În atenția avocaților ! Informare privind demersurile UNBR și Baroului București privind asigurarea, pentru avocați, a serviciilor de fotocopiere în spațiile Tribunalului București

INFORMARE

În atenția avocaților

Având în vedere informarea publică realizată de conducerea Tribunalului București privind încetarea contractului de închiriere ale societăților comerciale care asigurau servicii de fotocopiere înscrisuri în spațiile închiriate de Tribunalul București,

informăm avocații că au avut loc discuții cu privire la această situație între conducerile Baroului București și ale Uniunii Naționale a Barourilor din România și conducerea Tribunalului București.

Conducerea Tribunalului București a informat că urmează a se derula o nouă licitație pentru stabilirea prestatorilor care vor oferi acest tip de servicii în spațiile Tribunalului București.

Până la finalizarea etapelor legale ale acestei proceduri, conducerea Tribunalului București a arătat că analizează posibilitatea de a identifica soluții temporare pentru acoperirea minimului necesar, inclusiv prin desemnarea de personal care să efectueze această activitate.

Decanul Baroului București și Președintele UNBR au transmis conducerii Tribunalului București disponibilitatea de a sprijini demersurile conducerii Tribunalului București pentru rezolvarea temporară a situației create, până la finalizarea licitației, inclusiv prin asumarea unor costuri necesare depășirii problemei sau implicării persoanelor care să efectueze lucrările (fotocopierea).

Vom informa avocații asupra măsurii care se va implementa, imediat ce vom primi decizia conducerii Tribunalului București cu privire la modalitatea practică de punere în aplicare a soluțiilor propuse.

Articolul În atenția avocaților ! Informare privind demersurile UNBR și Baroului București privind asigurarea, pentru avocați, a serviciilor de fotocopiere în spațiile Tribunalului București apare prima dată în UNBR.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>