Hotărârea Consiliului UNBR nr.262 din 16.06.2022 privind stabilirea condițiilor și cuantumului restituirii sumelor achitate cu titlu de taxă de examen de către candidații la examenul de primire în profesia de avocat – sesiunea septembrie 2022

UNIUNEA NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA
Consiliul Uniunii

HOTĂRÂREA nr.262
16.06.2022

privind stabilirea condițiilor și cuantumului restituirii sumelor achitate cu titlu de taxă de examen de către candidații la examenul de primire în profesia de avocat și admitere în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice

– sesiunea septembrie 2022 –

 

În conformitate cu prevederile art. 17 alin. (1), art. 65 lit. i) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Lege), și ale art. 33 – 37 din Statutul profesiei de avocat, cu modificările și completările ulterioare (denumit în continuare Statut),

Consiliul U.N.B.R., întrunită în ședința din 16 iunie 2022, a dezbătut problematica privind stabilirea condițiilor și cuantumului restituirii sumelor achitate cu titlu de taxă de examen de către candidații la sesiunea din 18 septembrie 2022 a examenului de primire în profesia de avocat și admitere în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, precum și măsurile privind repartizarea sumelor încasate cu acest titlu, adoptând următoarea

HOTĂRÂRE:

Art. 1.(1) Taxa de examen în cuantum de 1400 lei, achitată în contul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților – I.N.P.P.A. din București nr. RO56RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. – Sucursala Unirea – București cu mențiunea „Taxă examen primire în profesie ca avocat stagiar, sesiunea septembrie 2022”, respectiv „Taxă examen primire în profesie ca avocat definitiv, sesiunea septembrie 2022”, se repartizează astfel:
a) 700 lei pentru baroul la care se efectuează operațiunile aferente înscrierii la examen, prin activități de secretariat, specifice și prin acte și operațiuni de verificare a actelor ce însoțesc cererea de înscriere la examen;
b) 700 lei pentru I.N.P.P.A., pentru cheltuielile pe care le implică organizarea examenului;
(2) Desocotirea finală cu barourile va avea loc cel mai târziu la 7 zile după finalizarea examenului și soluționarea eventualelor cereri de restituire a taxelor de examen, în condițiile prevăzute în Regulamentul de examen.

Art. 2 – Se restituie integral suma achitată cu titlu de taxă de examen persoanelor care nu au depus/înregistrat on-line dosarul de înscriere la examen.

Art. 3(1) Se restituie parțial (700 de lei) suma achitată cu titlu de taxă de examen persoanelor care:
a) au solicitat retragerea dosarului și restituirea taxei, ca urmare a respingerii sau invalidării cererilor de înscriere la examen, până la momentul publicării listelor cu repartizarea candidaților pe spații de examen
b) în alte cazuri, au solicitat retragerea dosarului și restituirea taxei până la momentul publicării listelor cu repartizarea candidaților pe spații de examen.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), din suma de 700 lei, care nu este supusă restituirii:
a) suma de 480 de lei va fi virată barourilor care au efectuat operațiunile de analiză a cererilor de înscriere;
b) suma de 220 de lei va fi reținută de Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (I.N.P.P.A) în contul operațiunilor efectuate cu logistica documentară a examenului.

Art. 4(1) Se restituie parțial (500 de lei) suma achitată cu titlu de taxă de examen persoanelor care au solicitat retragerea dosarului și restituirea taxei după momentul publicării listelor cu repartizarea candidaților pe spații de examen.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), din suma de 900 lei, care nu este supusă restituirii:
a) suma de 600 de lei va fi virată barourilor care au efectuat operațiunile de analiză a cererilor de înscriere;
b) suma de 300 de lei va fi reținută de I.N.P.P.A în contul operațiunilor administrative privind asigurarea spațiilor de examen.

Art. 5.(1) Prezenta decizie se publică pe pagina de web a U.N.B.R. (www.unbr.ro) și va fi comunicată barourilor, I.N.P.P.A. și membrilor Consiliului U.N.B.R..
(2) I.N.P.P.A. și barourile vor asigura publicarea prezentei decizii pe paginile de web ale acestora.

 

CONSILIUL UNIUNII NAȚIONALE A BAROURILOR DIN ROMÂNIA

Descarcă Hotărârea fișier: DOCX / PDF

Articolul Hotărârea Consiliului UNBR nr.262 din 16.06.2022 privind stabilirea condițiilor și cuantumului restituirii sumelor achitate cu titlu de taxă de examen de către candidații la examenul de primire în profesia de avocat – sesiunea septembrie 2022 apare prima dată în UNBR.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>