Baroul București: Comunicat de presă – Lansarea proiectului „Fii Avocat în Școala Ta!” în București, joi, 05 mai 2022

Joi, 5 mai 2022, la Colegiul Național Mihai Viteazul a avut loc evenimentul de lansare a proiectului de educație juridică „Fii Avocat în Școala Ta!”, organizat de Baroul București în colaborare cu Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR).

Proiectul este cea mai amplă  campanie de responsabilitate socială  în domeniul educației juridice non formale  la nivel preuniversitar,  la care participă avocați voluntari din toate cele 42 de barouri.

Numai la nivelul Baroului București sunt implicați 300 de avocați voluntari, care vor desfășura activități de educație juridică în peste 140 de unități școlare, atât în gimnaziu, cât și în licee.

Printre vorbitorii la eveniment s-au aflat: Sorin Mihai Câmpeanu, Ministru al Educației,  Traian Briciu, Președinte UNBR, Ion Dragne, Decan al Baroului București, Daniel Fenechiu, Prodecan al Baroului București și vicepreședinte UNBR, Silvana Racoviceanu, coordonatorul proiectului pentru București,  Robert Cazanciuc, senator, fost Ministru al Justiției, Liliana Zaschievici, directorul Colegiului Mihai Viteazul, Mihaela Ștefan, Inspector General al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Monica Necula – Seful Serviciului Reducere cerere droguri din cadrul Agenției Naționale Antidrog, Delia Glăvan, Președinte al Consiliului Municipal al Elevilor din București, Alexandra Cobai, elevă la Colegiul Mihai Viteazul.

Toți participanții și-au arătat susținerea pentru acest proiect, subliniind nevoia de educație juridică timpurie, care contribuie la formarea copiilor și a tinerilor ca cetățeni cu respect pentru lege și valorile democratice.

„ Avem mare nevoie de implicarea dumneavoastră în continuare pentru că pe măsură ce vom avea un plan structurat la nivel național, vom avea nevoie de specialiști în drept. Este în pregătire o nouă lege a educației naționale, în care educația juridică trebuie să fie un modul esențial, inclus în materia mai largă a educației pentru viață. Începând cu 2023, educația juridică va fi prezentă în toate școlile din România” Sorin Câmpeanu, ministrul Educației

Societatea noastră are o problemă întrucât cultura juridică se face prea târziu, discontinuu și din surse greșite: internet, rețele sociale sau TV. Problemele din societate sunt în general de natură juridică și nu sunt înțelese în acest sens. Efectele educației juridice nu se văd imediat, ci în timp. Dacă reușim să susținem educația juridică pe o perioadă mai lungă, vom avea șansa unor efecte reale în societate. La liceu se formează caracterul, la facultate te informezi, nu te formezi”. Traian Briciu, președinte UNBR.

De la o anumită vârstă, să spui n-am știut! nu mai scuză pe nimeni. Vă invit să le puneți orice întrebări, oricât de incomode,  avocaților care vor veni în școlile voastre.  Vă invit să veniți la Baroul București în zilele rezervate pentru „Școala Altfel” sau cu orice altă ocazie pentru a sta de vorbă și pentru a vă arăta realitatea avocaturii și că preocuparea noastră este să meargă societatea bine” Ion Dragne, decanul Baroului București.

Unii tineri care au fost arestați pentru deținere de droguri spuneau că au crezut că ar fi infracțiune numai dacă te-au prins cu peste cinci joint-uri. Or, nu este deloc așa pentru că nu poți să umbli pe stradă cu patru joint-uri și să crezi că ești imun la sancțiunile penale. Deci, e important ca tinerii să știe aceste lucruri din surse sigure. Dacă proiectul va reuși să genereze o relație între școală și avocați, atunci își va atinge finalitatea” Daniel Fenechiu, vicepreședinte UNBR și prodecan al Baroului București.

E important să cunoaștem legile pentru a-i proteja pe cei slabi de cei puternici și pentru a ne organiza mai bine viața, activitatea, țara. De aici trebuie să porniți în alegerile de acum înainte în viață”, Robert Cazanciuc, senator.

Background:

Proiectul de responsabilitate socială ,,Fii avocat în școala ta!” este derulat la nivel național de către Uniunea Națională a Barourilor din România și toate cele 42 de barouri din țară

Scopul acestui proiect este de a îndruma copiii și tinerii să reacționeze adecvat la problemele generației lor. Educația juridică timpurie contribuie atât la prevenirea unor fapte care atrag răspunderea, cât și la formarea acestora ca cetățeni cu respectul legii.

Avocații vor explica  situații de viață care îi preocupă pe copii, prin prisma normelor de drept, a consecințelor juridice, ceea ce înseamnă a le da putere tinerilor să ia decizii informate în plan personal și profesional  și să acționeze într-o manieră angajată și pozitivă în societate. Avocații vor discuta cu elevii despre cele mai sensibile probleme ale vârstei și implicațiilor lor juridice: bullying, diferența dintre a fi victimă sau autor al unei infracțiuni, furtul din joacă, vârsta răspunderii penale, abuzul și șantajul între colegi etc

Avem convingerea că dezvoltarea unei culturi juridice accesibile copiilor și tinerilor presupune promovarea valorilor democratice ale societății  – egalitatea în fața legii, sentimentul dreptății,  respectul față de ceilalți – acestea fiind intrinsec legate de lege.

GALERIE FOTO:












Articolul Baroul București: Comunicat de presă – Lansarea proiectului „Fii Avocat în Școala Ta!” în București, joi, 05 mai 2022 apare prima dată în UNBR.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>