridică, cu respectarea dispozițiilor legale, a prezentului statut și, după caz,
pag. 18 2/16/2022 :
a condițiilor prevăzute în contract. În acest caz, dispozițiile art. 126 rămân aplicabile.
Art. 124
- Contractulde asistență juridică învestit cu formulă executorie, în condițiile legii, constituie titlu executoriu cu privire la restanțele din onorariu și alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul
- Procedurade executare este cea prevăzută de dispozițiile Codului de procedură civilă.
Art. 125
Cheltuielile efectuate de avocat în interesul procesual al clientului se estimează anticipat la momentul încheierii contractului și se desocotesc pe măsura informării documentate a clientului cu privire la cuantumul și destinația lor. Părțile pot suplimenta aceste cheltuieli, pe parcursul derulării contractului, prin acte adiționale.
Art. 126
- Contractulde asistență juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă În baza acestuia, avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială întocmită conform anexei nr. II. Prevederile art. 122 alin. (4) se aplică în mod corespunzător și formularului împuternicirii avocațiale.
- Înlipsa unor prevederi contrare, avocatul este împuternicit să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor
- Pentruactivitățile prevăzute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistență juridică, acesta reprezintă un mandat special, în puterea căruia avocatul poate încheia, sub semnătură privată sau în formă autentică, acte de conservare, administrare ori dispoziție în numele și pe seama
Art. 127
- Pentruactivitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său.
- Onorariile vorfi stabilite în raport cu dificultatea, amploarea sau durata
- Stabilireaonorariilor avocatului depinde de fiecare dintre următoarele elemente:
- timpulși volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau a activității cerute de client;
- natura,noutatea și dificultatea cazului;
- importanțaintereselor în cauză;
- împrejurareacă acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigații suplimentare;
- notorietatea,titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului;
- conlucrareacu experți sau alți specialiști, impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului;
- avantajeleși rezultatele obținute pentru profitul clientului ca urmare a muncii depuse de avocat;
- situațiafinanciară a clientului;
- constrângerilede timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale
Art. 128
- Onorariilese stabilesc liber între avocat și client, în limitele legii și ale prezentului
(la data 25-ian-2019 Art. 128, alin. (1) din capitolul III, sectiunea 2, subsectiunea 2^1 modificat de Art. I, punctul 31. din Hotarirea 428/2018 )
- Onorariilese determină și se prevăd în contractul de asistență juridică la data încheierii acestuia între avocat și client, înainte de începerea asistenței și/sau a reprezentării
- Încazul în care împrejurările concrete impun asigurarea asistenței și/sau a reprezentării imediate și nu se poate încheia un contract de asistență juridică, avocatul este obligat să transmită clientului, în cel mai scurt timp posibil, o comunicare, prin care să aducă la cunoștința acestuia onorariile pe care le propune pentru asistență și/sau În absența unei instrucțiuni exprese a clientului privind încetarea asistenței și/sau a reprezentării ori a unei comunicări prin care clientul își exprimă expres dezacordul în privința onorariilor, se consideră ca fiind acceptate onorariile propuse prin comunicarea făcută de avocat.
- Întoate situațiile, onorariile vor fi prevăzute în contractul de asistență juridică, ce urmează să fie încheiat în formă scrisă.
- Onorariilepot fi stabilite și în monedă străină, sub condiția ca plata acestora să respecte prevederile privind regimul legal al plăților.
Art. 129
- Onorariilepot fi stabilite astfel:
- onorariiorare;
- onorariifixe (forfetare);
- onorariide succes;
- onorariiformate din combinarea criteriilor prevăzute la a)-c).
- Onorariulorar este stabilit pe ora de lucru, respectiv o sumă fixă de unități monetare cuvenită avocatului pentru fiecare oră de servicii profesionale pe care le prestează
- Onorariulfix (forfetar) constă într-o sumă fixă cuvenită avocatului pentru un serviciu profesional sau pentru categorii de astfel de servicii profesionale pe care îl prestează ori, după caz, le prestează
- Onorariulorar și fix (forfetar) se datorează avocatului indiferent de rezultatul obținut prin prestarea serviciilor
- Avocatulpoate să primească de la un client onorarii periodice, inclusiv sub formă forfetară.
- Avocatulare dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite și să obțină și un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcție de rezultat sau de serviciul Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix.
- Încauzele penale, onorariul de succes nu poate fi practicat decât în legătură cu latura civilă a
Art. 130
- Esteinterzis avocatului să își fixeze onorariile în baza unui pact de quota
- Pactulde quota litis este o convenție încheiată între avocat și clientul său înainte de soluționarea definitivă a unei cauze, convenție care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă
pag. 19 2/16/2022 :
- Onorariilereprezentând dobândirea, sub orice formă, a unor aporturi din afacere (activitatea juridică realizată de către avocat) sunt
Art. 131
Avocatul poate percepe onorarii numai de la clientul său ori de la un mandatar al acestuia.
Art. 132
- Lacererea oricăreia dintre părți, contestațiile și reclamațiile privind onorariile se soluționează de decanul baroului, prin decizie motivată, după ascultarea părților.
- Soluționareacontestațiilor și reclamațiilor se face prin aplicarea principiului medierii și prin încercarea de conciliere a părților, în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării contestației sau a reclamației.
- Deciziadecanului poate fi atacată la consiliul baroului de partea interesată.
- Consiliulbaroului hotărăște cu privire la legalitatea și temeinicia deciziei decanului fără participarea la vot a Părțile interesate pot fi invitate pentru a da lămuriri și explicații.
- Consiliulbaroului se pronunță în termen de cel mult 30 de zile de la data sesizării, prin hotărâre motivată, care va fi comunicată în cel mult 15 zile de la data pronunțării.
- [textuldin 132, alin. (6) din capitolul III, sectiunea 2, subsectiunea 2^1 a fost abrogat la 20-aug-2012 de Art. I, punctul 3. din Hotarirea 7/2012]
SUBSECȚIUNEA 22: Partea a II-a. Efectele contractului de asistență juridică Art. 133
- Încazul în care se angajează să asiste și/sau să reprezinte un client într-o procedură legală, avocatul își asumă obligații de diligentă.
- Avocatultrebuie să asiste și să reprezinte clientul cu competență profesională, prin folosirea cunoștințelor juridice adecvate, a abilităților practice specifice și prin pregătirea rezonabil necesară pentru asistarea sau reprezentarea concretă a
- Avocatul esteobligat să se abțină să se angajeze ori de câte ori nu poate acorda o asistență și o reprezentare
- Asistareași reprezentarea clientului impun diligentă profesională adecvată, pregătirea temeinică a cauzelor, dosarelor și proiectelor, cu promptitudine, potrivit naturii cazului, experienței și crezului său
- Însituații și împrejurări care prezintă caracter de urgență pentru salvgardarea și/sau protejarea drepturilor și intereselor clientului, avocatul poate asista și angaja clientul chiar și în măsura în care în acel moment nu posedă o competență profesională adecvată cu natura cauzei, dacă prin întârziere s-ar aduce atingere drepturilor și intereselor În astfel de situații avocatul se va limita doar la ceea ce în mod rezonabil este necesar potrivit cu circumstanțele și cu prevederile legale.
- Competențaprofesională adecvată presupune analiza și cercetarea atentă a împrejurărilor de fapt, a aspectelor legale ale problemelor juridice incidente în situația de fapt, pregătirea adecvată și adaptarea permanentă a strategiei, tacticilor, tehnicilor și metodelor specifice în raport cu evoluția cauzei, a dosarului sau a lucrării în care avocatul este
Art. 134
- Avocatulîși va reprezenta clientul cu diligenta unui bun profesionist, în limitele
- Avocatulse va abține ca intenționat:
- săignore obiectivele și scopurile reprezentării stabilite de către client, astfel încât să eșueze în atingerea lor prin mijloace rezonabile, permise de lege și de statutul profesiei;
- săprejudicieze un client pe durata relațiilor
- Avocatulva acționa cu promptitudine în reprezentarea clientului, potrivit cu natura Avocatul nu este obligat să acționeze exclusiv în obținerea de avantaje pentru clientul său în confruntarea cu adversarii. Strategiile și tacticile stabilite de avocat trebuie să conducă activitatea acestuia pe principiul folosirii demersurilor profesionale în favoarea clientului.
- Avocatuleste obligat să respecte secretul profesional în privința strategiilor, tacticilor și acțiunilor preconizate și desfășurate pentru
- Avocatulva ține permanent sub control gradul său de ocupare profesională și extraprofesională, astfel încât să poată trata adecvat fiecare cauză, potrivit cu natura împrejurărilor și specificul Acesta va fi obligat să refuze un client ori de câte ori este conștient că nu îi poate oferi cu promptitudine serviciul profesional solicitat.
- Neglijareacauzelor clientului, absența nejustificată în mod repetat, fără asigurarea unei substituiri legale și competente, cu acordul prealabil al clientului, constituie abatere disciplinară.
- Avocatulva trata cu respect și curtoazie orice persoană implicată în procedurile legale în care asistă sau reprezintă clientul și se va abține de la metode șicanatoare și prejudiciabile pentru terțe părți, dacă acestea sunt evident indiferente și irelevante în raport cu interesele clientului
Art. 135
- Înactivitatea de consiliere avocatul va acționa cu tact și răbdare pentru a înfățișa și a explica clientului toate aspectele cazului în care îl asistă și/sau îl reprezintă. Avocatul va căuta să folosească cel mai potrivit limbaj în raport cu starea și experiența clientului, pentru ca acesta să aibă o reprezentare corectă și completă asupra situației sale
- Avocatulse va consulta adecvat cu clientul pentru a stabili scopul, modalitățile și finalitatea consilierii, precum și soluțiile tehnice pe care ie va urma pentru a realiza, când este cazul, asistența și reprezentarea
- Avocatulva respecta opțiunile clientului în ceea ce privește scopul și finalitatea asistenței și reprezentării, fără a abdica de la independență și crezul său
- Avocatulse va consulta permanent cu clientul în legătură cu strategia și mijloacele tehnice și tactice adoptate pentru atingerea scopurilor pentru care a fost Avocatul nu este obligat să urmeze acele tehnici și proceduri legale indicate arbitrar de client și păstrează responsabilitatea pentru acestea, în măsura în care clientul a fost rezonabil informat asupra costurilor și consecințelor posibile ale acestor tehnici și proceduri.
Art. 136
- Consilierea șireprezentarea unui client îl obligă pe avocat să privească speța respectivă dintr-o perspectivă proprie și să acorde clientului sfaturi Sfătuirea clientului nu se rezumă la expunerea unor prevederi legale, ci va avea în vedere și consecințele de ordin moral, economic, social și politic care ar putea avea relevanță în situația respectivă.
pag. 20 2/16/2022 :
- Oride câte ori clientul propune un demers despre care avocatul apreciază că va avea consecințe legale negative, acesta va atenționa clientul cu privire la consecințe sau, după caz, va putea denunța contractul de asistență juridică.
Art. 137
- Încazul în care avocatul asistă/reprezintă în comun mai mulți clienți pe tot parcursul reprezentării, se va consulta permanent cu fiecare dintre clienții reprezentați în comun în ceea ce privește deciziile care trebuie adoptate și motivele determinante în adoptarea acestora, astfel încât fiecare client să poată lua propriile decizii, în baza unor informații
- Avocatulpoate iniția demersuri pentru o consiliere comună a părților aflate în conflict în încercarea de a rezolva relația dintre clienții respectivi într-un mod amiabil și profitabil pentru toți.
- Reprezentareacomună nu diminuează dreptul fiecărui client rezultat din relația client-avocat. Fiecare dintre clienții reprezentați în comun are dreptul la o reprezentare loială și diligentă de către avocatul respectiv, dreptul de a revoca mandatul acordat avocatului și toate drepturile prevăzute de lege pentru cazul foștilor clienți. Între clienții reprezentați în comun regula confidențialității nu se aplică.
Art. 138
Avocatul poate evalua o situație cu relevanță pentru clientul său în folosul unei terțe persoane dacă:
- esteîndreptățit să considere că evaluarea este compatibilă cu alte aspecte ale relației client-avocat;
- areacceptul
Art. 139
- Avocatulva oferi clientului o opinie legală onestă cu privire la consecințele de fapt și juridice ale cazului investigat, în limitele informațiilor furnizate de
- Folosireade către client a opiniilor și sfatului avocatului în scopuri ilegale, fără cunoștința avocatului care a oferit opinia sau sfatul respective, nu face avocatul responsabil de acțiunea și scopurile ilegale ale Avocatul este obligat să se abțină de la asistarea și sfătuirea conștientă a unui client în activități infracționale.
- Unavocat este îndreptățit să se retragă imediat și să renunțe la asistarea și reprezentarea clientului în cazul în care acțiunile și scopurile clientului, deși aparent legale la începutul asistenței și/sau a reprezentării, se dovedesc pe parcursul acesteia ca fiind infracționale.
Art. 140
- Avocatulare obligația să informeze rezonabil clientul în legătură cu situația curentă a asistenței și reprezentării și de a răspunde cu promptitudine oricăror solicitări de informare din partea
- Avocatulva explica clientului împrejurările cauzei, situația curentă, posibilele evoluții viitoare și eventualele rezultate, în mod rezonabil, corespunzător cu împrejurările concrete ale
- Avocatulnu este obligat să informeze clientul în măsura în care s-a convenit în prealabil acest În cazul în care clientul este o persoană juridică, obligația avocatului este de a informa exclusiv reprezentanții legali sau persoanele expres desemnate în contract în acest scop. Informarea făcută de avocat acestor persoane este considerată o informare valabilă a clientului în sensul prezentului articol.
Art. 141
Avocatul este obligat să comunice clientului informațiile pe care le deține în legătură cu cazul acestuia, chiar și în situația în care comunicarea lor ar contraveni interesului său personal.
Art. 142
- Întoate cazurile în care avocatul este însărcinat să asiste un client el poate să conducă discuțiile doar în prezența clientului său ori numai cu acordul
- Încazul negocierilor cu un interlocutor asistat de un alt avocat, avocatul nu poate angaja discuții cu acesta fără acordul prealabil al confratelui său.
Art. 143
- Avocatulva ține distinct evidența bunurilor aparținând clienților săi sau unor terțe părți care i-au fost încredințate în legătură cu exercitarea
- Fondurilefinanciare vor fi păstrate în conturi distincte, deschise la o instituție financiară legal constituită și autorizată să funcționeze, potrivit
- Evidențadistinctă a celorlalte categorii de bunuri va fi păstrată de către avocat într-o manieră care să confere siguranța menținerii identității
- Fondurilefinanciare nu vor fi în mod obligatoriu păstrate în conturi deschise la instituții financiare atunci când legea sau o hotărâre judecătorească permit păstrarea lor într-o altă
- Avocatulva ține o evidență contabilă completă a fondurilor financiare și a celorlalte tipuri de bunuri încredințate și va păstra documentele respective pentru o perioadă de 10 ani după încetarea contractului de reprezentare cu
- Încazul în care primește fonduri financiare sau alte bunuri care au legătură cu un client ori cu un terț, avocatul este obligat să îi notifice acestuia, în scris și de îndată.
- Cuexcepția situațiilor prevăzute de lege sau a unei înțelegeri cu clientul, avocatul este obligat ca imediat după primirea bunurilor să le predea clientului sau, după caz, terței persoane îndreptățite să le primească și, la solicitarea clientului sau a terței persoane, să pună la dispoziția acestuia/acesteia evidența contabilă pe care a efectuat-o cu privire la respectivele
Art. 144
Dacă există riscul ca un client să dea fondurilor deținute de avocat o astfel de destinație încât avocatul să nu își mai poată încasa onorariul cuvenit, avocatul are un drept de retenție asupra acestora pentru acoperirea onorariului datorat. Această prevedere nu dă dreptul avocatului să rețină fonduri în scopul de a constrânge clientul să îi accepte pretențiile cu privire la onorariu. Partea de onorariu care face obiectul disputei va trebui în acest caz depozitată într-un cont special, iar avocatul va trebui să propună în cel mai scurt timp clientului soluții pentru aplanarea conflictului privitor la onorariu, în limitele legii și ale statutului profesiei. Partea din fonduri care nu face obiectul niciunei dispute cu clientul trebuie de îndată transferată acestuia.
Art. 145
Avansurile de onorariu și avansurile de cheltuieli care se anticipează a fi efectuate de către avocat în interesul cauzei vor avea același regim ca și bunurile aparținând clienților până la momentul în care avocatul va exercita activitatea pentru care a primit avansul de onorariu sau va înregistra cheltuiala care să justifice avansul plătit de client în acest scop, cu excepția cazului în care clientul le stabilește un alt regim. Indiferent de regimul pe care clientul îl stabilește
pag. 21 2/16/2022 :
referitor la respectivele sume avansate, acestea vor fi în mod obligatoriu returnate de către avocat acestuia la încetarea contractului, dacă până la momentul respectiv avocatul nu va fi exercitat activitățile pentru care i se plătise anticipat onorariu sau nu va fi înregistrat cheltuieli acoperite cu sumele avansate de client în acest sens.
Art. 146
Avocatul sau formele asociative de exercitare a profesiei vor putea, cu acordul clientului, să plaseze lichiditățile încredințate de către client în conturi bancare purtătoare de dobânzi. Dobânzile se cuvin clientului.
Art. 147
- Înafara cazurilor prevăzute de lege sau de părți, contractul de asistență juridică încetează prin renunțarea unilaterală a clientului sau, după caz, a
- Încetareacontractului prin renunțarea unilaterală a clientului sau a avocatului nu îl exonerează pe client de plata onorariului cuvenit pentru serviciile prestate, precum și pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de avocat în interesul său.
Art. 148
- Avocatulcare este solicitat într-o cauză în curs de rezolvare trebuie să verifice dacă unul sau mai mulți confrați au fost în prealabil angajați.
- Avocatulcare acceptă să succeadă unui confrate trebuie ca, înainte de a se angaja, să îi aducă la cunoștință această împrejurare.
Art. 149
- Înoricare caz de încetare a mandatului avocatul are obligația să ia în timp util și în mod rezonabil măsuri potrivite pentru apărarea intereselor clientului, cum ar fi: notificarea acestuia, acordarea unui timp suficient clientului pentru a-și angaja un alt avocat, predarea documentelor și a bunurilor la care clientul este îndreptățit și înștiințarea organelor
- Încazul în care clientul datorează avocatului restanțe din onorarii și din cheltuielile făcute în interesul acestuia, avocatul are drept de retenție asupra bunurilor încredințate, cu excepția înscrisurilor originale care i-au fost puse la dispoziție.
SUBSECȚIUNEA 3: Asistența judiciară
SUBSECȚIUNEA 31: Partea I. Cazurile și condițiile de acordare a asistenței judiciare Art. 150
- Însensul Legii și al prezentului statut, prin asistență judiciară se înțelege asistența juridică acordată prin
- Barourileasigură asistența judiciară:
- încauzele penale în care apărarea este obligatorie potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală sau potrivit dispozițiilor din legi speciale ori în orice altă situație în care organul judiciar consideră necesară desemnarea unui apărător din oficiu;
- înorice alte cauze decât cele penale, ca modalitate de acordare a ajutorului public judiciar, în condițiile legii;
- lasolicitarea organelor administrației publice
- Încazuri de excepție, dacă persoana este lipsită de mijloace materiale, iar drepturile ei ar fi prejudiciate prin întârziere, decanul baroului poate aproba acordarea de asistență judiciară gratuită.
Art. 151
Ca formă a ajutorului public judiciar, asistența prin avocat cuprinde:
- asistența extrajudiciară,care include acordarea de consultații în vederea inițierii ori soluționării unui litigiu pentru care legea prevede acordarea ajutorului public judiciar sau, după caz, în vederea inițierii unei proceduri judiciare, arbitrale ori administrativ-jurisdicționale în cazurile prevăzute de lege și pregătirea și întocmirea documentelor pentru inițierea unei proceduri judiciare, inclusiv a unei proceduri prealabile obligatorii sau facultative, după caz;
- asigurareareprezentării și asistenței procesuale în fața instanțelor judecătorești și a altor organe de jurisdicție, în condițiile
Art. 152
- Încazul în care, potrivit 11-19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, a fost încuviințată cererea de ajutor public judiciar sub forma asistenței prin avocat, cererea împreună cu încheierea de încuviințare se trimit de îndată decanului baroului din circumscripția acelei instanțe.
- Întermen de 3 zile, de la comunicarea încheierii de încuviințare a cererii de ajutor public judiciar, decanul baroului va desemna un avocat înscris în Registrul de asistență judiciară pentru a asigura asistența prin avocat solicitată.
- Avocatuluidesemnat i se va comunica de către decan înștiințarea de numire și copie a încheierii de încuviințare a cererii de ajutor public judiciar, iar beneficiarul ajutorului judiciar va fi înștiințat de îndată cu privire la numele avocatului
- Întoate cazurile, beneficiarul ajutorului public judiciar poate solicita el însuși desemnarea unui anumit avocat, cu consimțământul acestuia, în condițiile
Art. 153
- Avocatuldesemnat să acorde asistența juridică conform 152 alin. (2) poate refuza exercitarea mandatului primit numai în caz de conflict de interese sau pentru alte motive justificate.
- Refuzulnejustificat al avocatului desemnat de a acorda asistență judiciară constituie abatere disciplinară.
- Beneficiarulcare în mod nejustificat refuză sau renunță la serviciile avocatului desemnat pierde ajutorul public judiciar acordat, fără a mai avea dreptul la o nouă cerere de ajutor public judiciar în cauza respectivă.
- Decanuluibaroului îi revine competența de a aprecia caracterul justificat sau nejustificat al refuzului ori renunțării.
Art. 154
- Lanivelul fiecărui barou se organizează serviciul de asistență judiciară.
- Asistențaextrajudiciară se acordă de către serviciul de asistență judiciară pe baza unei cereri care va cuprinde următoarele mențiuni:
- obiectulși natura solicitării;
- identitateași codul numeric personal;
- domiciliulși starea materială ale solicitantului și ale familiei sale;
- doveziprivind veniturile solicitantului și ale familiei sale;
- dovezicu privire la obligația de întreținere sau de plată.
pag. 22 2/16/2022 :
- Cerereava cuprinde, pe lângă mențiunile prevăzute la (2), și o declarație pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, iar în caz afirmativ, în ce formă, pentru ce cauză și în ce cuantum. Modelul cererii de acordare a asistenței extrajudiciare este cuprins în anexa nr. XXXII.
- Dovadastării materiale a solicitantului se face, în principal, cu următoarele documente:
- adeverințaeliberată de autoritățile competente sau de către angajator, după caz, din care să rezulte veniturile profesionale ale solicitantului și ale celorlalți membri ai familiei supuse impozitării, potrivit legii impozitului pe venit, realizate în perioada prevăzută de legislația privind ajutorul public judiciar ori sumele încasate cu titlu de pensie, indemnizație de șomaj sau asigurări sociale și altele asemenea, încasate în aceeași perioadă;
- livretulde familie și, după caz, certificatele de naștere ale copiilor;
- certificatulde persoană cu handicap al solicitantului sau al copilului, după caz;
- declarațiepe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul și ceilalți membri ai familiei nu beneficiază de alte venituri suplimentare;
- declarațiepe propria răspundere privind situația patrimonială a solicitantului și a familiei sale;
- declarațiepe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul și/sau celălalt părinte, natural ori adoptiv, ori, după caz, o altă persoană căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență sau care a fost numită tutore se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului și că acesta nu este încredințat sau dat în plasament niciunui organism privat autorizat ori serviciu public autorizat sau niciunei persoane juridice;
- dovadaeliberată de autoritățile competente privind situația bunurilor impozabile ale solicitantului sau, după caz, ale celorlalți membri ai familiei;
- alteacte necesare stabilirii dreptului la acordarea de asistență judiciară, potrivit legii,
- Cerereaînsoțită de documentele justificative se depune la serviciul de asistență judiciară și va fi soluționată, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data înregistrării, prin decizie de admitere sau respingere, după caz,
- Încazul admiterii cererii, decizia va cuprinde următoarele:
- denumireaactului;
- denumireaorganului emitent;
- temeiullegal și de fapt pentru emiterea deciziei;
- persoanacăreia i se acordă asistență extrajudiciară;
- tipulsau forma asistenței extrajudiciare acordate;
- dataeliberării, funcția și semnătura persoanei care a eliberat actul
- Înbaza deciziei de admitere, decanul baroului va desemna un avocat înscris în registrul de asistență judiciară. Decanul baroului poate desemna un avocat ales de către persoana căreia i se acordă asistența extrajudiciară, dacă avocatul este înscris în registrul de asistență judiciară, iar avocatul și-a dat acordul pentru
- Întermen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, decizia prevăzută la (5) va fi comunicată solicitantului.
- Deciziade respingere poate fi contestată în termen de 5 zile de la comunicare, la consiliul
- Contestațiaprevăzută la (9) va fi soluționată de către consiliul baroului în regim de urgență, în prima ședință a consiliului baroului de după data înregistrării ei.
Art. 155
Asistența extrajudiciară nu se acordă în următoarele situații:
- atuncicând beneficiul adus solicitantului prin acordarea asistenței nu este justificat;
- atuncicând pretenția este vădit nejustificată, neîntemeiată sau inadmisibilă;
- încazul cetățenilor străini sau al persoanelor juridice străine solicitante, atunci când legislația lor națională nu prevede un tratament similar pentru cetățenii români;
- atuncicând solicitantul a fost decăzut din dreptul de a beneficia de asistență judiciară.
Art. 156
Avocatul care acordă asistență judiciară nu are dreptul să primească de la beneficiar niciun fel de sume de bani ori alte recompense, nici chiar cu titlu de acoperire a cheltuielilor.
SUBSECȚIUNEA 32: Partea a II-a. Organizarea activității de acordare a asistenței judiciare Art. 157
- Încadrul N.B.R. se organizează Departamentul de coordonare a asistenței judiciare, organ cu activitate permanentă, coordonat de un vicepreședinte al U.N.B.R. Structura organizatorică a acestui departament se stabilește prin decizie a Comisiei permanente a U.N.B.R.
- Departamentulde coordonare a asistenței judiciare emite decizii și norme metodologice, în limitele atribuțiilor conferite prin Lege și în condițiile prezentului
Art. 158
Departamentul de coordonare a asistenței judiciare exercită, în principal, următoarele atribuții:
- desfășoarăconducerea metodologică a activității de acordare a asistenței judiciare;
- elaboreazăproiectul Regulamentului-cadru pentru organizarea serviciilor de asistență judiciară;
- propune sau,după caz, avizează proiecte de protocoale care se încheie cu autoritățile publice competente în scopul obținerii mijloacelor financiare necesare pentru organizarea serviciilor de asistență judiciară;
- organizeazăRegistrul național de asistență judiciară pe baza registrelor întocmite de barouri;
- organizeazăși coordonează metodologia de plată a onorariilor pentru asistența judiciară acordată;
- efectueazăcontrolul asistenței judiciare acordate;
- elaboreazăproiecte de acte normative în domeniul asistenței judiciare, pe care le propune Ministerului Justiției în vederea promovării;
- stabileșteîmpreună cu Ministerul Justiției indicii statistici, ține evidența statistică a sistemului de asistență judiciară și analizează informațiile necesare pentru planificarea și coordonarea corectă a sistemului de asistență judiciară;
- colaboreazăcu Ministerul Justiției pentru buna funcționare și planificarea, inclusiv din punct de vedere bugetar, a sistemului de asistență judiciară;
- popularizeazăsistemul de asistență judiciară;
- stabileșteformularistica utilizată de barouri pentru organizarea activității de asistență judiciară și extrajudiciară, în condițiile legii;
pag. 23 2/16/2022 :
- reprezintăN.B.R. în domeniul asistenței judiciare, în cadrul colaborării internaționale în materie, în condițiile legii sau ale prezentului statut.
Art. 159
În vederea organizării activității de asistență judiciară, barourile îndeplinesc următoarele atribuții:
- organizeazăserviciile de asistență judiciară atât la nivelul fiecărui barou, cât și la sediul fiecărei instanțe judecătorești;
- organizeazăși actualizează registrele proprii de asistență judiciară, pe baza cererilor avocaților, aprobate de consiliul baroului;
- desemneazăavocații înscriși în registrul de asistență judiciară pentru acordarea asistenței judiciare, ținând cont de experiența profesională și de calificarea avocatului, precum și de natura și complexitatea cazului, de desemnările anterioare și de gradul de angajare al acestuia;
- efectueazăcontrolul asupra acordării asistenței judiciare de către avocații din cadrul baroului;
- organizeazăși execută programe de popularizare a sistemului de asistență judiciară;
- îndeplinescorice alte atribuții prevăzute de lege sau de Regulamentul-cadru pentru organizarea serviciilor de asistență judiciară.
Art. 160
- Baroulorganizează serviciile de asistență judiciară la sediile tuturor instanțelor judecătorești din județ, în spații destinate exclusiv desfășurării acestei activități, care se pun la dispoziție în mod obligatoriu și cu titlu gratuit de Ministerul Justiției sau, după caz, de autoritățile administrației
- Serviciilede asistență prevăzute la (1) sunt conduse de un avocat definitiv numit de consiliul baroului și sunt coordonate de un membru al consiliului. Organizarea, funcționarea și atribuțiile serviciilor de asistență judiciară se realizează potrivit regulamentului aprobat de consiliul baroului, în baza Regulamentului-cadru pentru organizarea serviciilor de asistență judiciară aprobat de Consiliul U.N.B.R.
- Consiliulbaroului poate decide ca serviciul de asistență judiciară să fie condus de un director angajat, pe bază de concurs, prin contract individual de muncă.
- Pentruocuparea funcției de director poate candida orice persoană fizică care îndeplinește condițiile Regulamentului- cadru pentru organizarea serviciilor de asistență judiciară prevăzute în prezentul
Art. 161
- Fiecarebarou organizează registrul de asistență judiciară în care sunt înscriși avocații ce pot fi desemnați pentru acordarea asistenței judiciare și a asistenței
- Registruleste public, se păstrează pe suport hârtie și în format electronic și se publică pe pagina web a fiecărui
- Actualizarearegistrului de asistență judiciară pentru următorul an calendaristic se efectuează până la sfârșitul lunii septembrie a anului calendaristic
- Încazuri excepționale, în registrul de asistență judiciară pot fi operate modificări și în cursul anului, potrivit procedurii prevăzute pentru înscrierea în
- N.B.Rorganizează Registrul național de asistență judiciară, constituit din registrele de asistență judiciară ale tuturor barouri lor.
- Registrulnațional de asistență judiciară se publică pe pagina web a N.B.R și se actualizează, în mod automat, odată cu actualizarea datelor din registrul de asistență judiciară al fiecărui barou.
Art. 162
- Pentruînscrierea în registrul de asistență judiciară, avocatul depune o cerere la baroul din care face
- Cerereaprevăzută la (1) se completează conform formularului aprobat de Departamentul de coordonare a asistenței judiciare din cadrul U.N.B.R.
- Înscriereaavocatului în registrul de asistență judiciară se efectuează în baza deciziei consiliului
- Consiliulbaroului poate, motivat, să refuze înscrierea în registru sau să radieze din registrul de asistență judiciară un avocat în următoarele cazuri:
- dacăavocatului solicitant i s-a aplicat o sancțiune disciplinară;
- dacăavocatul este învinuit pentru săvârșirea unei infracțiuni de drept comun;
- dacăs-a constatat încălcarea repetată a dispozițiilor Legii sau ale prezentului statut ori calitatea inferioară a asistenței judiciare
- dacăa refuzat să îndeplinească activitatea de curator după ce a fost numit sau a fost înlocuit din această calitate din motive imputabile
(la data 16-ian-2014 Art. 162, alin. (4), litera C. din capitolul III, sectiunea 2, subsectiunea 3^2 completat de Art. I, punctul 8. din Hotarirea 852/2013 )
- Radiereadin registrul de asistență judiciară poate fi dispusă pentru o perioadă de un an, iar, dacă se constată săvârșirea consecutivă a 3 sau a mai multor abateri de la obligațiile prevăzute de Lege sau de prezentul statut, radierea se poate dispune pentru o perioadă de până la 3
- Refuzulbaroului de înscriere a avocatului solicitant în Registrul de asistență judiciară, precum și măsura radierii pot fi contestate potrivit procedurii prevăzute la VI din Lege.
- Deciziade radiere din registrul de asistență judiciară se aduce la cunoștința publicului prin afișare pe pagina web a baroului, precum și pe pagina web a N.B.R.
Art. 163
- Pentruasistența judiciară acordată, avocatul desemnat are dreptul la un onorariu stabilit de organul judiciar, potrivit naturii și volumului activității desfășurate, în limitele sumelor stabilite prin protocolul încheiat între N.B.R., Ministerul Justiției și Ministerul Public.
(la data 25-ian-2019 Art. 163, alin. (1) din capitolul III, sectiunea 2, subsectiunea 3^2 modificat de Art. I, punctul 32. din Hotarirea 428/2018 )
- Prinactul de încuviințare a asistenței judiciare, organul judiciar stabilește și valoarea provizorie a onorariului
- Dupăacordarea asistenței judiciare, avocatul întocmește un referat scris cu privire la prestația avocațială efectivă, conform formularului aprobat de Departamentul de coordonare a asistenței judiciare din cadrul N.B.R. Referatul este supus confirmării organului judiciar, care, în funcție de volumul și complexitatea activității desfășurate de avocat,
pag. 24 2/16/2022 :
precum și în raport cu durata, tipul și particularitățile cauzei, poate dispune menținerea sau majorarea onorariului stabilit inițial.
- Referatulconfirmat potrivit (3) se înaintează baroului, în vederea efectuării formalităților prevăzute de lege pentru plata onorariilor.
- Încazul în care avocatul este sancționat disciplinar potrivit 86 alin. (1) din Lege, acesta nu va primi onorariul pentru cazul concret ori pentru activitatea desfășurată.
- Avocatuluidesemnat i se decontează sumele necesare pentru cheltuielile de apărare și pentru deplasarea la locul de detenție sau reținere din altă
Art. 164
- Plataonorariului pentru asistența judiciară acordată se face lunar prin virament bancar, pe baza documentelor pentru decontare prevăzute la 82 alin. (2) și (3) din Lege, avizate de consiliul baroului.
- Sumelenecesare pentru plata onorariilor sau, după caz, a remunerațiilor pentru asistență judiciară se virează lunar, într-un cont distinct deschis de fiecare Respectarea de către barouri a destinației fondurilor astfel virate face și obiect al controlului U.N.B.R., în condițiile stabilite de prezentul statut.
Art. 165
U.N.B.R. și barourile conlucrează cu Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, instanțele judecătorești, precum și cu parchetele de pe lângă acestea, în vederea desfășurării în bune condiții a activității de acordare a asistenței judiciare prevăzute de prezenta subsecțiune.
Art. 166
- Onorariilepentru asistența judiciară acordată în oricare dintre formele prevăzute de prezentul capitol se stabilesc prin protocolul încheiat întreN.B.R., Ministerul Justiției și Ministerul Public, în condițiile legii.
- Fondurile necesarepentru plata onorariilor prevăzute la (1) se asigură potrivit legii.
- Pentrucheltuielile curente necesare funcționării serviciilor de asistență judiciară din cadrul barourilor, din sumele virate lunar pentru plata onorariilor cuvenite pentru asistența judiciară, fiecare barou își constituie un fond prin reținerea a 2% din valoarea acestor sume, aprobate și efectiv vărsate. Reținerea procentului de 2% se face la achitarea efectivă a onorariului către avocatul îndreptățit.
- Onorariilepentru asistența judiciară acordată în oricare dintre formele prevăzute de prezentul capitol la solicitarea organelor administrației publice locale se acordă din fondurile acestor organe, în limitele sumelor stabilite prin protocolul încheiat de fiecare barou cu În lipsa protocolului sunt aplicabile limitele stabilite prin protocolul prevăzut la art. 84 alin. (1) din Lege.
(la data 25-ian-2019 Art. 166 din capitolul III, sectiunea 2, subsectiunea 3^2 modificat de Art. I, punctul 33. din Hotarirea 428/2018 )
Art. 167
- Serviciilede asistență judiciară vor asigura și apărarea gratuită, în cazurile prevăzute la 71 alin. (2) din Lege, pe baza aprobării date de către decanul baroului.
- Avocatuldelegat pentru asigurarea apărării gratuite are drepturile și obligațiile prevăzute de Lege și de prezentul statut în îndeplinirea mandatului acordat în interesul beneficiarului gratuității, pe care trebuie să îl trateze cu atenția cuvenită oricărui
Art. 168
- Acordareaasistenței judiciare obligatorii se face numai ca urmare a solicitării motivate din partea instanței, a organului de urmărire penală, a organului de cercetare penală sau a organului administrației publice locale, adresată Acordarea asistenței judiciare se realizează exclusiv în baza delegației de avocat eliberate de serviciul de asistență judiciară, conform modelului prevăzut în anexa nr. III.
- Încazul în care se solicită acordarea asistenței judiciare gratuite de către organele prevăzute la (1), decanul stabilește valoarea onorariului ce va fi suportat de partea care ar cădea în pretenții, având în vedere natura cauzei și valoarea obiectului material al acesteia.
- Prindecizie, decanul poate delega atribuțiile prevăzute la (2) unui consilier al baroului.
- Avocatuldesemnat să acorde asistență judiciară gratuită urmează să își îndeplinească însărcinarea în condițiile prevăzute la 82 din Lege, pe baza delegației eliberate de barou, conform modelului prevăzut în anexa nr. IV.
Art. 169
Mandatul avocatului desemnat să acorde asistența judiciară obligatorie încetează în momentul în care partea își angajează un apărător. Dreptul la onorariu al avocatului înlocuit subzistă chiar dacă mandatul său a încetat, cuantumul acestuia fiind proporțional cu munca prestată.
Art. 170
Avocatul desemnat să acorde asistență judiciară obligatorie are dreptul la onorariu stabilit în condițiile prevăzute la art. 85 din Lege, în raport cu natura și cu dificultatea cauzei.
Art. 171
- Serviciilede asistență judiciară își desfășoară activitatea în spațiile situate la sediile instanțelor, puse la dispoziție de Ministerul Justiției, în condițiile 38 din Lege.
- Cheltuielileprivind amenajarea și întreținerea spațiilor aflate în situația prevăzută de art. 38 din Lege sunt suportate în condițiile 166 alin. (3) din prezentul statut.
Art. 172
- Asistențajudiciară gratuită acordată poate fi retrasă de către decanul baroului, dacă se dovedește că:
- afost obținută prin fraudă;
- stareade nevoie a solicitantului a încetat sau s-a ameliorat și permite plata
- Încondițiile legii, remunerația cuvenită avocatului va fi suportată de partea care a obținut ilicit asistență judiciară gratuită.
SECȚ IUNEA 3: R elațiile dintre avocați
SUBSECȚIUNEA 1: Confraternitatea și respectul reciproc Art. 173
- Relațiiledintre avocați sunt bazate pe încredere și respect reciproc și impun un comportament adecvat menținerii reputației
- Avocatulnu poate comunica autorităților jurisdicționale acte, note sau alte documente fără ca acestea să nu fi fost
pag. 25 2/16/2022 :
comunicate avocatului părții adverse, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.
- Avocatulnu poate să divulge sau să supună instanțelor o propunere de soluționare a cauzei făcută de partea adversă sau de către avocatul acesteia fără o autorizare expresă din partea avocatului părții
- Avocatulnu trebuie în niciun moment să prezinte cu bună știință o informație falsă ori să inducă în
Art. 174
- Avocatulnu poate nici să pretindă și nici să accepte din partea unui alt avocat sau din partea vreunui terț un onorariu, un comision ori vreo altă compensație pentru faptul că a recomandat un avocat unui client sau că a trimis un client la un
- Avocatulnu poate vărsa nimănui un onorariu, un comision și nici vreo altă compensație în contrapartidă pentru că i-a fost procurat un
- Nuintră sub incidența (1) și (2) cazurile în care în raporturile de conlucrare profesională se practică onorarii retrocedate pentru încredințarea parțială sau totală a unei cauze.
SUBSECȚIUNEA 2: Concurența profesională Art. 175
- Avocațiisunt obligați să își exercite activitatea cu bună-credință, potrivit uzanțelor cinstite, cu respectarea intereselor clienților și a cerințelor concurenței
- Constituieconcurență profesională neloială orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în activitatea avocațială. Este considerată ca fiind contrară uzanțelor cinstite utilizarea unor mijloace nelegale sau frauduloase pentru a elimina de pe piață ori a afecta poziția avocaților concurenți pe piață.
Art. 176
- Esteinterzisă concurența neloială săvârșită prin:
- racolareade personal, respectiv oferta agresivă de angajare a avocaților asociați, colaboratori sau salarizați ori a altor angajați-cheie ai unui concurent;
- racolareaclientelei, personal sau prin intermediul altor persoane;
- divulgarea,achiziționarea ori folosirea unei informații confidențiale de către un avocat sau de către colaboratori ori angajați ai acestuia, fără consimțământul deținătorului legitim și într-un mod contrar uzanțelor cinstite;
- încheiereade contracte prin care un avocat asigură serviciile sale unui client în mod avantajos, fie pentru a concura cu ceilalți avocați prin prețuri reduse, fie pentru a determina clientul să racoleze și alți clienți pentru avocatul în cauză;
- comunicareasau răspândirea în public de către un avocat de afirmații cu privire la firma sa ori activitatea acesteia, menite să inducă în eroare și să îi creeze o situație favorabilă în dauna unor concurenți;
- comunicarea,chiar făcută confidențial, sau răspândirea de către un avocat de afirmații mincinoase relative la un concurent sau cu privire la serviciile acestuia, afirmații de natură să dăuneze bunului mers al activității avocatului concurent;
- oferirea,promiterea ori acordarea, mijlocit sau nemijlocit, de daruri ori alte avantaje asociatului, colaboratorului sau salariatului unui avocat pentru ca acesta să divulge informații confidențiale ori procedeele de lucru, pentru a cunoaște sau a folosi clientela concurentului ori pentru a obține alt folos pentru sine sau pentru altă persoană în dauna unui concurent;
- deturnareaclientelei unui avocat prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcției deținute anterior la acel avocat;
- concediereasau atragerea unor asociați, colaboratori ori salariați ai unui avocat în scopul înființării unei entități concurente care să capteze clienții acelui avocat sau angajarea asociaților, colaboratorilor ori a salariaților unui avocat în scopul dezorganizării activității
- Săvârșireaunor fapte de concurență neloială dintre cele expuse la (1), precum și săvârșirea în concurs a mai multor astfel de fapte constituie abatere disciplinară gravă pentru toți avocații participanți.
Art. 177
Este interzisă, sub sancțiunile prevăzute de art. 89 din Lege, săvârșirea următoarelor fapte de concurență neloială:
- folosireafără drept a unei firme, denumiri, embleme sau mărci de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de un alt avocat sau o altă formă asociativă de exercitare a profesiei;
- punereaîn circulație de produse, servicii sau publicații cu conținut juridic plagiat, care aduc atingere drepturilor titularului și induc în eroare clientul asupra produsului ori serviciului furnizat;
- producereaîn orice mod, punerea în circulație, depozitarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea unor servicii ori publicații purtând mențiuni false privind denumirea, firma, emblema sau marca unui avocat ori alte tipuri de proprietate intelectuală, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalți avocați și pe clienți.
Art. 178
Sunt interzise, sub sancțiunea prevăzută de art. 89 alin. (1) lit. e) din Lege:
- încheiereaîntre avocați de acorduri privind împărțirea pieței serviciilor profesionale;
- participarea,în mod concertat, prin oferte trucate, la licitații sau la orice alte forme de concurs de oferte, pentru achiziționarea de servicii profesionale avocațiale;
- limitareasau împiedicarea accesului la clientelă și a libertății exercitării concurenței profesionale oneste între avocați.
Art. 179
Aplicarea sancțiunii disciplinare în cazurile prevăzute de art. 176-178 nu exclude dreptul celui prejudiciat la repararea, în condițiile legii, a prejudiciului cauzat.
SECȚ IUNEA 4: Formele de exercitare a profesiei SUBSECȚIUNEA 1: Dispoziții generale
Art. 180
- Avocatulpoate exercita profesia în una dintre următoarele forme:
- cabinetindividual;
- cabinetasociat;
- societatecivilă profesională;
- societateprofesională cu răspundere limitată.
- Încadrul formelor de exercitare prevăzute la (1) își pot exercita profesia și avocați colaboratori, în baza unui contract de colaborare, sau avocați salarizați, în baza unui contract de salarizare în interiorul profesiei, potrivit prevederilor Legii și ale prezentului statut.
pag. 26 2/16/2022 :
- [textuldin 180, alin. (3) din capitolul III, sectiunea 4, subsectiunea 1 a fost abrogat la 25-ian-2019 de Art. I, punctul 34. din Hotarirea 428/2018]
- [textuldin 180, alin. (4) din capitolul III, sectiunea 4, subsectiunea 1 a fost abrogat la 25-ian-2019 de Art. I, punctul 34. din Hotarirea 428/2018]
- [textuldin 180, alin. (5) din capitolul III, sectiunea 4, subsectiunea 1 a fost abrogat la 25-ian-2019 de Art. I, punctul 34. din Hotarirea 428/2018]
Art. 181
- Cabineteleindividuale se pot grupa în scopul folosirii în comun a unui patrimoniu profesional și/sau a unor salariați. Fiecare cabinet își păstrează individualitatea în raport cu clienții.
- Avocațiidin cabinetele grupate nu pot acorda asistență juridică unor clienți cu interese
- Cabinetelegrupate se individualizează printr-o denumire specifică ce cuprinde numele fiecărui titular de cabinet, urmat de sintagma "cabinete de avocat grupate" (exemplu: "ION IONESC U, ION POPESC U - Cabinete de avocat grupate" sau "I. IONESCU, POPESCU - Cabinete de avocat grupate").
- Contractulde grupare a cabinetelor individuale de avocați se încheie în formă scrisă, conform anexei XI.
Art. 182
- Avocatuleste liber să opteze și să își schimbe în orice moment opțiunea pentru una dintre formele de exercitare a profesiei prevăzute de
- Formelede exercitare a profesiei de avocat se pot transforma în oricare dintre formele de exercitare a profesiei prevăzute la 180 alin. (1), fără a intra în lichidare, cu respectarea prevederilor Legii și ale prezentului statut.
- Transformarease poate realiza separat sau deodată cu reorganizarea formelor de exercitare a profesiei de avocat, prin fuziune, absorbție, divizare totală sau divizare parțială (desprinderea unei părți din patrimoniul de afectațiune profesională, astfel cum acesta este reflectat în evidențele financiar-contabil ale formei de exercitare a profesiei supuse divizării parțiale).
- Încazul transformării unei forme de exercitare a profesiei, avocații titulari ai cabinetelor individuale, avocații asociați ai cabinetelor asociate, ai societăților civile profesionale și ai societăților profesionale cu răspundere limitată pot contribui cu titlu de aport la forma de exercitare a profesiei rezultată din transformare cu cota-parte indiviză din patrimoniul de afectațiune profesională, astfel cum acesta este reflectat în evidențele financiar-contabile ale formei de exercitare a profesiei care se transformă, întocmind în acest scop actele financiar-contabile de transfer către forma de exercitare a profesiei în care au optat să se Aporturile transferate se vor opera la valoarea nominală reflectată în evidențele financiar-contabile ale formei de exercitare a profesiei care se transformă.
- Încazul constituirii unei societăți profesionale cu răspundere limitată de către avocați care fac parte din alte forme de exercitare a profesiei, dar fără transformarea acestora din urmă în societatea nou-constituită, respectivele forme preexistente de exercitare a profesiei pot să nu fie supuse lichidării, dacă fiecare din foștii lor titulari, nou-asociați, decid
- Însituația prevăzută în (5), forma de exercitare a profesiei din care provine asociatul își încetează activitatea profesională desfășurată în nume propriu pe perioada în care avocatul titular sau, după caz, avocații titulari ai acesteia au calitatea de asociat în societatea profesională cu răspundere limitată.
- Înoricare dintre formele de exercitare a profesiei, avocatul își va începe activitatea după obținerea aprobărilor din partea consiliului
- Avocatuleste obligat să înștiințeze în scris baroul din care face parte despre orice modificare intervenită în forma de exercitare a profesiei, în cazurile de înstrăinare prin acte între vii a formelor de exercitare a profesiei sau de lichidare a acestora, precum și în cazul transformării ori reorganizării formelor de exercitare a profesiei în condițiile prevăzute în prezentul
Art. 183
- Toateformele de exercitare a profesiei de avocat sunt supuse următoarelor principii:
- patrimoniulcomun este afectat exclusiv activității profesionale și are regimul patrimoniului de afectațiune profesională;
- titularul cabinetuluiindividual și avocatul asociat nu pot presta activități profesionale în afara formei de exercitare a profesiei pentru care au optat;
- avocatultitular al cabinetului individual nu poate avea calitatea de avocat colaborator sau de avocat salarizat în cadrul profesiei;
- avocatulasociat nu poate avea calitatea de avocat colaborator sau de avocat salarizat în cadrul profesiei;
- avocatulsalarizat în interiorul profesiei și avocatul colaborator nu pot activa, în aceeași calitate, în mai multe forme de exercitare a profesiei;
- avocatulcolaborator are dreptul de a avea clientelă proprie numai prin intermediul formei de exercitare a profesiei la care colaborează și cu condiția informării corespunzătoare a baroului;
- avocatulsalarizat în interiorul profesiei nu are drept la clientelă proprie;
- obligațiade a comunica de îndată baroului, în scris, modificările privind asocierea, colaborarea sau angajarea revine atât avocatului, cât și titularului cabinetului individual ori coordonatorului cabinetelor asociate, societăților civile profesionale sau al societăților profesionale cu răspundere limitată;
- formelede exercitare a profesiei se individualizează prin denumire, conform prevederilor Legii și ale prezentului În cazul tuturor formelor de exercitare a profesiei de către avocații străini se pot utiliza, la alegere, denumirea și numele formei de exercitare a profesiei din țară sau din străinătate.
- Încazul societăților civile profesionale și al societăților profesionale cu răspundere limitată, convenția de înstrăinare a formelor de exercitare a profesiei de avocat, încheiată în condițiile prevăzute de Lege, are ca obiect exclusiv părți deținute de asociați.
- Întoate cazurile de înstrăinare a formelor de exercitare a profesiei de avocat, contractele încheiate de transmițător cu avocații stagiari rămân în ființă pe durata convenită și se preiau de către dobânditor, dacă în persoana acestuia se verifică condițiile prevăzute de Lege și de prezentul statut,
Art. 184
Între formele de exercitare a profesiei se pot stabili raporturi de conlucrare profesională. Convenția de conlucrare profesională se înregistrează la barou. Regulile privind publicitatea profesională prevăzute în prezentul statut se aplică în mod corespunzător.
pag. 27 2/16/2022 :
- Toateneînțelegerile dintre avocați privind formele de exercitare a profesiei se rezolvă pe cale amiabilă; în cazul în care neînțelegerile nu se soluționează pe cale amiabilă, avocatul este obligat să ceară concilierea decanului baroului, în condițiile prevăzute de prezentul
- Dacăprin conciliere nu se stinge litigiul dintre părți, avocatul este obligat să recurgă la arbitrajul reglementat în prezentul Arbitri pot fi numai avocații definitivi din baroul respectiv, cu cel puțin 10 ani vechime în profesie.
- [textuldin 185, alin. (3) din capitolul III, sectiunea 4, subsectiunea 1 a fost abrogat la 16-ian-2014 de Art. I, punctul 10. din Hotarirea 852/2013]
- Avocatuldesemnat ca arbitru nu poate refuza acest oficiu fără o justificare întemeiată.
- Avocatuldesemnat ca arbitru poate cere declinarea acestui oficiu, iar, dacă cererea este justificată, decanul va desemna un alt
Art. 186
Toate formele de exercitare a profesiei pot angaja personal auxiliar. Personalul auxiliar cu studii juridice superioare nu poate exercita activitățile prevăzute la art. 3 din Lege.
(la data 25-ian-2019 Art. 186 din capitolul III, sectiunea 4, subsectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 35. din Hotarirea 428/2018 )
Art. 187
- Cerereade înregistrare, modificare, transformare, reorganizare, transmitere, încetare sau lichidare a formei de exercitare a profesiei se depune la Cererea va fi însoțită în mod obligatoriu de copie a tuturor înscrisurilor doveditoare.
- Cererease soluționează de către consiliul baroului potrivit
- Consiliulbaroului poate delega un consilier să verifice condițiile prevăzute de Lege și de prezentul statut cu privire la soluționarea
- Cerereapoate fi respinsă în cazul în care se încalcă dispozițiile Legii și ale prezentului
- Cerereade exercitare a profesiei în asociere cu un avocat aflat într-o situație de interdicție a dreptului de exercitare a profesiei va fi analizată în raport cu prevederile legii care reglementează interdicția și ale prezentului
Art. 188
- Convențiilede colaborare încheiate de avocat potrivit 7 din Lege vor asigura independența profesională, patrimonială și deontologia profesiei de avocat. Verificarea îndeplinirii acestor condiții este de competența consiliului baroului.
- Îndesfășurarea activităților prevăzute la 3 din Lege, avocatul decide unilateral alegerea notarilor publici, experților, traducătorilor, executorilor judecătorești și a altor specialiști cu care poate să colaboreze.
- Colaborărileavocatului în condițiile 7 din Lege se vor desfășura cu respectarea de către avocat a prevederilor Legii și ale prezentului statut.
Art. 189
Decizia poate fi atacată la Consiliul U.N.B.R. de către persoana interesată, în termen de 15 zile de la comunicare.
SUBSECȚIUNEA 2: Cabinetul individual de avocat Art. 190
- Încabinetul individual de avocat își exercită profesia un avocat definitiv titular, singur sau împreună cu avocați colaboratori sau salarizați în interiorul Cabinetul individual de avocat se înființează în baza actului de înființare a cabinetului individual de avocat înregistrat la barou și întocmit conform anexei nr. XXVIII.
- Relațiiledintre avocatul titular al cabinetului individual și avocații colaboratori sau salarizați în interiorul profesiei se stabilesc prin contractul de colaborare sau, după caz, de salarizare în interiorul profesiei, încheiat în formă scrisă. Contractul va cuprinde, în mod obligatoriu, mențiunile prevăzute în anexa IX sau, după caz, în anexa nr. X.
(la data 25-ian-2019 Art. 190 din capitolul III, sectiunea 4, subsectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 36. din Hotarirea 428/2018 )
Art. 191
- Cabinetulindividual este individualizat prin denumire, care cuprinde numele avocatului titular, urmat de sintagma "cabinet de avocat" (exemplu: "ION IONESCU - Cabinet de avocat" sau "I. IONESCU - Cabinet de avocat").
- Denumireapoate figura pe firma cabinetului și se utilizează în actele profesionale, cu respectarea prevederilor prezentului
- Denumireacabinetului poate fi păstrată și după decesul titularului, cu acordul tuturor moștenitorilor celui decedat, exprimat în formă autentică.
- Dobânditoruldenumirii transmise conform (3) va proceda la înștiințarea baroului și este îndrituit să informeze publicul referitor la schimbarea intervenită cu privire la titularul cabinetului.
SUBSECȚIUNEA 3: Cabinetele asociate de avocați Art. 192
- Cabineteleindividuale se pot asocia în scopul exercitării în comun a Asocierea nu poate restrânge drepturile avocaților asociați și nici nu poate aduce atingere drepturilor și obligațiilor aferente patrimoniului de afectațiune profesională al fiecărui cabinet intrat în asociere.
- Avocațiidin cabinetele asociate intră în relații cu clienții în numele asocierii din care fac
- Cabineteleasociate nu pot angaja clienți cu interese
- Un cabinetasociat nu poate accepta o cauză sau un client dacă unul dintre cabinetele asociate se opune în mod
Art. 193
- Cabineteleasociate de avocați se individualizează prin denumire, care cuprinde numele tuturor titularilor, urmate de sintagma "cabinete de avocat asociate" (exemplu: "ION IONESC U, ION POPESC U - Cabinete de avocat asociate" sau "I. IONESCU, POPESCU - Cabinete de avocat asociate").
- Dispozițiile 191 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.
Art. 194
Dispozițiile art. 192 și 193 se aplică în mod corespunzător și în cazul asocierii unui cabinet individual cu o societate civilă profesională. În acest caz, denumirea asocierii va cuprinde denumirea societății civile profesionale, urmată de denumirea cabinetului individual asociat și de sintagma "în asociere" (exemplu: "ION IONESC U - Societate civilă de avocați, ION POPESCU - Cabinet de avocat - în asociere").
pag. 28 2/16/2022 :
Convențiile de asociere prevăzute la art. 192 și 194 se încheie în formă scrisă și vor cuprinde, în mod obligatoriu, mențiunile din anexa nr. XXIX, aplicate în mod corespunzător.
SUBSECȚIUNEA 4: Societatea civilă profesională Art. 196
- Societateacivilă profesională este constituită din 2 sau mai mulți avocați definitivi, care contribuie în natură și/sau în numerar la constituirea unui patrimoniu de afectațiune în vederea desfășurării activității Ceilalți avocați activează în cadrul societății civile profesionale fie în calitate de avocați colaboratori, fie în calitate de avocați salarizați în cadrul profesiei.
- Raportuljuridic civil se naște între client și societatea civilă profesională, serviciile profesionale urmând să fie îndeplinite de oricare dintre avocații desemnați de avocatul coordonator, fără a se cere opțiunea clientului, cu excepția situației în care serviciile profesionale constau în asistență și reprezentare juridică la instanțe, parchete, organe de cercetare penală sau alte autorități, când în contractul de asistență juridică se menționează numele avocatului desemnat ori acceptat de client, precum și dreptul sau interdicția de substituire a
- Pentrulitigiile născute din desfășurarea activității profesionale, societatea civilă profesională poate sta în judecată ca reclamant sau pârât, chiar dacă nu are personalitate juridică.
Art. 197
- Societateacivilă profesională se individualizează printr-o denumire specifică, cuprinzând numele a cel puțin unuia dintre asociați, urmat de sintagma "societate civilă de avocați" (exemplu: "ION IONESC U - Societate civilă de avocați" sau "IONESCU, POPESCU - Societate civilă de avocați").
- Dispozițiile 191 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.
Art. 198
- Contractulde societate civilă profesională și statutul acesteia sunt încheiate în formă scrisă între avocații asociați, potrivit legii civile și cu respectarea anexelor XII și XIII.
- Societateacivilă profesională de avocați se poate reorganiza prin absorbție, fuziune, divizare totală sau divizare parțială (desprindere).
- Divizarease realizează prin împărțirea patrimoniului de afectațiune profesională între una sau mai multe forme de exercitare a profesiei de avocat, care există sau care iau astfel ființă.
- Societateacivilă profesională nu încetează în situația divizării parțiale (desprindere) în cazul în care o parte din patrimoniul său de afectațiune profesională se desprinde și se transmite către o altă formă de exercitare a profesiei de avocat, care există sau care ia astfel ființă.
SUBSECȚIUNEA 5: Societatea profesională cu răspundere limitată Art. 199
- Societateaprofesională cu răspundere limitată este constituită din 2 sau mai mulți avocați definitivi, aflați în exercițiul profesiei, are personalitate juridică și un patrimoniu propriu destinat exercitării profesiei de
(la data 25-ian-2019 Art. 199, alin. (1) din capitolul III, sectiunea 4, subsectiunea 5 modificat de Art. I, punctul 37. din Hotarirea 428/2018 )
- Însensul prevederilor prezentului statut, patrimoniul propriu al societății profesionale cu răspundere limitată este alcătuit din bunurile corporale, în numerar sau în natură, și cele incorporale, reprezentând capitalul social, precum și din cele dobândite de societate, cu orice titlu, pe durata funcționării Aportul în industrie constând în activitatea profesională a avocatului asociat este luat în considerare numai în raporturile dintre asociați.
(la data 25-ian-2019 Art. 199, alin. (2) din capitolul III, sectiunea 4, subsectiunea 5 modificat de Art. I, punctul 37. din Hotarirea 428/2018 )
- Obligațiile șirăspunderea societății profesionale cu răspundere limitată sunt garantate cu patrimoniul de afectațiune. Avocații asociați care își exercită profesia în cadrul societății profesionale cu răspundere limitată răspund personal în limita aportului social al fiecăruia.
- Societateaprofesională cu răspundere limitată va avea ca obiect unic de activitate exercitarea profesiei de avocat, în condițiile 3 din Lege.
- Activitateaprofesională se realizează de către avocații asociați, avocați colaboratori și avocați salarizați în interiorul
Art. 200
- Societateaprofesională cu răspundere limitată se individualizează printr-o denumire specifică, cuprinzând numele a cel puțin unuia dintre asociați, urmat de sintagma "societate profesională de avocați cu răspundere limitată" (exemplu: "ION IONESC U - Societate profesională de avocați cu răspundere limitată" sau "IONESC U, POPESC U - Societat profesională de avocați cu răspundere limitată").
- Dispozițiile 191 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.
Art. 201
- Actulconstitutiv și statutul societății profesionale cu răspundere limitată sunt încheiate în formă scrisă, cu respectarea modelului prevăzut în anexele XIV și XV. Actul constitutiv se încheie în formă autentică dacă printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află și un bun imobil.
- Statutulsocietății profesionale cu răspundere limitată va cuprinde:
- numeleși prenumele, numele purtate anterior, codul numeric personal, locul și data nașterii și domiciliul asociaților;
- datadobândirii calității de avocat și data definitivării în profesie a avocaților asociați;
- denumirea,sediul și, dacă este cazul, emblema societății;
- capitalulsocial, integral vărsat, cu menționarea aportului fiecărui asociat, în industrie, în bani sau în natură ori în clientelă, și a valorii aporturilor, în industrie, în natură sau în clientelă, precum și a modului evaluării lor; aportul în numerar la formarea capitalului social nu va putea fi inferior echivalentului în lei al sumei de 000 de euro;
- numărulși valoarea nominală a părților sociale, precum și numărul părților sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său, respectiv participarea la beneficii și pierderi a fiecărui asociat;
- asociațiicoordonatori care reprezintă și administrează societatea, împreună cu puterile ce li s-au conferit; dacă sunt mai mulți administratori și ei formează un consiliu de coordonare, se vor preciza regulile de organizare și funcționare ale acestui organism;
- reguliprivind transmiterea părților sociale și condițiile de retragere a asociaților;
- duratasocietății;
pag. 29 2/16/2022 :
- modulde transformare, reorganizare, dizolvare și lichidare, inclusiv cu privire la situația
- Actulconstitutiv și statutul societății profesionale cu răspundere limitată, încheiate în condițiile Legii și ale prezentului statut, sunt guvernate de legea civilă.
- Orice modificarea actului constitutiv și/sau a statutului societății profesionale cu răspundere limitată se poate face numai în scris, cu respectarea Legii și a prezentului
Art. 202
- Societateaprofesională cu răspundere limitată dobândește personalitate juridică la data înregistrării ei la barou, în baza deciziei emise de către consiliul baroului în a cărui rază teritorială se află sediul său
- Dovadapersonalității juridice în raporturile cu terții se va face în baza unui certificat de înregistrare, întocmit conform anexei XVI.
- Baroulva ține registrul de evidență a societăților profesionale cu răspundere limitată, care are caracter Modelul acestuia este prevăzut în anexa nr. XXX.
Art. 203
Pot avea calitatea de asociați 2 sau mai mulți avocați definitivi și aflați în exercițiul profesiei, indiferent dacă dețin sau nu ori dacă aparțin sau nu unei alte forme de exercitare a profesiei, înscriși în același barou ori în barouri diferite. În acest caz societatea își va stabili sediul principal în circumscripția unuia dintre barourile de apartenență a unuia dintre asociații fondatori. Actul constitutiv al unei asemenea societăți se depune spre verificare la consiliul baroului de la sediul principal al societății. Actul constitutiv se va transmite, exclusiv în scop de informare, și către toate barourile unde sunt înscriși asociați ai societății profesionale cu răspundere limitată, alții decât acela sau aceia care sunt înscriși în tabloul avocaților baroului de la sediul principal al societății.
Art. 204
- Capitalulsocial al societății profesionale cu răspundere limitată, reprezentând echivalentul în lei a minimum 000 euro, se va vărsa la momentul constituirii societății. Consiliul baroului unde va fi înregistrată societatea este obligat să verifice vărsarea integrală a capitalului social și, dacă este cazul, evaluarea aporturilor în industrie, în natură sau în clientelă.
- Nuva putea fi înregistrată de către niciun barou o societate profesională cu răspundere limitată decât în condițiile vărsării integrale a capitalului
- Clientelaaparține societății profesionale cu răspundere limitată, și nu avocaților care au calitatea de asociați.
- Încazul transmiterii părților sociale, retragerii sau decesului unui asociat al unei societăți profesionale cu răspundere limitată, toate bunurile împreună cu orice alte drepturi, inclusiv clientela, aduse drept contribuție cu titlu de aport la capitalul societății de către respectivul asociat rămân proprietatea societății, dacă prin lege, actul constitutiv sau statutul societății nu se prevede
- Prevederile 192 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.
Art. 205
- Societateaprofesională cu răspundere limitată este condusă de adunarea generală a asociaților. Activitatea executivă este condusă de unul sau mai mulți avocați coordonatori aleși de majoritatea avocaților asociați.
- Adunareagenerală se convoacă de către oricare dintre asociați, prin orice mijloace care să poată proba realizarea convocării.
- Adunareagenerală se va întruni la sediul principal al societății sau, cu acordul unanim al asociaților, în orice alt
Art. 206
- Hotărârileadunării generale se iau prin votul asociaților reprezentând majoritatea părților sociale, cu excepția cazurilor prevăzute în prezentul
- Pentruhotărârile având ca obiect modificarea actelor de constituire este necesar acordul unanim al asociaților.
Art. 207
- Competențeleși puterile asociatului coordonator sau, după caz, ale asociaților coordonatori vor fi stabilite prin actul constitutiv și statutul societății.
- Mandatulasociatului coordonator sau, după caz, al asociaților coordonatori este de 2 ani, dacă în statutul societății nu se prevede o durată mai mare
Art. 208
Asociații societății profesionale cu răspundere limitată pot hotărî numirea unor cenzori sau a unui auditor.
Art. 209
- Asociatulcare intenționează să transmită părțile sociale pe care le deține într-o societate profesională cu răspundere limitată este obligat să notifice această intenție, cu minimum 30 de zile anterior transmiterii, tuturor celorlalți asociați, indicând persoana sau persoanele cărora dorește să le transmită respectivele părți sociale și prețul.
- Transmitereacătre terți poate fi efectuată oricând, cu acordul unanim, exprimat în scris, al celorlalți asociați sau dacă în termenul prevăzut la (1) niciun asociat nu și-a exercitat dreptul de preemțiune.
- Dreptulde preempțiune la dobândirea părților sociale ale societății cu privire la care există intenția de înstrăinare aparține asociaților rămași în Acesta urmează să fie exercitat proporțional cu cota de capital deținută de fiecare dintre asociații rămași și care intenționează să dobândească respectivele părți sociale.
Art. 210
- Asociatulse poate retrage oricând din societate, cu condiția de a notifica, în scris, celorlalți asociați și baroului din care face parte intenția de retragere, cu cel puțin 3 luni înainte.
- Laîmplinirea termenului prevăzut în notificare, consiliul baroului va lua act de retragerea asociatului, operând modificările corespunzătoare în evidențele
- Încaz de retragere, desocotirea dintre asociați se face în mod amiabil, ținându-se seama de prevederile din statutul societății. În caz de neînțelegere sunt aplicabile dispozițiile privind arbitrajul din prezentul
Art. 211
Dacă, din orice motive, în societate rămâne un singur asociat, acesta nu poate deține această calitate mai mult de 3 luni. În situația în care societatea nu este transformată în cabinet individual, aceasta se dizolvă de drept și intră în lichidare.
SECȚ IUNEA 5: Modalitățile de exercitare a profesiei SUBSECȚIUNEA 1: Dispoziții generale
Art. 212
pag. 30 2/16/2022 :
Modalitățile de exercitare a profesiei de avocat sunt:
- avocattitular al cabinetului individual;
- avocatasociat în cadrul cabinetelor asociate;
- avocatasociat în cadrul societății civile profesionale de avocați;
- avocatasociat în cadrul societății profesionale cu răspundere limitată;
- avocatcolaborator;
- avocatsalarizat în interiorul
Art. 213
Avocatul exercită profesia de avocat, la alegere, numai în una dintre modalitățile prevăzute la art. 212, cu respectarea prevederilor art. 180.
SUBSECȚIUNEA 2: Avocatul titular al cabinetului individual Art. 214
- Într-uncabinet individual există un singur avocat titular, care poate exercita profesia singur sau împreună cu avocați colaboratori sau salarizați în interiorul
(la data 25-ian-2019 Art. 214, alin. (1) din capitolul III, sectiunea 5, subsectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 38. din Hotarirea 428/2018 )
- Însituația în care cabinetele individuale se asociază, încetează calitatea de avocat titular al cabinetului individual și se dobândește calitatea de avocat La încetarea asocierii, ca o consecință a încetării formei de exercitare a profesiei (cabinetele asociate de avocați), încetează calitatea de avocat asociat și se redobândește calitatea de avocat titular al cabinetului individual.
SUBSECȚIUNEA 3: Avocatul asociat Art. 215
Dobândește calitatea de avocat asociat, după caz:
- avocatultitular al cabinetului individual care se asociază potrivit 5 alin. (3) din Lege;
- avocatulasociat într-o societate civilă profesională;
- avocatulasociat într-o societate profesională cu răspundere limitată;
- avocatuldevenit avocat asociat ca urmare a transformării ori reorganizării formei de exercitare a profesiei căreia i-a aparținut în calitate de avocat titular al cabinetului individual sau în cadrul unor cabinete asociate ori de avocat asociat într-o societate civilă profesională.
SUBSECȚIUNEA 4: Avocatul colaborator Art. 216
- Colaborareaeste o modalitate de exercitare a profesiei de avocat prin care un avocat consacră activitatea sa unei forme de exercițiu al profesiei de
- Contractulde colaborare se încheie în formă scrisă între avocatul colaborator și titularul cabinetului individual sau coordonatorul celorlalte forme de exercitare a profesiei de Contractul va cuprinde în mod obligatoriu mențiunile din anexa nr. IX, precum și clauze de formare profesională inițială, dacă avocatul colaborator este stagiar. Orice clauză contrară legii sau prezentului statut este socotită nescrisă.
Art. 217
- Avocatulcolaborator nu are dreptul la clientelă personală în afara formei de exercitare a profesiei la care colaborează.
(la data 25-ian-2019 Art. 217, alin. (1) din capitolul III, sectiunea 5, subsectiunea 4 modificat de Art. I, punctul 39. din Hotarirea 428/2018 )
- Oriceclient personal trebuie adus la cunoștința avocatului titular/coordonator al formei de exercitare a profesiei la care avocatul colaborator își desfășoară
- Lucrărileprofesionale efectuate pentru clientela personală a avocatului colaborator se vor efectua prin intermediul formei de exercitare a profesiei, iar în contractul de asistență juridică se va menționa expres caracterul de "client personal" al avocatului
- Rezultatelefinanciare obținute de avocatul colaborator din contractele încheiate pentru clienții personali (onorariile) vor fi încasate integral sau parțial de avocatul colaborator, după caz, în raport cu clauzele contractului de colaborare, fără a se afecta în niciun mod cuantumul retrocedărilor lunare de onorarii, prevăzute în contractul de
- Titulariisau avocații coordonatori ai formelor de exercitare a profesiei sunt obligați să permită avocatului colaborator tratarea clientelei personale, în condițiile prevăzute în contractul de
- Pentruclientela personală și activitatea desfășurată în cadrul asistenței judiciare a baroului, avocatul colaborator va utiliza ștampila personală, aprobată de forma de exercitare a profesiei, pe care se inscripționează mențiunea "avocat colaborator". Ștampila personală a avocatului colaborator poate fi confecționată și utilizată numai cu acordul formei de exercitare a profesiei, cu respectarea prevederilor anexei XXI, care se aplică în mod corespunzător.
- Înactivitatea desfășurată pentru clientela personală, avocatul colaborator este răspunzător personal față de client și are obligația de a nu prejudicia forma de exercitare a profesiei căreia avocatul colaborator îi aparține. În acest scop, în contractul de colaborare se poate prevedea ca, pentru tratarea clientelei proprii prin forma de exercitare a profesiei, avocatul colaborator să încheie o asigurare de răspundere civilă profesională pentru acoperirea eventualelor prejudicii aduse formei de exercitare a profesiei căreia îi aparține și care să precizeze cuantumul riscului asigurat, distinctă de asigurarea pentru răspundere profesională prevăzută de 42 din Lege.
- Pentruactivitatea desfășurată în cadrul asistenței judiciare a baroului, avocatul colaborator va păstra rezultatele financiare obținute.
Art. 218
- Înlipsa unor dispoziții contractuale mai favorabile, contractul de colaborare poate fi denunțat de oricare dintre părți, prin înștiințarea celeilalte/celorlalte părți cu cel puțin 3 luni înainte. În cazul în care contractul este încheiat cu un avocat stagiar, vor fi respectate dispozițiile din prezentul statut privind formarea profesională inițială.
- Desocotireaîntre părți în cazul denunțării unilaterale a contractului se va realiza potrivit contractului de
SUBSECȚIUNEA 5: Avocatul salarizat în interiorul profesiei Art. 219
- Salarizareaîn interiorul profesiei este o modalitate de exercitare a profesiei de avocat prin care un avocat consacră activitatea sa unei forme de exercitare a profesiei căreia îi este subordonat în legătură cu determinarea condițiilor concrete de muncă.
pag. 31 2/16/2022 :
- Avocatulsalarizat în interiorul profesiei nu are dreptul la clientelă
- Contractulde salarizare în interiorul profesiei se încheie în formă scrisă între avocatul salarizat și titularul cabinetului individual sau coordonatorul celorlalte forme de exercitare a profesiei de Contractul va cuprinde în mod obligatoriu mențiunile cuprinse în anexa nr. X, precum și clauze de formare profesională inițială, dacă avocatul salarizat este stagiar. Orice clauză contrară legii sau prezentului statut este socotită nescrisă.
- Dispozițiile 218 se aplică în mod corespunzător. CAPIT OLUL IV: Integritatea profesiei de avocat SECȚ IUNEA 1: Drepturile și îndatoririle avocaților SUBSECȚIUNEA 1: Drepturile avocatului
Art. 220
- Avocatulînscris în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei are dreptul să exercite activitățile specifice profesiei potrivit Legii, prezentului statut, codului deontologic și regulamentului baroului din care face
- Persoana primităîn profesia de avocat nu poate exercita profesia decât după emiterea deciziei de primire în barou și înscrierea în tabloul avocaților cu drept de exercitare a
Art. 221
- Dreptulavocatului de a asista, de a reprezenta ori de a exercita orice alte activități specifice profesiei se naște din contractul de asistență juridică, în conformitate cu dispozițiile prezentului Contractul prevede în mod expres obiectul și limitele mandatului primit, precum și onorariul stabilit.
- Înlipsa unor prevederi contrare, avocatul poate să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru promovarea drepturilor și intereselor legitime ale
Art. 222
- Formelede exercitare a profesiei de avocat au dreptul să își stabilească sediul profesional numai în circumscripția baroului în care este înscris în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei oricare dintre avocații titulari sau asociați.
- Avocatulîși exercită profesia la sediul principal, la sediile secundare, precum și la biroul/birourile de lucru avizat/avizate de consiliul
- Consiliulbaroului poate aproba deschiderea unuia sau mai multor birouri de lucru în orice localitate din circumscripția
Art. 223
- Formelede exercitare a profesiei de avocat au dreptul să își stabilească sedii secundare în circumscripțiile barourilor din care nu fac
- Înființareasediilor secundare se aprobă, la cerere, de consiliul baroului în circumscripția căruia urmează să se deschidă sediul secundar. Cererea va menționa: forma de exercitare a profesiei, adresa sediului secundar, motivul deschiderii acestuia, avocații care își vor desfășura activitatea la sediul secundar și vechimea acestora în
- Deciziade aprobare a cererii de înființare a sediului secundar se comunică baroului de la sediul
- Deciziade respingere a cererii de înființare a sediului secundar poate fi atacată la Consiliul N.B.R., în termen de 15 zile de la comunicare.
- Înurma aprobării cererii de înființare a sediului secundar, avocatul/avocații va/vor achita taxa de înscriere și contribuția la bugetul baroului pe raza căruia funcționează sediul secundar, separat de taxele plătite la baroul la care își are/au sediul Contribuția la fondul Casei de Asigurări a Avocaților, denumită în continuare C.A.A., se achită de fiecare membru al C.A.A, la filiala C.A.A. de pe lângă baroul la care este înscris sediul principal.
- Prevederile (5) referitoare la contribuțiile datorate bugetelor ambelor barouri se aplică și avocatului/avocaților care este înscris/sunt înscriși pe tabloul avocaților dintr-un anumit barou, dar își exercită profesia într-o formă de exercitare care își are sediul principal în alt barou decât cel în care acesta/aceștia este înscris/sunt înscriși. În contribuția datorată baroului pe tabloul căruia avocatul/avocații nu este înscris/nu sunt înscriși nu se include contribuția aferentă bugetului U.N.B.R.
- Prinexcepție, în situația în care prin actele constitutive ale formei de exercitare a profesiei se prevede că avocatul/avocații în cauză își desfășoară activitatea strict la sediul secundar al acesteia de pe raza baroului în care acesta/aceștia este/sunt membru/membri, acesta/aceștia nu datorează contribuția către bugetul baroului în care forma de exercitare a profesiei are sediul
(la data 12-apr-2019 Art. 223, alin. (5) din capitolul IV, sectiunea 1, subsectiunea 1 completat de Art. I, punctul 2. din Hotarirea 431/2019 )
(6) În cazul acelor forme de exercitare a profesiei de avocat a căror activitate se desfășoară preponderent în circumscripția unui barou situat pe raza altui județ decât cel în care se află situat sediul lor principal, stabilirea unui sediu secundar în circumscripția celui dintâi barou este obligatorie. Nerespectarea acestei obligații constituie abatere disciplinară gravă, în sensul dispozițiilor prezentului alineat, o activitate va fi considerată a fi desfășurată preponderent pe raza altui barou dacă aceasta generează majoritatea angajamentelor profesionale încheiate în decursul unui semestru calendaristic de către respectiva formă de exercitare a profesiei. În acest caz, forma de exercitare a profesiei are obligația de a solicita aprobarea deschiderii sediului secundar în termen de cel mult 15 zile de la începerea următorului semestru.
(la data 16-ian-2014 Art. 223, alin. (6) din capitolul IV, sectiunea 1, subsectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 11. din Hotarirea 852/2013 )
Art. 224
Avocatul are dreptul să refuze contactul cu clientul în prezența reprezentantului organului de urmărire penală sau de cercetare penală ori a oricărei autorități publice, precum și în cazul în care există sau are cunoștință de existența unui sistem de control al contactului cu clientul.
Art. 225
- Formelede exercitare a profesiei de avocat au dreptul să utilizeze ștampilă, pe care o vor aplica pe actele Ștampila va cuprinde obligatoriu următoarele mențiuni: "Uniunea Națională a Barourilor din România", baroul din care avocatul face parte și denumirea formei de exercitare a profesiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. XXI.
- Acteleoricărei forme de exercitare a profesiei poartă antet, care va conține: denumirea acesteia, sediul profesional principal, sediile secundare, birourile de lucru și, după caz, telefonul, telefaxul, adresa de internet și de e-mail, compunerea nominală a membrilor acesteia, mențiuni privind raporturile de conlucrare și asociere profesională.
pag. 32 2/16/2022 :
- Avocațiipot utiliza parafă profesională. Aceasta va cuprinde denumirea formei de exercitare a profesiei din care face parte avocatul, numele și prenumele avocatului, precum și mențiunea "avocat stagiar" sau "avocat definitiv", după caz, potrivit anexei XXIII.
- Pentruactele întocmite conform 3 alin. (1) lit. c) din Lege se aplică parafa al cărei model este prevăzut în anexa nr. XXIV.
SUBSECȚIUNEA 2: Recuperarea capacității de muncă Art. 226
- Avocatulare dreptul la recuperarea capacității de muncă prin una sau mai multe perioade de repaus în fiecare În perioada de repaus avocatul nu prestează activitățile sale profesionale obișnuite.
- Fiecareformă de exercitare a profesiei este liberă să stabilească perioadele de repaus anual pentru fiecare avocat care activează în cadrul său.
- Fiecareformă de exercitare a profesiei are obligația de a notifica în prealabil baroului în tabloul căruia este înscrisă, prin orice formă de comunicare care permite confirmarea expedierii, începerea și durata estimată a fiecărei perioade de repaus pentru fiecare avocat, în scopul evidenței.
- Cheltuielilecu recuperarea capacității de muncă efectuate de avocat includ, nelimitativ, costurile transportului, cazării, meselor, tratamentului de refacere Toate aceste cheltuieli sunt necesare pentru exercitarea corespunzătoare a profesiei și sunt deductibile în condițiile legii.
- Dacăprin prevederile contractului de asistență juridică s-a acordat avocatului dreptul de a fi substituit, în perioadele de repaus anual avocatul are obligația să asigure substituirea sa pentru acele activități profesionale care nu suferă amânare sau pentru cele în legătură cu care amânarea prejudiciază interesele
SUBSECȚIUNEA 3: Îndatoririle avocatului Art. 227
- Exercițiulliber al profesiei, demnitatea, conștiința, independența, probitatea, umanismul, onoarea, loialitatea, delicatețea, moderația, tactul și sentimentul de confraternitate sunt principii esențiale ale profesiei de avocat și constituie îndatoriri ale
- Avocatuleste obligat să respecte aceste principii în activitatea sa profesională, precum și în viața privată.
- Avocatulare obligația să pună la dispoziția inspectorilor financiari ai A.A. sau a consiliului baroului toate datele și documentele solicitate. Refuzul sau neîndeplinirea culpabilă a acestei obligații constituie abatere disciplinară gravă.
(la data 25-ian-2019 Art. 227, alin. (2) din capitolul IV, sectiunea 1, subsectiunea 3 completat de Art. I, punctul 40. din Hotarirea 428/2018 )
Art. 228
- Sediulprofesional și celelalte spații în care avocatul își desfășoară activitatea profesională trebuie să asigure păstrarea secretului
- Secretulprofesional vizează toate informațiile și datele de orice tip, în orice formă și pe orice suport, furnizate avocatului de către client în scopul acordării asistenței juridice și în legătură cu care clientul a solicitat păstrarea confidențialității, precum și orice documente redactate de avocat care conțin sau se fundamentează pe informațiile ori datele furnizate de client în scopul acordării asistenței juridice și a căror confidențialitate a fost solicitată de
- Înscopul asigurării secretului profesional, avocatul păstrează lucrările numai la sediul profesional sau în spațiile avizate în acest sens de consiliul Sediul profesional poate fi situat și în locuința avocatului.
- Acteleși lucrările cu caracter profesional sunt Pentru asigurarea secretului profesional, avocatul are obligația să se opună percheziționării domiciliului, a sediului profesional principal, secundar și a biroului de lucru, precum și percheziției corporale, cu privire la actele sau lucrările cu caracter profesional aflate în locurile sus-menționate ori asupra sa.
- Avocatuleste obligat să se opună și ridicării înscrisurilor și bunurilor constând în acte și lucrări cu caracter profesional, dacă nu sunt îndeplinite condițiile 35 din Lege. Avocatul are obligația ca, de îndată, să îl încunoștințeze despre cele întâmplate pe decanul baroului.
Art. 229
- Avocatuleste obligat să studieze temeinic cauzele ce i-au fost încredințate, să se prezinte la fiecare termen stabilit de instanțele de judecată, de organele de urmărire penală sau de alte instituții și să manifeste conștiinciozitate și probitate pentru îndeplinirea mandatului încredințat.
- Avocatulnu este obligat să motiveze refuzul preluării unui caz ce se propune a-i fi încredințat, dacă acesta nu corespunde crezului său profesional, cu excepția dosarelor repartizate obligatoriu sau a gratuităților. Pentru același motiv, avocatul poate denunța unilateral o prestație în curs de executare deja angajată.
- Avocatuleste obligat să respecte solemnitatea ședințelor de judecată și să pledeze cu Avocatului îi este interzis să folosească expresii care ar putea leza instanța și participanții la proces, atât în ședința de judecată, cât și în afara acesteia.
- Oride câte ori este necesar, în raport cu natura și cu dificultatea cauzei, avocatul are obligația să depună note de ședință sau concluzii scrise, din proprie inițiativă ori la cererea instanței de judecată.
Art. 230
- Avocatulare obligația să acorde, atunci când este desemnat, asistență juridică gratuită. Avocatul înscris în registrul de asistență judiciară are obligația, atunci când este desemnat, să acorde asistență judiciară în formele prevăzute de 71 alin. (1) din Lege.
- Cauzelevor fi repartizate cu precădere avocaților stagiari și tinerilor avocați, cu respectarea competenței profesionale prevăzute de Refuzul nejustificat de a acorda asistență juridică gratuită constituie abatere disciplinară, comisia de disciplină urmând a fi sesizată în condițiile dispozițiilor art. 277-287.
- Avocațiipensionari care continuă activitatea nu se pot înscrie în registrul de asistență judiciară.
Art. 231
- Avocatulare obligația să se asigure pentru răspunderea profesională, în temeiul 42 din Lege.
- Prinrăspundere profesională se înțelege acoperirea daunelor efective suferite de client și rezultate din exercitarea profesiei cu nerespectarea prevederilor Legii, ale prezentului statut și a regulilor
- Asigurareade răspundere profesională cu caracter minim obligatoriu se încheie cu respectarea următoarelor reguli:
- avocatulstagiar se asigură pentru un risc asigurat în valoare de minimum 000 euro anual;
- avocatuldefinitiv se asigură pentru un risc asigurat în valoare de minimum 000 euro anual.
pag. 33 2/16/2022 :
- Asigurareapentru răspundere profesională va fi încheiată pentru un an de zile și va fi reînnoită în mod obligatoriu Polița de asigurare se depune, în copie certificată de avocat, la secretariatul baroului în termen de 15 zile de la data emiterii acesteia.
(la data 16-ian-2014 Art. 231, alin. (4) din capitolul IV, sectiunea 1, subsectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 12. din Hotarirea 852/2013 )
- Societateacivilă profesională și societatea profesională cu răspundere limitată pot încheia asigurare profesională în care să fie cuprinși toți avocații care își exercită profesia în calitate de asociați, colaboratori sau salarizați în interiorul
- Primelede asigurare profesională achitate de avocat sau de formele de exercitare a profesiei reprezintă cheltuieli profesionale obligatorii, legal datorate, integral deductibile pentru anul fiscal în curs, în condițiile
- Neîndeplinireaobligațiilor prevăzute în prezentul articol atrage neînscrierea în tabloul anual al avocaților cu drept de exercitare a
Art. 232
- Avocatulcare face parte din organele de conducere ale profesiei are obligația să participe la ședințele
- Avocatulare obligația să participe la activitățile hotărâte de consiliul baroului și aduse la cunoștință prin convocare sau prin anunțuri afișate la sediile instanțelor din circumscripția baroului
- Absențanejustificată de la activitățile prevăzute la (1) și (2) constituie abatere disciplinară gravă.
Art. 233
- Înactivitatea sa profesională, avocatul poate folosi ca mijloc de probă copii ale actelor încredințate de client, păstrând actele originale în vederea prezentării la cererea instanței.
- Lacerere, avocatul este obligat să restituie actele originale care i-au fost încredințate persoanei de la care le-a În acest sens, avocatul va întocmi un proces-verbal semnat de client sau le va expedia prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și cu conținut declarat.
Art. 234
- Avocatulare obligația să depună toate diligentele necesare pentru îndeplinirea serviciului profesional ce i-a fost încredințat.
- Încazul în care avocatul este împiedicat să îndeplinească serviciul profesional, își va asigura substituirea, inclusiv printr-un avocat care își desfășoară activitatea într-o altă formă de exercitare a profesiei, dacă în prealabil obține acordul clientului în acest Modelul delegației de substituire este prevăzut la anexa nr. V. Prevederile art. 122 alin.
(4) se aplică în mod corespunzător și formularului delegației de substituire.
(3) Pentru activitatea de substituire, avocatul care preia cauza are dreptul la onorariul corespunzător activității depuse, în condițiile înțelegerii dintre avocați.
Art. 235
- PotrivitLegii, avocatul are obligația să achite, la termenul stabilit, taxele și contribuțiile la formarea bugetului baroului, al bugetului N.B.R. și al bugetului sistemului de asigurări al avocaților.
- Cuantumulși termenul de plată a taxelor și contribuțiilor prevăzute la (1) se stabilesc prin decizie a baroului, respectiv a Consiliului U.N.B.R. și se aduc la cunoștința avocaților înscriși în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei în maximum 15 zile de la data adoptării acestora. Contribuțiile către bugetul asigurărilor sociale nu pot fi mai mici decât suma stabilită de Consiliul U.N.B.R., care va ține seama de cerința acoperirii nevoilor curente de plată ale C.A.A.
- Lastabilirea contribuției avocaților la bugetului baroului, consiliul baroului va lua în considerare contribuția la formarea bugetului N.B.R. Contribuția baroului la formarea bugetului U.N.B.R. se virează lunar, la termenul stabilit de Consiliul U.N.B.R., în contul special constituit în acest scop.
- Depășireatermenului de plată a contribuțiilor prevăzute în prezentul articol atrage suspendarea calității de avocat, în condițiile
- Distinctde măsura suspendării calității de avocat, depășirea termenului de plată a contribuțiilor prevăzute de prezentul articol atrage obligația de plată a majorărilor de întârziere în cuantum de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, aplicat la suma datorată.
Art. 236
- Avocatulare obligația să poarte robă, în condițiile Legii, în fața tuturor instanțelor judecătorești, precum și în fața Curții Constituționale din România.
- Robapoate fi purtată și în fața instanțelor judecătorești din alte state, cu respectarea condițiilor impuse de legislația națională a statului în cauză, precum și în fața jurisdicțiilor internaționale a căror activitate poate fi asimilată cu cea a instanțelor judecătorești, cu respectarea condițiilor impuse de normele specifice ale acestor jurisdicții.
- Modelulși caracteristicile robei și ale accesoriilor acesteia sunt cele descrise în anexa XXV.
Art. 237
- Avocatul areobligația să poarte insignă și să dețină legitimație de avocat, cu care se identifică în fața instanțelor judecătorești, a organelor de urmărire penală, a autorităților cu atribuții jurisdicționale, a notarilor publici și a executorilor judecătorești, a organelor administrației publice și a instituțiilor publice, precum și a altor persoane juridice și fizice, inclusiv în fața avocaților, cu care intră în contact în exercitarea activităților
- Modelullegitimației și al insignei de avocat sunt prevăzute în anexele XXVI și XXVII.
Art. 238
- Avocatulare obligația să folosească atât în mod direct, cât și indirect numai procedee oneste în scopul dobândirii
- Mijloacelede publicitate a formelor de exercitare a profesiei sunt reglementate în subsecțiunea a 4-a a prezentei secțiuni.
Art. 239
- Înscrisurileîntocmite de avocat pentru organizarea activității și legitimarea sa față de terți au forță probantă deplină până la înscrierea în fals; dacă nu s-a prevăzut altfel prin prezentul statut, acestea vor purta semnătura avocatului și stampila formei de exercitare a profesiei în care își desfășoară
- Avocatuleste obligat să țină următoarele evidențe:
- contractelede asistență juridică;
- registrulde evidență a contractelor de asistență juridică, al cărui model este prezentat în anexa XVII;
pag. 34 2/16/2022 :
- registrulde înregistrare a actelor juridice atestate de avocat cu privire la identitatea părților, conținutul și data actelor, în condițiile 3 alin. (1) lit. c) și d) din Lege, al cărui model este prezentat în anexa nr. XVIII;
(la data 25-ian-2019 Art. 239, alin. (2), litera C. din capitolul IV, sectiunea 1, subsectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 41. din Hotarirea 428/2018 )
- registrulde înregistrare a activităților fiduciare, în condițiile 3 alin. (1) lit. g) din Lege, al cărui model este prezentat în anexa nr. XIX;
- registrulde înregistrare a părților de interes, a părților sociale și/sau a acțiunilor societăților, în condițiile 3 alin.
(1) lit. h) din Lege, al cărui model este prezentat în anexa nr. XX.
- Aucaracterul actelor prevăzute la (1) și următoarele înscrisuri întocmite de avocat:
- împuternicireaavocațială;
- delegațiade substituire;
- contractulde colaborare;
- contractulde salarizare în interiorul profesiei;
- contractulde grupare a cabinetelor
- Consiliulbaroului, printr-un consilier delegat, poate verifica evidențele prevăzute la (2) lit. b)-e), în vederea stabilirii modului în care avocatul își îndeplinește obligațiile stabilite de Lege, de prezentul statut și de Lege și Statutul
C.A.A. Nerespectarea de către avocat a prezentării evidențelor solicitate reprezintă abatere disciplinară.
(la data 25-ian-2019 Art. 239, alin. (4) din capitolul IV, sectiunea 1, subsectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 41. din Hotarirea 428/2018 )
- În cazulunei anchete disciplinare, verificarea evidențelor prevăzute la (2) lit. a) se face numai de decan sau de consilierul desemnat în acest scop.
Art. 240
- Oriceavocat care intră în conflict cu un alt avocat este obligat să îl informeze pe decanul baroului, care va soluționa conflictul potrivit regulilor prevăzute la secțiunea a 2-a.
- Conflicteleavocatului cu magistrații sau cu alte autorități publice se aduc de îndată de către acesta la cunoștința decanului baroului, care va decide asupra măsurilor ce trebuie
- Încazul în care un conflict intervenit între avocați aparținând unor barouri diferite nu a putut fi soluționat de decanii respectivelor barouri, aceștia desemnează un al treilea Conflictul va fi soluționat prin acordul comun al celor 3 decani sau al delegaților acestora, reuniți într-o adunare deliberativă cu caracter colegial. Decanii interesați vor supraveghea aplicarea soluției date.
Art. 241
Avocatul este obligat să prezinte clientului, la cerere, situația privind cheltuielile efectuate pentru îndeplinirea serviciului profesional ce i-a fost încredințat și a căror rambursare o solicită.
Art. 242
- Avocatulare obligația să se abțină de la exercitarea oricărei activități profesionale în cazul în care există sau survine un conflict de
- Nerespectareaacestei obligații constituie abatere disciplinară gravă.
Art. 2421
- Avocatuleste obligat să se abțină de la desfășurarea unor activități de natură a aduce atingere drepturilor profesionale rezervate avocaților prin lege și statutul
- Nerespectareaacestor obligații constituie abatere disciplinară gravă.
(la data 16-ian-2014 Art. 242 din capitolul IV, sectiunea 1, subsectiunea 3 completat de Art. I, punctul 13. din Hotarirea 852/2013 )
SUBSECȚIUNEA 4: Publicitatea în profesia de avocat
(la data 04-nov-2021 capitolul IV, sectiunea 1, subsectiunea 4 modificat de Art. I, punctul 1. din Hotarirea 195/2021 )
Art. 243
- Publicitateaformelor de exercitare a profesiei este distinctă de publicitatea profesională.
- Publicitateaformelor de exercitare a profesiei este constituită din orice formă de prezentare a activității și serviciilor avocațiale ale acestora, indiferent de mijloacele utilizate, în scopul promovării în fața
- Publicitateaprofesională are drept obiect promovarea profesiei de avocat și se realizează în exclusivitate de către organele profesiei sau la cererea și sub supravegherea
(la data 04-nov-2021 Art. 243 din capitolul IV, sectiunea 1, subsectiunea 4 modificat de Art. I, punctul 2. din Hotarirea 195/2021 )
Art. 2431
- Înraporturile sale cu mijloacele de comunicare în masă, avocatul este obligat să respecte interesele clientului său, onoarea, imaginea și reputația
- Publicitateaformelor de exercitare a profesiei și toate informațiile difuzate public de acestea prin orice mijloc, inclusiv în spațiul virtual, privind activitatea avocaților trebuie să fie transparente, veridice, corecte și nu trebuie să fie comparative cu alți profesioniști, echivoce, ambigue, înșelătoare sau
- Întoate cazurile, promovarea prin publicitate și informațiile furnizate de avocați și formele de exercitare a profesiei trebuie să se refere exclusiv la natura și limitele obligațiilor profesionale ale avocaților și să respecte principiile fundamentale ale profesiei de avocat, astfel cum acestea sunt reglementate de Codul deontologic al avocatului român. 2432
Condițiile ce trebuie îndeplinite de conținutul mijloacelor folosite pentru publicarea informațiilor privind exercitarea profesiei, promovarea profesională și atragerea și dobândirea clientelei sunt prevăzute în anexele nr. XXXIII și XXXIV. Art. 2433
Publicitatea realizată fără respectarea regulilor prevăzute în Lege și în prezentul statut constituie abatere disciplinară.
(la data 04-nov-2021 Art. 243 din capitolul IV, sectiunea 1, subsectiunea 4 completat de Art. I, punctul 3. din Hotarirea 195/2021 )
Art. 244
[textul din Art. 244 din capitolul IV, sectiunea 1, subsectiunea 4 a fost abrogat la 04-nov-2021 de Art. I, punctul 4. din Hotarirea 195/2021]
pag. 35 2/16/2022 :
Art. 245
[textul din Art. 245 din capitolul IV, sectiunea 1, subsectiunea 4 a fost abrogat la 04-nov-2021 de Art. I, punctul 4. din Hotarirea 195/2021]
Art. 246
[textul din Art. 246 din capitolul IV, sectiunea 1, subsectiunea 4 a fost abrogat la 04-nov-2021 de Art. I, punctul 4. din Hotarirea 195/2021]
Art. 247
[textul din Art. 247 din capitolul IV, sectiunea 1, subsectiunea 4 a fost abrogat la 04-nov-2021 de Art. I, punctul 4. din Hotarirea 195/2021]
Art. 248
[textul din Art. 248 din capitolul IV, sectiunea 1, subsectiunea 4 a fost abrogat la 04-nov-2021 de Art. I, punctul 4. din Hotarirea 195/2021]
Art. 249
[textul din Art. 249 din capitolul IV, sectiunea 1, subsectiunea 4 a fost abrogat la 04-nov-2021 de Art. I, punctul 4. din Hotarirea 195/2021]
Art. 2491
[textul din Art. 249^1 din capitolul IV, sectiunea 1, subsectiunea 4 a fost abrogat la 04-nov-2021 de Art. I, punctul 4. din Hotarirea 195/2021]
Art. 250
[textul din Art. 250 din capitolul IV, sectiunea 1, subsectiunea 4 a fost abrogat la 04-nov-2021 de Art. I, punctul 4. din Hotarirea 195/2021]
SECȚ IUNEA 2: Arbitrajul SUBSECȚIUNEA 1: Dispoziții generale Art. 251
- Litigiiledintre avocați cu privire la relațiile profesionale, precum cele care se nasc din contracte de colaborare sau de salarizare, cele dintre asociați ori care privesc conlucrarea între diferitele forme de exercițiu al profesiei, vor fi supuse dispozițiilor prezentei secțiuni.
- Petentulva sesiza decanul baroului printr-o cerere în care va expune obiectul litigiului, situația de fapt și temeiul de
- Cerereava fi comunicată părții reclamate, care va fi invitată să își precizeze, în scris, punctul de
SUBSECȚIUNEA 2: Medierea
Art. 252
- Decanulbaroului poate propune părților o procedură de mediere și le comunică numele mediatorului pe care l-a
- Dacăuna dintre părți refuză medierea, litigiul nu va putea fi soluționat decât prin procedura arbitrajului prevăzută de 255 și următoarele.
Art. 253
- După cepărțile au acceptat propunerea de mediere, decanul baroului va fixa durata procedurii de mediere, care nu poate fi mai mare de 3 În cazul litigiilor ce decurg din contracte de colaborare sau de salarizare, termenul nu poate fi mai mare de o lună.
- Activitateamediatorului este gratuită.
Art. 254
- Mediatorulpoate proceda la consultarea părților fie împreună, fie separat, pentru a constata punctele asupra cărora există divergență și modalitățile în care interesele părților pot fi
- Lasfârșitul medierii, mediatorul va redacta un proces-verbal semnat și de părți, în care va consemna concilierea În caz de eșec parțial sau total al medierii, procesul-verbal va cuprinde pretențiile asupra cărora părțile au convenit sau, după caz, punctele asupra cărora părțile au opinii diferite și care vor fi comunicate decanului pentru a da curs procedurii arbitrajului.
- Procesul-verbalva fi comunicat decanului, care, în cazul consemnării eșecului medierii, îl va comunica părților în vederea parcurgerii procedurii
SUBSECȚIUNEA 3: Curtea de Arbitraj Profesional a Avocaților
(la data 25-ian-2019 capitolul IV, sectiunea 2, subsectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 43. din Hotarirea 428/2018 )
Art. 255
Când litigiul nu a putut fi soluționat integral prin mediere, partea interesată poate declanșa procedura arbitrajului, care va fi supusă dispozițiilor art. 343-368 din Codul de procedură civilă și dispozițiilor de mai jos.
Art. 256
- Parteainteresată formulează cerere de arbitrare, pe care o înaintează decanului
- Cerereade arbitrare va cuprinde numele sau denumirea pârâtului, obiectul litigiului, situația de fapt, probele, temeiurile de drept și numele arbitrului
- Cererea,precum și înscrisurile care o însoțesc vor fi depuse în atâtea exemplare câte părți sunt și unul pentru
Art. 257
- Primindcererea de arbitrare, decanul baroului o va comunica de îndată pârâților.
- Încazul în care pârâtul este o formă asociativă de exercitare a profesiei, comunicarea se face către reprezentantul
- Pârâtul,în termen de 15 zile de la primirea cererii, va depune întâmpinare în care va arăta punctul său asupra faptelor expuse în cererea de În același termen poate formula cerere reconvențională, care va îndeplini aceleași condiții de formă ca și cererea de arbitrare.
Art. 258
- Încazul în care părțile nu se înțeleg asupra persoanei arbitrului, decanul va desemna un avocat din
- Funcțiade arbitru poate fi îndeplinită numai de un avocat cu cel puțin 10 ani vechime neîntreruptă în profesie și care se bucură de o bună reputație.
pag. 36 2/16/2022 :
- Activitateaarbitrului este remunerată potrivit regulilor stabilite de
- Avocatuldesemnat ca arbitru nu poate refuza această însărcinare fără o justificare întemeiată.
Art. 259
- Înprocedura arbitrală, părțile pot fi asistate de un
- Întoate cazurile arbitrajul va respecta principiul contradictorialității. În acest sens o copie a tuturor actelor depuse de una din părți va fi comunicată celeilalte părți.
- Ședințele dejudecată nu sunt
Art. 260
Termenul de arbitraj este de 5 luni și poate fi prelungit numai în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
Art. 261
Dacă părțile nu convin altfel, litigiul se va soluționa exclusiv în drept. În toate cazurile se vor avea în vedere uzanțele profesionale și regulile deontologice.
Art. 262
- Pringrija decanului, se va comunica fiecărei părți o copie a hotărârii
- Executareahotărârii arbitrale se realizează în condițiile 367-368 din Codul de procedură civilă.
Art. 263
- Însituația în care decanul baroului este implicat într-un litigiu arbitral de natura celui prevăzut la articolele din prezenta subsecțiune, atribuțiile prevăzute la 257, 258 și 262 vor fi exercitate de către președintele U.N.B.R., iar arbitrul va fi desemnat dintre membrii Comisiei permanente a U.N.B.R.
- Înlitigiile arbitrale în care hotărârile sunt susceptibile a fi executate pe teritoriul unui stat străin, avocatul străin implicat în arbitraj va semna o declarație potrivit căreia recunoaște caracterul definitiv și executoriu al hotărârii arbitrale ce se va pronunța.
Art. 264
Dosarul arbitral va fi arhivat de barou și va fi păstrat timp de 5 ani.
SECȚ IUNEA 3: R ăspunderea disciplinară SUBSECȚIUNEA 1: Dispoziții generale
Art. 265
- Protecțiaonoarei și a prestigiului profesiei, respectarea legii, a statutului profesiei și a deciziilor obligatorii ale organelor profesiei sunt încredințate organelor constituite potrivit dispozițiilor
- Faptasăvârșită de avocat, în nume propriu sau în numele și pentru forma de exercitare a profesiei din care face parte, prin care se încalcă dispozițiile legii, ale statutului profesiei, deciziile obligatorii ale organelor profesiei la nivel național sau ale consiliului baroului în care avocatul este înscris sau în care acesta își are sediul secundar și care este de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei, ale corpului de avocați sau ale instituției constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit 88 din Lege.
(la data 25-ian-2019 Art. 265, alin. (2) din capitolul IV, sectiunea 3, subsectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 44. din Hotarirea 428/2018 )
- Constituieabatere disciplinară gravă încălcarea dispozițiilor din Lege și din prezentul statut care prevăd expres o astfel de
Art. 266
- Răspundereadisciplinară a avocatului nu exclude răspunderea civilă, penală sau administrativă.
- Acțiuneadisciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult 1 an de la data luării la cunoștință, de către consiliul baroului, despre săvârșirea abaterii, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii
(la data 25-ian-2019 Art. 266, alin. (2) din capitolul IV, sectiunea 3, subsectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 45. din Hotarirea 428/2018 )
- Repetareaunei abateri disciplinare constituie o circumstanță agravantă, care va fi luată în considerare la aplicarea sancțiunii.
Art. 267
Consiliile barourilor sunt obligate să țină evidența sancțiunilor disciplinare aplicate fiecărui avocat și să comunice situația disciplinară a avocatului la cererea organelor profesiei, constituite potrivit legii.
Art. 268
Instanțele disciplinare sunt:
- comisiade disciplină a baroului;
- Comisiacentrală de disciplină;
- ConsiliulN.B.R., în plenul său, constituit conform art. 88 alin. (3) din Lege. SUBSECȚIUNEA 2: Organizarea și funcționarea instanțelor disciplinare Art. 269
- În fiecare barouse organizează și funcționează o comisie de disciplină, independentă de organele de conducere ale baroului prevăzute la 51 din Lege, alcătuită din 5 până la 11 membri, aleși de adunarea generală a baroului pe o perioadă de 4 ani.
- Membriicomisiilor de disciplină se aleg dintre avocații cu o vechime de minimum 10 ani în
Art. 270
- Comisiade disciplină a baroului este coordonată de un președinte ales de către membrii
- Consiliulbaroului va desemna un secretar care nu face parte dintre membrii comisiei de disciplină și care îndeplinește funcția de grefier, calitate în care păstrează și ține evidențele și efectuează lucrările necesare în vederea desfășurării activității comisiei, sub îndrumarea președintelui.
- Cheltuielilenecesare activităților comisiei de disciplină se suportă de către
- Alcătuireacompletelor de judecată, programarea ședințelor, organizarea evidențelor și a activităților cu caracter administrativ ale comisiei de disciplină sunt în sarcina președintelui.
Art. 271
Comisia de disciplină a baroului judecă, în primă instanță, în complet de 3 membri, abaterile disciplinare săvârșite de avocații înscriși în cadrul acestuia, cu excepția abaterilor săvârșite de decan și de membrii Consiliului U.N.B.R.
Art. 272
- Încadrul N.B.R. este organizată și funcționează Comisia centrală de disciplină.
- Comisiacentrală de disciplină este alcătuită din reprezentanții barourilor desemnați de adunările generale ale
pag. 37 2/16/2022 :
acestora. Fiecare barou are dreptul la câte un reprezentant ales de Congresul avocaților dintre candidații desemnați de adunările generale ale barourilor.
- MembriiComisiei centrale de disciplină se aleg dintre avocații cu o vechime mai mare de 15 ani în
- Dincompletele de judecată alcătuite potrivit 88 alin. (2) din Lege nu pot face parte soțul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale membrilor consiliului baroului din care face parte avocatul trimis în judecată, ale membrilor Consiliului U.N.B.R., în cazul prevăzut la art. 87 alin. (2) din Lege, și nici soțul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale părții care a declanșat prin plângere procedura disciplinară.
- Comisiacentrală de disciplină este coordonată de unul dintre membrii acesteia, în calitate de președinte, desemnat de Congresul avocaților, în ordinea voturilor obținute.
Art. 273
Comisia centrală de disciplină judecă:
- cainstanță de fond, în complet de 3 membri, abaterile membrilor Consiliului N.B.R. și ale decanilor;
- înrecurs, în complet de 5 membri, contestațiile declarate de avocatul interesat, decanul baroului și de președintele
U.N.B.R. împotriva deciziilor pronunțate de comisiile de disciplină ale barourilor și a încheierilor prevăzute la art. 90 alin.
(1) și (2) din Lege.
Art. 274
Comisia centrală de disciplină își organizează și își ține evidențele și își desfășoară lucrările cu sprijinul Comisiei permanente a U.N.B.R. Unul dintre secretarii U.N.B.R., desemnat de către Comisia permanentă a U.N.B.R., îndeplinește funcția de grefier al Comisiei centrale de disciplină.
Art. 275
- ConsiliulN.B.R., constituit ca instanță disciplinară, în plenul său, mai puțin cel în cauză, judecă recursurile declarate împotriva deciziilor pronunțate de Comisia centrală de disciplină, ca instanță de fond, și a încheierilor prevăzute la art. 90 alin. (1) și (2) din Lege.
- Unuldintre secretarii N.B.R., desemnat de Comisia permanentă a U.N.B.R., îndeplinește funcția de grefier al Consiliului U.N.B.R., constituit ca instanță disciplinară în condițiile alin. (1).
Art. 276
Executarea deciziilor disciplinare se face de către consiliul baroului în care avocatul este înscris.
SUBSECȚIUNEA 3: Reguli de procedură Art. 277
- Plângereaîndreptată împotriva unui avocat se adresează consiliului baroului pe al cărui tablou avocatul figurează cu drept de exercitare a Dacă avocatul este pensionar care își continuă activitatea în profesie, este incompatibil sau s-a retras din profesie, plângerea se adresează baroului în care avocatul este sau a fost înscris în tabloul avocaților.
- Consiliulbaroului poate fi sesizat și prin modalitățile prevăzute la 86 alin. (2) și (3) din Lege sau se poate sesiza din oficiu, prin hotărâre consemnată în procesul-verbal de ședință.
- Consiliulbaroului procedează la anchetarea abaterii indicate în plângere sau în sesizare, în situațiile prevăzute la 87 alin. (2) din Lege, plângerea sau sesizarea va fi înaintată de îndată Consiliului U.N.B.R.
Art. 278
- Anchetareaabaterii disciplinare se efectuează de consiliul În acest scop, consiliul va desemna un consilier pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
- Dacăabaterea disciplinară s-a săvârșit pe raza unui alt barou, consiliul baroului poate decide efectuarea de cercetări, prin comisie rogatorie, de către consiliul baroului pe raza căruia s-a săvârșit
- Anchetareaabaterii disciplinare a unui membru al Consiliului N.B.R. sau a unui decan se efectuează de către Consiliul U.N.B.R. în acest scop, Consiliul U.N.B.R. va desemna pe unul dintre consilieri pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
- Consilieruldesemnat pentru efectuarea cercetării prealabile se poate abține sau poate fi recuzat de avocatul Cererea de recuzare se formulează în scris și se judecă de către consiliul baroului, respectiv de Consiliul U.N.B.R., în absența consilierului recuzat.
Art. 279
- Anchetareaabaterii disciplinare se va face cu
- Cercetărilese efectuează după convocarea în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, a avocatului cercetat, trimisă la sediul său Convocarea se poate face și prin înștiințare în scris, printr-un mijloc de comunicare ce asigură conservarea dovezii și a datei la care s-a făcut înștiințarea, ori prin luarea la cunoștință prin semnătură.
- Cercetarease efectuează numai după încunoștințarea avocatului cu privire la obiectul anchetei disciplinare prin luarea la cunoștință a conținutului plângerii ori al sesizării. Avocatul cercetat poate da explicații
- Refuzulde a da curs convocării sau de a prezenta înscrisurile solicitate de către organul care anchetează constituie o încălcare a îndatoririlor profesionale și nu împiedică desfășurarea anchetei
(la data 07-aug-2013 Art. 279, alin. (4) din capitolul IV, sectiunea 3, subsectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 1. din Hotarirea 769/2013 )
- Încursul cercetărilor, președintele N.B.R., decanul sau consilierul delegat va convoca în vederea ascultării persoana care a formulat plângerea, precum și orice alte persoane ale căror declarații pot elucida cazul, va face verificări de înscrisuri și va culege informații, prin mijloacele prevăzute de lege.
- Dupăefectuarea cercetărilor, consilierul delegat întocmește un referat scris în care va consemna faptele, probele administrate, poziția celui cercetat și propunerea privind soluționarea plângerii sau sesizării.
- Referatulastfel întocmit va fi înregistrat la secretariatul decanului baroului, respectiv al N.B.R., în cel mult 30 de zile de la primirea însărcinării.
Art. 280
- Înședința imediat următoare datei la care referatul a fost înregistrat, Consiliul N.B.R. sau, după caz, consiliul baroului procedează la anchetarea abaterii, pe baza referatului și a lucrărilor care au stat la baza întocmirii acestuia.
- ConsiliulN.B.R. sau, după caz, consiliul baroului poate convoca avocatul anchetat, în vederea audierii sale.
Art. 281
- Dupăefectuarea anchetei disciplinare, Consiliul N.B.R., respectiv consiliul baroului va decide, după caz, exercitarea acțiunii disciplinare, clasarea cauzei sau completarea cercetărilor.
pag. 38 2/16/2022 :
- Soluțiase comunică, în termen de cel mult 15 zile de la luarea deciziei prevăzute la (1), prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin remitere directă, cu luare de semnătură, avocatului cercetat, la sediul profesional principal al acestuia, persoanei care a făcut plângerea, la domiciliul declarat de aceasta, precum și, prin adresă de comunicare, președintelui U.N.B.R.
(la data 07-aug-2013 Art. 281, alin. (2) din capitolul IV, sectiunea 3, subsectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 2. din Hotarirea 769/2013 )
- Însituația în care, în urma anchetării abaterii, se decide exercitarea acțiunii disciplinare, Consiliul N.B.R., respectiv consiliul baroului va desemna consilierul însărcinat cu susținerea acesteia la instanța disciplinară.
- Acțiuneadisciplinară se redactează în scris, motivat în fapt și în drept, cu indicarea persoanelor care urmează a fi citate în fața instanței disciplinare, și se semnează de către decanul baroului sau, după caz, de președintele N.B.R.
- Încaz de abatere gravă, pe baza unui referat motivat, întocmit de consilierul desemnat de Consiliul N.B.R. sau, după caz, de consiliul baroului, președintele U.N.B.R. sau, respectiv, decanul poate solicita comisiei de disciplină competente suspendarea din profesie a avocatului în cauză, în conformitate cu dispozițiile legale referitoare la ordonanța președințială cuprinse în Codul de procedură civilă.
(la data 07-aug-2013 Art. 281, alin. (5) din capitolul IV, sectiunea 3, subsectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 2. din Hotarirea 769/2013 )
Art. 282
- Pedurata urmăririi penale sau a judecării faptei care constituie abatere disciplinară, procedura disciplinară se suspendă, urmând să fie reluată după soluționarea
- Peperioada suspendării procedurii de anchetare și judecată pentru săvârșirea unei abateri disciplinare, cursul termenului prevăzut la 87 alin. (4) din Lege este oprit. Cursul termenului se reia după soluționarea definitivă a cauzei.
Art. 283
- Președintelecomisiei de disciplină va fixa de îndată termen de judecată, cu citarea avocatului, a organului profesiei care a exercitat acțiunea și a celorlalte persoane indicate în acțiune.
- Procedurade citare în fața instanțelor disciplinare se face prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire cu conținut declarat, la sediul profesional principal al
(la data 07-aug-2013 Art. 283, alin. (2) din capitolul IV, sectiunea 3, subsectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 3. din Hotarirea 769/2013 )
- Încazul în care comunicarea potrivit (2) nu este posibilă, procedura de citare și comunicare se va realiza în conformitate cu regulile privitoare la citarea și comunicarea actelor de procedură cuprinse în Codul de procedură civilă.
(la data 07-aug-2013 Art. 283, alin. (2) din capitolul IV, sectiunea 3, subsectiunea 3 completat de Art. I, punctul 4. din Hotarirea 769/2013 )
Art. 284
- Înfața instanței disciplinare avocatul se va înfățișa În cursul ședințelor avocatul poate fi asistat de un alt avocat.
- Ședințainstanței disciplinare nu este publică nici în etapa cercetării procesului, nici în faza dezbaterilor în fond, iar lucrările ședinței se consemnează într-o încheiere.
(la data 07-aug-2013 Art. 284, alin. (2) din capitolul IV, sectiunea 3, subsectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 5. din Hotarirea 769/2013 )
- Lipsapărților regulat citate nu împiedică judecata, instanța disciplinară putându-se pronunța pe baza actelor și a dovezilor administrate în cauză.
- Instanțadisciplinară hotărăște cu majoritate de voturi și pronunță o decizie disciplinară.
Art. 285
- Deciziadisciplinară rămasă definitivă are autoritate de lucru judecat față de părți și de organele
- Deciziade excludere sau de suspendare din profesie se va comunica avocatului în cauză la sediul profesional principal al acestuia, baroului în care avocatul este înscris, precum și președintelui N.B.R.
(la data 07-aug-2013 Art. 285, alin. (2) din capitolul IV, sectiunea 3, subsectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 6. din Hotarirea 769/2013 )
- Deciziaprivind aplicarea celorlalte sancțiuni disciplinare prevăzute de lege ori încetarea acțiunii disciplinare se comunică, de asemenea, în condițiile (2).
- Contestațiadeclarată împotriva măsurilor luate prin încheiere în condițiile 90 alin. (2) din Lege și împotriva deciziei disciplinare are caracter devolutiv și determină controlul de legalitate și de temeinicie a acestora de către organul competent. Contestația se depune și se înregistrează la secretariatul baroului, respectiv la secretariatul U.N.B.R., iar, după expirarea termenelor de declarare a contestației, se înregistrează la comisia de disciplină care a pronunțat hotărârea, care o va înainta, de îndată, împreună cu dosarul cauzei, instanței disciplinare competente.
(la data 07-aug-2013 Art. 285, alin. (4) din capitolul IV, sectiunea 3, subsectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 6. din Hotarirea 769/2013 )
Art. 286
Recursul prevăzut la art. 88 alin. (3) din Lege este distinct de recursul prevăzut la art. 88 alin. (4) din Lege.
Art. 287
- Dispozițiileprivind procedura judecării acțiunilor disciplinare prevăzute în prezentul statut se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă.
- Dispozițiilelegii noi de procedură se aplică numai proceselor disciplinare începute după intrarea în vigoare a
- Proceseledisciplinare în curs de desfășurare sunt supuse dispozițiilor normative în vigoare la data la care au fost începute.
- Începutulprocesului disciplinar este data la care consiliul baroului sau, respectiv, Consiliul N.B.R. a decis exercitarea acțiunii disciplinare.
(la data 07-aug-2013 Art. 287 din capitolul IV, sectiunea 3, subsectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 7. din Hotarirea 769/2013 )
*) În tot cuprinsul capitolului IV subsecțiunea a 3-a, termenul "recurs" se înlocuiește cu termenul "contestație".
(la data 07-aug-2013 capitolul IV, sectiunea 3, subsectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 8. din Hotarirea 769/2013 )
CAPIT OLUL V: Pregătirea și perfecționarea profesională a avocaților
pag. 39 2/16/2022 :
SECȚ IUNEA 1: Stagiul profesional SUBSECȚIUNEA 1: Dispoziții generale Art. 288
- Stagiulprofesional, denumit în continuare stagiu, reprezintă perioada parcursă la începutul exercitării profesiei și are ca scop pregătirea și formarea profesională inițială a avocatului în vederea obținerii titlului profesional de avocat
- Stagiuleste obligatoriu și efectiv, cu excepția situațiilor prevăzute de
- Înperioada stagiului, avocatul își desfășoară activitatea cu titlul profesional de avocat stagiar, sub care este înscris în tabloul avocaților cu drept de exercitare a
Art. 289
- Învederea pregătirii și formării profesionale inițiale, avocații stagiari sunt obligați să urmeze cursurile N.P.P.A., în condițiile stabilite de U.N.B.R.
- Îndecursul perioadei de stagiu, pregătirea și formarea profesională inițială a avocaților stagiari se realizează și prin:
- îndrumareși formare profesională în cadrul formei de exercitare a profesiei cu care avocatul stagiar se află în raporturi contractuale de colaborare sau în calitate de salarizat în interiorul profesiei;
- conferințede stagiu organizate de consiliul baroului, conform unei programe stabilite de N.P.P.A.;
- alteforme de pregătire profesională realizate în cadrul unor instituții agreate de N.B.R.
- Înexercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 66 lit. f), g) și h) din Lege, Consiliul U.N.B.R., la propunerea I.N.P.P.A. și a barouri lor, întocmește și aprobă:
- cadrul unitar al programelor de învățământ pentru pregătirea profesională a avocaților stagiari, în cadrul conferințelor de stagiu organizate de barouri;
- programeleși planul de învățământ propuse de N.P.P.A.;
- cotacare se virează de către barouri către I.N.P.P.A. din taxa încasată pentru înscrierea în barou, ca urmare a dobândirii dreptului de primire în
Art. 290
- Cerereade înscriere la examenul pentru primire în profesie ca avocat stagiar, însoțită de documentația prevăzută de prezentul statut, se depune la baroul în circumscripția căruia solicitantul se va înscrie și își va exercita
- Încererea de înscriere, solicitantul se va angaja că va urma formele de pregătire profesională prevăzute de prezentul statut și hotărâte de organele
Art. 291
- Cerereade înscriere la examenul pentru primirea în profesie cu titlul de avocat stagiar se aprobă de consiliul baroului prin hotărâre, după îndeplinirea procedurii prevăzute de prezentul
- Solicitantulcare a promovat examenul de primire în profesie obține dreptul de a fi înscris în profesie, în baza deciziei de primire în profesie emise de Consiliul N.B.R. în urma validării examenului. La cerere, acesta va fi înscris în tabloul avocaților, în conformitate cu procedura prevăzută de prezentul statut, prin hotărâre a consiliului baroului. Hotărârea va fi comunicată solicitantului și președintelui U.N.B.R. Hotărârea prin care se respinge cererea de înscriere va fi motivată și va fi comunicată solicitantului.
- Hotărârileconsiliului baroului pronunțate în cererile de înscriere la examenul pentru primirea în profesie sau în tabloul avocaților pot fi contestate conform prevederilor prezentului
Art. 292
- Avocatulstagiar este supus tuturor dispozițiilor legale, statutare și
- Avocatulstagiar are următoarele îndatoriri suplimentare:
- săîși perfecționeze pregătirea profesională teoretică și să își însușească tehnica de practică avocațială;
- săparticipe la toate conferințele de stagiu organizate de consiliul baroului, să pregătească în scris subiectele conferințelor și lucrările avocațiale repartizate de coordonatorul conferințelor de stagiu;
- săefectueze lucrările avocațiale repartizate de avocatul îndrumător și de serviciul de asistență judiciară al baroului;
- săparticipe la toate manifestările profesionale la care este convocat de către organele de conducere ale profesiei;
- sădesfășoare o activitate efectivă în profesie și să anunțe în scris orice motiv de suspendare a
- Avocatulstagiar care urmează cursurile de pregătire și perfecționare profesională organizate de I.N.P.P.A. este obligat să îndeplinească și îndatoririle ce decurg din această calitate și să respecte contractul de formare profesională încheiat cu N.P.P.A.
- Nerespectareaîndatoririlor prevăzute mai sus reprezintă abatere disciplinară.
Art. 293
- Duratastagiului este de 2 ani, calculată de la data înscrierii în tabloul avocaților.
- Perioadaîn care avocatul stagiar urmează cursurile N.P.P.A. se include în durata stagiului.
- Înperioada stagiului, cu acordul avocatului îndrumător, avocatul stagiar poate urma cursuri de masterat, care sunt luate în considerare la aprecierea formării profesionale inițiale în condițiile stabilite de N.B.R.
Art. 294
- Persoanacare a promovat examenul de primire în profesia de avocat, organizat pentru persoanele care nu solicită calitatea de avocat stagiar, și care anterior primirii în profesie a fost definitivată, prin examen, în funcția juridică de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult, pe care a exercitat-o timp de 5 ani înainte de data susținerii examenului de primire în profesia de avocat, dobândește calitatea de avocat definitiv fără susținerea examenului de definitivare prevăzut la 20 alin. (1) din Lege.
- Înbaza dispozițiilor 20 alin. (6) din Lege, are dreptul prevăzut la alin. (1) și persoana care a promovat examenul de primire în profesia de avocat și care timp de 5 ani neîntrerupți a îndeplinit funcții de specialitate juridică, prevăzute ca atare în organigrama Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi și a Consiliului Legislativ.
- Avocatulstagiar care a exercitat cel puțin un mandat de parlamentar, primar, viceprimar, președinte de consiliu județean sau vicepreședinte de consiliu județean dobândește, la cerere, calitatea de avocat
- Cerereaadresată consiliului baroului de către persoana aflată în una dintre situațiile prevăzute la (1), (2) sau
(3) va trebui să precizeze temeiul pe baza căruia aceasta solicită acordarea calității de avocat definitiv. În afară de actele prevăzute la art. 15 alin. (2) lit. a)-d) și f), solicitantul va anexa cererii, după caz:
- copiecertificată a carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință echivalentă, în original, eliberată de camera
pag. 40 2/16/2022 :
notarilor publici, atestând funcția de notar public îndeplinită de solicitant și durata acesteia, precum și o adeverință, în original, certificând faptul că acesta a promovat examenul de definitivat în acea funcție, eliberată de organul competent al profesiei menționate la alin. (1);
- adeverință,în original, privind promovarea examenului de primire în profesia de avocat, eliberată de baroul care a emis hotărârea de înscriere a solicitantului în tabloul avocaților, precum și copie certificată a carnetului de muncă atestând funcția de specialitate juridică și perioada exercitării acesteia, eliberată de una dintre instituțiile prevăzute la (2);
- copiea cărții de identitate a avocatului, precum și adeverință, în original, eliberată de Parlamentul României, consiliul județean sau consiliul local, după caz, atestând mandatul menționat la (3) îndeplinit de solicitant, precum și durata acestuia.
- Întermen de 15 zile de la data cererii, solicitantul prevăzut la (3) își va susține cererea în cadrul unui interviu organizat în acest sens de barou. Din comisia de interviu vor face parte decanul sau prodecanul baroului, care va prezida comisia, precum și 2 consilieri desemnați de consiliul baroului, dintre care unul va îndeplini calitatea de secretar. La interviu vor fi verificate în prealabil înscrisurile depuse de solicitant împreună cu cererea și, dacă va fi cazul, vor fi solicitate lămuriri suplimentare privitoare la acestea. Dacă dosarul va fi considerat a fi complet, se vor evalua aptitudinile solicitantului prin prisma exigențelor profesionale cărora trebuie să le răspundă avocații definitivi. În cazul în care se va constata necesitatea completării dosarului solicitantului cu alte înscrisuri relevante, interviul va fi reprogramat pentru o dată care nu va putea depăși 15 zile de la data primului interviu, caz în care verificarea aptitudinilor solicitantului va fi amânată pentru această din urmă dată. Interviul va putea fi reprogramat o singură dată. Desfășurarea interviului va fi consemnată într-un proces-verbal întocmit de secretarul comisiei.
- Întermen de 30 de zile de la data interviului, consiliul baroului va pronunța o hotărâre motivată, pe care o va comunica N.B.R., împreună cu copia procesului-verbal încheiat cu prilejul interviului. Hotărârea poate fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare la Consiliul U.N.B.R.
SUBSECȚIUNEA 2: Contractul de formare profesională inițială Art. 295
Pentru a fi înscris în Tabloul avocaților stagiari cu drept de exercitare a profesiei, avocatul stagiar va înregistra la barou un contract de colaborare profesională sau un contract de salarizare în interiorul profesiei, care va cuprinde clauze obligatorii privind formarea profesională inițială, încheiat cu o formă de exercitare a profesiei, sub îndrumarea unui avocat care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 19 din Lege
Art. 296
- Contractulva menționa obligația de a se asigura avocatului stagiar venitul minim garantat pe economia națională, distinct de veniturile ocazionale ale avocatului stagiar asigurate din asistența judiciară pentru care a fost desemnat de serviciul de asistență judiciară ai
- Formade exercitare a profesiei se angajează față de barou:
- săasigure executarea contractului de formare profesională inițială, printr-un avocat îndrumător anume desemnat, fiind obligată să îl informeze pe decan, în scris, asupra oricărei cauze de încetare a îndrumării; îndrumarea se va realiza conform hotărârilor adoptate de Consiliul N.B.R., pe baza propunerilor formulate de I.N.P.P.A.;
- săasigure plata contribuției la fondul de formare profesională necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la 56 alin. (2) lit. j) și art. 66 lit. f) din Lege, conform hotărârilor adoptate de Congresul avocaților, în temeiul art. 64 alin.
(1) lit. e) din Lege;
- săpermită participarea avocatului stagiar la formele de pregătire profesională inițială organizate în cadrul N.P.P.A., cu respectarea programului stabilit de I.N.P.P.A. pentru acestea.
- Avocatulîndrumător trebuie să aibă reputație profesională neștirbită, vechimea prevăzută de 19 din Lege și să declare expres situațiile în care se află dacă sunt incidente cazurile prevăzute la art. 20 alin. (8) și la art. 21 din Lege, care vor fi consemnate în contractele prevăzute la art. 295. Avocații pot acorda îndrumare profesională numai avocaților stagiari înscriși în baroul din care ei fac parte.
- Consiliulbaroului poate stabili numărul de contracte de colaborare profesională sau de salarizare în interiorul profesiei pentru formarea profesională inițială care pot fi încheiate de un avocat care îndeplinește condițiile 19 din Lege.
- Potsemna contractele de colaborare sau de salarizare în interiorul profesiei numai avocații titulari ai cabinetelor individuale și avocații asociați.
- Dacă,din orice motive obiective, încetează îndrumarea, toate obligațiile impuse de lege, de prezentul statut și de hotărârile consiliului privind îndrumarea avocatului stagiar vor fi preluate de către un alt avocat, iar consiliul baroului va sprijini avocatul stagiar pentru a-și găsi un îndrumător. Până la găsirea altui îndrumător, stagiul se suspendă. Contractul de formare profesională inițială va cuprinde în mod expres clauze corespunzătoare.
(la data 25-ian-2019 Art. 296, alin. (6) din capitolul V, sectiunea 1, subsectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 46. din Hotarirea 428/2018 )
- Dacă,din orice motive, pe perioada stagiului, avocatul definitiv care încheie contractul de formare profesională inițială nu își îndeplinește obligațiile asumate, consiliul baroului îi va solicita să depună un raport motivat asupra situației intervenite, în cazul în care se constată că avocatul, cu rea-credință, nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul încheiat cu avocatul stagiar, consiliul baroului va iniția procedura disciplinară.
- Fiecarebarou poate aprecia asupra contractelor de formare profesională inițială propuse de avocații străini înscriși în tabloul special al fiecărui
SUBSECȚIUNEA 3: Suspendarea stagiului Art. 297
- Stagiulse suspendă în condițiile 18 alin. (4) din Lege. Prin lipsă motivată din profesie, în sensul acestor prevederi legale, se înțelege situația în care avocatul stagiar nu își poate exercita efectiv stagiul timp de cel puțin 30 de zile consecutive, din motive de sănătate, atestate cu acte medicale relevante, sau ca urmare a unor acte de autoritate emise de organele competente ale statului, intervenite în legătură cu obligațiile cetățenești ale avocatului stagiar și independent de culpa acestuia.
- Stagiulnu se suspendă în perioada în care avocatul stagiar urmează o formă de pregătire și perfecționare profesională la o instituție de învățământ superior (cursuri cu frecvență), dacă forma de exercitare a profesiei cu care stagiarul se află în raporturi contractuale profesionale atestă baroului acordul pentru frecventarea cursurilor și se obligă
pag. 41 2/16/2022 :
să garanteze plata contribuțiilor și taxelor prevăzute de lege în contul și pentru avocatul stagiar pe perioada cursurilor.
- Stagiulse suspendă în cazurile prevăzute pentru suspendarea calității de avocat, potrivit 28 din Lege.
- Însituația în care un avocat stagiar devine incompatibil, acesta nu poate fi înscris în tabloul avocaților incompatibili și nu îi poate fi ridicată incompatibilitatea decât dacă avocatul care s-a obligat să asigure formarea profesională inițială este de acord cu suspendarea stagiului și cu executarea contractului inițial după ridicarea incompatibilității.
- Încaz contrar, avocatul stagiar devenit incompatibil va trebui să prezinte un nou contract de colaborare sau de salarizare în interiorul profesiei, după caz, pentru formare profesională inițială cu un avocat care îndeplinește condițiile prevăzute de 19 din Lege.
(la data 25-ian-2019 Art. 297, alin. (5) din capitolul V, sectiunea 1, subsectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 47. din Hotarirea 428/2018 )
Art. 298
- Suspendarease dispune de consiliul baroului, care apreciază asupra împrejurărilor ce justifică lipsa din profesie, durata suspendării și întinderea perioadei de stagiu efectuat anterior suspendării.
- Stagiulefectuat anterior suspendării intră în calculul termenului stabilit de 18 alin. (1) din Lege. SUBSECȚIUNEA 4: Condițiile și efectele organizării pregătirii profesionale pe durata stagiului Art. 299
- Urmareacursurilor I.N.P.P.A. este obligatorie și reprezintă principalul mijloc de formare profesională inițială a avocaților stagiari. Înscrierea în evidențele I.N.P.P.A. se realizează de drept, prin efectul înscrierii în barou a avocatului stagiar.
- Absențarepetată de la cursurile N.P.P.A., precum și orice alte acte de încălcare a statutului și regulamentului acestuia conduc la exmatricularea avocatului stagiar. Exmatricularea din cadrul I.N.P.P.A. reprezintă o abatere disciplinară gravă, care conduce la pierderea calității de avocat stagiar.
- CursurileI.N.P.P.A. se desfășoară în localitatea sediului central, în centrele teritoriale ale acestuia sau, în mod excepțional, în altă localitate hotărâtă de către conducerea N.P.P.A.
- Centreleteritoriale ale I.N.P.P.A. pot fi organizate și menținute potrivit statutului I.N.P.P.A., pentru mai buna implementare a activității I.N.P.P.A. în teritoriu și apropierii avocaților stagiari de instituția responsabilă de formarea profesională inițială. Centrele teritoriale nu au personalitate juridică și reprezintă puncte de activitate aleN.P.P.A.
- CursurileI.N.P.P.A. se desfășoară conform unei programe unitare, structura cursurilor și sistemul de evaluare finală stabilite de N.P.P.A. fiind unice, aplicabile deopotrivă și în centrele teritoriale.
- Înmod complementar, formarea inițială a avocaților stagiari se poate realiza și prin organizarea conferințelor de
- Barourilesunt obligate să comunice I.N.P.P.A. avocații stagiari înscriși în barou în termen de 20 de zile de la înscrierea
Art. 300
- Înexercitarea atribuțiilor prevăzute de 56 alin. (2) lit. j) din Lege, consiliul baroului organizează pregătirea profesională a avocaților stagiari prin organizarea conferințelor lunare de stagiu, conform programului unitar elaborat de I.N.P.P.A.
- Conferințade stagiu cuprinde: expuneri asupra problemelor juridice, studiul doctrinei juridice și al practicii judiciare, lucrări avocațiale scrise, dezbateri de spețe.
- Conferințelede stagiu se desfășoară pe baza unui program aprobat anual de N.P.P.A.
- Consilierulcoordonator al stagiului va desemna, din rândul avocaților stagiari care s-au remarcat în primul an de stagiu, pe secretarii conferințelor de stagiu, care vor ține evidența prezenței și a lucrărilor avocaților
- Prezențala conferința de stagiu va fi constatată prin apel Consilierul coordonator va informa trimestrial consiliul baroului cu privire la îndeplinirea de către avocații stagiari a obligațiilor ce le revin.
Art. 301
- Lasfârșitul fiecărui an de stagiu activitatea avocatului stagiar va fi notată cu note între 1 și 10 de către consilierul coordonator al stagiului, avându-se în vedere lucrările efectuate, participarea la dezbaterea temelor, precum și prezența la conferințele de stagiu și la manifestările baroului la care a fost
- Seva avea în vedere raportul întocmit de avocatul îndrumător și de coordonatorul serviciului de asistență judiciară al baroului cu privire la activitatea depusă pentru îndeplinirea sarcinilor
- Notărilevor fi transmise I.N.P.P.A. și, atunci când este cazul, centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A. în vederea înscrierii avocatului stagiar la examenul de absolvire a cursurilor N.P.P.A.
- Dosarulde înscriere la examenul de definitivare în profesie va conține, în mod obligatoriu: raportul întocmit de avocatul îndrumător cu privire la activitatea desfășurată de avocatul stagiar, raportul avocatului coordonator al stagiului profesional cu privire la participarea la dezbaterea temelor și lucrările proprii
- Consiliul baroului,evaluând notarea acordată de consilierul coordonator al stagiului, precum și raportul avocatului îndrumător și raportul coordonatorului serviciului de asistență judiciară, poate dispune motivat prelungirea stagiului cu un
Art. 302
- Îndrumareaprofesională a avocatului stagiar este asigurată de avocatul îndrumător care a consimțit în acest sens prin contractul încheiat.
- Potasigura îndrumarea profesională a avocatului stagiar doar avocații care îndeplinesc cerințele impuse de 19 din Lege, care au achitat la zi taxele și contribuțiile către barou și C.A.A., care sunt titulari ai unui contract de asigurare profesională, precum și cei care îndeplinesc condițiile stabilite prin hotărârea consiliului baroului și sunt titulari ai unei forme de exercitare a profesiei.
- Încetareaîndrumării din orice motive se aduce la cunoștința consiliului baroului, care hotărăște schimbarea îndrumătorului.
Art. 303
- Avocatulîndrumător și coordonatorul serviciului de asistență judiciară se vor preocupa de realizarea de către avocatul stagiar a unui venit echitabil, corespunzător muncii depuse și prevederilor 296 alin. (1).
- Faptaavocatului care asigură îndrumarea profesională de a nu își îndeplini obligațiile de îndrumare și de a nu asigura venitul minim lunar garantat al avocatului stagiar constituie abatere disciplinară gravă.
- Distinctde răspunderea disciplinară, consiliul baroului poate decide și interzicerea de a mai încheia contracte de
pag. 42 2/16/2022 :
formare profesională pentru o perioadă de la unu la 5 ani.
Art. 304
- Avocatulstagiar are dreptul de a pune concluzii numai la judecătorii.
- Avocatulstagiar poate efectua activitățile prevăzute la 3 alin. (1) lit. a), b) și j) din Lege.
(la data 25-ian-2019 Art. 304, alin. (2) din capitolul V, sectiunea 1, subsectiunea 4 modificat de Art. I, punctul 48. din Hotarirea 428/2018 )
SUBSECȚIUNEA 5: Finalizarea stagiului. Înscrierea la examenul de definitivare în profesie Art. 305
- Dupăterminarea stagiului, consiliul baroului, prin decizie motivată, va constata, de la caz la caz, îndeplinirea efectivă a Constatarea se face pe baza raportului avocatului îndrumător și a celui al serviciului de asistență judiciară, precum și, dacă este cazul, a notărilor consilierului coordonator al stagiului profesional.
- I.N.P.P.A.va comunica fiecărui barou situația privind frecventarea cursurilor, înscrierea la examenul de absolvire și rezultatele examenului susținut de avocații
Art. 306
În baza deciziei de constatare a îndeplinirii efective a stagiului, avocatul stagiar va solicita consiliului baroului avizul pentru înscrierea la examenul de absolvire a cursurilor I.N.P.P.A.
Art. 307
- Consiliulbaroului va hotărî prin decizie înscrierea avocatului stagiar pentru susținerea examenului de definitivat, în baza evaluării activității sale de pregătire profesională.
- Evaluareaprevăzută la (1) se va realiza în baza:
- calificativelorși notelor acordate de consilierul coordonator al conferințelor de stagiu, dacă este cazul;
- raportuluiavocatului îndrumător;
- referatuluiconsilierului coordonator al serviciului de asistență judiciară a
Art. 308
- Lasfârșitul perioadei de stagiu, avocatul este obligat să susțină examenul de
- Avocatulstagiar declarat respins sau care nu s-a prezentat la examenul de definitivat, precum și cel care nu a promovat examenul de absolvire a I.N.P.P.A. sunt înscriși din oficiu în următoarea sesiune a examenului de definitivat/absolvire a N.P.P.A.
- Avocatulstagiar respins sau care nu s-a prezentat la 3 sesiuni ale examenului de definitivat/absolvire a I.N.P.P.A. va fi exclus din
SUBSECȚIUNEA 6: Examenul de definitivare în profesia de avocat Art. 309
- Examenulde definitivare în profesia de avocat se organizează anual de N.B.R. la nivel național și se desfășoară, în mod unitar, în centrele teritoriale ale I.N.P.P.A., potrivit regulamentului de examen de absolvire a I.N.P.P.A. în vederea asigurării caracterului unitar al examenului de definitivare, Consiliul U.N.B.R., cu luarea în considerare a propunerilor formulate de I.N.P.P.A., va stabili data examenului, tematica, bibliografia și metodologia de examinare, care vor fi unice la nivelul U.N.B.R. Examinarea candidaților se va face atât cu privire la pregătirea profesională generală, cât și cu privire la deprinderile practice specifice profesiei. Prevederile art. 33 alin. (3) privitoare la locul desfășurării examenului se aplică prin asemănare.
- Regulamentulde examen va fi publicat pe pagina web a N.B.R. cu minimum 45 de zile anterior datei stabilite pentru desfășurarea examenului național de definitivare.
- Prevederile 33 alin. (3)-(5) se aplică prin asemănare și examenului de definitivare.
- Ladata înscrierii la examenul de definitivare candidatul este obligat să depună o taxă de participare la examen, stabilită de Consiliul N.B.R. Dispozițiile art. 36 alin. (2) și (3) privind taxa de participare la examen se aplică în mod corespunzător.
Art. 310
- Rezultateleexamenului vor fi comunicate, spre validare, Comisiei permanente a U.N.B.R. I.N.P.P.A. va comunica, în mod corespunzător, rezultatele examenului de
- Dupăpromovarea examenului, candidatul dobândește titlul profesional de avocat De același drept se bucură și avocatul stagiar care a promovat examenul de absolvire a I.N.P.RA.
- Înbaza rezultatelor examenului de definitivare, validate potrivit dispozițiilor (1) sau, după caz, a rezultatelor examenului de absolvire comunicate de I.N.P.P.A., Comisia permanentă a U.N.B.R. va emite hotărârea de constatare a calității de avocat definitiv, pe care o va comunica barourilor în vederea efectuării înscrierii în tabloul avocaților definitivi și o va publica pe pagina web a U.N.B.R.
- Data dobândiriititlului profesional de avocat definitiv va fi considerată data împlinirii termenului stagiului prevăzut la art. 18 alin. (1) din Lege, chiar dacă promovarea examenului de absolvire a I.N.P.P.A. are loc înainte sau după această dată. Exercițiul efectiv al drepturilor și obligațiilor aferente acestui titlu profesional va putea avea loc numai cu începere de la data emiterii hotărârii prevăzute la (3).
- Încazul acordării calității de avocat definitiv în baza prevederilor 20 alin. (5)-(7) din Lege, se va aplica procedura reglementată la art. 294. În cazul acordării calității de avocat definitiv în baza prevederilor art. 20 alin. (5) și
(6) din Lege, data dobândirii calității de avocat definitiv va fi data deciziei prevăzute la art. 37 alin. (1), iar exercițiul efectiv al drepturilor și obligațiilor aferente acestei calități va avea loc la data înscrierii în tabloul avocaților. În cazul acordării calității de avocat definitiv în baza prevederilor art. 20 alin. (7) din Lege, data dobândirii calității de avocat definitiv va fi data aprobării cererii avocatului stagiar de către consiliul baroului, dată cu începere de la care va putea avea loc și exercițiul efectiv al drepturilor și obligațiilor aferente acestei calități.
(6) De la data dobândirii titlului profesional de avocat definitiv curge termenul prevăzut la art. 23 alin. (3) din Lege.
SECȚ IUNEA 2: Organizarea și funcționarea I.N.P.P.A.
Art. 311
- I.N.P.P.A.este persoană juridică de drept privat, nonprofit, aflată sub autoritatea Consiliului U.N.B.R., care nu face parte din sistemul național de învățământ și nu este supus procedurilor de autorizare și
- N.P.P.A.are personalitate juridică și buget propriu, care se aprobă anual de către Consiliul U.N.B.R.
- ConsiliulN.B.R. adoptă și modifică statutul I.N.P.P.A., prin care se stabilește organizarea și funcționarea acestuia.
- ConducereaI.N.P.P.A. este asigurată de Consiliul de conducere al I.N.P.P.A., denumit în continuare Consiliul
pag. 43 2/16/2022 :
Institutului.
- ConsiliulInstitutului este format din 9 membri, desemnați pentru o perioadă de 4 ani, conform Statutului
(la data 20-aug-2012 Art. 311, alin. (5) din capitolul V, sectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 4. din Hotarirea 7/2012 )
- PreședinteleConsiliului Institutului este directorul N.P.P.A.
- Conducereaexecutivă a N.P.P.A. este asigurată de un director executiv numit de Consiliul Institutului.
- VeniturileN.P.P.A. provin din:
- resurseprovenite de la bugetul N.B.R. și bugetele barourilor;
- donații,sponsorizări sau legate;
- veniturirealizate din activități economice directe;
- altevenituri prevăzute de statutul
Art. 312
- Întemeiul Legii, al prezentului statut și al statutului său de organizare și funcționare, I.N.P.P.A. are următoarele atribuții:
- organizează pregătirea și formarea profesională inițială a avocaților stagiari la standarde de competență profesională stabilite de organele profesiei;
- elaboreazăprogramele de studiu ale avocaților stagiari și propune Consiliului N.B.R. adoptarea programei anuale de studiu;
- elaboreazăîn conlucrare cu barourile proiectul programului anual de realizare a pregătirii continue și propune Consiliului N.B.R. adoptarea acestuia;
- asigură cursanților stagiile de practică la cabinete individuale de avocat, cabinete asociate, societăți civile profesionale sau societăți civile profesionale cu răspundere limitată;
- organizeazăexamenul de absolvire, în conformitate cu regulamentul de organizare și desfășurare aprobat de Consiliul N.B.R.
- Cursurileorganizate de I.N.P.P.A. se desfășoară sub formă de prelegeri și ateliere încadrate în module de pregătire, în urma cărora cursanții obțin
- Dispozițiilereferitoare la formarea profesională inițială sunt aplicabile și formelor de exercitare a profesiei care asigură stagiile de practică ale cursanților.
Art. 313
- Lafinalizarea cursurilor și a stagiului de practică organizate de N.P.P.A., avocatul stagiar este obligat să susțină examenul de absolvire.
- Certificatuleliberat absolvenților care au promovat examenul de absolvire atestă formarea profesională inițială în profesia de avocat și are regimul prevăzut de lege în materia formării profesionale inițiale și în materia recunoașterii calificărilor profesionale reciproce a profesiilor legal
SECȚ IUNEA 3: Pregătirea profesională continuă Art. 314
- Avocațiisunt obligați să își actualizeze permanent pregătirea profesională, prin menținerea și diversificarea cunoștințelor în domeniile în care își exercită profesia, și, în acest scop, să frecventeze formele de pregătire profesională continuă organizate de barou, I.N.P.P.A. sau de formele de exercitare a profesiei, conform dispozițiilor prezentei secțiuni.
- Pregătireaprofesională continuă presupune lărgirea cunoștințelor și competențelor în noi domenii ale dreptului, lărgirea cunoștințelor în domeniul procedurilor și al legilor aplicate în Uniunea Europeană, precum și dobândirea certificării pregătirii profesionale continue la standarde compatibile cu pregătirea profesională a avocaților din celelalte state membre ale Uniunii
- Pregătireaprofesională continuă se realizează și prin specializarea impusă de diversificarea și extinderea aplicării dreptului în raport cu evoluția relațiilor social-economice
Art. 315
- Toateorganele profesiei și instituțiile care își desfășoară activitatea sub autoritatea acestora sunt obligate să asigure condițiile necesare pregătirii profesionale continue a avocaților, în raport cu domeniile profesionale de specialitate pentru care avocații optează. Obligația privește în mod special și domeniul dreptului Uniunii Europene, însușirea și aplicarea deontologiei și standardelor profesionale în
- Obligațiaavocaților de realizare a pregătirii profesionale continue se realizează în cadrul barourilor, al I.N.P.P.A. și al formelor de exercitare a profesiei și are drept scop îndeplinirea de către avocați a obligației de perfecționare a pregătirii profesionale, bazată pe o cultură juridică de calitate și o pregătire temeinică, pentru îndeplinirea corespunzătoare a activităților de interes public pe care le implică folosirea titlului profesional de
Art. 316
Reprezintă modalități de pregătire profesională continuă, în cadru organizat:
- activitățilecoordonate și îndrumate de Departamentul de pregătire profesională continuă al N.P.P.A.;
- asistențala cursuri, seminare, reuniuni, conferințe, congrese și orice altă formă organizată pentru realizarea actualizării cunoștințelor și tehnicilor de exercitare a profesiei;
- pregătireaon-line;
- redactareași publicarea de note, articole, eseuri, studii pe probleme juridice;
- activitățispecifice în cercurile de studii organizate de barouri;
- activitățiorganizate în cooperare cu instituții de învățământ sau instituții de realizare a pregătirii profesionale în domenii conexe activității specifice profesiei de
- oricealtă activitate recunoscută de organele
Art. 317
- Pregătireacontinuă realizată de către avocați va fi evaluată în mod Nu pot fi acordate ore de pregătire profesională pentru participarea la activități care nu au caracter științific sau pentru deținerea oricărei demnități profesionale.
(la data 25-ian-2019 Art. 317, alin. (1) din capitolul V, sectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 49. din Hotarirea 428/2018 )
- Controlulrespectării obligațiilor de pregătire continuă (inclusiv consecințele nerespectării acestor obligații) se va reflecta într-un sistem declarativ realizat de către avocați, apt a fi Controlul pregătirii profesionale continue
pag. 44 2/16/2022 :
este de competența baroului și se va realiza în cadrul normativ corespunzător exercitării profesiei la nivel național, conform hotărârilor adoptate de Congresul avocaților și de Consiliul U.N.B.R.
- Pebaza hotărârilor Congresului avocaților, Consiliul N.B.R. va elabora un program anual privitor la evaluarea și controlul pregătirii profesionale continue a avocaților, care va ține cont de conlucrarea dintre barouri pentru realizarea pregătirii profesionale continue în mod coerent și unitar la nivel național. Organele profesiei de avocat vor certifica periodic pregătirea profesională continuă a fiecărui avocat.
CAPIT OLUL VI: Asigurările sociale Art. 318
[textul din Art. 318 din capitolul VI a fost abrogat la 25-ian-2019 de Art. I, punctul 50. din Hotarirea 428/2018]
Art. 319
[textul din Art. 319 din capitolul VI a fost abrogat la 25-ian-2019 de Art. I, punctul 50. din Hotarirea 428/2018]
Art. 320
[textul din Art. 320 din capitolul VI a fost abrogat la 25-ian-2019 de Art. I, punctul 50. din Hotarirea 428/2018]
Art. 321
[textul din Art. 321 din capitolul VI a fost abrogat la 25-ian-2019 de Art. I, punctul 50. din Hotarirea 428/2018]
Art. 322
[textul din Art. 322 din capitolul VI a fost abrogat la 25-ian-2019 de Art. I, punctul 50. din Hotarirea 428/2018]
Art. 323
[textul din Art. 323 din capitolul VI a fost abrogat la 25-ian-2019 de Art. I, punctul 50. din Hotarirea 428/2018]
Art. 324
[textul din Art. 324 din capitolul VI a fost abrogat la 25-ian-2019 de Art. I, punctul 50. din Hotarirea 428/2018]
Art. 325
[textul din Art. 325 din capitolul VI a fost abrogat la 25-ian-2019 de Art. I, punctul 50. din Hotarirea 428/2018]
Art. 326
[textul din Art. 326 din capitolul VI a fost abrogat la 25-ian-2019 de Art. I, punctul 50. din Hotarirea 428/2018]
Art. 327
[textul din Art. 327 din capitolul VI a fost abrogat la 25-ian-2019 de Art. I, punctul 50. din Hotarirea 428/2018]
Art. 328
[textul din Art. 328 din capitolul VI a fost abrogat la 25-ian-2019 de Art. I, punctul 50. din Hotarirea 428/2018]
C A P IT O L U L V II:E xercitarea în R omânia a profesiei de către avocații care au obținut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European SECȚ IUNEA 1: Dispoziții generale
Art. 329
Dispozițiile art. 96-111 din Lege se aplică întotdeauna avându-se în vedere dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare.
S E C Ț IU N E A 2: D obândirea calității de membru al unui barou din R omânia de către persoane fizice străine care au calitatea de avocat
Art. 330
- Persoanele fizicestrăine pot dobândi calitatea de membru al unui barou din România și pot exercita, în consecință, profesia de avocat în România, dacă în statul în care își au domiciliul dețin titlul profesional de avocat, certificat de organismele profesionale recunoscute sau de autoritățile publice care le autorizează, precum și în condițiile stabilite în acordul încheiat cu Uniunea Europeană, conform prevederilor II din Legea nr. 201/2004 privind completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
- Pentruavocații din statele membre ale Uniunii Europene nu este necesară existența unor convenții
- Documentațiade evaluare pentru dobândirea calității de membru al unui barou din România va conține:
- cerereade evaluare;
- curriculumvitae și copie a pașaportului;
- certificatul(atestatul) profesional, în copie legalizată și traducere autorizată, în termen de 3 luni de la eliberarea lui;
- diplomăuniversitară;
- certificatde onorabilitate;
- declarațiade compatibilitate;
- solicitareade stagiu de adaptare de 3 ani sau de susținere a unui examen de verificare a cunoștințelor de drept românesc și de limbă română.
- Etapelenecesare dobândirii calității de membru al unui barou din România și documentele aferente sunt cele cuprinse în metodologia prezentată în anexa XXXI.
- Convențiilebilaterale încheiate de N.B.R. cu organismele similare din statele din care provin petenții, altele decât statele membre ale Uniunii Europene, vor conține în principal elemente din metodologia prezentată în anexa nr. XXXI, precum și condiții privind soluționarea unor litigii în legătură cu activitatea avocaților.
- Dispozițiileprezentului capitol sunt aplicabile și avocaților care și-au obținut calificarea profesională în Confederația Elvețiană, care își exercită profesia pe teritoriul României, în oricare din modalitățile prevăzute la 96 alin. (1) din Lege.
S E C Ț IU N E A 3:Înscrierea grupărilor străine care exercită profesia de avocat în tablourile avocaților barourilor din R omânia
Art. 331
- Grupărilestrăine care nu au sediul profesional în România pot deschide sedii profesionale secundare în România și se pot înscrie în tablourile avocaților barourilor din România, pentru ca membrii acestora să exercite în numele grupării profesia de avocat în România, dacă în statul în care își au sediul profesional desfășoară această activitate și au statutul de societate civilă profesională, certificată de organismele profesionale recunoscute sau de autoritățile publice care le autorizează, în condițiile stabilite în acordul încheiat cu Uniunea Europeană, conform prevederilor II din Legea nr. 201/2004.
- Pentrusocietățile civile profesionale de avocați din statele membre ale Uniunii Europene nu este necesară existența unor convenții
pag. 45 2/16/2022 :
- Documentațiade evaluare pentru înscrierea în tablourile avocaților barourilor din România va conține:
- cerereade evaluare, semnată de reprezentantul legal al grupării;
- copiapașaportului reprezentantului legal al grupării (în cazul în care acesta nu s-a înscris anterior în nume propriu într-un barou din România);
- certificatul(atestatul) profesional emis de autoritatea competentă, în copie legalizată, și traducerea autorizată a acestuia, valabil pentru 3 luni de la eliberarea sa;
- actulconstitutiv sau statutul grupării.
- Cerereade evaluare, cu documentele aferente, se supune avizului conform al Comisiei permanente a N.B.R., care va hotărî cu privire la înscrierea societății în tabloul avocaților baroului.
S E C Ț IU N E A 4: E xercitarea în R omânia a profesiei de avocat de către avocații care au obținut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale U niunii E uropene și ale Spațiului E conomic European
Art. 332
Avocații înscriși într-un barou din România în condițiile prevăzute în prezentul capitol dobândesc de la data înscrierii în barou toate drepturile și obligațiile prevăzute de Lege și de prezentul statut.
CAPIT OLUL VIII: Activități economice și contabilitate Art. 333
- Barourileși N.B.R. organizează contabilitatea în conformitate cu reglementările contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, în vigoare.
- Barourilepot înființa, prin decizie, un departament economic și financiar, condus de un director
- Calitateade director economic deținută în cadrul unui barou sau al N.B.R. este incompatibilă cu o funcție asemănătoare deținută în sistemul C.A.A.
(la data 25-ian-2019 Art. 333, alin. (3) din capitolul VIII modificat de Art. I, punctul 51. din Hotarirea 428/2018 )
- Activitateade contabilitate a barourilor și a N.B.R. poate fi externalizată, în condițiile legii.
Art. 334
Evidența contabilă a barourilor și a U.N.B.R. poate fi ținută și în format electronic, printr-un program soft compatibil cu cel folosit de sistemul C.A.A.
Art. 335
- Înaplicarea dispozițiilor 50 alin. (4) și ale art. 60 alin. (3) din Lege, fiecare barou și U.N.B.R. își constituie și poate folosi patrimoniul propriu, reflectând în contabilitate următoarele venituri:
- venituridin activitățile fără scop lucrativ:
- venituridin contribuțiile bănești și taxele achitate de avocați pentru formarea bugetului baroului și a bugetului N.B.R. ori pentru constituirea fondurilor cu destinație specială, hotărâte de organele profesiei, în condițiile legii (fonduri pentru formarea profesională inițială, fonduri pentru formarea profesionala continuă, fonduri pentru ajutorarea avocaților tineri etc.);
- venituridin taxele de înregistrare sau de modificare a actelor privind formele de exercitare a profesiei;
- venituridin donații și sume sau bunuri primite prin sponsorizare;
- venituridin dobânzile și dividendele obținute din plasarea disponibilităților rezultate din activitățile fără scop lucrativ;
- resurseobținute de la bugetul de stat și/sau de la bugetele locale și subvenții pentru venituri;
- venituridin acțiuni ocazionale, utilizate în scop social sau profesional, potrivit Legii și prezentului statut;
- veniturirezultate din cedarea folosinței activelor corporale aflate în proprietatea barourilor sau a N.B.R., altele decât cele care sunt sau au fost folosite în activitatea economică;
- ajutoareși împrumuturi nerambursabile din țară și din străinătate și subvenții pentru realizarea de venituri;
- venituridin despăgubiri de asigurare pentru pagube și din subvenții pentru evenimente extraordinare și altele similare;
- venituridin diferențe de curs valutar rezultate din activitățile fără scop lucrativ;
- veniturileobținute din reclamă și publicitate, potrivit legislației în vigoare;
- altevenituri din activitățile fără scop lucrativ desfășurate potrivit prezentului statut;
- venituridin activități economice, precum:
- venituridin prestarea de servicii realizate pentru avocați, părți sau alte entități;
- venituridin imobilizări financiare;
- venituridin investiții pe termen scurt;
- venituridin creanțe imobilizate;
- venituridin investiții financiare cedate;
- venituridin diferențe de curs valutar;
- venituridin dobânzi;
- alte veniturifinanciare;
- veniturirezultate din compensațiile primite pentru cheltuieli sau pierderi în urma calamităților sau altor evenimente
- Venituriledin prestări de servicii se înregistrează în contabilitate pe măsura efectuării
- Venituriledin dobânzi, redevențe și dividende se recunosc astfel:
- dobânzilese recunosc periodic, în mod proporțional, pe măsura generării venitului respectiv, pe baza contabilității de angajamente;
- redevențelese recunosc pe baza contabilității de angajamente, conform contractului;
- dividendele serecunosc atunci când este stabilit dreptul acționarului de a le încasa.
Art. 336
- Cheltuielilefiecărui barou și ale U.N.B.R. reprezintă valorile plătite sau de plătit, aferente activităților fără scop patrimonial, activităților cu destinație specială, potrivit legii și activităților economice, pentru:
- lucrăriexecutate și servicii prestate de care beneficiază entitatea;
- cheltuielicu personalul;
- executareaunor obligații legale sau contractuale
- Încadrul cheltuielilor exercițiului financiar se cuprind, de asemenea, provizioanele, amortizările și ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare
pag. 46 2/16/2022 :
- Contabilitateacheltuielilor barourilor și ale N.B.R. se ține pe feluri de cheltuieli, după natura lor. Cheltuielile efectuate de barouri și de U.N.B.R. cuprind:
- cheltuielicu materiile prime și materialele consumabile; costul de achiziție al obiectelor de inventar consumate; costul de achiziție al materialelor nestocate, trecute direct asupra cheltuielilor; contravaloarea energiei și apei consumate;
- cheltuielicu lucrările și serviciile executate de terți, redevențe, locații de gestiune și chirii; prime de asigurare; studii și cercetări; cheltuieli cu alte servicii executate de terți (colaboratori); comisioane și onorarii; cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate; transportul de bunuri și personal; deplasări, detașări și transferări; cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații, servicii bancare și altele;
- cheltuielicu personalul (salariile, asigurările și protecția socială și alte cheltuieli cu personalul, suportate de angajator);
- alte cheltuielide exploatare (pierderi din creanțe și cu diverși debitori; despăgubiri, amenzi și penalități; donații și alte cheltuieli similare; ajutoare și împrumuturi nerambursabile; cheltuieli privind activele cedate și alte operații de capital );
- cheltuielifinanciare: pierderi din creanțe legate de participații; cheltuieli privind investițiile financiare cedate; diferențele nefavorabile de curs valutar; dobânzile privind exercițiul financiar în curs; pierderi din creanțe de natură financiară și altele;
- cheltuieliextraordinare (calamități și alte evenimente extraordinare);
- cheltuielicu provizioanele, amortizările și ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare, precum și cheltuielile cu impozitul pe profit și alte impozite, calculate potrivit
- Încadrul categoriilor de cheltuieli după natura lor, conturile de cheltuieli se dezvoltă obligatoriu în analitice distincte pe feluri de activități, respectiv activități fără scop patrimonial și activități economice, iar în continuare se pot dezvolta în analitice în funcție de necesitățile impuse de reglementari speciale sau potrivit necesităților proprii ale persoanei
- Conturilede venituri se pot dezvolta în conturi analitice, în funcție de necesitățile impuse de anumite reglementări sau potrivit necesităților proprii ale fiecărui barou ori ale N.B.R.
CAPIT OLUL IX: Dispoziții tranzitorii și finale Art. 337
- Înaplicarea dispozițiilor prevăzute de Lege, consiliul baroului are dreptul de a încasa și, respectiv, de a colecta taxe pentru:
- înscriereaîn tabloul avocaților a avocaților primiți în profesie, cu examen sau fără examen în cazul prevăzut la 17 alin. (5) din Lege;
a1) înscrierea în Tabloul Avocaților incompatibili a persoanelor care au fost primite în profesie cu examen sau cu scutire de examen și care nu au exercitat niciodată profesia de avocat și nu au fost înscriși în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei;
(la data 25-ian-2019 Art. 337, alin. (1), litera A. din capitolul IX completat de Art. I, punctul 52. din Hotarirea 428/2018 )
- acordareacalității de avocat definitiv fără susținerea examenului de definitivare, în cazurile prevăzute la 20 alin. (5)-(7) din Lege;
- reînscriereaîn tabloul avocaților a avocatului suspendat pentru neplata contribuțiilor profesionale;
- reînscriereaîn tabloul avocaților a avocatului incompatibil;
- transferulavocatului dintr-un barou în altul, taxă ce va fi percepută de baroul la care avocatul se transferă;
- înființarea peraza baroului a unui sediu secundar sau a unui birou;
- înscriereaîn tabloul special a avocatului străin;
- activitățide secretariat și jurisdicție profesională.
- Limitelemaxime și scutirile de la taxele prevăzute la (1) se stabilesc prin decizie a Consiliului U.N.B.R.
Art. 338
Comisia permanentă a U.N.B.R. are dreptul de a stabili și încasa taxe pentru:
- înscriereacandidaților la examenul de primire în profesie;
- înscriereacandidaților la examenul de definitivare în profesie;
- înscriereala examenul de verificare a cunoștințelor de drept românesc și de limba română a avocaților străini;
- acordareade avize conforme, în condițiile legii;
- activitățide secretariat și de jurisdicție profesională.
Art. 339
Avocații care se află în perioada de stagiu la data intrării în vigoare a prezentului statut și pentru care s-au acordat reduceri ale duratei de stagiu pentru înscrierea la examenul de definitivare în profesie, până la publicarea Legii nr. 255/2004 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, beneficiază de drepturile acordate. Avocații care urmează cursurile I.N.P.P.A. vor respecta contractele de formare profesională încheiate cu I.N.P.P.A., iar după promovarea examenului de absolvire dobândesc calitatea de avocat definitiv.
Art. 340
- Denumirileformelor de exercitare a profesiei în vigoare la data adoptării Legii 255/2004 se păstrează. În caz de schimbare a formei de exercitare a profesiei de avocat, dispozițiile art. 8 alin. (1) din Lege, precum și cele corespunzătoare din prezentul statut devin aplicabile.
- Dispozițiile (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul folosirii firmei, ștampilei, parafei, antetului și a oricăror elemente de identificare a formelor de exercitare a profesiei.
Art. 341
- Dispozițiile 309 privind organizarea examenului de dobândire a titlului de avocat definitiv, precum și cele ale art. 301 alin. (2), (4) și (5) se aplică exclusiv, cu caracter tranzitoriu, avocaților stagiari înscriși în barou anterior intrării în vigoare a Legii nr. 270/2010 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Avocații stagiari înscriși în barou după data intrării în vigoare a Legii nr. 270/2010 au obligația de a urma cursurile I.N.P.P.A., examenul de absolvire a I.N.P.P.A. fiind singura formă de dobândire a titlului profesional de avocat definitiv.
pag. 47 2/16/2022 :
- Avocațiistagiari care la data intrării în vigoare a prezentului statut se află în cel de-al doilea an de stagiu sunt obligați să urmeze cursurile N.P.P.A. și să susțină examenul de absolvire a acestora.
- Prevederile 308 alin. (2) și (3) se aplică și avocaților stagiari prevăzuți la alin. (2).
Art. 342
Anexele nr. I-XXXII fac parte integrantă din prezentul statut.
Art. 343
Prezentul statut a fost adoptat de Congresul avocaților din 10-11 iunie 2011.
-****-
ANEXA Nr. I:
Uniunea Națională a Barourilor din România Baroul ............................................
CONTRACT DE ASISTENȚĂ JURIDICĂ
Nr. ..................., data ..................................
Încheiat între:
1.Denumirea formei de exercitare a profesiei: .......................................... înființată prin Decizia Baroului
............................. nr. ............. din ....................., cu sediul în ........................................................, având codul
fiscal nr. .......................... și contul bancar în ................................................................ (lei/euro/dolari SUA/etc.
............................) nr. ..............................................,deschis la ................................................., prin avocat
..............................., în calitate de ............................................, pe de o parte, și
2.Domnul/Doamna .............................................................., domiciliat(ă) în .............................., în calitate de
(client, reprezentant, grad de rudenie, soț etc.) ..............................., pe de altă parte.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Lege, și ale statutului profesiei de avocat, părțile convin:
Art. 1: Obiectul contractului
1.1. Obiectul contractului îl reprezintă ........................................................................................ (după caz, asistarea, reprezentarea, acordarea de consultații juridice, redactarea și semnarea de acte, cereri și alte căi de atac, forme de executare, mediere, operațiuni fiduciare, domicilieri de firme, precum și orice alte activități prevăzute de Lege), pentru clientul cu domiciliul/sediul în ................................................................
1.2. Alte mențiuni: .................................................................
Art. 2: Onorariul
2.1. Onorariul convenit este în cuantum de ........................: (lei/euro/dolari SUA/etc. ..................................)
2.2. Alte mențiuni cu privire la onorariu [se poate preciza: onorariul orar, onorariul fix (forfetar), onorariul de succes, onorariul format prin combinarea unuia sau a mai multor tipuri de onorarii anterior menționate, moneda de plată, modalități de plată etc.]: ..........................................
Art. 3: Cheltuieli
3.1. Cheltuielile sunt în cuantum de ........................................ (lei/euro/dolari SUA/etc. ..................................).
3.2. Cheltuielile aferente activității sus-menționate vor fi suportate de client, separat de plata onorariului.
Art. 4: Clauze speciale
- Prezentulcontract este titlu executoriu cu privire la sumele datorate de către client cu titlu de onorariu și cheltuieli
- Raporturiledintre părți nu pot fi dovedite decât cu prezentul contract și/sau în condițiile prevăzute de Statutul profesiei de
- Fațăde terți dovada prezentului contract se face prin împuternicire avocațială. Prezentul contract nu poate fi adus la cunoștința terților decât cu acordul expres al părților.
- Clientulatestă exactitatea și sinceritatea informațiilor pe care le furnizează avocatului și își exprimă acordul ca demersurile făcute de avocat să fie conforme informațiilor pe care le-a
- Executarea obligațiilorasumate de forma de exercitare a profesiei se realizează de către avocații care își exercită profesia în cadrul
- Neplataonorariului în cuantumul și la termenele fixate potrivit 2, precum și neachitarea contravalorii cheltuielilor efectuate potrivit art. 3 dau dreptul avocatului să procedeze la rezilierea de plin drept a prezentului contract fără nicio altă formalitate și fără nicio altă procedură judiciară sau extrajudiciară. Prezentul pact comisoriu de gradul al IV-lea își produce efectele de la data scadenței obligației neexecutate.
- Toatelitigiile privitoare la nașterea, modificarea, stingerea, interpretarea și executarea prezentului contract pot fi supuse regulilor de arbitraj și regulilor de procedură prevăzute de Lege și de Statutul profesiei de
Art. 5: Alte clauze
(În cazul în care serviciile profesionale constau în asistență la instanțe, parchete, organe de cercetare penală sau alte autorități se va menționa expres numele avocatului desemnat/acceptat de client, precum și dreptul/interdicția de substituire a acestuia.) ..............................................................
Art. 6: Locul și data încheierii. Înregistrarea contractului
Încheiat la (locul încheierii, modalitatea încheierii în cazul încheierii la distanță)
................................................................,astăzi .................................., în două exemplare, ambele părți atestând că
un exemplar a fost înmânat/comunicat clientului sau reprezentantului acestuia, iar un exemplar a fost păstrat de către forma de exercitare a profesiei. Contractul a fost înregistrat sub nr. ................................................... din
................................. în registrul de evidență a contractelor de asistență juridică. (Forma de exercitare a profesiei)
Atest data, conținutul actului și identitatea semnatarului prezentului contract, prin avocat
................
Semnătura Client/Reprezentant,
................
Actul de identitate
...............
pag. 48 2/16/2022 :
Semnătura
ANEXA Nr. II:
Uniunea Națională a Barourilor din România
Baroul ..................................................................
Forma de exercitare a profesiei ........................... ÎMPUTERNICIRE AVOCAȚIALĂ
Nr. .........................
Domnul/Doamna avocat .......................................... se împuternicește de către clientul ........................................., în baza Contractului de asistență juridică nr. ........................... din ..........., să exercite următoarele activități:
............................................... și să asiste/să reprezinte clientul în fața
................................................................................... Data ..................................
Client/Reprezentant, *
..................
(semnătura)
Atest identitatea părților, conținutul și data contractului
de asistență juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea.
Forma de exercitare a profesiei**
prin avocat ...................................................
(semnătura și ștampila)
____
* Semnătura nu este necesară în situația în care forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părților, a conținutului și data contractului de asistență juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea.
** Semnătura avocatului și aplicarea ștampilei nu sunt necesare în situația în care prezenta împuternicire avocațială este semnată de către client sau reprezentantul acestuia.
ANEXA Nr. III:
Uniunea Națională a Barourilor din România
Baroul .................................................................. DELEGAȚIE PENTRU ASISTENȚA JUDICIARĂ OBLIGATORIE Nr. ............
Domnul/Doamna avocat ........................................................................, telefon ........................, este desemnat(ă)
să acorde asistență judiciară din oficiu justițiabilului ...................................................................................
În temeiul prezentei delegații, avocatul desemnat are dreptul să efectueze următoarele activități avocațiale: să asiste/să reprezinte/să redacteze acte cu caracter juridic/să dea consultații justițiabilului în fața:
.................................................................. Onorariul:..................................... lei.
Prezenta delegație încetează la depunerea împuternicirii avocatului ales. Data și ora eliberării delegației .............
Decan,
..............
Semnătura/ștampila baroului
ANEXA Nr. IV:
Uniunea Națională a Barourilor din România Baroul ..........................................
DELEGAȚIE PENTRU ASISTENȚA JURIDICĂ GRATUITĂ Nr. .................
Domnul/Doamna avocat .............................................................................................. este desemnat(ă) să acorde
asistență juridică gratuită justițiabilului
.................................................................................................................................................................
În temeiul prezentei delegații, avocatul desemnat are dreptul să efectueze următoarele activități avocațiale: să asiste/să reprezinte/să redacteze acte cu caracter juridic/să dea consultații justițiabilului în fața:
....................................................................
Prezenta delegație încetează la depunerea împuternicirii avocatului ales. Data eliberării delegației ...............................
Decan,
................
Semnătura/ștampila baroului
ANEXA Nr. V:
Uniunea Națională a Barourilor din România
Baroul ..................................................................
Forma de exercitare a profesiei ....................... DELEGAȚIE DE SUBSTITUIRE
Nr. ...............................
Domnul/Doamna avocat ......................................... din Baroul ..................................... împuternicește pe domnul/doamna avocat ........................................................................................................................... din Baroul
........................................, forma de exercitare a profesiei .............................................., să îl (o) substituie în fața
......................................................, pentru clientul ..................
Alte mențiuni: .................................................................. Data eliberării ................................
Avocat substituit,
.......................
(semnătura)
pag. 49 2/16/2022 :
Avocat substituent,
........................
(semnătura)
ANEXA Nr. VI:
Uniunea Națională a Barourilor din România
Baroul .................................................................. TABLOUL AVOCAȚILOR
- ParteaI-A. - Avocați definitivi
Nr. crt. |
Numele și prenumele avocatului |
Titlul științific în domeniul științelor juridice |
Data înscrierii în barou/ Decizia nr. |
Sediul profesional principal (adresă, tel./ fax, e-mail, pagină web) |
Sediul profesional secundar (adresă, tel./ fax, e-mail, pagină web) |
Birou de lucru (adresă, tel./ fax, e- mail, pagină web) |
Forma de exercitare a profesiei*: (C I/C A/SC PA SPARL) |
Modalitatea de exercitare a profesiei (titular - T, asociat - A, colaborator - C , salarizat - S) |
Instanțele la care au dreptul să pună concluzii |
Alte mențiuni** |
1 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
4 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
5 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
6 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
7 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
___
- Însituația în care avocatul exercită profesia ca asociat într-o societate profesională cu răspundere limitată ca urmare a întreruperii activității unei alte forme de exercitare a profesiei pe durata existenței celei dintâi, se menționează și forma inițială de exercitare a profesiei, însoțită de mențiunea "activitate întreruptă, activitatea se desfășoară la ......... P.A.R.L."
** Se menționează: trecerea pe tabloul avocaților incompatibili, situații survenite în cursul anului privind suspendarea din exercițiul dreptului de a exercita profesia, interdicția de a exercita profesia, retragerea din profesie, decesul etc.
- ParteaI-B. - Avocați stagiari
Nr. crt. |
Numele și prenumele avocatului stagiar |
Titlul științific în domeniul științelor juridice |
Data înscrierii în barou/Decizia nr. |
Sediul profesional (adresă, tel./fax, e- mail, pagină web) |
Denumirea formei de exercitare a profesiei în care își desfășoară activitatea |
Modalitatea de exercitare a profesiei (titular - T, asociat-A, colaborator - C , salarizat - S) |
1 |
|
|
|
|
|
|
2 |
|
|
|
|
|
|
3 |
|
|
|
|
|
|
4 |
|
|
|
|
|
|
5 |
|
|
|
|
|
|
6 |
|
|
|
|
|
|
7 |
|
|
|
|
|
|
8 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
- Parteaa II-a. Cabinete asociate, societăți civile profesionale și societăți profesionale cu răspundere limitată
Nr. crt. |
Denumirea cabinetelor asociate, a societăților civile profesionale sau societăților profesionale cu răspundere limitată |
Sediul principal: (adresă, tel./fax, e-mail, pagină web) |
Sediul secundar: (adresă, tel./fax, e-mail, pagină web) |
Birou de lucru: (adresă, tel./fax, e-mail, pagină web) |
Numele, prenumele avocaților care o compun/modalitatea în care aceștia își exercită profesia (asociat, colaborator, salarizat în interiorul profesiei) |
1 |
|
|
|
|
|
2 |
|
|
|
|
|
3 |
|
|
|
|
|
4 |
|
|
|
|
|
5 |
|
|
|
|
|
6 |
|
|
|
|
|
7 |
|
|
|
|
|
8 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANEXA nr. VII:
Uniunea Națională a Barourilor din România Baroul ...............................................................
- TABLOULAVOCAȚILOR INCOMPATIBILI
|
Nr. crt. |
Numele și prenumele avocatului |
Data aprobării cererii de înscriere în tablou |
Nr. deciziei consiliului baroului |
Data radierii înregistrării din prezentul tablou |
Nr. deciziei consiliului baroului |
|
1 |
|
|
|
|
|
||
2 |
|
|
|
|
|
||
3 |
|
|
|
|
|
||
|
|
|
|
|
|
pag. 50 2/16/2022 :
4 |
|
|
|
|
|
5 |
|
|
|
|
|
6 |
|
|
|
|
|
7 |
|
|
|
|
|
8 |
|
|
|
|
|
- TABLOULAVOC AȚILOR INC OM PATIBILI C ARE NU AU EXERC ITAT NIC IODATĂ PROF ESIA DE AVOC AT ȘI NU AU ÎNSCRIȘI ÎN TABLOUL AVOCAȚILOR CU DREPT DE EXERCITARE A PROFESIEI
Nr. crt. |
Numele și prenumele avocatului |
Data aprobării cererii de înscriere în tablou |
Nr. deciziei consiliului baroului |
Data radierii înregistrării din prezentul tablou |
Nr. deciziei consiliului baroului |
1 |
|
|
|
|
|
2 |
|
|
|
|
|
3 |
|
|
|
|
|
4 |
|
|
|
|
|
5 |
|
|
|
|
|
6 |
|
|
|
|
|
7 |
|
|
|
|
|
8 |
|
|
|
|
|
(la data 25-ian-2019 anexa VII modificat de Art. I, punctul 53. din Hotarirea 428/2018 ) |
ANEXA Nr. VIII:
Uniunea Națională a Barourilor din România Baroul .............................................
TABLOUL SPECIAL AL AVOCAȚILOR STRĂINI
Nr. crt. |
Numele și prenumele avocatului |
Baroul străin în care este înscris |
Data înscrierii în tablou |
Numărul și data deciziei de înscriere în barou |
Titlul științific în domeniul științelor juridice |
Forma de exercitare a profesiei |
Sediul profesional (adresă, tel./fax, e- mail, pagină web) |
Modalitatea de exercitare a profesiei |
Are/Nu are dreptul de a da consultanță în dreptul românesc din data ....... |
Instanțele la care are dreptul să pună concluzii |
Alte mențiuni |
1 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
4 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
5 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
6 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
7 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANEXA Nr. IX:
CONTRACT DE COLABORARE
1............................................ (forma de exercitare a profesiei de avocat) .............................................., cu sediul în
..............................................., reprezentată prin avocat ...................................., denumită în continuare Beneficiar, și
2.Dl/Dna ................................., avocat colaborator, domiciliat(ă) în .............................., str.
....................................... nr. ...., et. ........, ap. .........., sectorul ..............., denumit(ă) în continuare Colaborator, potrivit dispozițiilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Lege, și Statutului profesiei de avocat, încheie prezentul
CONTRACT DE COLABORARE
CAPIT OLUL I: Obiectul contractului Art. 1
- Obiectulprezentului contract îl constituie reglementarea condițiilor și termenilor colaborării profesionale, fără subordonare, dintre Beneficiar și
- Domiciliulprofesional al Colaboratorului este la sediul
CAPIT OLUL II: Durata contractului Art. 2
- Prezentulcontract se încheie pe o durată de ................... și intră în vigoare de la data avizării de către
- Colaboratorulva colabora exclusiv cu Beneficiarul pe perioada prezentului contract și are/nu are dreptul la clientelă
CAPIT OLUL III: Obligațiile părților Art. 3
Beneficiarul se obligă:
- să acorde sprijin și informații profesionale pentru a se putea gestiona cu profesionalism clientela/cazurile încredințate și pentru a se valorifica/dobândi/perfecționa pregătirea profesională și deontologică a Colaboratorului; *
____
- Încazul în care Colaboratorul este avocat stagiar, contractul se completează cu clauze specifice pentru formarea profesională inițială.
[Următoarele clauze fac parte de drept din conținutul contractului atunci când Colaboratorul este avocat stagiar: (1)Beneficiarul se obligă:
a)să asigure ca avocat îndrumător pentru formarea profesională inițială a Colaboratorului pe dl/dna
..............................,pe toată durata stagiului, care îndeplinește condițiile prevăzute de Lege și Statutul profesiei de avocat;
pag. 51 2/16/2022 :
b)să asigure toate condițiile pentru participarea Colaboratorului la toate formele de pregătire profesională inițială organizate de Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, denumit în continuare I.N.P.P.A., și la celelalte forme de pregătire și formare profesională inițială prevăzute de Statutul profesiei de avocat;
c)să asigure avocatului stagiar condițiile necesare îndeplinirii obligațiilor specifice prevăzute de Lege și Statutul profesiei de avocat;
d)să contribuie financiar la fondul pentru formarea profesională inițială și să achite contribuția stabilită de barou, potrivit prevederilor Statutului profesiei de avocat;
e)să supravegheze formarea tehnicilor și deprinderilor profesionale și însușirea regulilor deontologice de către Colaborator pe toată perioada stagiului;
f)să repartizeze sarcinile ce revin avocatului îndrumător pentru asigurarea unui stagiu efectiv al Colaboratorului; (2)Colaboratorul se obligă:
a)să informeze periodic Beneficiarul cu privire la activitatea desfășurată la I.N.P.P.A., precum și cu privire la orice alte activități la care participă pentru pregătirea și formarea sa profesională inițială, hotărâtă de organele profesiei;
b)să îndeplinească întocmai și la timp sarcinile repartizate de avocatul îndrumător;
c)să respecte clauzele speciale convenite conform prezentului contract privind desocotirile determinate de îndeplinirea de către Beneficiar a obligațiilor prevăzute în prezentul contract cu titlu de contribuție la suportarea cheltuielilor de formare profesională inițială prevăzute la cap. VIII.]
- săpună la dispoziția Colaboratorului spațiul de lucru, dotările și logistica, pentru desfășurarea activității, asigurând condiții pentru păstrarea secretului profesional, primirea clientelei, comunicarea cu aceasta, în spațiile afectate desfășurării activității
- sănu impună Colaboratorului un client sau un dosar/cauză ori să nu impună acordarea unui aviz profesional, acordarea unei consultații contrar principiilor deontologice;
- să retrocedeze lunar Colaboratorului o cotă din onorariile pe care le încasează, în cuantum minim de
...................... brut;*
____
- Încazul în care Colaboratorul este avocat stagiar, onorariile retrocedate lunar nu pot fi mai mici decât cele prevăzute în Statutul profesiei de
- săacorde Colaboratorului referințele solicitate de acesta la încetarea prezentului contract;
- săasigure Colaboratorului cel puțin ......... zile lucrătoare libere pe an, în vederea refacerii capacității sale de muncă.
- săpermită Colaboratorului accesul la formele de pregătire profesională inițială și continuă, potrivit hotărârilor organelor
Art. 4
Colaboratorul se obligă:
- săîși organizeze activitatea și timpul de muncă în funcție de obligațiile profesionale asumate;
- sădepună toată diligenta pentru a servi clientela încredințată de Beneficiar și pentru a rezolva întocmai și la timp lucrările repartizate;
- sănu asiste, să nu reprezinte și să nu acorde consultații juridice unor părți cu interese contrare sau unor clienți cu interese contrare Beneficiarului ori ale căror interese vin în conflict cu interesele altor clienți ai Beneficiarului;
- sărespecte secretul profesional și regulile de confidențialitate cuprinse în prezentul contract și regulamentul de ordine interioară al Beneficiarului;
- sărespecte regulamentul de ordine interioară al Beneficiarului, ale cărui prevederi i-au fost aduse la cunoștință odată cu semnarea prezentului contract;
- sădepună toată diligenta pentru a respecta strategia profesională generală a Beneficiarului și să se abțină de la orice act de natură a afecta interesele clienților Beneficiarului sau ale Beneficiarului;
- săîși îndeplinească întocmai și la timp toate obligațiile profesionale prevăzute de Lege și Statutul profesiei de avocat și să își plătească la zi toate taxele și contribuțiile datorate pentru formarea bugetului Uniunii Naționale a Barourilor din România, al baroului și al Casei de Asigurări a Avocaților.
Art. 5
Următoarele clauze fac parte de drept din conținutul contractului atunci când Colaboratorului i se permite să aibă dreptul la clientelă proprie:
- Beneficiarulse obligă:
- săia cunoștință de clientela personală cu privire la care este informat de colaborator și, în condițiile 4.3, să ia măsurile corespunzătoare prevăzute de art. 217 din Statutul profesiei de avocat, în cazul în care se acceptă clientul personal al Colaboratorului despre care Beneficiarul este informat;
- săpermită Colaboratorului tratarea clientelei personale a acestuia în următoarele condiții: ........................... (se completează conform convenției părților) .....................
- săpermită Colaboratorului utilizarea ștampilei personale pentru clientela personală și activitatea desfășurată în cadrul asistenței judiciare a baroului, al cărei model este conform prevederilor 6 din anexa nr. XXI la Statutul profesiei de avocat.
- Colaboratorulse obligă:
- săinformeze Beneficiarul cu privire la clientela personală, punând la dispoziția acestuia informații privitoare la problematica prestației profesionale, timpul de muncă preliminat afectat tratării clientului personal și orice altă împrejurare relevantă pentru aplicarea dispozițiilor 4.3-4.6;
- săutilizeze în lucrările profesionale efectuate pentru clientela personală ștampila prevăzută la 6 din anexa nr. XXI la Statutul profesiei de avocat;
- sătrateze clientela personală în următoarele condiții: .................... (se completează conform convenției părților)
................
- săîncheie o asigurare de răspundere civilă profesională pentru eventualele prejudicii aduse formei de exercitare a profesiei prin tratarea clientelei proprii cu încălcarea Legii, a Statutului profesiei de avocat și a prevederilor prezentului contract, pentru suma de ............ (se completează conform convenției părților numai atunci când se convine expres încheierea asigurării).
CAPIT OLUL IV: R epararea prejudiciului
pag. 52 2/16/2022 :
Art. 6
- Culpagravă a Colaboratorului în îndeplinirea obligațiilor profesionale, care determină producerea unui prejudiciu sau aduce atingere imaginii Beneficiarului, atrage răspunderea Colaboratorului și obligația la repararea prejudiciului astfel
- Înacest caz, Beneficiarul poate, în funcție de gravitatea culpei, să rezilieze în mod unilateral prezentul contract, fără
Art. 7
Culpa gravă a Colaboratorului în îndeplinirea obligațiilor profesionale, care determină producerea unui prejudiciu clienților Beneficiarului pentru care Beneficiarul răspunde, atrage obligația Colaboratorului de a repara prejudiciul încercat de Beneficiar.
CAPIT OLUL V: Obligații privind confidențialitatea Art. 8
- Colaboratorulva respecta confidențialitatea absolută cu privire la toate informațiile și/sau documentele privind activitatea Beneficiarului sau a clienților acestuia, despre care a luat ori putea să ia cunoștință pe perioada executării prezentului
- Colaboratorulse angajează ca pe durata colaborării și după încetarea acesteia, din orice motiv, să nu divulge niciunei persoane informațiile prevăzute la (1), să nu le folosească și să ia toate precauțiile necesare pentru păstrarea secretului asupra acestora.
Art. 9
Colaboratorul are obligația să respecte confidențialitatea asupra oricăror date de personal privind asociații, colaboratorii, avocații salarizați, conlucrările profesionale ale Beneficiarului și angajații acestuia de care a luat sau putea lua cunoștință pe durata colaborării.
Art. 10
La încetarea din orice motiv a prezentului contract, Colaboratorul va preda Beneficiarului toate actele originale, copiile legalizate și fotocopiile tuturor cererilor, dosarelor, rapoartelor, notelor, proiectelor sau oricăror documente încredințate ori redactate de acesta în executarea prezentului contract, precum și ale celor puse la dispoziția sa sub orice formă de către Beneficiar.
Art. 11
- Colaboratorulare obligația să respecte drepturile Beneficiarului privind programele software utilizate în activitatea sa pe perioada colaborării, fără a fi îndreptățit să utilizeze programe sau părți ale programelor software pentru uz
- Colaboratorulnu are dreptul să copieze programele software, bazele de date și informațiile conservate de către Beneficiar folosindu-se de logistica sau dotările ce i-au fost puse la dispoziție pe perioada colaborării ori să le transmită altor persoane fără acceptul
Art. 12
Drepturile de autor asupra oricărei comunicări sau oricărui studiu pe care Colaboratorul l-a redactat pe durata colaborării vor fi întotdeauna considerate ca fiind pe deplin protejate în favoarea Beneficiarului, dacă au fost comandate de Beneficiar ori realizate în considerarea prezentei colaborări, dacă părțile nu convin altfel.
Art. 13
Obligațiile de confidențialitate prevăzute mai sus revin Colaboratorului pe toată durata prezentului contract și după încetarea acestuia din orice motiv.
Art. 14
În cazul în care Colaboratorul încalcă obligațiile de confidențialitate și de păstrare a secretului profesional, Beneficiarul este îndreptățit la repararea integrală a prejudiciului cauzat acestuia sau clienților săi.
CAPIT OLUL VI: Încetarea colaborării Art. 15
- Colaborareaîncetează prin ajungere la
- Oricaredintre părți poate lua inițiativa încetării colaborării înainte de împlinirea termenului, printr-un preaviz comunicat celeilalte părți, cu cel puțin o lună înainte de data la care se dorește încetarea colaborării.
- Încaz de abatere gravă a Colaboratorului, prezentul contract încetează fără
Art. 16
În caz de încetare a prezentului contract din culpa oricăreia dintre părți, acoperirea integrală a oricărui prejudiciu suferit se face în condițiile legii.
Art. 17
După încetarea colaborării, Colaboratorul va dispune de libertate profesională deplină, dar:
- seva abține de la orice act sau fapt de concurență profesională neloială cu Beneficiarul;
- nuva participa ca avocat în cauze în care, în calitate de colaborator al Beneficiarului, a acordat asistență, a reprezentat sau a dat consultații;
- nuva putea angaja clienți dintre clienți avuți de Beneficiar pe perioada colaborării, timp de 2 ani de la încetarea prezentului
Art. 18
Încetarea colaborării va fi comunicată în scris baroului în termen de 5 zile de la data de la care a intervenit.
CAPIT OLUL VII: Litigii Art. 19
Orice litigii cu privire la încheierea, executarea, interpretarea, modificarea sau încetarea contractului se supun arbitrajului decanului sau avocatului delegat de decan.
CAPIT OLUL VIII: Alte clauze
..............................................
CAPIT OLUL IX: Dispoziții finale. Litigii Art. 20
- Modificărileaduse prezentului contract vor fi consemnate în scris și vor fi semnate de către ambele părți.
- Notificărileși avizările dintre părți se fac în scris sau prin scrisoare recomandată cu aviz de
Art. 21
pag. 53 2/16/2022 :
Orice litigii cu privire la încheierea, executarea, interpretarea, modificarea sau încetarea Contractului se supun arbitrajului decanului Baroului ................................, potrivit procedurii prevăzute în Statutul profesiei de avocat.
Încheiat astăzi, ............................., la ....................., în 3 (trei) exemplare, câte unul pentru fiecare parte, iar unul spre a fi depus la Barou de către Beneficiar.
Semnăturile: Beneficiar,
..................
Colaborator,
....................
Depus astăzi, ...................................., la Baroul ...........................................
Vizat. Decan,
....................... L.S.
ANEXA Nr. X: CONTRACT de salarizare în interiorul profesiei
Societatea civilă profesională de avocați ................................................................................................/Societatea profesională de avocați cu răspundere limitată......................................................, reprezentată prin avocatul coordonator ...................................................................................., denumită în continuare Societatea*,
și
avocat ......................................................................., denumit în continuare Salarizat,
potrivit dispozițiilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Lege, și Statutului profesiei de avocat, părțile încheie prezentul
CONTRACT de salarizare în interiorul profesiei
Art. 1: Obiectul contractului
- Obiectulprezentului contract îl constituie exercitarea profesiei de avocat de către Salarizat în cadrul Societății.
- Înexercitarea activității ce i se încredințează, Salarizatul este independent Salarizatul este subordonat Societății cu privire la condițiile de muncă.
- Domiciliulprofesional al Salarizatului este la sediul Societății.
- Prezentulcontract nu este un contract de muncă și nu se supune legislației
Art. 2: Durata contractului
- Prezentulcontract se încheie pe o durată de ................................................ și intră în vigoare de la data avizării de către
- Salarizatulva lucra exclusiv pentru Societate pe perioada prezentului contract, fără a avea dreptul la clientelă
Art. 3: Timpul de muncă
- Salarizatulva presta zilnic ore de muncă.
- Încadrul timpului de muncă convenit, Salarizatul se obligă să își ofere toată experiența și competența profesională pentru îndeplinirea sarcinilor încredințate de
Art. 4: Onorarii retrocedate
4.1. Retrocedarea brută de onorarii este convenită la suma de ........................................... lei lunar**.
Art. 5: Obligațiile părților
- Societatease obligă:
- săretrocedeze salarizatului suma convenită la data de .............................. a fiecărei luni;
- săpună la dispoziția Salarizatului condițiile de muncă necesare îndeplinirii sarcinilor încredințate***;
___
- Însituația în care Salarizatul încheie contractul cu un cabinet individual de avocat, se vor face mențiunile corespunzătoare.
** În cazul în care Salarizatul este avocat stagiar, onorariile retrocedate lunar nu pot fi mai mici decât cele prevăzute în Statutul profesiei de avocat.
*** În cazul în care Salarizatul este avocat stagiar, contractul se completează cu clauze specifice pentru formarea profesională inițială.
[Următoarele clauze fac parte de drept din conținutul prezentului contract atunci când Salarizatul este avocat stagiar: (1)Societatea se obligă:
a)să asigure ca avocat îndrumător pentru formarea profesională inițială a Salarizatului pe dl/dna
..............................,pe toată durata stagiului, care îndeplinește condițiile prevăzute de Lege și Statutul profesiei de avocat;
b)să permită Salarizatului să participe la formele de pregătire și formare profesională inițială prevăzute de Statutul profesiei de avocat pentru care avocatul stagiar a optat;
c)să asigure avocatului stagiar condițiile necesare îndeplinirii obligațiilor specifice prevăzute de Lege și Statutul profesiei de avocat;
d)să contribuie financiar la fondul pentru formarea profesională inițială și să achite contribuția stabilită de barou, potrivit prevederilor Statutului profesiei de avocat;
e)să supravegheze formarea tehnicilor și deprinderilor profesionale și însușirea regulilor deontologice de către Salarizat pe toată perioada stagiului;
f)să repartizeze sarcinile ce revin avocatului îndrumător pentru asigurarea unui stagiu efectiv al Salarizatului. (2)Salarizatul se obligă:
a)să informeze Societatea cu privire la orice activitate la care participă pentru pregătirea și formarea profesională inițială, hotărâtă de organele profesiei, în termen rezonabil;
b)să îndeplinească întocmai și la timp sarcinile repartizate de avocatul îndrumător;
c)să respecte clauzele speciale convenite conform prezentului contract privind desocotirile determinate de îndeplinirea de către Societate a obligațiilor prevăzute în prezentul contract cu titlu de contribuție la suportarea cheltuielilor de formare profesională inițială prevăzute la art. 9.]
pag. 54 2/16/2022 :
- sănu impună Salarizatului sarcini profesionale care sunt contrare conștiinței acestuia sau pot aduce atingere independenței
- Salarizatulse obligă:
- să dediceîntreg timpul de muncă convenit îndeplinirii sarcinilor încredințate de Societate, cu întreaga sa capacitate profesională;
- sănu aibă clientelă personală;
- săse abțină de la orice concurență profesională neloială după încetarea prezentului contract, sub sancțiunile prevăzute de Lege și Statutul profesiei de avocat;
- sănu participe, ca avocat, în cauzele în care a depus activitate în calitate de salarizat și să nu angajeze clienți ai Societății pe o perioadă de 2 ani de la data încetării prezentului contract;
- sărăspundă civil pentru prejudiciile cauzate prin culpa sa profesională.
Art. 6: Perioada de încercare
- Prezentulcontract este supus unei perioade de încercare de 3 luni de la încheierea
- Înperioada de încercare, părțile pot denunța prezentul contract, cu un preaviz de 15
Art. 7: Încetarea contractului
- Prezentulcontract încetează la expirarea duratei pentru care a fost încheiat.
- Prezentulcontract poate fi denunțat unilateral de către fiecare parte, cu un preaviz de o lună.
- Prezentulcontract încetează în cazul în care una dintre părți își încalcă grav obligațiile contractuale, fără
Art. 8: Clauze finale
- Notificărileși avizările dintre părți se fac în scris sau prin scrisoare recomandată cu aviz de
- Oricemodificare a contractului se face prin act adițional subscris de fiecare din părți.
- Oricelitigiu între părți în legătură cu prevederile prezentului contract este supus Legii și Statutului profesiei de
- Prezentulcontract și orice modificare a acestuia se depun de îndată la
Art. 9: Alte clauze
..........................
.........................
Încheiat astăzi, .........................., la ......................................., în 3 exemplare, câte unul pentru fiecare parte, iar unul spre a fi depus la barou.
Semnăturile: Societate,
..................
Salarizat,
....................
Depus astăzi, ...................................., la Baroul ...........................................
Vizat. Decan,
.............. L.S.
ANEXA Nr. XI: CONTRACT de grupare a cabinetelor individuale de avocați
Între subsemnații:
- domnul/doamna..........................., avocat titular al cabinetului individual .................................,cu sediul profesional în ........................................;
- domnul/doamna..........................., avocat titular al cabinetului individual .............................., cu sediul profesional în ........................................;
- domnul/doamna............................, avocat titular al cabinetului individual ................................,cu sediul profesional în ..........................................;
- domnul/doamna............................., avocat titular al cabinetului individual .........................,cu sediul profesional în
.......................................,
în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, și cu prevederile Statutului profesiei de avocat, s-au convenit următoarele:
Art. 1
Spațiul comun de funcționare Subsemnații au decis să își grupeze cabinetele în localitatea ........................ (adresa completă) ....................
începând cu ..................................................
- Situațiajuridică precisă a spațiilor și a titlului de care dispune grupul, (proprietar, locatar, sublocatar, punere la dispoziție a locuinței ) ...........................................................
- Descriereaspațiilor - părțile comune ..............................
- Descrierealocalurilor (părți de localuri folosite în exclusivitate) ..............................................................................
Cabinetul individual de avocați ............................................ va dispune de ............................ încăperi spre folosință ca birou .................. (precizați situația locului respectiv și suprafața) ..........................
Cabinetul individual de avocați ........................................... va dispune de .......................... încăperi spre folosință ca birou ...................... (precizați situația locului respectiv și suprafața) ..................
Cabinetul individual de avocați ............................................ va dispune de ..................... încăperi spre folosință ca
birou ...................... (precizați situația locului respectiv și suprafața) ..........................
Cabinetul individual de avocați ............................................ va dispune de ........................ încăperi spre folosință ca
birou .................... (precizați situația locului respectiv și suprafața) ...........................
Art. 2: Cheltuieli
Cheltuielile comune cuprind: (detaliere a cheltuielilor comune convențional asumate de grup)
...................................................
(Exemplu: chiria și cheltuielile locative; cheltuielile de întreținere a localurilor; cheltuielile de încălzire și iluminat; taxa sau taxele de asigurare; cheltuielile de documentare comună; plata telefonului; salariile personalului de întreținere -
pag. 55 2/16/2022 :
eventual salariul aferent secretariatului comun, onorariile contabilului însărcinat cu evidențele contabile ale grupului etc.).
Art. 3: Repartizarea cheltuielilor comune
Cheltuielile comune vor fi repartizate între cabinete grupate conform criteriilor următoare, corespunzătoare procentajului indicat: ..........................
(Pentru fiecare tip de cheltuială prevăzută la art. 2, indicați criteriul de repartiție ales și procentajul căruia îi corespunde, dacă acest lucru este posibil - de exemplu, pentru chirie și cheltuieli anexe, criteriul: repartizarea suprafețelor camerelor de lucru folosite în exclusivitate cu procentajul corespunzător; telefon: în funcție de numărul de posturi; documentare, bibliotecă: o parte de către avocatul titular al cabinetului + 1/2 parte pentru fiecare din colaboratorii sau avocații salarizați din cabinetul acestuia.)
Art. 4: Contabilitate
O evidență contabilă specială va fi ținută pentru cheltuielile comune ale cabinetelor grupate, în partidă simplă. Pentru funcționarea grupului va fi deschis un cont bancar. Acesta va funcționa sub semnătura unuia din titulari.
Art. 5: Ședințele
La începutul fiecărui semestru, titularii cabinetelor grupate se reunesc pentru a aproba cheltuielile comune și repartizarea lor. Se întocmește un proces-verbal al ședinței. Un registru de procese-verbale se va ține la sediul grupului. Art. 6: Exercitarea profesiei
Prezentul contract nu are nicio consecință cu privire la exercitarea profesiei sub forma cabinetelor individuale de avocați, cabinetele individuale păstrându-și pe deplin individualitatea, ca formă de exercitare a profesiei.
Art. 7: Durata
Prezentul contract este încheiat pe o durată nedeterminată/determinată (de la ...................... la ...................).
Fiecare din subsemnați poate oricând să se retragă din prezentul contract, sub rezerva respectării unui termen de 6 luni, în care trebuie să își prevină partenerii de contract. Acesta poate propune celorlalți membri ai grupului un succesor. Fiecare dintre subsemnații va putea face obiectul unei măsuri de excludere pentru nerespectarea obligației sale de a participa la cheltuielile comune. Această decizie se va lua cu unanimitatea celorlalți membri ai grupului, cel în cauză beneficiind de un termen de .......................... (minimum două luni) pentru a restitui grupului libera dispunere de mijloacele de exercitare a profesiei care i-au fost puse la dispoziție.
În cazul în care survin dificultăți, titularul inițial ai spațiului va beneficia de dreptul preferențial de atribuire a acestuia, cu obligația de a accepta un termen de preaviz de minimum 3 luni pentru ceilalți membri ai cabinetului grupat.
Art. 8: Condiție suspensivă
Prezentul contract este încheiat cu condiția suspensivă a înregistrării la decanatul baroului.
Art. 9: Arbitraj
Orice diferend cu privire la interpretarea sau executarea prezentului contract va fi supus spre arbitrare decanului baroului sau avocatului desemnat de acesta.
Încheiat la (data) ..................................... (în tot atâtea exemplare câte părți sunt, plus unul pentru consiliul baroului). ANEXA Nr. XII: CONTRACT pentru constituirea unei societăți civile profesionale de avocați Între:
1.dl/dna ................................................................, avocat definitiv înscris în tabloul avocaților;
2.dl/dna ................................................................, avocat definitiv înscris în tabloul avocaților;
3.dl/dna ................................................................, avocat definitiv înscris în tabloul avocaților;
4.dl/dna ................................................................, avocat definitiv înscris în tabloul avocaților,
s-a convenit constituirea unei societăți civile profesionale de avocați, supusă reglementărilor prevăzute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, și în conformitate cu Statutul profesiei de avocat.
Art. 1: Denumirea societății
Societatea civilă profesională de avocați poartă denumirea de ......................................... și are sediul în
............................................................................
Art. 2
Societatea se constituie pe o durată ............................
Art. 3
Condițiile de asociere sunt prevăzute în statutul societății civile profesionale de avocați, încheiat potrivit Statutului profesiei de avocat.
Localitatea ...........................
Data .............................
Semnătura
ANEXA Nr. XIII: STATUTUL Societății civile profesionale de avocați ............
Subsemnații:
- ..............................................................................., domiciliat/domiciliată în ................................................., cod
numeric personal ......................................., născut/născută în ........................, la data de ...................., înscris/înscrisă în tabloul avocaților în data de .............. și avocat definitiv din data de ..............;
- ..............................................................................., domiciliat/domiciliată în ................................................., cod
numeric personal ......................................, născut/născută în ..............., la data de ..........., înscris/înscrisă în tabloul
avocaților în data de .............. și avocat definitiv din data de .....................................;
- ..............................................................................., domiciliat/domiciliată în ................................................., cod
numeric personal ...................................., născut/născută în ......................, la data de ...................., înscris/înscrisă în tabloul avocaților în data de .............. și avocat definitiv din data de .............................,
au convenit, după cum urmează, statutul Societății civile profesionale de avocați
............................................................,înființată conform art. 5 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Lege, și art. 196-198 din Statutul profesiei de avocat.
TITLUL I: Forma, obiectul, scopul, denumirea (forma profesională), sediul și durata
Art. 1: Forma
Prezenta societate este înființată ca o societate civilă profesională de avocați și este compusă din subsemnații avocați înscriși în Tabloul avocaților Baroului ..................ca avocați definitivi:
pag. 56 2/16/2022 :
- ....................................................................... - asociat;
- ....................................................................... - asociat;
- ....................................................................... - asociat.
Art. 2: Obiectul
Societatea are ca obiect exercitarea în comun a profesiei de avocat conform Legii și Statutului profesiei de avocat.
Art. 3: Scopul profesional
- Fiecareasociat, avocat colaborator și avocat salarizat în interiorul profesiei își angajează răspunderea profesională pentru activitatea desfășurată în cadrul societății.
- Societateaeste denumită .............. - Societate civilă de avocați (S.C.A.).
Art. 4: Sediul
Sediul principal al Societății este situat în ............................
Societatea își poate deschide birouri de lucru în circumscripția Baroului .................................. sau sedii secundare în circumscripția altor barouri din țară și străinătate.
Art. 5: Durata
Societatea se constituie pentru o durată de ............ ani din momentul înscrierii sale în Tabloul avocaților Baroului
..............
TITLUL II: Capitalul social
Art. 6: Compunerea capitalului social
- Capitalulsocial este compus după cum urmează: Domnul/Doamna...............................................................:
- aportîn numerar/natură/clientelă: ......... lei (................) Domnul/Doamna ..............................................................:
- aportîn numerar/natură/clientelă: ........ lei (................) Domnul/Doamna ...............................................................:
- aportîn numerar/natură/clientelă: ........ lei (................)
- Aporturile înnatură/clientelă ale asociaților sunt constituite din următoarele bunuri:
- ...............,evaluat de către asociați/conform raportului de expertiză ............. din data de ............................ la valoarea de ......................... lei;
- ...............,evaluat de către asociați/conform raportului de expertiză ............. din data de ............................ la valoarea de ......................... lei;
- ...............,evaluat de către asociați/conform raportului de expertiză ............. din data de ............................ la valoarea de ......................... lei.
Art. 7: Repartizarea
Capitalul social este divizat în .................. părți sociale a câte .......... lei fiecare, integral subscrise și vărsate de către asociați, potrivit aporturilor menționate la art. 6, astfel:
- ............................... - ................................ părți sociale;
- ............................... - ................................ părți sociale;
- ............................... - ................................ părți sociale.
TITLUL III: Adunarea generală
Art. 8: Adunările generale
- Adunareagenerală reprezintă totalitatea asociaților și deciziile luate sunt obligatorii pentru toți asociații.
- Fiecareparte socială subscrisă și vărsată dă dreptul la un
- Asociațiinu pot fi reprezentați în adunarea generală decât de alți asociați.
- Adunărilegenerale se convoacă de oricare dintre asociați prin orice mijloace care să poată proba realizarea convocării cu minimum 5 zile înainte de data ținerii
- Adunareagenerală se va întruni la sediul principal al societății sau cu acordul unanim al asociaților, în orice alt
- Hotărârileadunărilor generale se iau prin votul asociaților reprezentând majoritatea părților sociale, cu excepția cazurilor prevăzute în Statutul profesiei de
- Pentruhotărârile având ca obiect modificarea actelor de constituire este necesar acordul unanim al asociaților.
Art. 9: Atribuțiile adunării generale
Principalele atribuții ale adunării generale sunt:
- aprobareabilanțului anual;
- repartizarearezultatelor financiare (beneficiul);
- mărireasau reducerea capitalului social;
- fuziunea;
- schimbareadenumirii societății;
- schimbareasediului principal, înființarea de birouri de lucru sau sedii secundare;
- creareasau anularea părților de industrie;
- primireade noi asociați;
- excludereaasociatului/asociaților;
- alegereaavocatului coordonator al societății;
- desemnarealichidatorului/lichidatorilor;
- oricemodificarea a statutului societății.
Art. 10: Procedura adunării generale și procesele-verbale
- Adunărilegenerale sunt prezidate de avocatul coordonator sau asociatul desemnat de către
- Procesul-verbalva fi întocmit de secretarul adunării generale, desemnat dintre asociați, și va cuprinde: data, locul, prezența, ordinea de zi, rezumatul dezbaterilor, hotărârile luate, voturile exprimate pentru fiecare hotărâre. Procesul-verbal va fi semnat de asociații prezenți.
- Lucrărileadunării generale se consemnează într-un registru numerotat și parafat de coordonatorul societății.
TITLUL IV: Coordonarea activității
Art. 11: Coordonarea
- Societateaeste coordonată de un avocat coordonator sau asociatul desemnat de El este numit prin hotărârea asociaților ce dețin împreună mai mult de jumătate din capitalul social.
pag. 57 2/16/2022 :
- Mandatulavocatului coordonator este de 2
- Calitateade avocat coordonator încetează prin revocare, deces, demisie, retragere voluntară din societate sau pentru motive temeinice, cu aprobarea adunării asociaților.
Art. 12: Desemnarea avocatului coordonator
Dl (Dna) ................................................... este desemnat(ă) începând cu data de ..................................... avocatul
coordonator al societății.
Art. 13: Drepturile și obligațiile avocatului coordonator
- Avocatuluicoordonator reprezintă societatea în raporturile cu terții.
- Actelede înstrăinare cu privire la drepturile și bunurile societății se încheie numai cu autorizarea prealabilă a asociaților conform 8. Asociații pot fixa un plafon maximal al valorii bunurilor care pot fi înstrăinate de către avocatul coordonator, fără a fi necesară autorizarea prealabilă și fără ca această valoare să poată depăși 10% din valoarea capitalului social.
- Raporturiledintre avocatul coordonator și ceilalți avocați ai societății nu implică nicio subordonare în plan
Art. 14: Remunerarea
Avocatul coordonator poate fi remunerat potrivit hotărârii adunării generale.
TITLUL V: Conturile și informarea asociaților cu privire la rezultatele obținute de societate
Art. 15: Exercițiul financiar
Exercițiul financiar începe de la data de 1 ianuarie și se sfârșește la data de 31 decembrie a fiecărui an, cu excepția primului an, când începe la data înființării și durează până la data de 31 decembrie.
Art. 16: Conturile și informarea asociaților
- Operațiunileîn conturile bancare ale societății sunt efectuate de avocatul coordonator, singur, alături sau împreună cu alte persoane desemnate prin hotărârea adunării generale. La încheierea exercițiului financiar, avocatul coordonator întocmește bilanțul, contul de profit și pierderi și raportul de
- Asociațiipot lua cunoștință de bilanț și de anexele acestuia și pot consulta orice registru și document contabil al societății.
- Societateapoate angaja cenzori și auditori pentru a verifica evidențele contabile ale societății și a întocmi raportul asupra
Art. 17: Rezultatele financiare
Adunarea generală ordinară aprobă conturile, exercițiul financiar, bilanțul și hotărăște cu privire la utilizarea rezultatelor financiare.
Art. 18: Repartizarea beneficiilor
- Beneficiulnet al societății va fi stabilit după scăderea din totalul veniturilor a cheltuielilor deductibile, urmând a fi repartizat către asociați.
- Dupădeducerea tuturor celorlalte obligații și contribuții care pot greva profitul net al societății, repartizarea rezultatelor financiare rămase se va face astfel:
- cotăalocată deținătorilor părților sociale ...........................;
- cotăalocată deținătorilor părților de industrie ..............;
- alte alocări (fond de premiere, provizioane de risc, fond de rezervă, fond de investiții )
.............................................
TITLUL VI: Cesiunea și transmiterea părților sociale
Art. 19: Cesiunea părților sociale
- Cesiuneapărților sociale poate fi făcută numai către avocați definitivi cu drept de exercitare a profesiei, în condițiile Legii și ale Statutului profesiei de
- Cesiuneaîntre asociați este liberă.
- Părțile socialepot fi cesionate numai cu acordul unanim și exprimat în scris al asociaților.
- Oricareasociat își poate exercita dreptul de preempțiune în termen de 30 de zile de la primirea notificării ofertei de În caz de concurs între asociați, la preț egal, este preferat asociatul care dorește să achiziționeze numărul total de părți sociale ofertate, sau, în lipsă, după caz, asociații vor achiziționa părțile sociale proporțional cu cotele deținute la capitalul social.
Art. 20: Notificarea cesiunii
- Asociatulcare intenționează să cedeze părțile sociale este obligat să notifice intenția sa cu minimum 30 de zile anterior transmiterii tuturor asociaților.
- Încazul de neexercitare a dreptului de preempțiune, cesiunea poate fi făcută unui/unor avocat/avocați neasociat/neasociați, fără ca ceilalți asociați să se poată
- Ofertanotificată este irevocabilă pe toată durata ei de
Art. 21: Retragerea asociaților
- Asociatulse poate retrage oricând din societate, cu condiția de a notifica, în scris, celorlalți asociați și baroului din care face parte, intenția de retragere cu cel puțin 3 luni înainte.
- Laîmplinirea termenului prevăzut în notificare, consiliul baroului va lua act de retragerea asociatului, operând modificările corespunzătoare în evidențele
- Încaz de neînțelegere cu privire la desocotirea consecutivă retragerii se aplică corespunzător următoarele prevederi ale prezentului statut: .................................................
Art. 22: Încetarea calității de asociat
- Asociatulcare din orice motiv pierde dreptul de exercitare a profesiei de avocat, asociatul exclus din societate, asociatul care s-a retras din societate sau asociatul pus sub interdicție are la dispoziție un termen de 3 luni pentru cesionarea părților sociale, în condițiile prevăzute în prezentul
- Încazul în care, la expirarea acestui termen, cesiunea nu a avut loc, părțile sociale se vor anula, iar statutul se va modifica corespunzător.
Art. 23: Decesul asociatului
- Ladata decesului unui asociat, părțile sociale deținute de acesta se anulează.
- Părțilesemnatare convin că desocotirea dintre asociați și succesorii asociatului decedat se va face potrivit următoarelor reguli: ...........................................................................................
pag. 58 2/16/2022 :
- Întermen de maximum 3 luni de la data anulării părților sociale, asociații vor proceda după cum urmează:
- lareducerea corespunzătoare a capitalului social;
- laemiterea de noi părți sociale în vederea reconstituirii capitalului social la valoarea existentă la momentul decesului;
- laîncetarea formei de exercitare a
Art. 24: Alte dispoziții
24.1. Cesionarii sunt obligați să depună la barou un exemplar original al actului de cesiune. (Se pot introduce clauze specifice privind retragerea forțată, retragerea voluntară etc.)
TITLUL VII: Exercitarea profesiei
Art. 25: Activitatea și răspunderea profesională
- Asociații,avocații colaboratori și avocații salarizați în interiorul profesiei exercită profesia de avocat în numele societății.
- Fiecareavocat răspunde pentru actele profesionale pe care le îndeplinește.
- Societateava încheia contracte de asigurare profesională în nume propriu și pentru fiecare avocat care își exercită profesia în cadrul
Art. 26: Suspendarea asociaților
............................
...........................
Art. 27: Intervenirea cazurilor de incapacitate de exercitare a profesiei
...........................
............................
TITLUL VIII: Dizolvarea și lichidarea
Art. 28: Dizolvarea
Societatea se dizolvă în următoarele situații:
- prinhotărârea luată în unanimitate de asociați;
- prinhotărâre judecătorească;
- prinradierea din profesie a tuturor asociaților;
- prindecesul simultan al tuturor asociaților;
- prindobândirea tuturor părților sociale de către un singur asociat și păstrarea lor de către acesta o perioadă mai mare de 3 luni;
- la cerereasimultană de retragere din societate formulată de toți asociații.
Art. 29: Lichidarea
- 1.Societatea intră în lichidare din momentul dizolvării sale. În toate actele sale se va menționa "în lichidare".
- Asociațiivor desemna un lichidator cu votul cerut pentru numirea avocatului coordonator. În caz contrar acesta va fi numit de către
- Asociațiivor fi convocați pentru a decide cu privire la rezultatele obținute de lichidatori, la repartizarea activului net și pentru a constata încheierea lichidării.
- Însituațiile în care în societate rămâne un singur asociat pentru o perioadă mai mare de 3 luni, societatea intră în lichidare, cu excepția cazului în care asociatul rămas decide reorganizarea
TITLUL IX: Condiția suspensivă și publicitate
Art. 30: Condiția suspensivă
- Societatea esteconstituită între asociați de la data semnării statutului, sub condiția suspensivă a înscrierii sale în tabloul avocaților
- Dupăînscrierea societății, avocatul coordonator va convoca o adunare generală extraordinară pentru a se constata îndeplinirea tuturor condițiilor cerute pentru începerea activității.
Art. 31: Publicitatea
În termen de 15 zile de la semnarea statutului, acesta va fi prezentat decanului. Semnături:
Av. ................................
Av. ................................
Av. ...............................
ANE XA Nr. XIV: CONT RACT pentru constituirea unei societăți profesionale de avocați cu răspundere limitată
Între:
- domnul/doamna ..................................., avocat definitiv înscris în tabloul avocaților
.....................................................;
- domnul/doamna ..................................., avocat definitiv înscris în tabloul avocaților
.....................................................;
- domnul/doamna ..................................., avocat definitiv înscris în tabloul avocaților
.....................................................;
- domnul/doamna ..................................., avocat definitiv înscris în tabloul avocaților
.....................................................,
s-a convenit constituirea unei societăți profesionale cu răspundere limitată, supusă reglementărilor prevăzute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, și în conformitate cu Statutul profesiei de avocat.
Art. 1: Denumirea societății
Societatea profesională cu răspundere limitată poartă denumirea de ............................................................ și are sediul în ..................................
Art. 2
Societatea se constituie pe o durată de ................................
Art. 3
Condițiile de asociere sunt prevăzute în statutul societății profesionale de avocați cu răspundere limitată, încheiat potrivit Statutului profesiei de avocat.
Localitatea ...........................
pag. 59 2/16/2022 :
Data .............................
Semnătura
ANE XA Nr. XV: ST AT U T U L Societății profesionale cu răspundere limitată
..................................
Subsemnații:
- ..............................................................................., domiciliat/domiciliată în ..........................................., cod
numeric personal ........................................................, născut/născută în ......................................., la data de
..........................,înscris/înscrisă în tabloul avocaților în data de ................................. și avocat definitiv din data de
.............................;
- ..............................................................................., domiciliat/domiciliată în ..........................................., cod
numeric personal ....................................., născut/născută în ..................................., la data de ..........................,
înscris/înscrisă în tabloul avocaților în data de .............................. și avocat definitiv din data de
..........................................;
- ..............................................................................., domiciliat/domiciliată în ..........................................., cod
numeric personal .................................., născut/născută în ..................................., la data de ..........................,
înscris/înscrisă în tabloul avocaților în data de .............................. și avocat definitiv din data de
.....................................,
au convenit, după cum urmează, statutul Societății profesionale cu răspundere limitată ........................................, înființată conform art. 6 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Lege, și prevederilor corespunzătoare din Statutul profesiei de avocat.
TITLUL I: Forma, obiectul, scopul, denumirea (forma profesională), sediul și durata
Art. 1: Forma
Prezenta societate este înființată ca o societate profesională cu răspundere limitată și este compusă din subsemnații avocați înscriși în tabloul Baroului .............................. ca avocați definitivi:
- ....................................................................... - asociat;
- ....................................................................... - asociat;
- ....................................................................... - asociat.
Art. 2: Obiectul
Societatea are ca obiect exercitarea în comun a profesiei de avocat conform Legii și Statutului profesiei de avocat.
Art. 3: Scopul profesional
- Fiecareasociat răspunde personal în limita aportului său
- Societateaeste denumită .................................. - Societate profesională de avocați cu răspundere limitată (S.P.A.R.L.).
Art. 4: Sediul
Sediul principal al societății este situat în ..........................
Societatea își poate deschide birouri de lucru în circumscripția Baroului .............. sau sedii secundare în circumscripția altor barouri din țară și străinătate.
Art. 5: Durata
Societatea se constituie pentru o durată de ..................... ani din momentul înscrierii sale în tabloul Baroului
...........................
TITLUL II: Capitalul social
Art. 6: Compunerea capitalului social
- Capitalulsocial este compus după cum urmează: Domnul/Doamna ..........................:
- aportîn numerar/natură/clientelă: ......... lei (................)
Domnul/Doamna ..........................:
- aportîn numerar/natură/clientelă: ......... lei (................)
Domnul/Doamna ..........................:
- aportîn numerar/natură/clientelă: ......... lei (................)
- Aporturileîn natură ale asociaților sunt constituite din următoarele bunuri:
- ....................., evaluat de către asociați/conform raportului de expertiză ................. din data de
.......................... la valoarea de .............................. lei;
- ....................., evaluat de către asociați/conform raportului de expertiză ................. din data de
.......................... la valoarea de .............................. lei;
- ....................., evaluat de către asociați/conform raportului de expertiză ................. din data de
.......................... la valoarea de .............................. lei.
- Aporturileîn industrie/clientelă ale asociaților constau în:
- ....................., evaluat de către asociați/conform raportului de expertiză ................. din data de
.......................... la valoarea de .............................. lei;
- ....................., evaluat de către asociați/conform raportului de expertiză ................. din data de
.......................... la valoarea de .............................. lei:
- ....................., evaluat de către asociați/conform raportului de expertiză ................. din data de
.......................... la valoarea de .............................. lei.
Art. 7: Repartizarea
Capitalul social este divizat în ........................ părți sociale a câte ............ lei fiecare, integral subscrise și vărsate de către asociați, potrivit aporturilor menționate la art. 6, astfel:
- ............................... - ................................ părți sociale;
- ............................... - ................................ părți sociale;
- ............................... - ................................ părți sociale;
TITLUL III: Adunarea generală
Art. 8: Adunările generale
- Adunareagenerală reprezintă totalitatea asociaților. Hotărârile adunării generale sunt obligatorii pentru toți asociații.
pag. 60 2/16/2022 :
- Fiecareparte socială subscrisă și vărsată dă dreptul la un
- Asociațiinu pot fi reprezentați în adunarea generală decât de alți asociați.
- Adunărilegenerale se convoacă de oricare dintre asociați prin orice mijloace care să poată proba realizarea convocării cu minimum 5 zile înainte de data ținerii
- Adunareagenerală se va întruni la sediul principal al societății sau, cu acordul unanim al asociaților, în orice alt
- Hotărârileadunărilor generale se iau prin votul asociaților reprezentând majoritatea părților sociale, cu excepția situațiilor în care Statutul profesiei de avocat prevede alt
- Pentruhotărârile având ca obiect modificarea actelor de constituire este necesar acordul unanim al asociaților.
Art. 9: Atribuțiile adunării generale
Principalele atribuții ale adunării generale sunt:
- aprobarearezultatelor economice anuale;
- repartizarearezultatelor financiare (beneficiul);
- mărireasau reducerea capitalului social;
- fuziunea;
- schimbareadenumirii societății;
- schimbareasediului principal, înființarea de birouri de lucru sau sedii secundare;
- aprobareacreării sau anulării părților de industrie;
- primireade noi asociați;
- excludereaasociatului/asociaților;
- alegereaavocatului coordonator sau, după caz, a avocaților coordonatori ai societății;
- desemnarealichidatorului/lichidatorilor;
- oricemodificare a statutului societății.
Art. 10: Procedura adunării generale și procesele-verbale
- Adunărilegenerale sunt prezidate de unul dintre avocații coordonatori sau de asociatul desemnat de către aceștia.
- Procesul-verbalva fi întocmit de secretarul adunării generale, desemnat dintre asociați, și va cuprinde: data, locul, prezența, ordinea de zi, rezumatul dezbaterilor, hotărârile luate, voturile exprimate pentru fiecare hotărâre. Procesul-verbal va fi semnat de asociații prezenți.
- Lucrările adunăriigenerale se consemnează într-un registru numerotat și parafat de coordonatorul/coordonatorii societății.
TITLUL IV: Coordonarea activității
Art. 11: Coordonarea
- Societateaeste coordonată de unul sau mai mulți avocați Ei sunt numiți prin hotărârea asociaților ce dețin împreună mai mult de jumătate din capitalul social.
- Mandatulavocatului coordonator este de 2
- Calitateade avocat coordonator încetează prin revocare, deces, demisie, retragere voluntară din societate sau pentru motive temeinice, cu aprobarea adunării asociaților.
Art. 12: Desemnarea avocatului coordonator
Dl (Dna) ......................................... este desemnat(ă) începând cu data de ................................... avocat coordonator al societății.
Art. 13: Drepturile și obligațiile avocatului coordonator
- Avocatulcoordonator sau, după caz, avocații coordonatori reprezintă societatea în raporturile cu terții.
- Actelede înstrăinare cu privire la drepturile și bunurile societății se încheie numai cu autorizarea prealabilă a asociaților conform 8. Asociații pot fixa un plafon maximal al valorii bunurilor care pot fi înstrăinate de către avocatul coordonator, fără a fi necesară autorizarea prealabilă și fără ca această valoare să poată depăși 10% din valoarea capitalului social.
- Raporturiledintre avocatul coordonator și ceilalți avocați ai societății nu implică nicio subordonare în plan
Art. 14: Remunerarea
Avocatul coordonator poate fi remunerat potrivit hotărârii adunării generale.
T IT LU L V: Exercițiul financiar, conturile bancare și informarea asociaților cu privire la rezultatele obținute de societate
Art. 15: Exercițiul financiar
Exercițiul financiar începe de la data de 1 ianuarie și se sfârșește la data de 31 decembrie a fiecărui an, cu excepția primului an, când începe la data înființării și durează până la data de 31 decembrie.
Art. 16: Conturile bancare și informarea asociaților
- Operațiunileîn conturile bancare ale societății sunt efectuate de către avocatul coordonator sau, după caz, avocații coordonatori, precum și de către alte persoane desemnate prin hotărârea adunării La încheierea exercițiului financiar, avocatul coordonator întocmește raportul de activitate și proiectul declarației de venit pentru societate.
- Asociațiipot lua cunoștință de raport și de anexele acestuia, de proiectul declarației de venit și pot consulta orice registru și document contabil ale societății.
- Societateapoate angaja cenzori și auditori pentru a verifica evidențele contabile ale societății și a întocmi raportul asupra
Art. 17: Rezultatele financiare
Adunarea generală ordinară aprobă conturile bancare, exercițiul financiar și hotărăște cu privire la utilizarea rezultatelor financiare.
Art. 18: Repartizarea beneficiilor
- Toatecheltuielile necesare societății (remunerațiile pentru avocații salarizați, salariile, retrocedările de onorarii pentru avocații colaboratori, cheltuielile de întreținere, chirii, amortizări, taxe și impozite aferente bunurilor folosite în interesul societății, costul materialelor, consumabile, investiții, utilități și dotări, precum și orice alte cheltuieli) sunt suportate de către societate din veniturile realizate de către
- Dupădeducerea cheltuielilor prevăzute la 18.1, venitul rămas se distribuie între asociați conform părților
pag. 61 2/16/2022 :
sociale deținute de aceștia.
- Asociațiipot conveni înainte de distribuirea menționată la 18.2 constituirea unui fond de rezervă al societății.
- Deținereapărților sociale în societate conferă asociaților dreptul și obligația de a încasa venitul și de a suporta Plata impozitului pe venit se face de către fiecare asociat, pentru venitul său propriu.
TITLUL VI: Cesiunea și transmiterea părților sociale
Art. 19: Cesiunea părților sociale
- Cesiuneapărților sociale poate fi făcută numai unor avocați definitivi cu drept de exercitare a profesiei, în condițiile Legii și Statutului profesiei de
- Cesiuneaîntre asociați este liberă.
- Părțile socialepot fi cesionate numai cu acordul unanim și exprimat în scris al asociaților.
- Oricareasociat își poate exercita dreptul de preempțiune în termen de 30 de zile de la primirea notificării ofertei de În caz de concurs între asociați, la preț egal, este preferat asociatul care dorește să achiziționeze numărul total de părți sociale ofertate sau, în lipsă, după caz, asociații vor achiziționa părțile sociale proporțional cu cotele deținute la capitalul social.
Art. 20: Notificarea cesiunii
- Asociatulcare intenționează să cedeze părțile sociale este obligat să notifice intenția sa, cu minimum 30 de zile anterior transmiterii, tuturor asociaților.
- Încaz de neexercitare a dreptului de preempțiune, cesiunea poate fi făcută către avocat/avocați neasociat/ neasociați, fără ca ceilalți asociați să se poată
- Ofertanotificată este irevocabilă pe toată durata ei de
Art. 21: Retragerea asociaților
- Asociatulse poate retrage oricând din societate, cu condiția de a notifica, în scris, celorlalți asociați și baroului din care face parte intenția de retragere cu cel puțin 3 luni înainte.
- Încaz de neînțelegere cu privire la desocotirea consecutivă a retragerii se aplică corespunzător următoarele prevederi ale prezentului statut:
................................
Art. 22: Încetarea calității de asociat
- Asociatulcare din orice motiv pierde dreptul de exercitare a profesiei de avocat, asociatul exclus din societate, asociatul care s-a retras din societate sau asociatul pus sub interdicție are la dispoziție un termen de 3 luni pentru cesionarea părților sociale, în condițiile prevăzute în prezentul
- Încazul în care, la expirarea acestui termen, cesiunea nu a avut loc, părțile sociale se vor anula, iar statutul se va modifica în mod corespunzător.
Art. 23: Decesul asociatului
- Ladata decesului unui asociat, părțile sociale deținute de acesta se anulează.
- Părțilesemnatare convin că desocotirea dintre asociați și succesorii asociatului decedat se va face potrivit următoarelor reguli: ............................................................................................
- Întermen de maximum 3 luni de la data anulării părților sociale, asociații vor proceda după cum urmează:
- lareducerea corespunzătoare a capitalului social;
- laemiterea de noi părți sociale în vederea reconstituirii capitalului social la valoarea existentă la momentul decesului;
- laîncetarea formei de exercitare a
Art. 24: Alte dispoziții
Cesionarii sunt obligați să depună la barou un exemplar original al actului de cesiune. (Se pot introduce clauze specifice privind retragerea forțată, retragerea voluntară etc.) TITLUL VII: Exercitarea profesiei
Art. 25: Activitatea și răspunderea profesională
- Asociații,avocații colaboratori și avocații salarizați în interiorul profesiei exercită profesia de avocat în numele societății.
- Fiecareavocat răspunde pentru actele profesionale pe care le îndeplinește.
- Societateava încheia contracte de asigurare profesională în nume propriu și pentru fiecare avocat care își exercită profesia în cadrul
Art. 26: Suspendarea asociaților
.....................
Art. 27: Intervenirea cazurilor de incapacitate de exercitare a profesiei
.....................
TITLUL VIII: Dizolvarea și lichidarea
Art. 28: Dizolvarea
Societatea se dizolvă în următoarele situații:
- prinhotărârea luată în unanimitate de asociați;
- prinhotărâre judecătorească;
- prinradierea din profesie a tuturor asociaților;
- prindecesul simultan al tuturor asociaților;
- prindobândirea tuturor părților sociale de către un singur asociat și păstrarea lor de către acesta o perioadă mai mare de 3 luni;
- la cerereasimultană de retragere din societate formulată de toți asociații.
Art. 29: Lichidarea
- Societateaintră în lichidare din momentul dizolvării În toate actele sale se va menționa "în lichidare".
- Asociațiivor desemna un lichidator cu votul cerut pentru numirea avocatului coordonator. În caz contrar, acesta va fi numit de către
- Asociațiivor fi convocați pentru a decide cu privire la rezultatele obținute de lichidatori, la repartizarea activului net și pentru a constata încheierea lichidării.
- Însituațiile în care în societate rămâne un singur asociat pentru o perioadă mai mare de 3 luni, societatea intră în lichidare, cu excepția cazului în care asociatul rămas decide reorganizarea
TITLUL IX: Condiția suspensivă și publicitate
pag. 62 2/16/2022 :
Art. 30: Condiția suspensivă
- Societatea esteconstituită între asociați de la data semnării statutului, sub condiția suspensivă a înscrierii sale în tabloul
- Dupăînscrierea societății, avocatul coordonator sau, după caz, unul dintre avocații coordonatori va convoca o adunare generală extraordinară pentru a se constata îndeplinirea tuturor condițiilor cerute pentru începerea activității. 31: Publicitatea
În termen de 15 zile de la semnarea statutului, acesta va fi prezentat decanului.
Art. 32: Dobândirea personalității juridice
Societatea dobândește personalitate juridică la data înregistrării la barou a deciziei emise de către consiliul baroului în a cărui rază teritorială se află sediul ei principal.
Semnături:
Av ......................................
Av ......................................
Av ......................................
ANEXA Nr. XVI:
Uniunea Națională a Barourilor din
România Baroul.......................................................
C ERTIF IC AT nr. ......................................... de înregistrare a Societății profesionale de avocați cu răspundere limitată
........................
- Denumirea:............................................................................. S.P.A.R.L.
- Sediul:..................................................
- Duratade funcționare: ...............................................................
- Data dobândirii personalității juridice (data de înregistrare la barou a deciziei consiliuluibaroului):..................................
- Semnăturași ștampila...............................................................
Semnătura decanului L.S.
ANEXA Nr. XVII: REGISTRUL DE EVIDENȚĂ a contractelor de asistență juridică
Nr. crt. |
Data efectuării înregistrării |
Nr. și data încheierii contractului (inclusiv în cazul contractelor încheiate verbal) |
Numele și prenumele persoanelor semnatare |
Onorariul stabilit (în cazul în care onorariul se încasează prin tarifarea orară a serviciilor, mențiunea se operează la data încasării) |
Onorariul încasat |
Alte observații |
1 |
|
|
|
|
|
|
2 |
|
|
|
|
|
|
3 |
|
|
|
|
|
|
4 |
|
|
|
|
|
|
5 |
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
|
|
|
|
ANE XA Nr. XVIII: RE G IST RU L DE ÎNRE G IST RARE a actelor juridice atestate de avocat cu privire la identitatea părților, conținutul și data actelor, în condițiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat
Nr. crt. |
Denumirea actului |
Persoana/Persoanele semnatară/semnatare a/ale actului (numele, prenumele, domiciliul, actul de identitate) |
Data |
Obiectul actului |
Observații |
1. |
|
|
|
|
|
2. |
|
|
|
|
|
3. |
|
|
|
|
|
4. |
|
|
|
|
|
5. |
|
|
|
|
|
6. |
|
|
|
|
|
... |
|
|
|
|
|
ANE XA Nr. XIX: RE G IST RU L DE ÎNRE G IST RARE a activităților fiduciare în condițiile art. 3 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat
Nr. crt. |
C lient |
C ontract |
Bunuri |
Fonduri |
Operațiuni6 |
Alte mențiuni |
|||||||
Denumirea |
Sediul |
C ontul bancar |
Denumirea bunului |
- Valoarea (mii lei) - Proveniența |
Data2 preluării |
Data3 predării |
Nr. contului |
Intrări4 |
Ieșiri5 |
||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
- Sevor înregistra numărul și data contractului încheiat între avocat și client în baza căruia avocatul desfășoară operațiunile fiduciare. Actele adiționale se vor înregistra corespunzător.
- Seva înregistra documentul care justifică predarea către
- Seva înregistra documentul care justifică predarea de către
- Sevor indica data evidențierii fiecărei sume în contul deschis pentru client și proveniența acesteia (exemplu: executare silită).
- Sevor indica fiecare sumă plătită din contul deschis pentru client, operațiunea care justifică plata și destinația plății.
- Sevor descrie rezumativ fiecare operațiune efectuată și obiectul
ANE XA Nr. XX: RE G IST RU L DE ÎNRE G IST RARE a părților de interes, a părților sociale și/sau a acțiunilor societăților, în condițiile art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 51/1995 pentru
pag. 63 2/16/2022 :
organizarea și exercitarea profesiei de avocat
Nr. crt. |
C lient |
C ontract1 |
Informații privind titlurile |
Identitatea acționarilor/ Nr. de titluri deținute |
Operațiuni |
Alte mențiuni4 |
||||||
Denumirea |
Sediul |
C ontul bancar |
Data emisiunii |
Numărul |
Valoarea totală (mii lei) |
Valoarea nominală |
C esiuni (părți, dată, nr. , titluri, valoare)2 |
Garanții (părți, dată, nr. , titluri, valoare)3 |
||||
1. |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2. |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
- Sevor înregistra numărul și data contractului încheiat între avocat și client; actele adiționale se vor înregistra corespunzător.
- Sevor menționa: identitatea părților (cedent/cesionar), data cesiunii, numărul și valoarea totală a titlurilor
- Sevor menționa: identitatea părților (creditor/debitor garant), data constituirii garanției, tipul garanției, numărul de titluri grevate și valoarea totală garantată.
- Exemplu:date privind înregistrarea în Arhiva electronică de garanții reale mobiliare
ANEXA Nr. XXI: MODELUL ȘTAMPILEI formelor de exercitare a profesiei
- Ștampilaare forma rotundă.
- Diametrulștampilei este de 3 cm,
- Conținutulștampilei:
- UniuneaNațională a Barourilor din România;
- baroul;
- denumireaformei de exercitare a
- Mențiunileprivind Uniunea Națională a Barourilor din România și denumirea baroului se inscripționează în interiorul circumferinței ștampilei, urmărind linia circumferinței.
- Mențiuneaprivind denumirea formei de exercitare a profesiei se inscripționează în interiorul circumferinței ștampilei.
- Pentruclientela personală și activitatea desfășurată în cadrul asistenței judiciare a baroului, avocatul colaborator va utiliza ștampila personală, aprobată de forma de exercitare a profesiei, pe care se inscripționează denumirea formei de exercitare a profesiei și mențiunea "avocat colaborator".
Exemple:
ANEXA Nr. XXII: MODELUL FIRMEI folosite de formele de exercitare a profesiei de avocat
Conținutul firmei:
- UniuneaNațională a Barourilor din România;
- baroul;
- denumireaformei de exercitare a profesiei;
- mențiuniprivind identificarea sediului (etaj, apartament);
- mențiuniprivind: sediul principal, sediul secundar, biroul de Exemplu:
UNIUNEA NAȚIONALA A BAROURILOR DIN ROMÂNIA
(baroul)
(denumirea formei de exercitare a profesiei) (sediul principal/sediul secundar/biroul de lucru)
........................... (elemente de identificare ale sediului; exemplu: etaj, apartament)
Dimensiunile maxime ale firmei sunt de 40 x 60 cm. Firma va fi confecționată din metal, cu mențiunile gravate.
ANEXA Nr. XXIII: MODELUL ȘI CONȚINUTUL PARAFEI PROFESIONALE
Dimensiunile parafei sunt de 2 x 5 cm.
..............................
(forma de exercitare a profesiei)
.................................
(numele și prenumele avocatului)
avocat ........................................................... (stagiar/definitiv)
Exemplu:
"Popescu și asociații" S.C .A.
Ion Popescu avocat definitiv
ANE XA Nr. XXIV: MODE LU L ȘI CONȚ INU T U L PARAFE I folosite de avocat pentru actel întocmite conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat
Dimensiunile parafei sunt de 5 x 8 cm.
pag. 64 2/16/2022 :
Avocat .............................................................................................................
În conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, atest data, identitatea părților și conținutul prezentului act.
* Nr. ............................................... Data ..................................................
Semnătura
.................... L.S.
* Numărul este corespunzător numărului curent din Registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat cu privire la identitatea părților, a conținutului și a datei actelor, întocmit conform Statutului profesiei de avocat.
ANEXA Nr. XXV: MODELUL ȘI CARACTERISTICILE ROBEI ȘI ALE ACCESORIILOR ACESTEIA
- Robapurtată de avocați este confecționată din stofă/material textil neșifonabil de culoare neagră; croiala este largă
- modelînchis la gât, cu guler gen tunică, îngust; spatele este încrețit pe mijlocul bazei posterioare a gulerului (8 cm); mânecile sunt largi la bază și încrețite la umăr (10 cm), iar manșetele sunt confecționate din material de aceeași culoare, lucios (cu lățimea de 25 cm). Roba se încheie cu nasturi aplicați în interiorul În părțile laterale sunt prevăzute două deschideri, de dimensiunea 18 cm, gen buzunar.
- Avocațiipoartă bavetă plisată, de culoare albă, de formă trapezoidală, având baza mare de 12 cm, baza mică de 4 cm și lungimea de 25 Baveta se prinde la baza gulerului.
- Peumărul stâng al robei se aplică o eșarfă de o parte și de alta a umărului, fixată de robă printr-un sistem de prindere (bazele mici ale celor două eșarfe, legate între ele printr-o aplicație din același material, de formă trapezoidală, cu următoarele dimensiuni: baza mare de 5 cm, baza mică de 3,5 cm și înălțimea de 4 cm). Pe aplicație sunt confecționate butonierele pentru cei 2 nasturi prin care eșarfa se fixează de robă. Eșarfa este confecționată din același material ca roba, are formă trapezoidală în ambele părți. Partea din față este pliată printr-o cută dublă. Partea din față a eșarfei se termină prin aplicarea unui material gen "blăniță", de culoare albă, la exterior, cu lățimea de 7 Partea din spate a eșarfei are aceeași terminație aplicată pe ambele părți ale eșarfei, cu lățimea de 6 cm. Eșarfa se fixează de robă prin 2 nasturi neaparenți. Cele două părți ale eșarfei sunt cusute între ele, iar cusătura este mascată cu un nasture îmbrăcat în același material din care este confecționată roba, de dimensiunea bazei mici a celor două eșarfe. Partea din față a eșarfei are baza mare de 17 cm, baza mică de 5 cm și lungimea de 29 cm. Partea din spate a eșarfei are baza mare de 11 cm, baza mică de 5 cm și lungimea de 59 cm.
- Modelul derobă descris mai sus este redat în schița-tipar ce se păstrează spre conservare la secretariatul Uniunii Naționale a Barourilor din România și se va transmite fiecărui barou pentru a fi pusă la dispoziția avocaților.
ANEXA Nr. XXVI: MODELUL LEGITIMAȚIEI DE AVOCAT*
- Formelelegitimației de avocat
Legitimația de avocat prevăzută la art. 237 din Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011, cu modificările și completările ulterioare, se prezintă sub două forme distincte, în funcție de calitatea de avocat definitiv sau stagiar a deținătorului, după cum urmează:
- încazul avocaților definitivi, legitimația are forma de legitimație tip card prevăzut cu cip de proximitate, conform modelului prevăzut în prezenta anexă;
- încazul avocaților stagiari, legitimația are forma de legitimație pe suport hârtie (care poate fi înlocuită cu legitimație tip card fără cip de proximitate, pentru barourile care au optat pentru această modalitate de legitimare).
- Legitimațiatip card prevăzut cu cip de proximitate
Avocații definitivi se legitimează, în toate cazurile, cu un card prevăzut cu cip de proximitate, conform modelului prevăzut în contractul de licență încheiat între Uniunea Națională a Barourilor din România (U.N.B.R.) și Consiliul Barourilor Europene (denumit în continuare C.C.S.E.) - în calitatea acestuia de titular al drepturilor privitoare la deținerea și utilizarea cardului european de identitate pentru avocați - și care va cuprinde în mod obligatoriu, potrivit formatului corespunzător al acestuia, cel puțin următoarele mențiuni:
a)Uniunea Națională a Barourilor din România - U.N.B.R.; b)sigla U.N.B.R.;
c)baroul;
d)numele, prenumele, fotografia și titlul profesional al avocatului;
e)numărul cardului corespunzător codului unic at avocatului din sistemul de evidență oficială al avocaților denumit "Tabloul național al avocaților";
f)data înscrierii în barou; g)data definitivării în profesie;
h)durata de valabilitate, care nu poate depăși 5 ani de la data emiterii.
În spațiul de deasupra fotografiei de pe fața 2 se aplică de către baroul în tabloul căruia este înscris avocatul viza anuală, sub formă de timbru holografic, cu inscripția "Vizat.... " (se indică anul), și care atestă că avocatul este înscris în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei din barou, în anul pentru care s-a aplicat viza.
Aplicarea vizei anuale se face după verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, de statutul profesiei și de hotărârile consiliului baroului.
La eliberarea cardului se va achita de către avocat suma necesară confecționării și implementării sistemului informatic de gestionare a acestuia, care a fost avansată de către U.N.B.R.
Modelele de legitimație vechi aflate în circulație și care sunt în vigoare potrivit vizelor aplicate de către barou sunt valabile până la data înlocuirii lor cu formele de legitimație prevăzute de prezenta anexă. În cazul barourilor București, Dolj și Ilfov, data - limită prevăzută pentru înlocuirea modelelor de legitimație vechi aflate în circulație va fi stabilită prin hotărârea consiliului baroului.
Model exemplificativ: Fața 1:
[POZĂ - A se vedea actul modificator] Fața 2:
[POZĂ - A se vedea actul modificator]
- Legitimația pesuport hârtie sau tip card fără cip de proximitate
Avocații stagiari se legitimează, în regulă generală, cu o legitimație pe suport hârtie, conform modelului stabilit în prezenta anexă. Barourile pot opta pentru înlocuirea acesteia cu o legitimație tip card fără cip de proximitate.
pag. 65 2/16/2022 :
- Legitimația pesuport hârtie
Legitimația este constituită în interior din file tipografiate pe care se fac mențiuni și se aplică vize semestriale și are coperți din piele sintetică de culoare identică cu fondul insignei de avocat.
C operta 1 - exterior culoare GRENA dimensiune: 9 x 6 cm
C operta 1 - interior
[POZĂ - A se vedea actul modificator] [POZĂ - A se vedea actul modificator]
Pagina l Pagina 2, 3...n - l
[POZĂ - A se vedea actul modificator] [POZĂ - A se vedea actul modificator]
Pagina n
[POZĂ - A se vedea actul modificator]
C operta 2 interior C operta 2 - exterior
C uloare GRENA dimensiune: 9x6 cm
[POZĂ - A se vedea actul modificator] [POZĂ - A se vedea actul modificator]
Pagina n
- Legitimațiatip card fără cip de proximitate
Legitimația tip card fără cip de proximitate va cuprinde în mod obligatoriu cel puțin următoarele mențiuni: U.N.B.R., baroul, numele și prenumele, numărul cârdului, codul unic al avocatului, fotografia, data înscrierii în barou, sigla U.N.B.R. și sigla baroului.
Acest tip de legitimații se confecționează pe cheltuiala fiecărui barou care inițiază și implementează acest tip de legitimație.
Model exemplificativ: Fața 1:
[POZĂ - A se vedea actul modificator] Fața 2:
[POZĂ - A se vedea actul modificator] Poziționarea hologramei:
[POZĂ - A se vedea actul modificator]
(la data 16-ian-2014 anexa XXVI modificat de Art. I, punctul 22. din Hotarirea 852/2013 )
ANEXA Nr. XXVII: MODELUL INSIGNEI DE AVOCAT
Dimensiunile (diametrul): |
|
|
- pentru costum - 1 cm; |
|
|
- pentru robă - 4 cm. |
|
|
ANEXA Nr. XXVIII: ACT DE ÎNFIINȚARE a Cabinetului individual de avocat ...... |
|
|
Subsemnatul/Subsemnata ....................................................................., avocat definitiv, înscris |
în |
Baroul |
..................................., în baza Deciziei nr. ......................... din data de..........................,în calitate de avocat titular, ÎNFIINȚEZ
Cabinetul individual de avocat cu:
1.denumirea ....................................[conform art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare];
2.sediul profesional: ........................................;
3.aportul la constituirea patrimoniului de afectațiune profesională necesar cabinetului constând în (se descrie aportul, valoarea, actul sau modalitatea de dobândire) ............................................
4.avocați/colaboratori:
- ........................(numele, prenumele, data înscrierii în barou, individualizarea deciziei de înscriere prin număr și dată, mențiunea "definitiv/stagiar", mențiuni privind contractul de colaborare - data încheierii, data avizării de către consiliul baroului );
- .......................(numele, prenumele, data înscrierii în barou, individualizarea deciziei de înscriere prin număr și dată, mențiunea "definitiv/stagiar", mențiuni privind contractul de colaborare - data încheierii, data avizării de către consiliul baroului ).
Mă angajez să achit întocmai și la termen taxele și contribuțiile profesionale care îmi revin (se fac mențiuni suplimentare privind eventuala contribuție la fondul de formare profesională inițială în cazul în care printre colaboratori sunt avocați stagiari, iar baroul a hotărât plata și modalitatea de plată a unei astfel de contribuții).
Data .............................
Semnătura .............................
pag. 66 2/16/2022 :
Depus astăzi,........................., la barou împreună cu contractele de colaborare menționate în actul de înființare și copiile certificate ale deciziei/deciziilor de înscriere în barou/deciziilor de dobândire a calității de avocat definitiv.
Avizat în ședința consiliului baroului din ........................................................... Secretar, .......................
Decan,
................................... L.S.
ANE XA Nr. XXIX: CONVE NȚ IE de asociere a cabinetelor individuale de avocați (cabinete asociate)
Între:
1.Cabinetul individual ............................, reprezentat prin ..............................., avocat titular;
2.Cabinetul individual ............................, reprezentat prin ..............................., avocat titular; 3...........,
în conformitate cu art. 5 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Lege, și potrivit prevederilor Statutului profesiei de avocat s-a convenit asocierea în scopul exercitării în comun a profesiei în forma cabinetelor asociate de avocați.
Pe durata existenței prezentei asocieri, cabinetele individuale au convenit că exercită profesia în numele prezentei asocieri.
Art. 1: Denumirea asocierii
Asocierea este denumită ............................................................ (numele tuturor titularilor, urmate de sintagma "Cabinete de avocat asociate").
Art. 2: Sediul și durata asocierii
2.1. Sediul asocierii este stabilit în .................................
- Cabineteleasociate de avocați vor funcționa și în următoarele localuri:
- a).................................................................................;
- b).................................................................................;
- c)..................................................................................
- Asocierease încheie pe o durată de .............................. (nedeterminată).
Art. 3: Aporturi în bunuri pentru asociere
Pentru funcționarea asocierii, cabinetele individuale aduc aporturi după cum urmează:
- Cabinetulindividual (denumirea) ........................... contribuie cu titlu de aport:
- a)în natură (cu titlu de patrimoniu de afectațiune profesională), cu următoarele bunuri (se descriu pentru individualizare): ............................, în valoare de ..................... lei
(valoarea de înregistrare în evidențele financiar-contabile ale asocierii, pentru fiecare bun);
- b)în numerar, cu .................................. lei, depuși în contul profesional ............... deschis la
........................................
- Cabinetulindividual (denumirea) ........................... contribuie cu titlu de aport:
- a)în natură (cu titlu de patrimoniu de afectațiune profesională), cu următoarele bunuri (se descriu pentru individualizare): ........................, în valoare de ................... lei
(valoarea de înregistrare în evidențele financiar-contabile ale asocierii, pentru fiecare bun);
- b)înnumerar, cu .............................. lei, depuși în contul profesional ................... deschis la ....................................
- 3._
Titlurile ce atestă apartenența aporturilor se vor indica în anexa ...................................................
Art. 4: Cota de participare la asociere
- Cotade participare la asociere convenită de părți este: Cabinetul individual .................................................. % Cabinetul individual ................................................. %
.......... .
Aporturile prevăzute la art. 3, aporturile în clientelă și activitatea profesională concretă au reprezentat criteriile de stabilire a cotei prevăzute mai sus.
- Toatecheltuielile necesare asocierii (remunerațiile pentru avocații salarizați, salariile, retrocedările de onorarii pentru avocații colaboratori, cheltuielile de întreținere, cu chirii, amortizări, taxe și impozite aferente bunurilor folosite în interesul asocierii, costul materialelor, consumabilelor, investițiilor, utilităților și dotărilor, precum și orice alte cheltuieli) sunt suportate de către asociere din veniturile realizate de către
- Dupădeducerea cheltuielilor prevăzute la 4.2 venitul rămas se distribuie între asociați conform cotelor convenite la pct. 4.1.
- Asociațiipot conveni înainte de distribuirea menționată la 4.3 constituirea unui fond de rezervă al asocierii.
- Cotade participare la asociere conferă asociaților dreptul și obligația de a încasa venitul și de a suporta
Art. 5: Conducerea și coordonarea asocierii
- Organulde conducere al asocierii este adunarea generală formată din titularii cabinetelor individuale
- (sevor menționa clauze convenite privind conducerea și coordonarea asocierii, cu respectarea Legii și a Statutului profesiei de )
- Asociațiidesemnează cu unanimitate de voturi un coordonator care va reprezenta asocierea în raporturile cu terții.
Art. 6: Exercitarea profesiei
- Fiecareasociat exercită profesia de avocat în numele
În actele sale profesionale fiecare asociat va indica denumirea (forma) asocierii.
- Asociațiivor consacra în beneficiul asocierii întreaga lor activitate profesională și se vor informa reciproc în legătură cu
- (Potfi incluse clauze convenite privind organizarea exercitării profesiei, pentru cazul incapacității temporare de exercitare a profesie, privind răspunderea profesională , cu respectarea Legii și a Statutului profesiei de avocat.)
Art. 7: Încetarea asocierii. Lichidarea asocierii
(Pot fi incluse clauze convenite, cu respectarea Legii și a Statutului profesiei de avocat.)
pag. 67 2/16/2022 :
Art. 8: Alte clauze
....................
Art. 9: Dispoziții finale
Prezenta convenție va fi depusă la barou de coordonatorul asocierii, avocatul ..............., și va intra în vigoare în condițiile prevăzute de Lege și de Statutul profesiei de avocat.
Încheiat astăzi, ......................, la ..................., în ....................... exemplare, câte unul pentru fiecare parte, iar unul spre a fi depus la decanatul baroului.
Semnăturile avocaților titulari și ștampila fiecărui cabinet individual: 1...................................................
2...................................................
Depus astăzi,........................................., la Baroul .......................................
Examinat și avizat în ședința consiliului baroului din........................
ANEXA Nr. XXX: REGISTRUL DE EVIDENȚĂ a societăților profesionale cu răspundere limitată
Uniunea Națională a Barourilor din România Baroul......................................
Nr. crt. |
Denumirea societăților profesionale cu răspundere limitată |
Sediul principal (adresă, tel./fax, e-mail, pagină web |
Sediul secundar: (adresă, tel./fax, e-mail, pagină web) |
Birou de lucru: (adresă, tel./fax, e-mail, pagină web) |
Numele și prenumele asociaților |
Baroul în care asociatul este înscris |
Numele și prenumele avocaților care compun societatea/ modalitatea în care aceștia își exercită profesia (asociat, colaborator, salarizat în interiorul profesiei) |
Data înregistrării în registru |
Numărul și data eliberării certificatului de înregistrare |
Modificări ale actului constitutiv |
Alte mențiuni* |
1 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
4 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
5 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
6 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
7 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
- Sevor înregistra mențiuni privind notificările cesiunilor, transformarea sau reorganizarea societății, decesul asociaților, situația înscrierii în tablou
ANE XA Nr. XXXI: ME T ODOLOG IE de atestare a calificării de avocat pentru înscrierea în tabloul unui barou din România în situațiile prevăzute în cap. VIII din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat*
___
- Pentruavocații din statele care nu aparțin Uniunii Europene, Spațiului Economic European sau Confederației Elvețiene, seva menționa convenția bilaterală încheiată de N.B.R. cu organismul profesional similar din țara în care solicitantul are domiciliul, iar, în lipsa acesteia, se vor depune documente oficiale care să ateste existența și limitele reciprocității.
Aprobarea cererii privind exercitarea în România a profesiei de avocat și dobândirea dreptului de înscriere în tabloul unui barou din România se realizează potrivit următoarelor 3 etape, în temeiul art. 103 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Lege, și în conformitate cu prevederile Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare.
- Etapade informare
Scrisoarea adresată Uniunii Naționale a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R., de către solicitant se transmite secretariatului general al U.N.B.R., care va furniza datele cu privire la mijloacele de pregătire (cerere-tip de solicitare a accesului la profesie, cu lista documentelor care trebuie să însoțească cererea, tematica și bibliografia orientativă pentru proba de aptitudini).
- Etapade evaluare
- cererede solicitare a accesului la profesia de avocat (formular-tip), în care sunt menționate documentele necesare ce se anexează;
- douăfotografii tip legitimație;
- curriculumvitae - original, semnat;
- pașaport- copie xerox (fără legalizare);
- certificatul(atestatul) organismului profesional ori al autorității publice din statul al cărui cetățean este solicitantul sau, după caz, unde acesta își are domiciliul ori sediul profesional, cu legalizarea în original efectuată în statul respectiv și cu traducerea autorizată (efectuată de un notar public din România), ambele prezentate în termen de 3 luni de la data eliberării lor;
- diplomaemisă de o universitate sau de un colegiu universitar, prin care se certifică încheierea de către titular a unui ciclu de studii superioare cu durata minimă de 3 ani, în copie legalizată, cu legalizarea în statul respectiv și cu traducerea autorizată (efectuată de un notar public din România), ambele prezentate în termen de 3 luni de la data eliberării lor;
- certificatulde onorabilitate eliberat de autoritățile profesionale competente sau declarație dată în fața unei autorități competente din statul de origine ori de proveniență al solicitantului, în copie legalizată, cu legalizarea în original efectuată în statul membru al Uniunii Europene și cu traducerea autorizată (efectuată de un notar public din România), ambele prezentate în termen de 3 luni de la data eliberării lor;
- declarațiaexpresă a solicitantului că nu se află în niciunul dintre cazurile de nedemnitate și incompatibilitate
pag. 68 2/16/2022 :
prevăzute la art. 14 și 15 din Lege;
- declarațiepe propria răspundere dată la un notariat din România, reprezentând angajamentul de a nu desfășura alte activități în afara celei de avocat, incompatibile cu exercitarea profesiei de avocat în România;
- indicareaperioadei și a formei în care a exercitat profesia de avocat în România, anterior depunerii cererii (acolo unde este cazul);
- precizareaopțiunii solicitantului în legătură cu:
- efectuareaunui stagiu de adaptare de 3 ani;
- susținereaunui examen de verificare a cunoștințelor de drept românesc și de limbă română.
În cazul prevăzut la lit. a), cererea va fi însoțită de acordul scris al unui avocat român cu capacitate profesională deplină sau al unei forme de exercitare a profesiei în grup, care acceptă atribuțiile de îndrumător al stagiului de 3 ani al solicitantului.
Îndrumătorii de stagiu vor fi atestați anual de către barouri, pe baza opțiunii acestora și a activității lor profesionale. Lista îndrumătorilor de stagiu atestați va fi publicată pe pagina web a U.N.B.R.: www.unbr.ro
Condițiile colaborării dintre solicitant și îndrumător vor face obiectul unui contract între aceștia, care va respecta modelul prevăzut în anexa nr. IX la Statutul profesiei de avocat. Actul este necesar a fi prezentat U.N.B.R.
În timpul stagiului de adaptare, îndrumătorul va efectua evaluări preliminare la fiecare 6 luni și o evaluare finală la încheierea acestuia, care condiționează păstrarea de către solicitant a calității de membru al baroului în care s-a înscris ca avocat stagiar. Evaluările preliminare și evaluarea finală vor fi depuse la secretariatul general al U.N.B.R. prin grija solicitantului.
Nedepunerea în termen a evaluărilor preliminare va fi urmată de atenționarea în scris atât a solicitantului, cât și a îndrumătorului de stagiu.
În cazul prevăzut la lit. b), cererea va fi urmată de programarea probei de cunoștințe profesionale, care va avea loc numai după achitarea taxei de examinare, comunicată solicitantului prin grija secretariatului general al U.N.B.R.
Proba de cunoștințe profesionale va consta dintr-o evaluare orală, precum și dintr-o evaluare scrisă sub forma unui test-grilă cu câte 3 grupe de subiecte din domeniile de drept prevăzute în Regulamentul privind examenul de verificare a cunoștințelor de drept românesc și de limbă română, aprobat de Consiliul U.N.B.R.
Domeniul exceptat va fi cel pentru care solicitantul deține și prezintă diploma de studii superioare potrivit pct. 6. Comisia de evaluare va cuprinde avocații desemnați de Comisia permanentă a U.N.B.R. și poate cuprinde și cadre didactice universitare din domeniile prevăzute în Programa de evaluare a cunoștințelor profesionale.
Comisia de evaluare, ținând seama de tematica și de bibliografia orientativă, va elabora subiectele de evaluare orală, din care fiecare solicitant va extrage un singur subiect, și grila de evaluare scrisă.
Subiectele vor fi redactate atât în limba română, cât și în traducere, în limba engleză sau franceză (la alegerea solicitantului).
Taxa de examinare va trebui să acopere cheltuielile de organizare a probei de aptitudini, taxa individuală fiind determinată de numărul solicitanților aferenți unei sesiuni de evaluare organizate în limita termenului stabilit potrivit art. 34 alin. (3) din Legea nr. 200/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Nota de promovare a probei de aptitudini este 7 (șapte), cu o apreciere de la 1 (unu) la 10 (zece).
Comisia de evaluare întocmește un proces-verbal care se va atașa, împreună cu testul-grilă și referatul încheiat de comisie în urma examinării orale, documentelor anexate cererii de solicitare a accesului la profesie. În baza acestui document se încheie procedura de examinare a cererii.
- Etapaînscrierii în tabloul avocaților unui barou
- cerereade înscriere în tabloul baroului;
- depunereajurământului profesional scris, cu textul prevăzut de Lege;
- atestatulde asigurare profesională, conform Legii (copie, cu legalizarea în original);
- achitareataxei de înscriere în tabloul
ANEXA Nr. XXXII: CERERE de acordare a asistenței extrajudiciare
- model-
- Obiectulși natura solicitării:
- Datedespre solicitant: Numele:
Prenumele: Data nașterii: Naționalitatea:
Codul numeric personal: Adresa și codul poștal: Domiciliul/Reședința: Numărul de telefon: Adresa de e-mail:
După caz, reprezentantul legal:
- Dovezileprevăzute de lege privind starea materială a solicitantului și a familiei sale:
- Seanexează declarație pe propria răspundere a solicitantului cu privire la faptul că în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, cu specificarea formei, a cauzei, precum și a cuantumului acestui
Data: Semnătura
ANEXA nr. XXXIII: GHID privind utilizarea platformelor online de către avocați
Preambul/Natura juridică și utilitatea ghidului
Platformele online de intermediere a relației avocat-client sunt în plină expansiune în întreaga lume și reprezintă o nouă provocare pentru avocați și pentru organizațiile profesionale, cu atât mai mult cu cât criza pandemică tinde să accelereze digitalizarea piețelor și cererea de servicii online.
Deși utilizarea platformelor de intermediere online prezintă o serie de avantaje, permițând avocaților să se conecteze mai ușor cu clienții care doresc servicii juridice, activitatea online comportă riscuri de natură socială și profesională, pe care avocații trebuie să le cunoască și să le ia în considerare atunci când își oferă serviciile pe platformele online.
Prezentul ghid, elaborat în conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/1.1501, legislația profesiei de avocat și Ghidul
pag. 69 2/16/2022 :
CCBE2 privind utilizarea platformelor online de către avocați, trasează liniile de bază în relația avocat-platformă-client, în scopul protejării intereselor clienților și avocaților, prin conștientizarea riscurilor profesionale la care pot fi expuși.
___
1Regulamentul (UE) 2019/1.150 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind promovarea echității și a transparenței pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online, direct aplicabil în statele membre din 12 iulie 2020.
2Ghidul CCBE privind utilizarea platformelor online de către avocați (iunie 2018).
Din perspectiva Comisiei Europene, furnizarea serviciilor juridice prin intermediul platformelor online nu poate fi considerată ca fiind nereglementată doar pentru că aceasta nu este prevăzută specific în normativul național, întrucât statele membre au obligația aplicării acelorași reguli acestor servicii ca și regulile care sunt aplicabile serviciilor tradiționale.
Având în vedere faptul că profesia de avocat se caracterizează prin reglementări și norme deontologice specifice, trebuie făcută precizarea că niciun furnizor de servicii de intermediere online nu poate oferi direct și în nume propriu servicii ce intră în sfera de exercitare a profesiei de avocat, potrivit Legii nr. 51/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nici online, prin intermediul platformelor, și nici în orice alt mod. Acești furnizori oferă servicii de intermediere avocat-client prin intermediul platformei. Serviciile juridice nu pot fi oferite consumatorilor decât direct de către avocați, în condițiile prevăzute de lege.
Fără îndoială, prezența avocaților pe platformele online care intermediază servicii juridice naște numeroase provocări, de la respectarea legislației specifice și a deontologiei profesionale până la aspectele tehnice privind modul de raportare a avocatului la deținătorul platformei și chiar la client în mediul digital etc.
Prezentul ghid este menit să conducă la conștientizarea de către avocați a noilor provocări date de amploarea fenomenului de digitalizare a serviciilor și la îndrumarea acestora în abordarea relațiilor create în mediul online.
Ghidul se dorește a fi un instrument cu caracter de recomandare, flexibil și permanent adaptabil la evoluția instrumentelor oferite de mediul online.
- Cadrullegal
- Reglementărigenerale
Cadrul normativ general de reglementare a platformelor de intermediere online este dat de Regulamentul (UE) 2019/1.150 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind promovarea echității și a transparenței pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online3, denumit în continuare Regulament. Acesta este direct aplicabil în statele membre din data de 12 iulie 2020.
____
3Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 186/57 din 11.07.2019.
Regulamentul este urmat de Comunicarea Comisiei Europene: Orientări privind transparența ierarhizării în temeiul Regulamentului (UE) 2019/1.150 al Parlamentului European și al Consiliulu4i . Scopul acestor orientări este acela de a facilita respectarea de către furnizorii de servicii de intermediere online a cerințelor Regulamentului referitor la ierarhizarea/vizibilitatea relativă a ofertelor de servicii în cadrul platformelor.
____
4Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 424/1 din 8.12.2020.
În aplicarea Regulamentului, Consiliul Concurenței a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/1.150 al Parlamentului European și al Consiliului din
20 iunie 2019 privind promovarea echității și a transparenței pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online, precum și pentru completarea Legii concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare5.
____
5Acest proiect a fost avut în vedere la elaborarea prezentului ghid, care trebuie însă finalizat imediat după adoptarea proiectului.
- Reglementăriprofesionale specifice
Regulamentul este cadrul normativ general care reglementează platformele de intermediere online pentru orice furnizori de bunuri și servicii, indiferent de domeniul de activitate comercială sau profesională.
Însă relația avocat-client se desfășoară sub rezerva normelor profesionale specifice, care au scopul de a proteja atât clienții, cât și avocații și sunt obligatorii pentru avocați. Ca atare, avocații care utilizează o platformă online în scopul de a furniza servicii juridice trebuie să respecte în primul rând regulile profesionale specifice, care uneori derogă de la cele generale sau sunt mai stricte decât acestea, în special în privința confidențialității și protecției secretului profesional, a regulilor privind publicitatea și sub aspectul interdicției partajării onorariilor. Astfel, ori de câte ori își oferă serviciile pe platformele de intermediere online, avocații trebuie să analizeze dacă platforma respectivă oferă garanțiile respectării de către avocați a reglementărilor profesionale, respectiv: Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Statutul profesiei de avocat, Codul deontologic al avocatului român.
Obiectivul adaptării regulilor profesionale specifice la domeniul tehnologiilor informaționale este de a asigura același nivel de protecție în mediul digital ca și în cel tradițional.
- Altereglementări
În funcție de context, sunt și alte acte normative care trebuie avute în vedere de către avocați atunci când își oferă serviciile pe platformele de intermediere online, cum sunt cele referitoare la concurență, la protecția datelor personale, securitatea informatică, legislația spălării banilor în ceea ce privește obligațiile de cunoaștere a clientelei și de raportare etc.
- Noțiuniși terminologie
- Platformade intermediere online, denumită în continuare platforma, acționează ca o "piață", permițând întâlnirea cererii cu Aceste platforme oferă servicii de intermediere online avocat-client și alte instrumente tehnice care permit sau facilitează livrarea serviciilor avocaților. Este important de menționat că aceste platforme nu pot oferi în nume propriu consultanță juridică sau alte servicii avocațiale (care sunt rezervate doar avocaților).
Funcționarea platformei de intermediere online implică mai multe relații diferite (relația avocat-furnizorul platformei, furnizorul platformei-client, relația avocat-client) și contracte.
pag. 70 2/16/2022 :
- "Serviciilede intermediere online" se referă la servicii ale societății informaționale care se caracterizează prin faptul că vizează să faciliteze inițierea de tranzacții directe între întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online (avocați) și consumatori (potențiali clienți), indiferent dacă tranzacțiile sunt încheiate, în final, online, pe platforma online a furnizorului de servicii de intermediere online în cauză sau a întreprinderii utilizatoare de servicii de intermediere online, offline sau dacă nu se mai încheie deloc6.
____
6Paragraful 10 din Regulament.
Pentru a intra sub incidența Regulamentului, serviciile de intermediere online trebuie să îndeplinească trei condiții7 cumulative:
___
7- Art. 2 alin. 2 din Regulament.
- suntservicii ale societății informaționale în sensul 1 alin. (1) lit. (b) din Directiva (UE) 2015/1.535 a Parlamentului European și a Consiliului, adică "orice serviciu prestat în mod normal în schimbul unei remunerații, la distanță, prin mijloace electronice și la solicitarea individuală a beneficiarului serviciului";
- lepermit întreprinderilor utilizatoare de servicii de intermediere online să ofere bunuri sau servicii consumatorilor, cu scopul de a facilita inițierea unor tranzacții directe între respectivele întreprinderi și consumatori, indiferent de locul în care se încheie în final respectivele tranzacții;
- suntfurnizate întreprinderilor utilizatoare de servicii de intermediere online pe baza unei relații contractuale între furnizorul respectivelor servicii și întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online care oferă bunuri sau servicii
- "Furnizorde servicii de intermediere online" înseamnă orice persoană fizică sau juridică care furnizează sau se oferă să furnizeze servicii de intermediere online întreprinderilor utilizatoare de servicii de intermediere online8.
___
8 - Art. 2 alin. 3 din Regulament.
- Înaccepțiunea Regulamentului, avocatul se încadrează în noțiunea de "întreprindere utilizatoare de servicii de intermediere online"9, care înseamnă "orice persoană fizică care acționează în capacitate comercială sau profesională sau orice persoană juridică care oferă bunuri sau servicii consumatorilor, prin intermediul serviciilor de intermediere online, în scopuri legate de activitatea sa comercială, de afaceri, meșteșugărească sau profesională"10.
____
9Conform Regulamentului, avocatul poate intra în noțiunea de "întreprindere utilizatoare de servicii de intermediere online", atunci când apare ca utilizator al platformelor de intermediere, sau "utilizator profesional de site-uri", când apare ca utilizator al motoarelor de căutare.
- - 2 alin. 1 din Regulament.
- "Consumator"înseamnă orice persoană fizică care acționează în alte scopuri decât cele legate de activitatea comercială, de afaceri, meșteșugărească sau profesională a acestei persoane11. Pentru avocat, acesta este clientul (potențial).
___
- - 2 alin. 4 din Regulament.
- Clasificareaplatformelor online
În modelul de platformă de intermediere avocat-client, furnizorul de platformă acționează ca un intermediar între avocați și clienți: primul este conectat la platforma care le oferă serviciile, iar acesta din urmă alege un furnizor de servicii12.
___
12Ghidul CCBE privind utilizarea platformelor online de către avocați.
Serviciile de intermediere diferă în principal în funcție de implicarea furnizorului de platformă.
- Directoare/Anuareale avocaților13
___
13În dreptul continental se folosește termenul "anuare", iar în dreptul anglo-saxon, "directoare".
Acestea sunt website-uri pe care sunt înregistrate datele de contact ale avocaților, certificatele de specializare (dacă este cazul) sau domeniile de practică ale avocaților. Furnizorul platformei nu este implicat în niciun fel în alegerea avocatului de către un potențial client. Clientul este cel care selectează avocatul în baza opțiunilor de căutare, care pot fi: numele avocatului, domeniul de practică, aria geografică în care profesează, vechimea în profesie, dreptul de a pune concluzii la diferite instanțe sau orice alte criterii pe care clientul înțelege să le folosească în opțiunile de căutare oferite de platformă.
Accesul avocaților la aceste site-uri este în general deschis, în sensul că orice avocat se poate înregistra, iar furnizorul platformei nu face nicio selecție între avocați. În general, avocații nu plătesc ca să fie menționați pe platformă și uneori chiar sunt înscriși fără voința lor.
Clientul contactează avocatul ales de el în conformitate cu procedurile furnizate (telefon, e-mail etc.). Odată stabilit contactul, avocatul ar trebui să aibă o relație autonomă și directă cu clientul său.
- Platformede recomandare a avocaților
Aceste site-uri reprezintă mai mult decât directoarele, respectiv anuarele, întrucât un furnizor de servicii de intermediere este implicat în alegerea avocatului de către client, prin una sau mai multe din următoarele modalități: când platforma în sine selectează avocații care apar pe website, definește ordinea apariției pe site sau modul în care apar, recomandă un avocat sau direcționează un client către anumiți avocați etc.
Aceste tipuri de platforme sunt uneori echipate cu instrumente de evaluare sau rating pentru avocați, pentru a ierarhiza avocații după diverse criterii, care pot influența alegerea pe care o face clientul. De obicei, astfel de platforme primesc o remunerație fie de la avocat, fie de la client.
Se recomandă atenție sporită în utilizarea acestui tip de serviciu, respectiv în acceptarea instrumentelor de rating, existând astfel o expunere publică ce conduce la riscuri de imagine pentru avocat. În plus, riscul de a încălca regulile concurenței loiale și cele deontologice este semnificativ.
pag. 71 2/16/2022 :
- Platformede intermediere servicii și brokeraj juridic
Aceste platforme oferă posibilitatea clienților de a pune întrebări juridice, iar furnizorul de platformă alege un avocat "bun" din rețeaua sa de colaboratori sau "cabinete afiliate". Aceste website-uri solicită cel mai adesea clientului informații privind identitatea acestuia, natura litigiului sau chiar cuantumul onorariilor pe care ar fi de acord să le plătească profesionistului. Avocații sunt, de asemenea, chemați să răspundă cu o cerere de ofertă. Prin urmare, principalul risc constă în faptul că furnizorul platformei online interferează în relația dintre client și avocat și, de asemenea, produce breșe în secretul profesional, mai ales dacă editorul platformei intenționează să ofere monitorizarea calității serviciului furnizat.
- Platformede întrebări și răspunsuri tip forum (Q&A)
Această categorie include website-uri unde direct sau indirect este prestat un serviciu juridic pentru care platforma, care este și prestator, poate fi plătită în principal de către client (de exemplu, prin abonament la platforma respectivă pentru a putea posta întrebări). Astfel de platforme pot fi gratuite atât pentru avocați, cât și pentru clienți. Ceea ce urmăresc este creșterea traficului online, astfel încât să obțină cât mai multă finanțare din reclame.
De cele mai multe ori, avocații oferă răspunsuri scurte și gratuite pe astfel de platforme, mai mult în ideea de a identifica potențiali clienți cu care să dezvolte relația ulterior.
Avocații ar trebui să se intereseze cu privire la modul în care își obțin veniturile astfel de platforme pentru a evita să ofere consultanță juridică plătită, de fapt, platformei.
- Platformede întrebări și răspunsuri automatizate Acestea pot fi, spre exemplu:
- chatbotscare oferă un serviciu de conversație folosind inteligența artificială;
- website-uricare utilizează procese automatizate, cum ar fi șabloane sau automatizare
Standardizarea unor aspecte ale muncii de rutină a avocatului cu ajutorul inteligenței artificiale se înscrie în tendințele evidente ale economiei digitale. Tot mai multe societăți de avocatură folosesc inteligența artificială pentru reducerea costurilor.
Platformele online prin care se poate interoga un robot în chestiuni juridice simple, de rutină, se înscriu în contextul tendințelor de democratizare a accesului la informația juridică.
- Recomandăriși principii generale
Avocații își pot oferi serviciile numai pe platformele de intermediere care respectă principiile și reglementările specifice profesiei de avocat, în special pe cele privind secretul profesional și confidențialitatea relației avocat-client, principiul liberei alegeri a avocatului și principiul concurenței loiale. Avocații trebuie să respecte regulile privind concurența profesională, să își exercite activitatea cu bună-credință, potrivit uzanțelor cinstite, cu respectarea intereselor clienților și a cerințelor concurenței loiale în mediul online potrivit acelorași reguli ca în mediul offline.
Principalele aspecte de care trebuie să țină seama avocatul, potrivit reglementărilor profesionale, atunci când utilizează o platformă online în scopul de a furniza servicii juridice sunt următoarele:
- Obligativitatea stabiliriiunei relații contractuale directe cu clienții
În ceea ce privește relația cu clientul, aceleași reguli pe care avocatul le aplică în relația cu clientul în mediul offline trebuie aplicate și în mediul online.
Avocatul este obligat să stabilească întotdeauna o relație contractuală directă cu clientul.
Avocații nu pot permite nicio interferență a furnizorului platformei în relația cu clienții care le-ar putea afecta independența sau secretul profesional.
- Cunoaștereaclientelei de către avocat
Avocatul are obligația de a se informa asupra identității clientului pentru a evita conflictele de interese. Atunci când avocații se angajează într-o relație cu clienții printr-o platformă online, aceștia ar trebui să aplice reguli obligatorii la orice relație nouă, inclusiv în privința cerințelor de cunoaștere a clientelei sau a celor privitoare la protecția datelor personale, conform legii.
Poate fi de asemenea analizat riscul de a fi abordat de un potențial client, care are calitatea de adversar/parte potrivnică (sau un interpus) într-o situație juridică reală cu un client al avocatului, care, expunând o situație identică, ar putea afla strategia sau modul de abordare a acestuia în cauza reală. Astfel de documente ce cuprind strategia juridică pot ajunge ulterior, depuse în scop potrivnic, în cadrul dosarului aflat pe rolul instanței, pentru a prejudicia apărarea. Aceleași probleme se ridică și în cazul în care chiar deținătorul platformei poate avea interese directe (spre exemplu, o platformă deținută de o companie de asigurări) sau în cazul în care s-ar putea induce un fals conflict de interese prin abordarea avocatului de către un (potențial) client care are acest scop, pentru a-l vulnerabiliza.
- Principiiprivind costurile și onorariile
De cele mai multe ori, participarea avocatului pe platformele de intermediere presupune costuri sub diverse forme: taxă fixă lunară sau anuală, plata per click, plata pentru una sau mai multe sesizări neexclusive sau exclusive, plata pe caz acceptat, plata pentru reclamă, poziționare sau ierarhizare etc.
- a)O anumită poziție de vizibilitate pe platformă poate fi gratuită sau plătită. Este gratuită atunci când modelul economic al furnizorului nu se bazează pe taxele plătite de avocați, cum ar fi în cazul în care interesul economic al furnizorului platformei este de a atrage un număr maxim de avocați, deoarece clienții plătesc informațiile furnizate de avocați.
- b)Poziția de vizibilitate pe platformă poate fi, de asemenea, supusă unei taxe care poate varia, întrucât nu toate pozițiile sunt Se recomandă atenție privind plata sau încurajarea plății unui astfel de produs, întrucât ar determina o competiție tarifară ce ar dezavantaja avocații, stimulați astfel să plătească mai mult unii față de ceilalți.
- c)În anumite cazuri, se susține că taxa plătită furnizorului platformei este o rată forfetară a contribuției la costurile Cu toate acestea, în general, furnizorii de platforme nu își propun doar să acopere costurile tehnice, ci și să obțină un profit. Mai mult, este imposibil ca avocatul să verifice costurile tehnice care corespund vânzării individuale pe platformă, în special în cazul platformelor double sided.
În toate circumstanțele, trebuie respectate regulile deontologice.
Cu privire la onorarii, avocații trebuie să respecte regulile profesionale privind stabilirea acestora și interdicția de partajare a lor, cum ar fi comisioanele din onorarii. Avocatului îi este interzis să își împartă onorariile cu o persoană care nu este avocat, cu excepția cazului în care reglementările profesionale permit conlucrarea cu experți sau alți specialiști, impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului.
Este interzisă partajarea onorariilor cu alți profesioniști, în special în cazul în care furnizorul platformei percepe o taxă
pag. 72 2/16/2022 :
pentru serviciile de intermediere, care ar putea fi cotă-parte din onorariul avocatului. Se recomandă respectarea acestor norme nu doar pentru protecția financiară a confraților (care se pot expune negativ acestor tendințe ale pieței), cât și pentru a proteja principiile de bază ale profesiei, precum secretul profesional, confidențialitatea etc., în situații în care avocații ar trebui să declare furnizorului de platforme termenii și condițiile contractului de asistență juridică.
- Informareapublicului și publicitatea
Pe lângă serviciile de intermediere, platformele online pot conține instrumente de promovare a avocaților. Acestea cuprind spații publicitare sau spații publicistice în care se pot plasa reclame, articole de specialitate și/sau advertoriale.
Orice comunicare publică și/sau orice formă de publicitate utilizată de un avocat sau de o formă de exercitare a profesiei în spațiul public online este permisă, cu condiția ca aceasta să respecte reglementările profesionale legale, statutare și deontologice, precum și regulile concurenței oneste.
Avocații sunt obligați să pună la dispoziția clienților, înainte de încheierea contractului cu clientul și înainte de orice prestație juridică, informațiile prevăzute de art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 68/2010, cu modificările ulterioare.
Orice informații transmise prin comunicări făcute de avocat pe platforme, în scopul promovării serviciilor avocațiale, trebuie să corespundă unor criterii obiective de verificare a veridicității14.
____
14Codul deontologic al avocatului român: art. 20 alin. 5-8.
Pe platformele de intermediere, avocatul este autorizat să informeze publicul despre serviciile pe care le oferă, cu condiția ca informația să fie fidelă, obiectivă și veridică și să respecte principiile esențiale ale profesiei, reglementările profesionale și regulile unei concurențe loiale și oneste, să nu conțină informații false ori care ar putea induce publicul în eroare sau ar afecta imaginea profesiei ori reputația colegilor15.
___
15Codul deontologic al avocatului român: art. 20 alin. 3-4. Comunicările avocatului pe platformele online nu pot conține16:
___
16Codul deontologic al avocatului român: art. 20 alin. 6.
- onorariilepracticate în relația cu clienții. Anunțarea tarifelor orare este permisă, cu condiția ca acestea să fie aceleași pentru toți clienții;
- mențiunifalse ori cu potențial de a induce în eroare și care nu pot fi verificate privind rezultatele obținute, identitatea clienților, numărul de dosare, cifra de afaceri sau procentajul de succes;
- mențiunicomparative și/sau denigratoare;
- comunicăriprin care să asigure clienții sau potențialii clienți de garanția rezultatului;
- referirila funcții sau activități care nu au legătură cu exercitarea profesiei de avocat, precum și orice referire la eventuale rezultate ce ar putea fi generate de rolurile jurisdicționale ori în cadrul altor autorități
În promovarea serviciilor sale, avocatul nu se poate folosi de notorietatea clientului său.
Avocatul trebuie să se abțină de la orice formă de publicitate prin care se aduce atingere imaginii profesiei de avocat. Avocații nu pot accepta profilarea lor în scopurile de marketing ale platformei.
- Transparențaparametrilor de ierarhizare
Avocatul trebuie să manifeste atenție la modalitățile de recomandare oferite de platforme, în scopul evitării încălcării regulilor concurenței oneste și al evitării riscurilor de afectare a imaginii sau reputației profesionale.
Majoritatea platformelor fac diferite ierarhii, clasamente, poziționări ale avocaților în funcție de diferiți parametri mai mult sau mai puțin transparenți. Acești parametri pot fi foarte diverși, de exemplu: numărul, recenziile sau ratingul clienților, interacțiunea dintre avocat și client (de exemplu, întrebări care au primit răspuns, viteza de reacție), istoricul soluționării litigiilor (de exemplu, numărul de plângeri ale consumatorilor, soluțiile găsite), contractele încheiate, tarifele orare practicate etc.
Ierarhizarea ar putea fi manipulată cu rea-credință, fiind influențată de interese proprii ale furnizorilor serviciilor de intermediere, care pot pune în poziții preferențiale propriile servicii. De multe ori, furnizorii platformei sunt implicați direct în afacerile privind serviciile oferite: de exemplu, o societate de audit financiar sau contabilitate care oferă inclusiv consultanță juridică prin societăți de avocatură partenere. În acest sens, furnizorii de platforme trebuie să fie transparenți și să prezinte exhaustiv orice avantaj pe care îl pot oferi propriilor lor servicii față de alții.
Ierarhia se referă la vizibilitatea relativă a ofertelor de servicii, astfel cum sunt acestea prezentate, organizate sau comunicate de către furnizorii de servicii de intermediere online, rezultând din utilizarea secvențierii algoritmice a unor mecanisme de evaluare sau notare, a efectelor vizuale distinctive sau a altor instrumente de scoatere în evidență ori a unor combinări ale acestora17.
___
17Paragrafele 24-25 și art. 2 alin. 8 din Regulament.
Manipularea cu rea-credință a ierarhizării pe o platformă ar putea avea un impact negativ asupra libertății de alegere a avocatului și uneori și asupra reputației acestuia. De aceea, avocații trebuie să manifeste prudență sporită față de platformele care conțin instrumente de evaluare, rating/ranking ale prestațiilor avocațiale și orice alte instrumente comparative sau care sunt contrare principiilor esențiale ale profesiei.
Nu toți avocații înscriși pe o platformă pot apărea pe prima pagină a acesteia și într-o poziție vizibilă. Totuși, conform Regulamentului, pentru a nu încălca regulile concurenței, furnizorii platformelor de intermediere trebuie să respecte condițiile privind transparența și previzibilitatea parametrilor de ierarhizare.
Furnizorii ar trebui să prezinte în prealabil principalii parametri de ierarhizare, pentru a spori previzibilitatea pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online, pentru a le permite acestora să înțeleagă mai bine modul de funcționare a mecanismului de ierarhizare. Previzibilitatea implică faptul că furnizorii de servicii de intermediere online stabilesc ierarhia într-un mod nearbitrar.
Având în vedere aspectele extrem de sensibile privind ierarhizarea utilizatorilor în contextul regulilor privind concurența, Comisia Europeană a adoptat Orientări detaliate privind transparența ierarhizării în temeiul Regulamentului (UE) 2019/1.150 al Parlamentului European și al Consiliului18.
pag. 73 2/16/2022 :
____
18Comunicarea Comisiei: Orientări privind transparența ierarhizării în temeiul Regulamentului (UE) 2019/1.150 al Parlamentului European și al Consiliului.
Aceste reguli sunt cu atât mai stricte în cazul avocaților și de aceea ar trebui evitate platformele în cadrul cărora ierarhizarea se face în baza unor parametri netransparenți și imprevizibili sau incompatibili cu reglementările specifice profesiei.
Pe de altă parte, având în vedere riscurile unei reputații negative, avocatul trebuie să manifeste prudență atunci când își oferă serviciile pe platforme care permit evaluarea publică a acestora, deoarece astfel de evaluări pot fi făcute cu rea- credință sau de către persoane care nu sunt calificate să facă astfel de aprecieri. Practica C EDO19 arată, pe de o parte, că interzicerea evaluărilor făcute de clienți poate echivala cu o limitare a dreptului la exprimare a consumatorului (client), iar, pe de altă parte, investiția financiară în publicitate cu scopul dobândirii unor potențiali clienți poate încuraja avocatul să solicite o clasare cât mai bună pe platformă. Se recomandă avocaților evitarea expunerii în clasamente atât din perspectiva respectării normelor privind concurența loială, cât și din perspectiva expunerii lor de către deținătorul platformei de intermediere cu date și informații față de terți (spre exemplu, date despre colaboratorii lor - experți, clienți etc.). Garanțiile de anonimizare (ulterioară) a datelor nu sunt certe, din punct de vedere tehnic, acestea putând fi, de cele mai multe ori, recuperate.
____
19Decizia CEDO în cazul Włodzimierz Kucharczyk v Polonia din 24 noiembrie 2015.
- Utilizareași asigurarea securității datelor colectate pe platformă
În stabilirea relației cu furnizorul platformei de intermediere a serviciilor, avocatul trebuie să acorde atenție garanțiilor privind stocarea și utilizarea/reutilizarea datelor și informațiilor colectate de platformă.
Abordarea relațiilor cu furnizorii de servicii de intermediere online naște și o serie de provocări din afara sferei de cunoaștere profesională.
Printre acestea, enumerăm:
- risculsecurității IT;
- accesulneautorizat al persoanelor terțe la datele și informațiile furnizate;
- stocareadatelor și reutilizarea lor de către furnizorii de platforme;
- lipsaaccesului avocatului la datele furnizate de el însuși clientului, în cazul unei dispute cu furnizorul platformei;
- osecuritate cât mai bună a platformei, care să reducă accesul altor utilizatori, avocați sau clienți la datele și informațiile furnizate în cadrul serviciului;
- furtulde identitate al utilizatorilor (avocați sau clienți) prin acces
Fără a fi limitativă, enumerarea de mai sus este de natură a atrage atenția avocaților utilizatori ai platformelor de intermediere asupra riscurilor, cu atât mai mult cu cât, în general, principalele subiecte abordate cu furnizorul platformei se axează pe sfera marketingului și a funcționării efective.
Avocatul trebuie să selecteze acei furnizori de platforme care furnizează detalii reale și clare asupra tipului de securitate IT și certificatele pe care le dețin în acest sens.
Avocatul trebuie să analizeze dacă poate avea încredere în platforma online pornind de la cercetarea certificatului de server web SSL, care asigură două lucruri ce stau la baza oricărei relații bazate pe încredere: cunoașterea identității persoanei/entității cu care comunici (a deținătorului site-ului web, în cazul nostru) și protejarea confidențialității datelor pe care le comunici (date cu caracter personal, date bancare, user și parolă etc.).
Avocatul trebuie să se asigure de protejarea informațiilor transmise, deoarece certificatele de server creează o conexiune securizată SSL între website-ul și browser-ul utilizatorului, astfel încât datele confidențiale introduse de utilizator pe site sunt protejate prin criptare și nu pot fi vizualizate de persoane neautorizate.
Avocatul trebuie să se informeze cu privire la garanțiile protecției confidențialității avocat-client pe care le asigură platforma.
Avocatul trebuie sa se informeze cu privire la modul în care sunt procesate și utilizate datele clienților și trebuie să se asigure că furnizorul platformei va raporta acestora, precum și avocaților orice breșe de securitate și orice încălcări ale Regulamentului general privind protecția datelor G DPR. Avocatul trebuie să solicite furnizorului de platformă detalii cu privire la tipul de securitate IT pe care acesta îl utilizează sau pe care, prin certificări, încearcă să îl atingă. Avocatul trebuie să solicite nivelul de securitate IT p9, nivel ce poate asigura securitatea datelor furnizate platformei.
Este de asemenea important să fie analizată jurisdicția în care sunt stocate datele de către un anumit furnizor de platformă. Dacă este posibil, avocații ar trebui să evite stocarea datelor clientului în jurisdicții din afara UE sau pe platforme ale căror furnizori nu pot oferi garanții legate de jurisdicția în care se află datele stocate. Așadar, chiar dacă furnizorul platformei de intermediere a serviciilor este o companie din spațiul UE, aceasta poate avea serverul de stocare a datelor în afara acestui spațiu, în jurisdicții în care criptarea datelor nu oferă garanții suficiente sau clare.
Se recomandă utilizarea platformelor dedicate exclusiv serviciilor juridice față de cele dedicate unor servicii de larg consum, din perspectiva securității modului de separare, stocare și utilizare a datelor și informațiilor colectate ca urmare a diverselor servicii intermediate.
În orice caz, relaționarea cu platformele de intermediere ar trebui să stabilească dacă datele clienților stocate de prestatorul de servicii rămân accesibile acestora la rezilierea contractului și/sau în cazul unei dispute între avocat și prestatorul de servicii de intermediere.
În cazul unei dispute între avocat și deținătorul platformei, accesul acestuia la clienții gestionați, la datele și informațiile furnizate ar putea fi sistat, caz în care avocatul este lipsit de posibilitatea dovedirii/înregistrării identității clientului în fața oricăror organisme de control, indiferent dacă acestea ar putea proveni din interiorul profesiei sau din afara ei. Totodată, în considerarea instrumentelor facile pe care platforma le poate oferi în scopul încărcării de documente, acestea ar putea fi pierdute în cazul în care nu există o alternativă de stocare.
- Reglementăriși principii privind relația avocatului cu furnizorul de platformă
- Termeniiși condițiile furnizorului de platformă
- Furnizoriide servicii de intermediere au obligația de a pune la dispoziția întreprinderilor utilizatoare de servicii de intermediere online, respectiv avocaților, într-o formă ușor accesibilă, termenii și condițiile lor, inclusiv în etapa precontractuală a relației lor De cele mai multe ori, acești furnizori au tendința de a prestabili în mod unilateral termenii și condițiile în relațiile contractuale și de a negocia de pe poziții de forță cu utilizatorii profesionali de site-uri, respectiv avocații, care au nevoie de instrumente pentru a-și oferi serviciile pe piețele digitale.
pag. 74 2/16/2022 :
- Prinurmare, ori de câte ori un avocat hotărăște să își ofere serviciile pe platformele online, trebuie să verifice cu mare atenție termenii și condițiile care reglementează relația contractuală cu furnizorul de servicii de intermediere20.
____
- - 2 alin. 10 din Regulament.
- În privințatermenilor și condițiilor, furnizorii de servicii de intermediere online au următoarele obligații prevăzute în Regulament21.
____
- - 3 din Regulament.
- Furnizoriide servicii de intermediere online se asigură că termenii și condițiile:
- suntredactate într-un limbaj simplu și inteligibil;
- suntușor accesibile pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online pe parcursul tuturor etapelor relației comerciale cu furnizorul de servicii de intermediere online, inclusiv în etapa precontractuală;
- stabilescmotivele pentru deciziile de a suspenda, de a sista sau de a impune orice alt fel de restricție privind, în totalitate sau în parte, furnizarea serviciilor lor de intermediere online către întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online;
- includinformații privind toate canalele suplimentare de distribuție și programele afiliate potențiale prin care furnizorul de servicii de intermediere online ar putea comercializa bunurile și serviciile oferite de întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere
- includinformații generale privind modul în care termenii și condițiile afectează proprietatea și controlul drepturilor de proprietate intelectuală ale întreprinderilor utilizatoare de servicii de intermediere
- Clauzenecesare în contractul avocatului cu furnizorii de platformă
De cele mai multe ori platformele nu negociază cu avocații contracte personalizate, ci se rezumă la semnarea acordului avocatului în privința termenilor și condițiilor prestabilite, care țin loc de contract.
Totuși, avocatul nu ar trebui să accepte un contract de adeziune fără a se asigura că platforma oferă garanțiile respectării legislației, inclusiv a reglementărilor și deontologiei profesionale a avocaților, în special în privința următoarelor aspecte:
- a)dreptul avocatului de a stabili o relație contractuală directă cu clientul;
- b)angajamentul furnizorului platformei privind respectarea confidențialității avocat-client;
- c)angajamentul furnizorului platformei că nu va interveni sub nicio formă în relația avocat-client;
- d)angajamentul furnizorului platformei că nu va interveni în alegerea avocatului și nu va influența în vreun fel această alegere (platforma respectivă nu ar trebui să ofere vreo posibilitate de reclamă sau de evidențiere a unor avocați în detrimentul celorlalți; eventualele criterii de căutare ar trebui să fie obiective);
- e)dreptul avocatului de a nu accepta un client;
- f)angajamentul platformei de intermediere că nu va interveni în niciun fel în modalitatea de stabilire și percepere a onorariului;
- g)garanțiile privind protecția datelor cu caracter personal și informații privind modul în care sunt utilizate datele cu caracter personal atât ale avocaților, cât și ale clienților;
- h)condițiile de acces la baza de date/informații utilizate în relația cu clienții, prin intermediul platformei, în cazurile apariției unei dispute cu platforma ce conduce la restricționarea accesului pentru
Pentru a garanta avocatului suficient de clar unde și cui îi sunt comercializate serviciile, furnizorii de servicii de intermediere online ar trebui să asigure transparența față de acesta în ceea ce privește toate canalele de distribuție suplimentare și potențialele programe afiliate pe care le pot utiliza serviciile de intermediere online pentru a promova serviciile sale.
Din practică observăm că aceste "contracte" sunt de adeziune, în sensul în care acestea sunt redactate și puse la dispoziție de către platforma respectivă, avocatul având doar posibilitatea de a accepta sau nu. În aceste condiții, o responsabilitate mare revine avocatului, care are obligația de a verifica toate aspectele evidențiate mai sus pentru a evita riscurile enumerate în utilizarea acelor platforme care nu oferă suficiente garanții pentru respectarea reglementărilor și deontologiei specifice profesiei de avocat.
- RolulUniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) în elaborarea codurilor de conduită privind participarea avocaților la platformele de intermediere online
Regulamentul prevede elaborarea de către furnizorii de platforme a unor coduri de conduită care să reglementeze sub aspect deontologic participarea utilizatorilor la astfel de platforme. Se precizează că la elaborarea codurilor de conduită, în consultare cu toate părțile interesate relevante, ar trebui să se țină seama de caracteristicile specifice ale sectoarelor în cauză. Cu alte cuvinte, furnizorii de platforme care oferă servicii de intermediere online pentru avocați ar trebui să se consulte cu UNBR în elaborarea unor coduri de conduită pentru a garanta respectarea deontologiei specifice profesiei. Altfel, există riscuri de încălcare a deontologiei, dar și a legislației profesionale, a legislației concurenței, a celei pentru combaterea spălării banilor, a celei privind protecția datelor etc.
Conform art. 17 din Regulament, "Codurile de conduită", Comisia Europeană încurajează elaborarea de coduri de conduită de către furnizorii de servicii de intermediere online și de către organizațiile și asociațiile care îi reprezintă, împreună cu întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online (respectiv avocații) și cu organizațiile reprezentative ale acestora (respectiv UNBR), menite să contribuie la aplicarea corespunzătoare a regulamentului, ținând seama de caracteristicile specifice ale diverselor sectoare în care sunt furnizate serviciile de intermediere online, precum și de caracteristicile specifice ale IM M-urilor. De asemenea, Comisia încurajează furnizorii de servicii de intermediere online să adopte și să pună în aplicare coduri de conduită specifice sectorului, atunci când există și sunt utilizate pe scară largă astfel de coduri de conduită specifice sectorului22.
___
22Paragraful 48 și art. 17 din Regulament.
- Litigiiși abateri disciplinare
Având în vedere rolul UNBR în asigurarea respectării legislației și deontologiei profesionale și în adoptarea codurilor de conduită care să reglementeze sub aspect deontologic participarea utilizatorilor la astfel de platforme, se recomandă avocaților să își ofere serviciile numai pe platformele agreate de UNBR.
Abaterile disciplinare ale avocaților, precum și procedura aplicabilă acestora sunt prevăzute de Legea nr. 51/1995,
pag. 75 2/16/2022 :
republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Pe de altă parte, în virtutea rolului său de apărare și reprezentare a profesiei de avocat, UNBR monitorizează respectarea legii de către platformele online și are dreptul expres prevăzut de Regulament de a introduce acțiuni în justiție împotriva furnizorilor de platforme pentru a opri orice încălcări ale legii și ale drepturilor avocaților.
Conform Regulamentului, organizațiile și asociațiile care au un interes legitim în ceea ce privește reprezentarea întreprinderilor utilizatoare de servicii de intermediere online, respectiv a avocaților, au dreptul de a introduce acțiuni în fața instanțelor naționale competente din Uniune, în conformitate cu dispozițiile în materie din dreptul intern al statului membru în care este introdusă acțiunea, în vederea opririi sau a interzicerii oricărei nerespectări de către furnizorii de servicii de intermediere online sau de către furnizorii de motoare de căutare online a cerințelor relevante stabilite în Regulament23.
____
23 - Art. 14 din Regulament.
Inclusiv proiectul de ordonanță de urgență privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/1.150 conferă explicit calitate procesuală activă organizațiilor profesionale pentru a introduce acțiuni în justiție împotriva furnizorilor de platforme. La art. 13 alin. (2) din proiect se precizează că "Acțiunile în justiție pot fi introduse și de către organizațiile și asociațiile care au un interes legitim în ceea ce privește reprezentarea întreprinderilor utilizatoare de servicii de intermediere online sau a utilizatorilor profesionali de site-uri".
- Concluzii
Platformele de intermediere online reprezintă un pilon de bază al economiei digitale și pot oferi oportunități pentru avocați pentru a-și promova serviciile în mediul online și pentru a răspunde cererii crescânde de consultanță juridică online. Totuși, în mediul digital riscurile pentru avocat sunt mult mai mari, în special în ceea ce privește încălcarea standardelor etice.
Într-adevăr, principiile fundamentale ale profesiei de avocat sunt mult mai expuse în mediul online, cu atât mai mult cu cât furnizorii de servicii de intermediere online oferă niște servicii noi și necesare avocaților și tind să negocieze de pe poziții de forță cu aceștia și să își impună regulile.
De aceea, avocatul care decide să își ofere serviciile pe platformele de intermediere avocat-client ar trebui să analizeze cu atenție în ce măsură platforma respectivă oferă avocatului garanțiile respectării de către aceasta a principiilor libertății și independenței avocatului, secretului profesional, evitării conflictului de interese, demnității, onoarei, probității, respectării confraților și a tuturor persoanelor cu care avocatul intră în relații profesionale.
Dezvoltarea viitoare a acestor platforme online poate avea un impact semnificativ, având în vedere modul în care avocații oferă servicii juridice și se angajează cu (potențiali) clienți pe aceste platforme.
De aceea, este esențial ca avocații să își impună încă de la început standardele etice în colaborarea cu aceste platforme.
Un prim pas către asigurarea unui mediu digital în care avocații își pot oferi serviciile în conformitate cu legea și deontologia profesională este prezentul ghid, care va fi adaptat periodic, în funcție de evoluția pieței digitale.
În continuare, UNBR va monitoriza platformele de intermediere avocat-client și va colabora cu acestea în vederea elaborării codurilor de conduită prevăzute de Regulament.
ANE XA nr. XXXIV:G HID de bune practici privind publicitatea avocatului și a formelor de exercitare a profesiei
- Reglementăriși norme deontologice
- Reglementăriși norme deontologice cu privire la publicitate specifice profesiei de avocat
(1) 1.1.1. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, cu modificările și completările ulterioare)
- 47
- Oricecomunicare publică sau orice publicitate făcută de un avocat sau de o formă de exercitare a profesiei este permisă, cu condiția ca aceasta să respecte reglementările profesionale și cele privitoare la independența, demnitatea, integritatea profesiei, păstrarea secretului profesional, să fie obiectivă și să corespundă adevărului.
- Statutulprofesiei de avocat reglementează detaliat normele aplicabile publicității făcute de avocați sau de formele de exercitare a profesiei de avocat în scopul atragerii
(2) 1.1.2. Statutul profesiei de avocat
- Art. 243
- Publicitateaformelor de exercitare a profesiei este distinctă de publicitatea profesională.
- Publicitateaformelor de exercitare a profesiei este constituită din orice formă de prezentare a activității și serviciilor avocațiale ale acestora, indiferent de mijloacele utilizate, în scopul promovării în fața
- Publicitateaprofesională are drept obiect promovarea profesiei de avocat și se realizează în exclusivitate de către organele profesiei sau la cererea și sub supravegherea
- Art. 2431
(1)În raporturile sale cu mijloacele de comunicare în masă, avocatul este obligat să respecte interesele clientului său, onoarea, imaginea și reputația profesiei.
(2)Publicitatea formelor de exercitare a profesiei și toate informațiile difuzate public de acestea prin orice mijloc, inclusiv în spațiul virtual, privind activitatea avocaților trebuie să fie transparente, veridice, corecte și nu trebuie să fie comparative cu alți profesioniști, echivoce, ambigue, înșelătoare sau denigratorii.
(3)În toate cazurile, promovarea prin publicitate și informațiile furnizate de avocați și formele de exercitare a profesiei trebuie să se refere exclusiv la natura și limitele obligațiilor profesionale ale avocaților și să respecte principiile fundamentale ale profesiei de avocat, astfel cum acestea sunt reglementate de codul deontologic al avocatului român.
- Art. 2432
Condițiile ce trebuie îndeplinite de conținutul mijloacelor folosite pentru publicarea informațiilor privind exercitarea profesiei, promovarea profesională și atragerea și dobândirea clientelei sunt prevăzute în anexele nr. XXXIII și XXXIV.
- Art. 2433
Publicitatea realizată fără respectarea regulilor prevăzute în Lege și în prezentul statut constituie abatere disciplinară.
(3) 1.1.3. Codul deontologic al avocatului român
- CAPITOLULV: Publicitatea și comunicarea cu mass-media
pag. 76 2/16/2022 :
- SUBCAPITOLUL1: Publicitatea
- 20
- Termenul«publicitate» se referă la orice formă de prezentare a activității și serviciilor avocațiale, în scopul promovării acestora în fața
- Publicitateanu include comunicările făcute de avocat, în virtutea libertății sale de exprimare și în scopul apărării intereselor clientului ori participării avocatului la o dezbatere cu privire la chestiuni de interes
- Avocatuleste autorizat să informeze publicul despre serviciile pe care le oferă, cu condiția ca informația să fie fidelă, obiectivă și veridică și să respecte principiile esențiale ale profesiei, reglementările profesionale și regulile unei concurențe loiale și
- Publicitateaunui avocat sau a unei forme de exercitare a profesiei, indiferent de media utilizată - în presă, radio, televiziune, platforme online, prin comunicare electronică ori prin alt mijloc -, este autorizată în măsura în care nu conține informații false ori care ar putea induce publicul în eroare sau ar afecta imaginea profesiei ori reputația (5)Orice informații ori imagini transmise prin comunicări făcute de avocat trebuie să corespundă unor criterii obiective de verificare a veridicității.
(6)Comunicările avocatului nu pot conține:
- onorariilepracticate în relația cu clienții;
- garanțiarezultatului;
- mențiunicomparative și/sau denigratoare;
- oricereferire la funcții sau activități care nu au legătură cu exercitarea profesiei de avocat, precum și orice referire la rolurile jurisdicționale ori în cadrul altor autorități publice;
- mențiuniprivind rezultatele obținute, identitatea clienților, numărul de dosare, cifra de afaceri sau procentajul de succes.
(7)În promovarea serviciilor sale, avocatul nu se poate folosi de notorietatea clientului său.
(8)Avocatul trebuie să se abțină de la orice formă de publicitate prin care se aduce atingere imaginii profesiei de avocat.
- SUBCAPITOLUL2: Relația avocatului cu mass-media
- 21
(1)În relația cu mass-media, avocatul își exercită libertatea de exprimare și are dreptul să intervină, prin intermediul mass-mediei, atunci când este vorba de apărarea intereselor legitime ale clientului său ori a profesiei de avocat. (2)Avocatul care face declarații în mass-media sau moderează diferite emisiuni cu tematică juridică sau altă tematică va trebui să respecte dispozițiile prezentului cod deontologic.
(3)Avocatul va ține seama că specificul libertății sale de exprimare este subordonat legii și statutului profesiei de avocat, precum și prevederilor prezentului cod.
(4)În acest sens, avocatul va manifesta prudență și reținere în legătură cu informațiile pe care le oferă presei, astfel încât să nu încalce regulile și principiile profesiei.
(5)Publicarea unor articole de presă sau programe plătite de către avocat, prezentate ca informații obiective, este interzisă.
(6)În temeiul dreptului la liberă exprimare, avocatul poate să comunice prin mass-media convingerile sale profesionale, cele privitoare la problemele profesiei, cele privind relația cu magistrații, cu organele puterii judecătorești, cu celelalte organe judiciare, precum și cu organele statului.
(7)Avocatul va evita prezentarea în presă a problemelor clienților, dezbaterea cauzelor și oferirea de date sau informații din procesele în care își exercită atribuțiile.
(8)În mod excepțional, când interesul clientului o impune, avocatul poate să prezinte presei abuzurile la care este supus clientul său, solicitând restabilirea legalității și adoptarea unor măsuri procedurale corecte.
(9)În relația cu mass-media, avocatul va evita publicitatea, sens în care nu va face referiri la portofoliul pe care îl deține, la notorietatea cauzelor pe care le-a susținut ori la numărul proceselor câștigate.
- Alte reglementărigenerale cu referințe privind publicitatea
Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă, republicată; Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, republicată;
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 68/2010, cu modificările ulterioare.
- Definiții
- Publicitateaprofesională este distinctă de publicitatea formelor de exercitare profesională, are ca obiect promovarea profesiei de avocat și se realizează în exclusivitate de către organele profesiei sau la cererea și sub supravegherea
- Publicitateaavocatului și/sau a formelor de exercitare a profesiei este constituită din orice formă de prezentare a activității și serviciilor avocațiale, indiferent de mijloacele utilizate, în scopul promovării acestora în fața
- Reclamareprezintă produsul concret, final, al publicității, existent pe un suport material sau virtual, precum afișaj fizic, audiovizual, online/virtual, obiecte
- Comunicareareprezintă o noțiune generică, incluzând toate tipurile de discurs comercial sau noncomercial, promovat pe orice mijloc de informare publică.
- Publicitateaînșelătoare este publicitatea care, în orice mod, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce în eroare persoanele cărora li se adresează ori care iau contact cu aceasta și care, din cauza caracterului înșelător, poate afecta comportamentul economic al acestora sau care, din acest motiv, prejudiciază ori poate prejudicia un
- Publicitateamascată constă în reprezentarea prin cuvinte sau imagini a serviciilor, numelui, mărcii ori activităților avocatului sau formelor de exercitare a profesiei, în cazul în care o astfel de reprezentare este destinată unor scopuri publicitare nedeclarate și poate induce în eroare publicul cu privire la natura Astfel de reprezentări sunt considerate intenționate mai ales atunci când se fac în schimbul unei plăți sau al unei contraprestații.
- Publicitateacomparativă reprezintă acea formă de publicitate care identifică în mod explicit sau implicit un terț concurent sau servicii oferite de
- Mijloacelede publicitate constau în orice suport material sau virtual pe care se pot amplasa informări, anunțuri sau
pag. 77 2/16/2022 :
orice forme de publicitate admise de statut.
- Condițiigenerale privind publicitatea
Publicitatea formelor de exercitare a profesiei este permisă, cu condiția ca aceasta să respecte reglementările profesionale legale, statutare și deontologice, privind independența, demnitatea, integritatea profesiei, păstrarea secretului profesional, drepturile și îndatoririle avocaților, concurența loială și onestă, să fie obiectivă și să corespundă adevărului. Informațiile transmise în scop publicitar trebuie să fie transparente, veridice, corecte, cu evitarea exprimărilor echivoce și ambigue, ce permit interpretări înșelătoare sau anticoncurențiale.
În toate cazurile, promovarea prin publicitate și informațiile furnizate de avocați și formele de exercitare a profesiei trebuie să se refere exclusiv la natura și limitele obligațiilor profesionale ale avocaților și să respecte principiile fundamentale ale profesiei de avocat, astfel cum acestea sunt reglementate de Codul deontologic al avocatului român.
- Interdicțiiprivind publicitatea
Indiferent de mijlocul de publicitate utilizat, sunt interzise:
- publicitateaînșelătoare și publicitatea mascată;
- publicitateași mențiunile comparative ori denigratoare la adresa altor confrați;
- nominalizareaclienților din portofoliu sau indicarea litigiilor în care forma de exercitare a profesiei a fost sau este implicată;
- informațiileprivind realizările de ordin financiar sau cifra de afaceri, furnizate de avocat sau forma de exercitare, cu încălcarea normelor concurențiale sau în scop publicitar comparativ;
- furnizareade informații în vederea includerii în clasamente întocmite pe criterii financiare;
- mențiunilereferitoare la valoarea serviciilor oferite de avocat sau la modalitatea de plată, cu încălcarea dispozițiilor statutare, sau care constituie sau pot promova politici de dumping;
- oriceafirmații contrare demnității persoanelor, profesiei sau justiției.
- Alteforme de promovare interzise
Nu este permisă utilizarea următoarelor forme de promovare a serviciilor avocațiale:
- racolareaclientelei, constând în oferirea serviciilor, prin prezentare proprie sau prin intermediar, la domiciliul sau reședința unei persoane sau într-un loc public, ori în propunerea de prestări de servicii efectuată de o formă de exercitare a profesiei, fără ca aceasta să fi fost în prealabil solicitată în acest Se consideră racolare și adresarea personală sau prin terți către victimele accidentelor sau către moștenitorii acestora, aflați într-o situație de vulnerabilitate morală și aparentă imposibilitate de a alege un avocat, asumarea, în orice formă, a cheltuielilor cu caracter judiciar ale speței, pe parcursul derulării procedurilor judiciare, precum și asumarea oricăror alte tipuri de cheltuieli personale ale clientului, în scopul punerii acestuia în imposibilitatea sau în dificultatea de a rezilia contractul de asistență juridică;
- prezentareaformei de exercitare a profesiei sau a avocaților care funcționează în cadrul acesteia, prin orice mijloace de publicitate realizate sau asociate cu numele și denumirea unui client; prezentarea unui obiectiv realizat cu succes pentru un client, prin consultanță sau mijloace litigioase, nu constituie o încălcare a rigorilor legale și statutare privind publicitatea;
- promitereaobținerii unor rezultate profesionale care nu depind exclusiv de activitatea formei de exercitare a profesiei;
- comunicareapublică a funcțiilor deținute anterior în cadrul unor autorități de către avocații incluși în forma de exercitare a profesiei, cu scopul sugerării obținerii unui anumit rezultat cu caracter judiciar;
- incitareapublică la inițierea unui litigiu sau a unui conflict sau la amplificarea acestora, prin mijloace neconcurențiale, înșelătoare sau denigratoare la adresa altor confrați;
- solicitărilepersonalizate nesolicitate și transmise potențialilor clienți prin poștă sau mijloace
- Mijloacelede publicitate
Formele de exercitare a profesiei de avocat pot utiliza unul sau mai multe mijloace de publicitate, respectiv:
- amplasareaunei firme pe peretele exterior al sediului;
- anunțuride publicitate potrivit statutului;
- anunțuriși mențiuni în anuare, directoare, platforme online, inclusiv rețele sociale;
- invitații,broșuri și anunțuri de participare la conferințe, colocvii profesionale ori cu o componentă de specialitate juridică;
- corespondențăprofesională și cărți de vizită profesionale;
- pliante,afișe, bannere, înregistrări video și audio referitoare la manifestări și evenimente profesionale;
- domeniude internet, bloguri și pagini proprii pe rețelele sociale;
- buletineinformative, cuprinzând informații generale despre forma de exercitare a profesiei, activitățile acesteia, legislația și jurisprudența la nivel național, european și internațional;
- publicarea dearticole de specialitate în reviste sau alte publicații tipărite sau online;
- obiecte publicitare ce pot fi distribuite, amplasate la locație, cu ocazia unor evenimente, colocvii, seminarii profesionale;
- aplicațiipentru telefoanele mobile care permit difuzarea comunicărilor formelor de exercitare a profesiei către public;
- oricealte mijloace de publicitate, cu condiția respectării reglementărilor profesiei de avocat și a deontologiei
- Anunțurileși broșurile de prezentare
Formele de exercitare a profesiei pot publica anunțuri cu ocazia stabilirii ori a schimbării sediului profesional, a sediului secundar și/sau a biroului de lucru, precum și a modificării formelor acestora, cu ocazia promovării unui avocat în forma de exercitare a profesiei, cu ocazia organizării unui eveniment profesional și în orice alte situații permise de normele de reglementare a profesiei.
Anunțurile pot fi publicate în presă, în anuarele profesionale sau pe platformele de intermediere avocat-client ori alte platforme online și privesc activitatea formelor de exercitare a profesiei, numele/denumirea și/sau principalele domenii în care avocații își desfășoară activitatea.
Invitațiile și anunțurile de participare la întruniri și colocvii de specialitate pot menționa denumirea formei de exercitare a profesiei și baroul din care aceasta face parte, precum și datele referitoare la tematica și organizarea evenimentului.
În vederea participării la manifestările menționate, formele de exercitare a profesiei pot edita broșuri de prezentare generală, în conformitate cu normele profesionale.
pag. 78 2/16/2022 :
Broșura de prezentare generală nu poate face referire la:
- a)numele clienților formei de exercitare a profesiei;
- b)activități care nu au legătură cu exercitarea
Difuzarea broșurilor de prezentare de către forma de exercitare a profesiei către clienți sau public poate fi realizată numai cu condiția respectării Regulamentului general privind protecția datelor.
- Firma
Firma trebuie să aibă dimensiunile maxime de 40 cm x 60 cm și poate fi amplasată pe suprafața exterioară a imobilului în care forma de exercitare a profesiei își are sediul profesional principal sau secundar ori biroul de lucru.
Firma cuprinde mențiunile prevăzute în anexa nr. XXII, gravate pe suport metalic.
- Corespondențaformei de exercitare a profesiei și cărțile de vizită Corespondența formei de exercitare a profesiei și cărțile de vizită pot cuprinde:
- a)numărul de telefon, telefax, adresa de internet și adresa electronică (e-mail);
- b)indicarea sediului principal și, după caz, a sediului secundar și/sau a biroului de lucru;
- c)sigla formei de exercitare a profesiei, avizată, în prealabil, de consiliul
Cărțile de vizită profesionale ale avocatului care își desfășoară activitatea în cadrul formei de exercitare a profesiei pot cuprinde mențiunile permise corespondenței, precum și titlul de asociat, colaborator sau salarizat și, dacă este cazul, titlurile științifice și/sau profesionale dobândite în țară sau în străinătate, precum și ariile de practică ale acestuia ori specializările dobândite conform legii.
- Publicitateaonline
Regulile privind publicitatea formelor de exercitare a profesiei se aplică în egală măsură și în mediul online.
- Condițiiprivind website-urile
Formele de exercitare a profesiei pot avea propriul website, care poate cuprinde mențiuni referitoare la activitatea desfășurată, la avocații care își desfășoară activitatea în cadrul acestora, articole de specialitate, comunicări cu privire la evenimentele profesionale, date de contact și modul de realizare a corespondenței cu clienții.
Conținutul și modul de prezentare a website-ului trebuie să respecte demnitatea și onoarea profesiei, precum și secretul profesional.
Website-ul formelor de exercitare a profesiei nu poate conține legături către alte adrese de internet (linkuri) al căror conținut ar fi contrar principiilor esențiale ale profesiei de avocat. Este admisă includerea unor legături care să permită accesarea paginilor de internet ale entităților cu care sunt încheiate convenții de conlucrare profesională avizate de consiliul baroului, ale conferințelor sau altor manifestări profesionale organizate de forma de exercitare a profesiei sau cu participarea acesteia, a articolelor de specialitate juridică publicate de membrii formelor de exercitare a profesiei.
Consiliul baroului poate dispune eliminarea de îndată a mențiunilor și legăturilor ale căror conținut și formă sunt contrare principiilor esențiale ale profesiei de avocat, motivat și după convocarea deținătorului domeniului respectiv.
Website-urile formelor de exercitare a profesiei pot conține platforme de oferire directă a serviciilor de consultanță juridică, cu respectarea reglementărilor profesionale, pot avea opțiuni de aplicații mobile și orice alte instrumente de facilitare a comunicării cu potențialii clienți.
- Domeniulde internet
Adresa domeniului de internet al formelor de exercitare a profesiei nu poate fi formată exclusiv din termeni generici cu referire la serviciile avocatului. Folosirea termenilor generici este permisă numai dacă este asociată cu denumirea formei de exercitare a profesiei sau cu inițialele acesteia.
- Publicitatea înrețelele sociale și motoarele de căutare online
Avocații și formele de exercitare a profesiei își pot crea pagini de prezentare în rețelele sociale.
Paginile de prezentare și orice altă formă de publicitate în rețelele sociale și în motoarele de căutare online sunt permise cu condiția respectării reglementărilor și a deontologiei profesionale și a regulilor concurenței loiale.
- Liberalități,sponsorizare și mecenat
Avocații pot face publice activitățile de responsabilitate socială, mecenat și orice liberalități făcute în interesul societății și al persoanelor vulnerabile, prin toate mijloacele de publicitate admise de statut.
Liberalitățile avocaților sunt permise exclusiv în interesul persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate, al cauzelor sociale și al unor activități culturale sau sportive de interes public.
Avocații pot aduce la cunoștința publicului aceste liberalități, cu condiția respectării prevederilor statutului.
- Comunicareaprin intermediul mass-mediei
În raporturile sale cu mass-media, avocatul este obligat să respecte interesele clientului său, onoarea, imaginea și reputația profesiei, precum și obligațiile profesionale, prin utilizarea unor informații care corespund unor criterii obiective de verificare a veridicității.
În exercitarea mandatului avocatului sunt permise luări de poziție publice, prin mijloacele de comunicare în masă, dacă acestea nu contravin interesului clientului și dacă există permisiunea expresă din partea acestuia.
- Controlulpublicității
Mijloacele de publicitate utilizate de avocați și formele de exercitare a profesiei sunt supuse controlului consiliului baroului. În exercitarea atribuției de control, consiliul baroului poate să acționeze atât prin sesizarea oricărei persoane, cât și din oficiu. Avocatul sau forma de exercitare a profesiei supusă controlului are obligația de a pune la dispoziția consiliului toate actele și informațiile solicitate.
Nerespectarea obligațiilor prevăzute de Lege, de Statutul profesiei de avocat și de Codul deontologic referitoare la publicitatea formelor de exercitare a profesiei de avocat prin fapte săvârșite în nume propriu sau prin intermediari, în numele și pentru forma de exercitare a profesiei din care avocatul face parte, constituie abatere disciplinară gravă.
Consiliul baroului poate dispune retragerea de pe piață, fizic sau online, a mijloacelor publicitare, total sau parțial (doar anumite mențiuni), ce încalcă principiile profesiei de avocat sau dispozițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de Statutul profesiei de avocat.
(la data 04-nov-2021 anexa XXXII completat de Art. I, punctul 5. din Hotarirea 195/2021 )
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 898 din data de 19 decembrie 2011
pag. 79 2/16/2022 :